Execution of German European Arrest Warrant: Non-reviewability of foreign detention necessity and dual criminality for serious bodily harm

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 49 din data de 2 iunie 2022, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis sesizarea formulată de Judecătoria din Nürnberg, Germania, în dosarul cu număr de referinţă 58Gs x/22, pentru executarea mandatului european de arestare din data de 21.04.2022, întemeiat pe ordinul de arest emis în data de 08.04.2022, de Judecătoria Nürnberg, în acelaşi dosar cu privire la persoana solicitată A..

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii.

În temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară emitentă, Judecătoria din Nurnberg, Germania, în baza mandatului european de arestare din data de 21.04.2022, în dosarul cu număr de referinţă 58Gs x/22, în vederea cercetării penale pentru comiterea unei infracţiuni de "vătămare corporală gravă", prevăzută de art. 223 alin. (1), (22)4 alin. (1) nr. 2, alternativa 2, nr. 3 şi nr. 5 din C. pen. german, cu respectarea beneficiului regulii specialităţii.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută şi arestată începând cu data de 24.05.2022, ora 20:00 în procedura de predare.

În baza art. 104 alin. (9) şi (13) din Legea nr. 302/2004 s-a menţinut starea de arest a persoanei solicitate A. pentru o durată de 30 de zile, începând de la data de 02.06.2022 până la data de 01.07.2022 inclusiv, în vederea predării.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că pe numele persoanei solicitate a fost emis de către Judecătoria din Nürnberg, Germania mandatului european de arestare din data de 21.04.2022, întemeiat pe ordinul de arest emis în data de 08.04.2022, de Judecătoria Nurnberg, în dosarul cu nr. de referinţă x, în vederea cercetării penale a persoanei solicitate pentru comiterea unei infracţiuni de "vătămare corporală gravă", prevăzută de art. 223 alin. (1), (22)4 alin. (1) nr. 2, alternativa 2, nr. 3 şi nr. 5 din C. pen. german, constând în aceea că, la data de 21.08.2021 persoana solicitată şi-a înjunghiat victima, domnul H, pe la spate, în Nürnberg, fără un motiv justificat, luând victima prin surprindere, aceasta suferind o rană prin înjunghiere de aproximativ 22 mm lungime şi aproximativ 20 mm adâncime şi care a necesitat tratament de anestezie locală în unitatea de accident şi urgenţă de monitorizare în spital până la data de 23.08.2021.

În raport de datele din cuprinsul mandatului european de arestare Curtea a apreciat că fapta, aşa cum este descrisă, ar putea întruni cel puţin elementele de tipicitate ale unei infracţiuni de "lovirea sau alte violenţe", sancţionată de dispoziţiile art. 193 alin. (2) C. pen.

Din examinarea dosarului, Curtea a reţinut că nu este incident în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, care a fost emis în vederea cercetării penale pentru infracţiunea anterior menţionată, persoana urmărită nu a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare nu este acoperită de amnistie în România, iar persoana solicitată are vârsta necesară pentru a răspunde penal.

De asemenea, s-a constatat că nu este incident niciun motiv facultativ de refuz al mandatului european de arestare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Curtea a constatat că atât timp cât sunt respectate dispoziţiile legale în materie şi nu este incident niciun motiv de natură să autorizeze autoritatea judiciară română să refuze executarea mandatului european emis în cauză, situaţia personală, din punct de vedere familial, a cetăţeanului român, este una irelevantă şi nu poate reprezenta temeiul unui refuz al solicitării formulate.

Totodată, Curtea a subliniat că fapta este una gravă, fiind vorba de un act de violenţă asupra integrităţii fizice a unei alte persoane, ce putea avea consecinţe extrem de grave, iar persoana solicitată are antecedente în materie, fiind anterior condamnată la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru comiterea unei infracţiuni de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen., executând pedeapsa aplicată în regim privativ de libertate în perioada 18.05.2014 - 11.06.2019, când a fost liberat condiţionat cu un rest neexecutat de 1442 de zile.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A..

Concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public asupra contestaţiei formulate, precum şi poziţia contestatorului persoană solicitată din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând contestaţia formulată, în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei, acesta reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.

În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, respectiv Legea nr. 302/2004, instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuate de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

În cauză, se reţine că faţă de persoana solicitată A. s-a emis un mandat european de arestare la data de 21.04.2022, de către Judecătoria din Nurnberg, Germania, fiind cercetată pentru comiterea unei infracţiuni de "vătămare corporală gravă", prevăzută de art. 223 alin. (1), (22)4 alin. (1) nr. 2, alternativa 2, nr. 3 şi nr. 5 din C. pen. german, constând în aceea că, la data de 21.08.2021 persoana solicitată şi-a înjunghiat victima, domnul H, pe la spate, în Nürnberg, fără un motiv justificat, luând victima prin surprindere, aceasta suferind o rană prin înjunghiere de aproximativ 22 mm lungime şi aproximativ 20 mm adâncime şi care a necesitat tratament de anestezie locală în unitatea de accident şi urgenţă de monitorizare în spital până la data de 23.08.2021.

Înalta Curte constată că mandatul european emis de autorităţile judiciare germane îndeplineşte toate condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege, fiind descrise faptele pentru care este cercetată persoana solicitată, îndeplinindu-se astfel condiţia prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv aceea a descrierii circumstanţelor în care au fost comise infracţiunile, activitatea infracţională reţinută în sarcina acesteia fiind detaliată ţinând cont de specificul fazei procesuale în care a fost emis mandatul.

De asemenea, Înalta Curte constată că infracţiunile pentru care este cercetată persoana solicitată, sancţionate de C. pen. german au corespondent în legislaţia română în infracţiunea de lovirea sau alte violenţe, sancţionată de dispoziţiile art. 193 alin. (2) C. pen., sancţionată cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

În continuare, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, şi observă că nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, reglementate de art. 99 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Cu privire la dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, invocate de către apărare, Înalta Curte apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât, mandatul european de arestare a fost emis pentru efectuarea urmăririi penale faţă de persoana solicitată A., iar dispoziţiile legale în discuţie se referă la situaţia în care există o hotărâre de condamnare şi se cere punerea în executare a mandatului pentru a se executa acea hotărâre, ipoteză care în mod evident, nu se regăseşte în cauză.

Totodată, Înalta Curte constată că aspectele care vizează temeinicia acuzaţiilor formulate în statul emitent împotriva persoanei solicitate excedează analizei în prezenta cauză, sens în care se au în vedere dispoziţiile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 care stabilesc că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce în conformitate cu dispoziţiile Deciziei Cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, aşa încât verificarea acestei apărări revine în competenţa exclusivă a autorităţii judiciare a statului emitent.

Înalta Curte notează că, în procedura reglementată de art. 84 şi urm. din Legea nr. 302/2004, instanţa română nu are competenţa de a examina temeinicia măsurilor dispuse de autoritatea judiciară din Germania şi nici oportunitatea emiterii mandatului european de arestare.

Pe cale de consecinţă, se constată că instanţa de fond a analizat condiţiile privind punerea în executare a mandatului european de arestare, prevăzute de Legea nr. 302/2004 şi a dispus, în mod corect, arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 2.06.2022 până la data de 1.07.2022 inclusiv, în vederea predării, aceasta reprezentând singura măsură oportună pentru buna desfăşurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare şi predare a persoanei solicitate.

Prin urmare, dată fiind soluţia de admitere a cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, apare ca necesară arestarea persoanei solicitate în vederea predării, o atare dispoziţie fiind în concordanţă cu natura acestui mijloc specific de cooperare internaţională. Predarea, ca o consecinţă directă a admiterii sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii definitive pot proceda la reţinerea şi remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând legală şi temeinică sentinţa penală atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 49/2022 din data de 2 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, CCJI, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 49/2022 din data de 2 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, CCJI, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 iulie 2022.

GGC - MM