Deduction of Foreign Early Release Days from Recognized Sentence: Court Allows Contestation and Orders Deduction of 270 Days
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice reversed the decision of the Bucharest Court of Appeal and ruled in favor of the convicted person, ordering that 270 days of early release granted by Italian authorities be deducted from the prison sentence, resulting in a reduced total sentence and a new execution mandate. The dispute centered on a contestation to enforcement, specifically whether early release (liberare anticipată) granted by the Italian Supervision Office prior to the transfer of the offender to Romania for execution of a six-year sentence for aggravated sexual violence could be deducted from the remaining term under Romanian law; the lower court had rejected this, relying on a 2015 supreme court precedent that excluded such deductions. The High Court determined that the subsequent legislative amendments to Law No. 302/2004, specifically Articles 156(1) and 166(16) introduced by Law No. 236/2017, explicitly mandate the recognition and deduction of sentence reductions granted by the issuing state prior to transfer, overriding the earlier interpretation and requiring the application of the Framework Decision 2008/909/JAI principles to ensure the prisoner does not serve an excessive period.
Legislator headnote
AI generatedart. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, art. 100 din C. pen, art. 598 C. proc. pen, art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen; Deduction of Foreign Early Release Days from Recognized Sentence: Court Allows Contestation and Orders Deduction of 270 Days: The dispute centered on a contestation to enforcement, specifically whether early release (liberare anticipată) granted by the Italian Supervision Office prior to the transfer of the offender to Romania for execution of a six-year sentence for aggravated sexual violence could be deducted from the remaining term under Romanian law; the lower court had rejected this, relying on a 2015 supreme court precedent that excluded such deductions. The High Court determined that the subsequent legislative amendments to Law No. 302/2004, specifically Articles 156(1) and 166(16) introduced by Law No. 236/2017, explicitly mandate the recognition and deduction of sentence reductions granted by the issuing state prior to transfer, overriding the earlier interpretation and requiring the application of the Framework Decision 2008/909/JAI principles to ensure the prisoner does not serve an excessive period.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedSubstantive basis for recognizing the Italian orders of early release and deducting the corresponding days from the prison sentence.
Procedural provision authorizing the court to admit the challenge to enforcement, annul the previous sentence, and re-judge the case.
Basis for ruling that judicial costs remain in the charge of the state.
Basis for ruling that the honorarium for the officially appointed defense is to be borne by the Ministry of Justice fund.
Full text
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 42/F din 29.08.2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în temeiul art. 597 raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 1/F din data de 7.01.2022 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2021.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin cererea înregistrată pe rolul curţii de apel la data de 16.08.2022 petentul A. a formulat contestaţie la executare cu privire la sentinţa penală nr. 1/F din data de 7.01.2022 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2021, întrucât nu i s-au dedus din durata pedepsei pronunţate în Italia, recunoscută de instanţa română, cele 270 de zile de liberare anticipată, acordate de statul italian cu titlu de liberare anticipată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, în cauză nefiind aplicabilă Decizia nr. 15/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Curtea a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 1/F din data de 7.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, a fost admisă sesizarea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută sentinţa penală nr. 684/2014 a Tribunalului din Velletri, pronunţată la data de 11.03.2014, definitivă la data de 31.10.2014, prin care s-a dispus condamnarea lui A. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "violenţă sexuală în grup", prevăzută de art. 609 octies din C. pen. al Republicii Italiene [viol în formă agravată, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (2) lit. f) C. pen., respectiv art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen. anterior, în vigoare la data faptei], sentinţa rămânând definitivă prin neapelare la data de 18.02.2022.
Curtea de apel a constatat că prin adoptarea dispoziţiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 nu se poate reţine voinţa neechivocă a legiuitorului de a se deduce zilele de liberare anticipată acordate de statul italian persoanelor aflate în executarea unor hotărâri de condamnare, recunoscute ulterior în România, iar "reducerile de pedeapsă" la care face referire acest text de lege sunt diferite de "liberarea anticipată" acordată de statul italian contestatorului A.. Din certificatul de stare de executare de la dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov (ataşat la dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Braşov) rezultă că "eliberarea anticipată" i-a fost acordată contestatorului A. prin două Ordonanţe ale Biroului de Supraveghere (Ufficio di Sorveglianza), instituţie care nu poate fi considerată instanţă de judecată sau un organ echivalent al unei instanţe. În consecinţă, nici ordonanţele acesteia nu pot fi asimilate unei hotărâri judecătoreşti sau altor acte judiciare, aşa cum se prevede în art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004.
