Abuse of office and bribery convictions: invalid suspension of execution for resulting penalty exceeding statutory limit in case of concurrence
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the defendant and admitted the Prosecutor’s appeal, partially vacating the appellate decision to revoke the suspension of the sentence for a female defendant and ordering the execution of her 4-year resulting prison term in detention, while maintaining the suspended sentences for the other co-defendants. The case involved criminal charges of abuse in office and bribery, where the appellant-defendant challenged the conviction on grounds of lack of objective and subjective typicality, while the Prosecutor challenged the legality of the sentence enforcement for the female defendant who had received a suspended sentence. Relying on Article 438(1) points 7 and 12 of the Code of Criminal Procedure, the Court found that the appellant’s arguments improperly sought to re-examine factual elements and subjective typicality outside the scope of cassation, and that the appellate court erroneously applied the suspension of execution under Article 861(2) of the 1969 Penal Code, which limits such suspension to a resulting penalty of no more than 3 years in cases of concurrence of offenses, thereby rendering the 4-year resulting sentence subject to mandatory imprisonment.
Legislator headnote
AI generatedart. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen, art. 309 C. pen, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 5 alin. (1) C. pen, art. 67 alin. (2) C. pen; Abuse of office and bribery convictions: invalid suspension of execution for resulting penalty exceeding statutory limit in case of concurrence: The case involved criminal charges of abuse in office and bribery, where the appellant-defendant challenged the conviction on grounds of lack of objective and subjective typicality, while the Prosecutor challenged the legality of the sentence enforcement for the female defendant who had received a suspended sentence. Relying on Article 438(1) points 7 and 12 of the Code of Criminal Procedure, the Court found that the appellant’s arguments improperly sought to re-examine factual elements and subjective typicality outside the scope of cassation, and that the appellate court erroneously applied the suspension of execution under Article 861(2) of the 1969 Penal Code, which limits such suspension to a resulting penalty of no more than 3 years in cases of concurrence of offenses, thereby rendering the 4-year resulting sentence subject to mandatory imprisonment.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited to admit the prosecutor's appeal and vacate the contested decision in part regarding the female defendant.
Provision cited to reject the defendant's appeal as unfounded.
Substantive provision removed from the judgment because its application to suspend the sentence was deemed illegal due to the resulting penalty exceeding the statutory limit.
Provision regarding supervision measures removed as a consequence of the revocation of the suspension of the sentence.
Provision regarding the warning of revocation of suspension removed as a consequence of the revocation of the suspension of the sentence.
Provision regarding the suspension of accessory penalties removed because the main penalty is no longer suspended.
Provision cited to impose judicial costs on the losing defendant.
Full text
Asupra recursurilor în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cu privire la inculpaţii A. şi B., prin Sentinţa penală nr. 51/20.01.2020 a Tribunalului Bucureşti, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "abuz în serviciu" cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată (18 acte materiale).În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 4 (patru) ani exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară.
În temeiul art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 4 ani 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "abuz în serviciu" cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată (21 acte materiale).
În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., s-au interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 4 (patru) ani exercitarea drepturilor:de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a exercita profesia de contabil şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară.
În temeiul art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită" în formă continuată (9 acte materiale).
În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., s-a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 4 (patru) ani exercitarea drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a exercita profesia de contabil şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară.
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., s-au contopit cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea de 4 ani 2 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă (1 an 2 luni închisoare), inculpata B. executând pedeapsa principală rezultantă de 5 ani 4 luni închisoare.
În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen. pe o perioadă de 4 (patru) ani: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de exercita profesia de contabil şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 289 alin. (3) C. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat suma de 297.002,92 RON de la inculpata B..
În temeiul art. 397 C. proc. pen., art. 19 C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 din vechiul C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă C. (cu sediul în mun. Bucureşti, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat "D." din Bucureşti), dispunându-se obligarea la plata despăgubirilor civile actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, astfel:
- inculpatul E. la plata sumei de 58.843 RON în solidar cu inculpaţii B. şi F.;
- inculpaţii G. şi H., în solidar, la plata sumei de 1.269.762,66 RON, precum şi în solidar cu inculpaţii B., F. şi A.;
- inculpatul I. la plata sumei de 551.831 RON în solidar cu inculpaţii B., F. şi A.;
- inculpatul J. la plata sumei de 361.827,01 RON în solidar cu inculpaţii B., F. şi A.;
- inculpatul K. la plata sumei de 454.714,14 RON în solidar cu inculpaţii B., F. şi A.;
- inculpaţii B., F. şi A., în solidar, la plata sumei de 262.541,93 RON corespunzătoare prejudiciului cauzat în relaţia cu S.C. L. S.R.L.;
S-a constatat că inculpaţii B., F. şi A. răspund solidar pentru prejudiciile în cuantum de 111.751,19 RON şi 50.459,55 RON, cauzate părţii civile C. în relaţiile cu S.C. M. S.R.L. şi S.C. N. S.R.L.
