Statute of limitations for criminal liability not admissible as obstacle to execution of foreign conviction under European Arrest Warrant

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 113/F din data de 30 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a şi alin. (2) din C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva executării sentinţei penale nr. 160/F/25.08.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021, şi a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) din C. proc. pen., cu contestaţia la executare promovată de persoana condamnată A. (astfel cum a fost completată la termenul de judecată din data de 30.06.2022), pentru a aprecia cu privire la:

I. incidenţa prescripţiei executării pedepsei de 5 luni şi 10 zile închisoare la care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală de condamnare nr. 3216/2009, pronunţată la data de 07.07.2009 de către Tribunalul Ordinar din Genova, secţia a II-a Penală, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. art. 193 alin. (2) din C. pen.

S-a reţinut că hotărârea penală străină de condamnare susmenţionată a fost recunoscută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 160/F/25.08.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, în procedura executării mandatului european de arestare, pe cale incidentală, potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Prin aceeaşi sentinţă penală a fost recunoscută şi sentinţa penală nr. 3345/2017 pronunţată de către Curtea de Apel din Genova la data de 01.12.2017, în reformarea sentinţei de condamnare nr. 1058/2014 din data de 16.07.2014 pronunţate de către judecătorul pentru cercetări preliminare GIP din cadrul Tribunalului Ordinar din Genova prin care contestatorul de faţă, A., a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi lovire sau alte violenţe, prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen. şi art. 193 alin. (2) din C. pen., precum şi ordonanţa de cumulare a pedepselor concurente emisă de către Procuratura Generală de pe lângă Curtea de Apel din Genova la data de 30.05.2018 prin care s-a stabilit ca persoana condamnată A. să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani, 4 luni şi 7 zile închisoare, cuantum rezultat după scăderea perioadei de detenţie de la data de 24.03.2014 la data de 26.05.2014. S-a mai notat şi că la pedeapsa rezultantă menţionată s-a ajuns ca urmare a revocării beneficiului suspendării executării pedepsei în cuantum de 5 luni şi 10 zile închisoare la care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală de condamnare nr. 3216/2009 pronunţată la data de 07.07.2009 de către Tribunalul Ordinar din Genova, secţia a II-a penală, pedepsele fiind cumulate (cumul aritmetic) potrivit dreptului penal italian.

S-a stabilit astfel ca persoana condamnată A. să execute, într-un penitenciar din România, pedeapsa de 4 ani, 4 luni şi 7 zile închisoare, din care s-a dedus durata reţinerii de 24 de ore din data de 14.07.2021 şi a arestării provizorii începând din data de 15.07.2021 la zi (25.08.2021).

S-a constatat că în executarea acestei din urmă pedepse se afla condamnatul A. în Penitenciarul Bucureşti Rahova.

II. incidenţa unei împiedicări la executarea pedepsei de 4 ani, 4 luni şi 7 zile închisoare, anterior referite la pct. I, impunându-se adaptarea pedepsei stabilite în sarcina persoanei condamnate A., prin reducerea cuantumului pedepselor componente, la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 3345/2017 pronunţată de către Curtea de Apel din Genova la data de 01.12.2017 în reformarea sentinţei de condamnare nr. 1058/2014 din data de 16.07.2014 pronunţate de către judecătorul pentru cercetări preliminare GIP din cadrul Tribunalului Ordinar din Genova, până la minimul lor special, dar şi prin schimbarea modalităţii de individualizare judiciară a executării pedepsei rezultante, prin dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 91 şi urm. din C. pen. român.

III. incidenţa unei împiedicări la executarea pedepsei de 4 ani, 4 luni şi 7 zile închisoare, anterior referite la pct. I, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile pentru care contestatorul A. a fost condamnat prin sentinţa penală de condamnare nr. 3216/2009 pronunţată la data de 07.07.2009 de către Tribunalul Ordinar din Genova, secţia a II-a Penală şi sentinţa penală nr. 3345/2017 pronunţată de către Curtea de Apel din Genova la data de 01.12.2017 în reformarea sentinţei de condamnare nr. 1058/2014 din data de 16.07.2014 pronunţate de către judecătorul pentru cercetări preliminare GIP din cadrul Tribunalului Ordinar din Genova, ambele recunoscute prin sentinţa penală nr. 160/F/25.08.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021, în aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (M.Of. nr. 518 din 25 iunie 2018) şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (M.Of. nr. 565 din 09 iunie 2022).

În ceea ce priveşte primul capăt de cerere, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 112/F/30.06.2022, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei de judecată, invocată din oficiu, şi, în baza art. 50 din C. proc. pen., art. 598 alin. (2) rap. la art. 597 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare (pct. 1 al cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.) formulată de contestatorul condamnat A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Ca şi consecinţă, a disjuns cauza având ca obiect contestaţie la executare (pct. 2 şi 3 ale cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen.) şi a dispus formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 30.06.2022.

Astfel, la data de 30.06.2022 a fost înregistrată cauza cu nr. x/2022, disjunsă din cauza cu nr. x/2022 având ca obiect contestaţia la executare formulată de condamnatul A. (pct. 2 şi 3 ale cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., cu menţiunea că în dezbateri s-au făcut trimiteri şi la dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod).

Notând dispoziţiile prevăzute de art. 598 din C. proc. pen., curtea de apel a reţinut, în esenţă, că sintagma "împiedicare la executare" desemnează un impediment la executarea hotărârii care nu vizează aspecte de fond şi care nu pune în discuţie autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti care se execută, respectiv, a sentinţei penale nr. 160/F/25.08.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021, prin care s-a dispus executarea în România a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, respectiv, a pedepsei de 4 ani, 4 luni şi 7 zile închisoare (în componenţa căreia se regăseşte şi pedeapsa în cuantum de 4 ani şi 2 luni închisoare a cărei reindividualizare sub aspectul duratei, dar şi a modalităţii de individualizare judiciară a executării pedepsei s-a solicitat).