S-a apreciat că sensul dispoziţiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 nu poate fi decât acela al deducerii din pedeapsa recunoscută a reducerilor de pedeapsă acordate prin hotărâri judecătoreşti sau alte acte judiciare, cum sunt cele acordate prin acte de graţiere sau de amnistie. Nu se poate referi la posibilitatea condamnatului de liberare înainte de executarea pedepsei, deoarece aceasta se poate dispune doar în România, în baza dispoziţiilor din C. pen. român referitoare la liberarea condiţionată. Altfel ar însemna ca, după recunoaşterea hotărârii pronunţate în străinătate să fie aplicabile în România dispoziţiile privind liberarea condiţionată (sau anticipată) din legislaţia italiană, ceea ce nu poate fi admis.
Curtea a reţinut că Decizia nr. 15/22.05.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept face referire la aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală, iar această Directivă nu a suferit modificări care să impună o altă soluţie cu privire la deducerea zilelor de "liberare anticipată" acordate de Biroul de Probaţiune din Italia în timpul executării pedepsei. Chiar Titlul VI din Legea nr. 302/2004, unde se regăseşte şi art. 166, face trimitere al această Directivă, având denumirea "Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană".
Astfel, s-a apreciat că rămâne valabil în continuare principiul menţionat în Decizia nr. 15/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit căruia "…hotărârile penale străine recunoscute şi executate în România produc aceleaşi efecte ca hotărârile pronunţate de instanţele române. Începerea executării pedepsei pe teritoriul României are ca efect renunţarea statului străin la executarea pe teritoriul acestuia. Renunţându-se la dreptul de a supune condamnatul la executarea pedepsei pe teritoriul statului străin, se renunţă implicit şi la recunoaşterea acelor instituţii accesorii executării pedepsei, cum ar fi liberarea condiţionată prin luarea în considerare a duratei pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate."
În opinia instanţei de fond, o astfel de interpretare este singura care conduce la respectarea articolului 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană. În cazul în care s-ar reţine că zilele de liberare anticipată acordate de autorităţile italiene sunt echivalente cu zilele executate şi ar trebui deduse din această pedeapsă, ar însemna că persoana transferată în România pentru executarea pedepsei ar putea beneficia de două ori de instituţia liberării condiţionate: o dată ca urmare a deducerii zilelor de liberare anticipată acordate de autorităţile italiene şi a doua oară ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 99 şi următoarele din C. pen. român, după executarea fracţiilor din pedeapsă menţionate în art. 100 din C. pen. român.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat contestaţie persoana condamnată A..
Concluziile apărătorului din oficiu, ale Reprezentantul Ministerului Public precum şi poziţia contestatorului în ultimul cuvânt au fost redate în partea introductivă a prezentei încheieri, astfel că nu vor mai fi reluate.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu motivele invocate, Înalta Curte constată că aceasta este fondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Contestaţia la executare reprezintă o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale. Printr-o contestaţie la executare nu se pot invoca aspecte ce ţin de judecata pe fond a cauzei, ci doar aspecte care privesc executarea hotărârilor.
Dispoziţiile art. 598 C. proc. pen. prevăd în mod expres cazurile în care poate fi promovată contestaţia la executare, prin a căror limitare legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce priveşte soluţia.
În cauză, contestatorul condamnat a solicitat deducerea celor 270 de zile de liberare anticipată acordate de autorităţile italiene prin certificatul de stare de executare, emis de aceste autorităţi.
Prin urmare, în discuţie nu este o nelămurire a sentinţei privind recunoaşterea hotărârii de condamnare, emisă de autorităţile din Italia, ci o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., având în vedere că se solicită o micşorare a pedepsei.
Înalta Curte constată că, prin sentinţa penală nr. 684/2014 a Tribunalului din Velletri, pronunţată la data de 11.03.2014, definitivă la data de 31.10.2014, s-a dispus condamnarea lui A. pentru săvârşirea infracţiunii de "violenţă sexuală în grup", prevăzută de art. 609 octies din C. pen. al Republicii Italiene la o pedeapsă de 6 ani închisoare.
Totodată, prin sentinţa penală nr. 1/F din data de 7.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută sentinţa penală nr. 684/2014 a Tribunalului din Velletri, pronunţată la data de 11.03.2014, definitivă la data de 31.10.2014, prin care s-a dispus condamnarea lui A. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "violenţă sexuală în grup", prevăzută de art. 609 octies din C. pen. al Republicii Italiene, din care s-a scăzut perioada de 3 zile de arest preventiv, persoana condamnată având de executat pedeapsa de 5 ani, 11 luni şi 27 zile închisoare, sentinţa rămânând definitivă prin neapelare la data de 18.02.2022.
