Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 36/2023 AI generated

Appeal against final jurisdiction-transfer judgment inadmissible under Code of Criminal Procedure Article 74

Case Number Decizia nr. 36/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the petitioner against a final decision from the Bacău Court of Appeal, which had previously rejected a request to transfer a criminal case from the Neamţ County Court due to alleged judicial bias; consequently, the original refusal to transfer the case remains in force, and the appellant was ordered to pay 200 RON in court costs. The dispute centered on the admissibility of an appeal against a judgment regarding the transfer of jurisdiction (strămutare), with the lower court having found that the statutory conditions for transferring the case were not met because the judge’s impartiality was presumed and no objective circumstances threatened public order or fairness. The decisive legal basis was Article 74 of the Code of Criminal Procedure, which explicitly stipulates that judgments resolving requests for the transfer of jurisdiction are final and subject to no ordinary appeal, thereby rendering the filed "contestație" procedurally inadmissible under the principles of legality and public order governing judicial competence and access to justice.

Legislator headnote

AI generated

art. 71 din C. proc. pen, art. 72 alin. (1) din C. proc. pen, art. 74 din C. proc. pen, art. 4251 din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen; Appeal against final jurisdiction-transfer judgment inadmissible under Code of Criminal Procedure Article 74: The dispute centered on the admissibility of an appeal against a judgment regarding the transfer of jurisdiction (strămutare), with the lower court having found that the statutory conditions for transferring the case were not met because the judge’s impartiality was presumed and no objective circumstances threatened public order or fairness. The decisive legal basis was Article 74 of the Code of Criminal Procedure, which explicitly stipulates that judgments resolving requests for the transfer of jurisdiction are final and subject to no ordinary appeal, thereby rendering the filed "contestație" procedurally inadmissible under the principles of legality and public order governing judicial competence and access to justice.

Keywords

AI generated
judicial bias lack of jurisdiction code of criminal procedure transfer of competence grounds for cassation statutory basis

Cited Legislation

AI generated
art. 71 din C. proc. pen
A apreciat că, în cauză, niciuna dintre condiţiile art. 71 din C. proc. pen.
art. 72 alin. (1) din C. proc. pen
Curtea a apreciat că în cauză, în raport de prevederile art. 72 alin. (1) din C. proc. pen.
art. 74 din C. proc. pen
Establishes that the decision on the request for transfer of jurisdiction is final and not subject to any appeal, serving as the main ground for declaring the appeal inadmissible.
art. 4251 din C. proc. pen
Deopotrivă, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 din C. proc. pen., calea ordinară de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea prevede expres această cale de atac, prevederile acestui articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
Legal basis cited in the dispositive for imposing judicial costs on the appellant.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 74 din C. proc. pen.

Establishes that the decision on the request for transfer of jurisdiction is final and not subject to any appeal, serving as the main ground for declaring the appeal inadmissible.

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Legal basis cited in the dispositive for imposing judicial costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 42 din data de 03 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi de minori, s-a respins ca nefondată cererea de strămutarea a cauzei înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Tribunalului Neamţ formulată de petentul A..

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bacău a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 71 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă militară competentă la o altă instanţă militară de acelaşi grad se dispune de curtea militară de apel, prevederile prezentei secţiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel competentă fiind aplicabile.

A apreciat că, în cauză, niciuna dintre condiţiile art. 71 din C. proc. pen. nu sunt întrunite, aspectele invocate de petent necircumscriindu-se situaţiilor care, potrivit textului de lege invocat, justifică strămutarea cauzei.

Curtea a reţinut că argumentul relativ abuzurile la care este supus din partea instanţei, împrejurare care, în opinia petentului, ar putea afecta influenţa imparţialitatea instanţei, nu poate fi primit, întrucât se prezumă că judecătorii îşi exercită funcţia cu obiectivitate şi imparţialitate având ca unic temei legea, fără a da curs presiunilor şi influenţelor de orice natură.

În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat.

La acest control, instanţa investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte care se pot verifica pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului interesat.

Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

În conformitate şi cu prevederile art. 3 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor:

"Judecătorii trebuie să-şi exercite funcţia cu obiectivitate şi imparţialitate, având ca unic temei legea, fără a da curs presiunilor şi influenţelor de orice natură", iar potrivit art. 9 alin. (1) din acelaşi Cod "Judecătorii şi trebuie să fie imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor profesionale, fiind obligaţi să decidă în mod obiectiv, liberi de orice influenţe".

Curtea a apreciat că în cauză, în raport de prevederile art. 72 alin. (1) din C. proc. pen. şi de datele expuse, susţinerile petentului nu sunt justificate, membrii instanţei fiind magistraţi de profesie, prezumaţi a fi lipsiţi de orice prejudecată sau de parţialitate.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat contestaţie petentul A., solicitând în esenţă, admiterea contestaţiei.

Cu ocazia dezbaterilor reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac formulate de petent, întrucât vizează o hotărâre definitivă.

Examinând contestaţia formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, luând în considerare efectele principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, principiul privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi exigenţele stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Prin urmare, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Înalta Curte reţine că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO impune existenţa unei căi judiciare efective care să permită părţii de a beneficia de o cale de atac, dreptul de acces la o instanţă fiind un element inerent al garanţiilor consacrate de acest articol şi oferă instanţei dreptul, ca în fiecare caz, să procedeze la o evaluare în lumina particularităţilor procedurii, pentru ca în aplicarea normelor de procedură, să se evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurilor şi o flexibilitate excesivă care ar conduce la eliminarea condiţiilor procedurale stabilite de lege.

Prin Sentinţa penală nr. 42 din data de 03 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi de minori, s-a respins, ca nefondată, cererea de strămutarea a cauzei înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Tribunalului Neamţ formulată de petentul A..

Hotărârea prin care s-a pronunţat soluţia de respingere a strămutării este definitivă, în conformitate cu art. 74 din C. proc. pen., care prevede: "(1) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă soluţionează cererea de strămutare prin sentinţă. (...) (6) sentinţa prevăzută la alin. (1) nu este supusă niciunei căi de atac".

Deopotrivă, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 din C. proc. pen., calea ordinară de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea prevede expres această cale de atac, prevederile acestui articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Astfel, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, calea de atac denumită "contestaţie" împotriva unei hotărâri penale definitive, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 42 din data de 03 mai 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 42 din data de 03 mai 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.

GGC - NN