Res Judicata Bar to Execution Complaint Seeking Deduction of Foreign Early Release Credits in Recognized Criminal Sentence

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 48 din 26 mai 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de petentul A., (…), în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi, împotriva sentinţei penale nr. 57 din 16.09.2020 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 2.10.2020 (mandat de executare a pedepsei închisorii nr. x din 02.10.2020).

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că, la data de 28.04.2022, a fost înregistrată pe rolul instanţei contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 57/FCJI/16.09.2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2020, având ca obiect recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea nr. 302/2004).

În motivarea contestaţiei a arătat că prin sentinţa penală, Curtea de Apel Iaşi a dispus recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei cu nr. de referinţă 4801/17 pronunţată de Curtea de Apel Torino, la data de 14.06.2017, emiţând totodată şi mandatul de executare a pedepsei nr. x din data de 02.10.2020, pentru o pedeapsă totală în cuantum de 19 ani şi o lună închisoare.

De asemenea, prin aceeaşi sentinţă penală s-a recunoscut şi scăzut din pedeapsa totală un număr de 135 de zile de eliberare anticipată, aferente pedepsei principale.

Această reducere s-a acordat datorită participării la cursurile educative şi de reinserţie socială, după cum este prevăzut în legislaţia italiană.

Întrucât la momentul respectiv se afla încă în Penitenciarul din Italia, nu a putut solicita pe calea procedurii respective şi recunoaşterea ordonanţelor emise de judecătorul de supraveghere din Penitenciarul Pavia, situat în Pavia Italia, prin care i s-au acordat un număr total de 495 zile câştig, cu titlu de eliberare anticipată.

Ţinând cont de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., care prevăd posibilitatea de a formula o contestaţie la executare atunci când se invocă orice cauză de micşorare a pedepsei, a susţinut că în ceea ce-l priveşte, contestaţia este fondată, motivat de emiterea ordonanţelor sus-menţionate, potrivit cărora, se impune a fi scăzute din pedeapsa totală şi cele 495 zile câştig, ajungând la o pedeapsă de sub 18 ani închisoare.

A mai arătat că, în acest sens s-a pronunţat şi Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2021, dispunând prin sentinţa penală nr. 94 din 24.06.2021, recunoaşterea ordonanţelor emise de un judecător delegat cu supravegherea executării pedepselor şi deducând din pedeapsa totală, zilele câştig acordate contestatorului cu titlu de liberare anticipată.

Condamnatul A. a solicitat admiterea contestaţiei, retragerea mandatului de executare nr. x/2020 şi emiterea unui nou mandat, ca urmare a recunoaşterii Ordonanţelor de liberare anticipată nr. 17/1873 din 14.11.2017, nr. 2018/1708 din 11.10.2018 şi nr. 248/2019 din 25.01.2019, emise de Judecătorul de Supraveghere din cadrul Penitenciarului Pavia, Italia şi, implicit, diminuării cuantumului total al pedepsei, cu scăderea celor 495 zile câştig acordate de magistratul de pe teritoriul Italiei.

În drept, a invocat art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.; art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004.

În vederea soluţionării cererii, a fost ataşat dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Iaşi, Curtea constatând că prin sentinţa penală nr. 57 din 16.09.2020 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 2.10.2020, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum a fost modificată şi completată, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei cu nr. de referinţă 4801/17 pronunţată de Curtea de Apel din Torino, secţia a II-a la data de 14.06.2017, rămasă definitivă la data de 14.06.2018 prin care s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 19 ani şi o lună închisoare a cetăţeanului român A., pentru săvârşirea unui număr de 12 infracţiuni, după cum urmează:

1) asociere într-o grupare înarmată de tip mafiot, prev. de art. 416 bis alin. (2), (3), (4), (5), (6) şi 8 din C. pen. italian;

2) tentativă de omor în participaţie cu alte persoane, prev. de art. 56, art. 110 şi art. 575 din C. pen. italian;

3) furt în circumstanţe agravante, în participaţie cu alte persoane, prev. de art. 110 şi art. 81 alin. (2) din C. pen. italian, art. 3 nr. 7 şi 8, art. 4 alin. (7) din Legea nr. 75/1958;

4) furt în circumstanţe agravante, în formă continuată şi în participaţie cu alte persoane, prev. de art. 110, art. 81 alin. (2), art. 624, art. 625 nr. 2 şi 5 din C. pen. italian,;