S-a constatat că inculpaţii B. şi F. răspund solidar pentru prejudiciul în cuantum de 132.113,08 RON, cauzat părţii civile C. în relaţia cu S.C. O. S.R.L.
S-a luat act că prin Sentinţa penală nr. 195/30.01.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală (Dosar nr. x/2015 din care s-a disjuns prezenta cauză), definitivă prin Decizia penală nr. 673/A/04.05.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-au dispus următoarele în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei: - obligarea inculpatului P. la plata sumei de 262.541,93 RON către partea civilă C.; - eliberarea sumei de 50.459 RON consemnată cu recipisa de consemnare numărul x la Q. - Sucursala Victoria de către inculpatul R. către partea civilă C.; - eliberarea sumei de 111.751,19 RON consemnată de inculpatul S. la Q. - Sucursala Victoria, cu recipisa de consemnare nr. x din data de 05.10.2016, către partea civilă C., în vederea acoperirii prejudiciului creat în prezenta cauză; - constată că inculpatul T. a achitat prejudiciul în cuantum de 132.113 RON creat părţii civile C. conform OP nr. x/07.10.2016.
S-a luat act că inculpatul E. a achitat suma de 58.843 RON, corespunzătoare prejudiciului reţinut în prezenta cauză, în contul 50.86.09 "Disponibil din sume încasate reprezentând prejudiciul cauzat şi recuperat în condiţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005", conform chitanţei pentru încasarea veniturilor bugetare şi a altor sume seria x nr. x din data de 05.12.2019.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor instituite prin ordonanţa cu nr. 45/P/2013 din 08.12.2015, emisă de P.Î.C.C.J. - D.N.A., astfel:
- inculpata B.: 1. imobil înscris în cartea funciară a OCPI Bucureşti Sector 1 nr. x, reprezentând apartament compus din trei camere şi dependinţe, în suprafaţă de 56,29 mp, situat în Bucureşti, str. x, etj. P, apt. 3, sector 1; 2. ambarcaţiunea "U." marca x, cu serie de şasiu DE - x, până la concurenţa sumei de 3.253.842,63 RON;
În temeiul art. 276 C. proc. pen., s-a admis, în parte, cererea părţii civile C. şi au fost obligaţi inculpaţii să plătească părţii civile următoarele sume de bani cu titlu de cheltuieli judiciare: - câte 10.000 RON - inculpaţii B., F. şi A.; - câte 7.000 RON - inculpaţii G. şi H.; - câte 5.000 RON - inculpaţii K., J. şi I.; - 1.000 RON - inculpatul E..
Împotriva hotărârii primei instanţe, în termen legal, au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA şi inculpaţii B., A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 471/A din 14.04.2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis, în baza 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., apelurile declarate de Parchetul de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii B., A., împotriva Sentinţei penale nr. 51/20 ianuarie 2020 a Tribunalului Bucureşti, care a fost desfiinţată în parte şi în rejudecare:
În baza art. 2481 rap. la art. 248 C. pen. 1969 cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. 1969, respectiv, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pedeapsă care urma să se execute conform art. 66 C. pen., pe o durată de 5 ani.
Conform art. 71 alin. (1) C. pen. 1969, s-a aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. 1969.
În baza art. 861 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 7 ani, compus din cuantumul pedepsei plus un interval de timp de 3 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.
În temeiul art. 863 C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuia să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la alte organe stabilite de instanţă;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului, conform art. 864 C. pen. 1968, că în cazul în care nu îndeplineşte cu rea credinţă măsurile de supraveghere prevăzute de lege sau în cazul în care va săvârşi o altă infracţiune, se va revoca suspendarea sub supraveghere şi se va dispune executarea în întregime a acesteia.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii.
În baza art. 2481 rap. la art. 248 C. pen. 1969 cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. 1969, respectiv, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pedeapsă care se va executa conform art. 66 C. pen., pe o durată de 5 ani.
Conform art. 71 alin. (1) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului F. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. 1969.