S-a mai reţinut că adaptarea prin sentinţă a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent poate fi dispusă numai în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 166 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) şi (9) din Legea nr. 302/2004, precum şi faptul că persoana condamnată A. nu a invocat aceste împrejurări în susţinerea contestaţiei la executare promovate şi nici nu se regăseşte în aceste situaţii.

Nu în ultimul rând, s-a mai arătat că aceeaşi "adaptare" nu poate conduce la o reindividualizare judiciară a pedepselor aplicate de instanţa străină în limitele pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, prin orientarea către minim (spre care s-ar fi orientat şi instanţa străină), dispoziţiile art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 fiind clare, în sensul că în situaţiile anterior arătate, adaptarea are loc prin reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare. Cu atât mai puţin "adaptarea" poate conduce la schimbarea modalităţii de individualizare judiciară a executării pedepsei, din executare (într-un loc de deţinere) într-o modalitate alternativă (cum este şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, potrivit art. 91 din C. pen.).

Totodată, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile speciale de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine, prevăzute de art. 167 din legea nr. 302/2004, dar şi că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din acelaşi act normativ. De altfel, printre acestea, astfel cum şi reprezentantul Ministerului Public a arătat, se regăseşte şi situaţia în care, potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei (art. 163 alin. (1) lit. f) din legea nr. 302/2004), nu şi prescripţia răspunderii penale, invocată în susţinerea contestaţiei la executare analizate.

Curtea de apel a arătat că instituţia prescripţiei răspunderii penale a fost analizată de instanţa străină potrivit dreptului penal italian, cu ocazia pronunţării sentinţelor penale a căror recunoaştere a avut loc prin sentinţa penală nr. 160/F/25.08.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

În fine, s-a mai arătat că prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunile pentru care contestatorul A. a fost condamnat prin sentinţa penală de condamnare nr. 3216/2009 pronunţată la data de 07.07.2009 de către Tribunalul Ordinar din Genova, secţia a II-a penală şi sentinţa penală nr. 3345/2017 pronunţată de către Curtea de Apel din Genova la data de 01.12.2017 în reformarea sentinţei de condamnare nr. 1058/2014 din data de 16.07.2014 pronunţate de către judecătorul pentru cercetări preliminare GIP din cadrul Tribunalului Ordinar din Genova nu poate fi analizată nici prin prisma dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Astfel, sintagma "prescripţia" are în vedere prescripţia executării pedepsei, şi nu prescripţia răspunderii penale a cărei incidenţă este invocată de persoana condamnată A..

Împotriva sentinţei penale nr. 113/F din data de 30 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a formulat contestaţie condamnatul A., fără a motiva în scris calea de atac promovată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 07 septembrie 2022, sub nr. x/2022 şi repartizată aleatoriu completului de judecată C10, cu prim termen de judecată fixat la data de 25 octombrie 2022.

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Înalta Curte reţine că cererea dedusă judecăţii are ca obiect condamnarea contestatorului la pedeapsa de 4 ani 4 luni şi 7 zile închisoare, recunoscută de instanţa română, pe cale incidentală, în cadrul procedurii judiciare de executare a mandatului european de arestare emis de o instanţă dintr-un stat membru al Uniunii Europene.

În drept, contestatorul a invocat cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., criticând, în concret, soluţia instanţei care a recunoscut pe cale incidentală hotărârile străine de condamnare şi a arătat că nu s-a verificat incidenţa prescripţiei răspunderii penale cu privire la faptele pentru care a fost condamnat de autorităţile italiene.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., "Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri(...) c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.".

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta nu pot fi subsumate unei împiedicări la executare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., ci pun în discuţie chiar legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea. Astfel, contestatorul critică însăşi sentinţa penală nr. 160/F/25.08.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021, definitivă prin neapelare, prin care instanţa a recunoscut, pe cale incidentală, condamnarea acestuia la pedeapsa de 4 ani 4 luni şi 7 zile închisoare aplicată de autorităţile judiciare din Italia, şi solicită, în concret, pe calea contestaţiei la executare, să se verifice incidenţa prescripţiei răspunderii penale cu privire la faptele pentru care a fost condamnat de autorităţile judiciare din Italia.

Or, verificarea prescripţiei răspunderii penale pentru faptele pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului de către autoritatea judiciară străină este o chestiune de competenţa exclusivă a statului de condamnare.

Aceasta întrucât, aşa cum în procedura de recunoaştere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competenţă de a statua asupra legalităţii ori temeiniciei soluţiei de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne adaptându-se atunci când este cazul la normele interne, cu atât mai mult aceluiaşi stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în procedura contestaţiei la executare, prerogative suplimentare de repunere în discuţie a legalităţii soluţiei.

Înalta Curte subliniază că pe calea contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, stabilităţii raporturilor juridice.

Contestaţia la executare constituie un remediu procesual având ca obiect exclusiv chestiuni descoperite cu prilejul punerii în executare sau ivite în cursul executării, fiind exclusă posibilitatea de a antama pe această cale chestiuni relative la legalitatea şi temeinicia hotărârilor definitive în baza cărora se face executarea.

Ca atare, cererea formulată de contestator, prin prisma motivelor expuse, excedează limitelor în care o instanţă poate fi învestită în cursul executării.

Pentru aceste considerente, constatând că sentinţa penală atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 113/F din data de 30 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Deopotrivă, reţinând culpa procesuală a contestatorului condamnat în formularea prezentei contestaţii, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 113/F din data de 30 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă pe contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2022.

GGC - MM