5) deţinere de substanţă stupefiantă în scopul de a fi vândută, în formă continuată şi în participaţie cu alte persoane, prev. de art. 81 alin. (2), art. 110 şi art. 72 alin. (5) din Decretul Preşedintelui Republicii nr. 309/1990;

6) deţinere în formă continuată de arme obişnuite, prev. de art. 110, art. 81 paragraf 2 şi art. 7 din Legea nr. 895/1967;

7) deţinere ilicită de arme obişnuite în participaţie cu alte persoane, prev. de art. 110 şi art. 697 din C. pen. italian;

8) deţinere ilicită de arme clandestine, în participaţie cu alte persoane, prev. de art. 110, art. 81, art. 23 alin. (1) din Legea nr. 110/1975;

9) instalarea de aparatură capabilă să intercepteze, împiedice şi întrerupe informaţii de tip informatic sau telematic, în participaţie cu alte persoane, prev. de art. 110 şi art. 617 quinquies din C. pen. italian;

10) violenţă privată, în circumstanţe agravante, în participaţie cu alte persoane, prev. de art. 110, art. 610 şi art. 7 din D.L. nr. 152/1991;

11) violenţă privată, în circumstanţe agravante, în participaţie cu alte persoane, prev. de art. 110, art. 610 şi art. 7 din D.L. nr. 152/1991;

12) violenţă privată, în circumstanţe agravante, în participaţie cu alte persoane, prev. de art. 110, art. 81, art. 610 şi art. 7 din D.L. nr. 152/1991, având corespondent în legislaţia românească, atât în C. pen. aflat în vigoare, cât şi în C. pen. din 1969, după cum urmează:

1) constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 la 5 ani)/art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 5 la 20 de ani),

2) tentativă la omor, prev. de art. 188 alin. (1) rap. la alin. (2) C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 5 la 10 ani)/art. 178 alin. (1) rap. la alin. (2) din C. pen. din 1969 (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de Ia 5 la 10 ani),

3) proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 2 la 7 ani)/art. 329 alin. (1) din C. pen. din 1969 (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 2 la 7 ani),

4) furt, prev. de art. 228 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 6 luni la 3 ani+spor de maxim 3 ani)/art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. e) cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 la 15 ani + spor de maxim 5 ani),

5) trafic de droguri, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 5 la 12 ani),

6), 7) şi 8) nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 342 alin. (1) C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la unu la 5 ani)/art. 279 alin. (1) din C. pen. din 1969 (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 2 la 8 ani);

9) accesul ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 alin. (1), (2) şi 3 C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 2 la 7 ani)/art. 42 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 161/2003 penal (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 la 12 ani),

10), 11) şi 12) şantaj, prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 2 la 7 ani)/art. 194 alin. (1) C. pen. din 1969 (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 6 luni la 5 ani).

Totodată s-a dispus continuarea executării pedepsei de 19 ani şi 1 lună închisoare aplicate persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A., în prezent deţinut într-un penitenciar din Italia, într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 19 ani şi 1 lună închisoare.

În baza art. 73 C. pen. şi art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată, a scăzut din pedeapsa de 19 ani şi o lună închisoare, recunoscută prin prezenta, perioada deja executată începând de la data de 11.08.2015 la zi, precum şi un număr de 135 de zile de eliberare anticipată, aferente pedepsei de 19 ani şi o lună închisoare recunoscute prin prezenta.

În baza acestei sentinţe, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 57/2020 din 02 octombrie 2020.

Conform adresei nr. x din data de 03.12.2020 a Penitenciarului Drobeta - Turnu Severin, numitul A. a fost arestat de Interpol Bucureşti la data de 03.12.2020, astfel pedeapsa începe de la data de 03.12.2020 şi expiră la data de 27.04.2034 din care se scad 2076 zile.

Curtea de Apel Iaşi a apreciat că cererea condamnatului A. este nefondată, reţinând că elementele ce fac obiectul prezentei contestaţii la executare nu au caracter de noutate, nefiind chestiuni ce au intervenit pe parcursul executării pedepsei de 19 ani şi o lună închisoare, după recunoaşterea hotărârii de condamnare de către instanţa română; dimpotrivă, la momentul la care s-a instrumentat cauza în care s-a dispus recunoaşterea (dosar nr. x/2020, sentinţa penală nr. 57/FCJI din 16 septembrie 2020, a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 02.10.2020), judecătorul învestit a solicitat în mod expres precizări autorităţilor italiene cu privire la durata pedepsei efectiv executată de persoana condamnată, precum şi în ceea ce priveşte perioada care poate fi considerată ca executată, potrivit legislaţiei italiene, din pedeapsa de 19 ani şi o (1) lună închisoare, în temeiul ordonanţelor de eliberare anticipată emise de autorităţile italiene, fiind astfel transmis răspunsul aflat la dosar nr. x/2020.