În baza art. 861 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani, compus din cuantumul pedepsei plus un interval de timp de 3 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.
În temeiul art. 863 C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuia să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la alte organe stabilite de instanţă;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului, conform art. 864 C. pen. 1968, că în cazul în care nu îndeplineşte cu rea credinţă măsurile de supraveghere prevăzute de lege sau în cazul în care va săvârşi o altă infracţiune, se va revoca suspendarea sub supraveghere şi se va dispune executarea în întregime a acesteia.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii.
În baza art. 2481 rap. la art. 248 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 132 din Legea 78/2000, art. 74 alin. (1) - 76 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. 1969, respectiv, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pedeapsă care se va executa conform art. 66 C. pen. pe o durată de 5 ani.
Conform art. 71 alin. (1) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatei B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. 1969.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen. 1969, cu referire la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) - 76 C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata B. la 3 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. 1969, respectiv, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pedeapsă care se va executa conform art. 66 C. pen., pe o durată de 5 ani.
Conform art. 71 alin. (1) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatei B. pedeapsa accesorie a în interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. 1969.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele complementare aplicate inculpatei în pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, care se va executa în condiţiile art. 66 C. pen.
S-au interzis inculpatei cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. 1969.
În baza art. 861 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 7 ani, compus din cuantumul pedepsei plus un interval de timp de 3 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.
În temeiul art. 863 C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare, condamnata trebuia să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la alte organe stabilite de instanţă;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatei, conform art. 864 C. pen. 1968, că în cazul în care nu îndeplineşte cu rea credinţă măsurile de supraveghere prevăzute de lege sau în cazul în care va săvârşi o altă infracţiune, se va revoca suspendarea sub supraveghere şi se va dispune executarea în întregime a acesteia.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii.
A fost înlăturată obligarea inculpatului E. la plata sumei de 58.843 RON, în solidar cu inculpaţii B. şi F..
S-a dispus transferul de către ANAF a sumei de 58.843 RON din contul x "disponibil din sume încasate reprezentând prejudiciul cauzat şi recuperat în condiţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005", conform chitanţei pentru încasarea veniturilor bugetare şi a altor sume, seria x nr. x/05.12.2019 în contul C..
A fost înlăturată măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin ordonanţa nr. 45/P/2013 din 08.12.2015 a DNA asupra apartamentului cu patru camere în suprafaţă de 148,86 m.p. situat în Bucureşti, aparţinând inculpatului E..
A fost redus cuantumul despăgubirilor la care au fost obligaţi în solidar inculpaţii J., B., F. şi A., de la suma de 361.827,01 RON, la suma de 280.483 RON.
Au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanţa nr. 45/P/2013 din 08.12.2015 a DNA şi prin încheierile de şedinţă din datele de 7 mai 2021 şi 28 mai 2021 ale Curţii de Apel Bucureşti.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, care nu contraveneau deciziei pronunţate în apel.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor au rămas în sarcina statului.
Onorariul apărătorilor din oficiu pentru inculpaţii B., G. şi H., în cuantum de câte 2.000 RON fiecare, se decontează din fondurile MJ.
Decizia instanţei de apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţilor A., B., K., H., G. şi părţii civile C., la data de 19.04.2022, inculpaţilor I. şi E., la data de 20.04.2022, inculpatului J., la 27.04.2022, iar inculpatului F., la 02.05.2022.
Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit pentru procuror şi inculpatul A., la data de 20.05.2022.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie (la data de 16.05.2022) şi inculpatul A. (la data de 20.05.2022 - data poştei), prin apărător ales, avocat V., au declarat recurs în casaţie.
Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 30.08.2022.
La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare a recursului în casaţie era îndeplinită.
Prin încheierea din 20 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus admiterea în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 471/A din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul cu acelaşi număr, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie.
Examinându-se cererile de recurs în casaţie, sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, s-a constatat că Decizia penală nr. 471/A din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată, în termenul legal, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul A. (prin apărător ales, avocat V., cu împuternicire avocaţială ataşată la dosar).
Totodată, s-au constatat îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., fiind menţionate, în cuprinsul cererilor de recurs în casaţie, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, organul judiciar din care acesta face parte, respectiv, numele, prenumele şi domiciliul recurentului, hotărârea atacată, semnătura procurorului şi a apărătorului ales al inculpatului.
Sub aspectul condiţiei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în ceea ce priveşte cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, a fost invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. deoarece inculpatei B. i s-a aplicat pedeapsa în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Recurentul - inculpat A. a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", criticând hotărârea, în esenţă, atât din perspectiva lipsei de tipicitate a laturii obiective, cât şi a celei subiective.