De asemenea, se constată că, din certificatul de stare de executare de la dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov (ataşat la dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Braşov) rezultă că persoanei condamnate A. i-au fost acordate cu titlu de eliberare anticipată prin ordonanţa Biroului de Supraveghere (Ufficio di Sorveglianza) din 26.05.2020, un număr de 180 de zile cu privire la perioada 31.08.2018-31.01.2020, iar prin ordonanţa Biroului de Supraveghere (Ufficio di Sorveglianza) din 23.04.2021, un număr de 90 de zile de eliberare anticipată cu privire la perioada 31.01.2020 - 31.01.2021, rezultând astfel un total de 270 de zile de eliberare anticipată.
Se observă, aşadar, că prin sentinţa de recunoaştere a hotărârii de condamnare emisă de autorităţile italiene nu s-a făcut menţiunea că din pedeapsa 5 ani, 11 luni şi 27 zile închisoare se deduce şi perioada de 270 de zile câştigată cu titlu de eliberare anticipată calculată de la 31.08.2018 până la data de 31.01.2021, conform certificatului de stare de executare emis de autorităţile din Italia.
Înalta Curte constată că, în cuprinsul sentinţei penale nr. 42/F din 29.08.2022, a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală ce face obiectul prezentei contestaţii, s-au reţinut considerentele Deciziei nr. 15/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa apreciind că perioada de 270 de zile de liberare anticipată acordate contestatorului de autorităţile italiene în baza nu trebuie scăzute din pedeapsa de 5 ani, 11 luni şi 27 zile închisoare ce se execută în România.
Astfel, se reţine că potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, "În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent."
De asemenea, conform art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 "În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător".
Aceste dispoziţii au fost introduse prin Legea nr. 236/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, respectiv ulterior pronunţării Deciziei nr. 15 din 22 mai 2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care se stabilise că: "În aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală şi art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România".
Aşadar, ulterior pronunţării Deciziei nr. 15 din 2015 a instanţei supreme, Legea nr. 302/2004 a fost modificată succesiv, în varianta consolidată, aşa cum a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 411 din data de 27 mai 2019, fiind prevăzută obligativitatea deducerii perioadelor de reducere acordate de statul emitent.
Prin urmare, solicitarea persoanei condamnate A. privind deducerea celor 270 de zile câştigate cu titlu de eliberare anticipată, calculate de la 31.08.2018 până la data de 31.01.2021, conform certificatului de stare de executare emis de autorităţile din Italia, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, întrucât în cauză, persoanei condamnate, statul emitent i-a acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România (prin ordonanţa Biroului de Supraveghere din Roma (Ufficio di Sorveglianza) din 26.05.2020, i s-au acordat 180 de zile de eliberare anticipată cu privire la perioada 31.08.2018-31.01.2020, iar prin ordonanţa Biroului de Supraveghere (Ufficio di Sorveglianza) din 23.04.2021, i s-au acordat 90 de zile de eliberare anticipată cu privire la perioada 31.01.2020-31.01.2021).
În raport cu aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite contestaţia declarată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 42/F din 29.08.2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.
Va desfiinţa sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
În baza art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, va recunoaşte Ordonanţele emise de Biroul de Supraveghere din Roma la datele de 26.05.2020 şi 23.04.2021.
Va deduce din pedeapsa de 5 ani, 11 luni şi 27 de zile de închisoare recunoscută prin sentinţa penală nr. 1/F din 07.01.2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, definitivă prin neapelare, perioada de 270 de zile câştigată cu titlu de eliberare anticipată şi perioada deja executată de la data de 27.01.2018 la zi.
Va anula formele de executare şi va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană condamnată, în cuantum de 340 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia declarată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 42/F din 29.08.2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.
Desfiinţează sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
În baza art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, recunoaşte Ordonanţele emise de Biroul de Supraveghere din Roma la datele de 26.05.2020 şi 23.04.2021.
Deduce din pedeapsa de 5 ani, 11 luni şi 27 de zile de închisoare recunoscută prin sentinţa penală nr. 1/F din 07.01.2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, definitivă prin neapelare, perioada de 270 de zile câştigată cu titlu de eliberare anticipată şi perioada deja executată de la data de 27.01.2018 la zi.
Anulează formele de executare şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană condamnată, în cuantum de 340 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2022.
GGC - MM