S-a concluzionat că această din urmă perioadă este de 135 de zile (acordată prin ordonanţele nr. 2018/1708 din 11.10.2018 şi nr. 248/2019 din 25.01.2019, emise de către judecătorul de supraveghere din cadrul Biroului de supraveghere din Pavia), ce a fost dedusă din durata pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr. 57/FCJI din 16 septembrie 2020, a Curţii de Apel Iaşi.

În ceea ce priveşte perioada de 360 de zile de eliberare anticipată, acordate prin ordonanţa de liberare anticipată având nr. 17/1873 din 14.11.2017, autorităţile italiene au precizat în mod expres faptul că acestea nu vizează pedeapsa de 19 ani şi o lună închisoare în legătură cu care s-a solicitat şi, ulterior, dispus transferul persoanei condamnate A. în România.

Mai mult decât atât, prin cererea ce a făcut obiectul cauzei înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2022, ce a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 22/FCJI/2022, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 157 din 15.03.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, condamnatul A. a solicitat, în esenţă, acelaşi lucru, respectiv să procedeze la deducerea unei perioade suplimentare, pe lângă cea dedusă prin sentinţa penală nr. 57/FCJI din 16 septembrie 2020, a Curţii de Apel Iaşi, ca efect al recunoaşterii ordonanţelor de liberare anticipată având nr. 17/1873 din 14.11.2017, nr. 2018/1708 din 11.10.2018 şi nr. 248/2019 din 25.01.2019, emise de către judecătorul de supraveghere din cadrul Biroului de supraveghere din Pavia (Italia).

S-a menţionat că în calea de atac a contestaţiei formulate de către condamnatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recalificat calea de atac promovată ca fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen., având în vedere că la fond au fost avute în vedere dispoziţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, care face referire, la rândul ei, la dispoziţiile C. proc. pen. ce reglementează contestaţia la executare.

Rezultă astfel că solicitarea ce a făcut obiectul cauzei penale nr. 90/45/2022, reprezintă, ca natură juridică, tot o contestaţie la executare.

Or, Înalta Curte, la fel ca judecătorul fondului, a reţinut că aspectele invocate de contestator au fost tranşate cu ocazia soluţionării cauzei având ca obiect recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei cu nr. de referinţă 4801/17, pronunţată de Curtea de Apel din Torino, secţia a II-a şi, de asemenea, nu pot fi încadrate în niciunul din cazurile limitative prevăzute de lege pentru a putea fi examinate în cadrul contestaţiei la executare reglementate de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În prezenta cauză, Curtea de Apel Iaşi a apreciat că nu se poate discuta propriu-zis de o inadmisibilitate a noii contestaţii la executare promovate de condamnatul A., în acord cu dispoziţiile art. 599 alin. (5) C. proc. pen., având în vedere că aceasta se întemeiază pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neexistând identitate de temei juridic.

Cu toate acestea, puterea de lucru judecat a sentinţei penale nr. 57/FCJI din 16 septembrie 2020, a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 02.10.2020, dar şi a sentinţei penale nr. 22/FCJI/2022, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 157 din 15.03.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se opune unei noi aprecieri pe fond a situaţiei expuse de către condamnat.

Astfel, cazul de contestaţie la executare reglementat de prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. vizează existenţa unei cauze de micşorare a pedepsei ce nu a fost cunoscut la momentul pronunţării hotărârii în raport de care se formulează contestaţia la executare, devenind incident pe parcursul executării pedepsei aplicate.

Or, aspectele invocate de condamnat, ce s-ar subsuma cazului de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. existau la momentul soluţionării cauzei penale înregistrate sub nr. x/2020 şi au fost tranşate de judecătorul care a pronunţat sentinţa penală nr. 57/FCJI din 16 septembrie 2020, a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 02.10.2020, intrând astfel în puterea de lucru judecat.

Acest aspect a fost de altfel subliniat şi întărit prin considerentele pronunţate de Înalta Curte în decizia penală nr. 157 din 15.03.2022, care a precizat că pe calea contestaţiei la executare nu se poate schimba sau modifica soluţia care a dobândit autoritate de lucru judecat, astfel cum solicită în realitate contestatorul.