Ca atare, cererile de recurs în casaţie îndeplineau şi cerinţele prevăzute de art. 437 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen.
Examinând legalitatea hotărârii recurate în casaţie, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat de către inculpat şi admisibil recursul procurorului, pentru considerentele expuse în continuare.
Prealabil analizei recursului în casaţie al inculpatului, se impun a fi făcute câteva scurte consideraţii de ordin teoretic cu privire la natura juridică a recursului în casaţie şi referitor la cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Astfel, în reglementarea C. proc. pen., recursul în casaţie constituie o cale de atac extraordinară, având ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Pe calea recursului în casaţie nu se poate remedia o greşită apreciere a faptelor, o inexactă sau insuficientă stabilire a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, nu se judecă procesul propriu-zis, ci se verifică numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.
Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau, în mod greşit, s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.
Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.
Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări alte legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.
În esenţă, deşi declarativ criticile inculpatului privesc lipsa de tipicitate obiectivă a faptei cu privire la care a intervenit condamnarea, materializată prin afirmaţii de genul: nu există corespondenţă între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, faptele aşa cum au fost reţinute nu constituie infracţiunea de abuz în serviciu (...), nu se realizează o corespondenţă deplină între faptă şi configuraţia legală, se observă că finalitatea urmărită de către recurentul-inculpat este aceea de a obţine rejudecarea pe fond a cauzei, prin reaprecierea probatoriului administrat de către instanţele de fond. Recurentul susţine că "nu avea atribuţii să verifice executarea propriu-zisă a contractelor pe care ONB le încheia cu diverşi parteneri contractuali", contestând prin aceasta, aspecte de fapt definitiv reţinute de către instanţa de apel.
Se observă că finalitatea recursului promovat o constituie aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., caz de împiedicare a exerciţiului acţiunii penale susceptibil a fi valorificat numai de către instanţele de fond. Astfel, recurentul - inculpat clamează prezumţia de nevinovăţie şi principiul in dubio pro reo, urmărind valorificarea acestora în cadrul cazului de casare de la pct. 7 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Lipsa de tipicitate obiectivă a faptei cu privire la care, definitiv, a intervenit o condamnare trebuie, pe de o parte, să transpară din actele şi lucrările cauzei, din probatoriul astfel cum a fost administrat de către instanţele de fond şi, pe de altă parte, trebuie să fie certă: instanţa de recurs să constate că, astfel cum a fost stabilit adevărul judiciar, în cauză, conduita inculpatului nu corespunde tiparului normei de incriminare.
Dacă insuficienţa probatoriului în acuzare ar fi putut fi valorificată de către instanţa de recurs, printre cazurile de casare, legiuitorul ar fi prevăzut şi pe acela de la art. 16 alin. (1) lit. c.) C. proc. pen.
Se observă că, nici cazul de împiedicare al exerciţiului acţiunii penale de la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. nu este fidel şi în integralitate reprodus la pct. 7 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen., pentru a putea servi, prin aceasta, drept caz de casare al unei hotărâri judecătoreşti definitive. Legalitatea sau nelegalitatea unei hotărâri definitive poate fi constatată prin prisma tipicităţii obiective, tipicitatea subiectivă, deşi permite adoptarea unei soluţii de achitare de către instanţele de fond, nu poate fi valorificată de către instanţa de recurs.
În consecinţă, motivele de casare pentru lipsa tipicităţii subiective a faptei cu privire la care a intervenit condamnarea urmează să fie respinse.
Concluzionând, Înalta Curte constată neîntemeiat recursul declarat de către recurentul - inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 471/A din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Bucureşti, secţia a II-a penală.
În ceea ce priveşte recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, astfel cum s-a arătat, acesta este întemeiat şi urmează să fie admis.
Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În efectuarea examenului de legalitate al deciziei recurate, prin prisma cazului de casare invocat de către procuror, Înalta Curte va analiza situaţia de fapt urmând ca, subsecvent, să constate dreptul aplicabil.
Sub aspectul situaţiei de fapt, Înalta Curte constată că prin decizia penală recurată, intimata - inculpată B. a fost condamnată, în baza legii penale mai favorabile, la o pedeapsă rezultantă de 4 ani. S-a apreciat că executarea în regim de detenţie a pedepsei aplicate nu s-ar impune, astfel încât s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în condiţiile C. pen. de la 1968.