Faptul că se poate solicita de către contestator recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii pronunţate de autorităţile italiene, hotărâre în raport de care au fost acordate 360 de zile de eliberare anticipată, prin ordonanţa de liberare anticipată având nr. 17/1873 din 14.11.2017, nu poate conduce la o altă soluţie, în raport de obiectul propriu-zis al cererii de faţă, mai ales în condiţiile în care competenţa de soluţionare a unei astfel de cereri, ce trebuie în mod expres şi neechivoc, este diferită de prezenta.

Împotriva sentinţei penale nr. 48 din 26 mai 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022, contestatorul A. a formulat contestaţie, motivele acesteia fiind susţinute de apărătorul desemnat din oficiu, astfel cum sunt consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând contestaţia prin prisma dispoziţiilor legale incidente, în raport cu criticile invocate, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în considerarea celor ce succed:

Pe calea contestaţiei la executare pot fi soluţionate incidentele ivite după ce hotărârea a rămas definitivă, respectiv înainte sau în timpul executării hotărârii penale sau după executarea acesteia, însă în legătură cu aceasta, fiind permisă astfel rezolvarea situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale, fără a se putea invoca aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice.

În speţă, la momentul recunoaşterii sentinţei cu nr. de referinţă 4801/17 pronunţată de Curtea de Apel din Torino, secţia a II-a la data de 14.06.2017, rămasă definitivă la data de 14.06.2018 prin care s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 19 ani şi o lună închisoare a cetăţeanului român A., instanţa română competentă să aplice în cauză dispoziţiile Legii nr. 302/2004 a avut în vedere aspectele invocate de contestator şi le-a soluţionat, perioada de 135 de zile (acordată prin ordonanţele nr. 2018/1708 din 11.10.2018 şi nr. 248/2019 din 25.01.2019, emise de către judecătorul de supraveghere din cadrul Biroului de supraveghere din Pavia), fiind dedusă din durata pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr. 57/FCJI din 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi.

Prin aceeaşi hotărâre de recunoaştere a pedepsei cu închisoare aplicată de autorităţile italiene, s-a reţinut că perioada de 360 de zile de eliberare anticipată, acordate prin ordonanţa de liberare anticipată având nr. 17/1873 din 14.11.2017, nu vizează pedeapsa de 19 ani şi o lună închisoare în legătură cu care s-a solicitat şi, ulterior, dispus transferul persoanei condamnate A. în România, astfel cum autorităţile italiene au precizat în mod expres.

Ca atare, prin solicitările ce fac obiectul prezentei contestaţii la executare, contestatorul A. nu aduce în discuţie elemente noi, care să fi intervenit pe parcursul executării pedepsei de 19 ani şi o lună închisoare, după recunoaşterea hotărârii de condamnare de către instanţa română, prin sentinţa penală nr. 57/FCJI din 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 02.10.2020.

De altfel, aceste aspecte au fost constatate şi prin sentinţa penală nr. 22/FCJI/2022 din 25.02.2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - hotărâre prin care a fost respinsă cererea condamnatului A. privind recunoaşterea pe teritoriul României a Ordonanţelor de liberare anticipată nr. 17/1873 din 14.11.2017, nr. 2018/1708 din 11.10.2018 şi nr. 248/2019 din 25.01.2019 emise de magistratul de supraveghere din cadrul Biroului de supraveghere din Pavia (Italia).

Sentinţa penală nr. 22/FCJI/2022 din 25.02.2022 a Curţii de Apel Iaşi a rămas definitivă prin decizia penală nr. 157 din 15.03.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, instanţa supremă reţinând că aspectele invocate de contestator cu privire la sentinţa penală atacată au fost tranşate cu prilejul soluţionării cauzei având ca obiect recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei cu nr. de referinţă 4801/17 pronunţată de Curtea de Apel din Torino, secţia a II-a şi de asemenea, că nu pot fi încadrate în cazul de contestaţie la executare referitor la ivirea unei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Cu toate că în prezenta contestaţie la executare, tinzând la micşorarea pedepsei, contestatorul încearcă justificarea cererii pe un alt temei de drept, respectiv art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în fapt, motivele invocate sunt similare celor analizate anterior de instanţa supremă în dosarul nr. x/2022.

În contextul evidenţiat, Înalta Curte învederează că hotărârea definitivă de recunoaştere pronunţată de instanţa română competentă se bucură de autoritate de lucru judecat, iar soluţia pronunţată nu se poate modifica pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile în care se invocă aspecte de fond avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei.

În consecinţă, constatând că hotărârea contestată este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de către contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 48 din 26 mai 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 48 din 26 mai 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2022.

GGC - MM