Prin prisma dreptului aplicabil, art. 861 din vechiul C. pen., instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;
c) se apreciază, ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni.
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pedeapsa rezultantă este închisoarea de cel mult 3 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi c).
Conform deciziei penale recurate, Curtea de Apel Bucureşti a dispus condamnarea intimatei inculpate B. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi la pedeapsa de 3 ani închisoare, contopite în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare potrivit art. 33 - art. 34 lit. "b" C. pen. de la 1969, pentru două infracţiuni aflate în concurs. Ori, cuantumul pedepsei rezultante fiind mai mare de 3 ani închisoare, nu se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării conform art. 861 alin. (2) C. pen.
Conform art. 2 din vechiul C. pen., cu denumirea marginală "Legalitatea incriminării", legea prevede pedepsele care se aplică. În consecinţa principiului enunţat, rezultă că legea penală prevede dacă şi când se aplică pedeapsa detenţiunii, a închisorii sau a amenzii, durata sau cuantumul pedepsei aplicate, condiţiile în care poate interveni individualizarea executării acesteia.
În situaţia în care o pedeapsă este aplicată cu încălcarea legii, nelegalitatea astfel intervenită, poate fi, în anumite condiţii, înlăturată pe calea recursului în casaţie, art. 438 alin. (1) pct. 12 permiţând reformarea unei hotărâri atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Prin motivul de casare prevăzut la pct. 12 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen., în regula generală, se are în vedere situaţia în care pedeapsa aplicată nu a corespuns infracţiunii cu privire la care a intervenit condamnarea, prin neluarea în considerare a unor cauze de atenuare ori de agravare a pedepsei, de altfel reţinute de către instanţele de fond.
Dacă pedeapsă aplicată în limitele prevăzute de lege nu permite individualizarea executării (prin dispunerea suspendării condiţionate a executării pedepsei ori a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei), nefiind întrunite condiţiile suspendării condiţionate sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei suntem în prezenţa unei pedepse nelegale.
Nelegala individualizare a executării pedepsei, prin depăşirea limitelor de pedeapsă în cadrul cărora putea interveni, conduce la concluzia aplicării pedepsei în alte limite.
În materia pedepselor, vechiul C. proc. pen. reglementa instituţiile suspendării condiţionate a executării pedepsei (art. 81 şi urm.) şi a suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 861 şi urm.) ca modalităţi de individualizare a executării pedepsei. Pentru a se putea dispune suspendarea condiţionată ori sub supraveghere era, printre altele, instituită şi o limită a pedepsei aplicate, care varia pentru cazul comiterii unei unităţi de infracţiune ori a unui concurs de infracţiuni.
În cauză, pedeapsa aplicată intimatei - inculpate B. nu permitea suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în cazul depăşirii limitelor pedeapsei rezultante prevăzute la art. 861 alin. (2) din vechiul C. pen. pentru concursul de infracţiuni.
Cum pedeapsa rezultantă aplicată intimatei inculpate era de 4 ani iar suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei se putea dispune pentru o pedeapsă rezultantă de maxim 3 ani, recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie este fondat.
Prin urmare, Înalta Curte va admite, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., recursul în casaţie formulat de procuror şi, casând, în parte, decizia penală recurată, numai în ceea ce o priveşte pe inculpata B., va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 861 şi următoarele din C. pen. din 1969 privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere cu consecinţa executării pedepsei rezultante de 4 ani închisoare în regim privativ de libertate, înlăturându-se şi dispoziţiile art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 privind suspendarea executării pedepselor accesorii.
Se vor menţine celelalte dispoziţii din decizia recurată în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., recursul formulat de către inculpatul A. va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 170 RON, precum şi onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, în cuantum de câte 680 RON fiecare, se vor deconta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Deciziei penale nr. 471/A din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016.
Casează, în parte, decizia penală recurată, numai în ceea ce o priveşte pe inculpata B..
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 861 din C. pen. din 1969, art. 863 din C. pen. din 1969 şi ale art. 864 din C. pen. din 1969 privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Înlătură aplicarea art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, privind suspendarea executării pedepselor accesorii.
Dispune executarea pedepsei rezultante de 4 ani închisoare, în regim de detenţie.
Menţine celelalte dispoziţii din decizia recurată, care nu contravin prezentei decizii.
Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului parchetului rămân în sarcina statului.
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 170 de RON, rămâne în sarcina statului.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, în cuantum de câte 680 de RON fiecare, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 februarie 2023.
GGC - NN