Extraordinary appeal rejected; influence-trafficking conviction and confiscation upheld.

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 94/A din 10 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 136 din 11.06.2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată, şi rejudecând, în baza art. 257 alini (1) C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

S-a făcut aplicarea art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen..(1969).

În baza art. 861 raportat la art. 862 C. pen. (1969), a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 863 C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, s-a decis ca inculpatul A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969).

(...)

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 257 alin. (2) C. pen. (1969), s-a confiscat de la inculpatul A., echivalentul în RON a sumei de 29.600 de euro, la cursul de schimb BNR din ziua plăţii

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Ministerul Public au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi B. la plata sumei de câte 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A. şi B., în cuantum de câte 217 RON, s-a plătit din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 10 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2020 a formulat contestaţie în anulare contestatorul A..

Contestatorul A. a solicitat admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, având în vedere că la data pronunţării deciziei penale atacate exista o cauza de încetare a procesului penal, solicitând anularea hotărârii penale şi, rejudecând pe fond apelul, încetarea procesului penal ca urmare intervenţiei termenului de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 122 lit. c) C. pen. 1969.

Contestatorul a solicitat a se avea în vedere incidenţa Deciziilor Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018 şi nr. 348/2022, potrivit cărora termenele de prescripţie a răspunderii penale nu sunt supuse întreruperii. Astfel, a susţinut că, în aplicarea dispoziţiilor art. 122 lit. b) C. pen. 1969, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta imputată era deja împlinit la momentul sesizării instanţei de fond prin rechizitoriu, rezultând astfel că exista încă de la acel moment o cauza de încetare a procesului penal.

Prin încheierea din data de 27 septembrie 2022, Înalta Curte, în temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., s-a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 10 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.

S-a respins cererea de suspendare a efectelor Deciziei penale nr. 94/A din 10 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2020, până la soluţionarea cauzei.

S-a încuviinţat cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al contestatorului A. pentru a se pronunţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarul nr. x/2022 şi s-a amânat la data de 08 noiembrie 2022, ora 11:00 Completul 7, Sala secţiei Penale (P8).

Verificând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată de condamnatul A., în conformitate cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că acesta a invocat cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen. - când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Înalta Curte a constatat că cererea întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 426, art. 427, art. 428 şi art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., fiind promovate împotriva unei hotărâri definitive de persoane care, în faţa instanţei de apel, au avut calitatea de inculpat. De asemenea, a constatat că cererea a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 428 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere că pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., contestaţia poate fi introdusă oricând.

În cuprinsul cererii a fost invocat faptul că s-a împlinit termenului general de prescripţie răspunderii penale cu referire la infracţiunile pentru care contestatorul a fost condamnat.

Pe cale de consecinţă, constatând că cererea a fost formulată de contestatorul condamnat A., prin apărător ales, că motivul pe care se sprijină este reglementat de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. şi că în sprijinul acestuia au fost invocate aspecte din dosar, în temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu contestaţia în anulare, urmând ca verificarea temeiniciei motivelor formulate să se realizeze în etapa judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Totodată, având în vedere soluţia ce urmează a se pronunţa în Dosarul nr. x/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a încuviinţat cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al contestatorului A..

În ceea ce priveşte cererea formulată de contestatorul A. referitoare la suspendarea efectelor Deciziei penale nr. 94/A din 10 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2020, s-a constatat că, potrivit art. 430 C. proc. pen., până la soluţionarea contestaţiei în anulare, instanţa sesizată, luând concluziile procurorului, poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere. În absenţa unei precizări explicite a legii penale şi în considerarea art. 581 C. proc. pen., respectiv art. 633 C. proc. civ., art. 719 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea executării hotărârii pronunţate de instanţa penală influenţează în egală măsură atât acţiunea civilă, cât şi acţiunea penală exercitate în dosar (condamnarea, măsurile de siguranţă, anularea unor înscrisuri, despăgubirile materiale şi despăgubirile morale, cheltuielile judiciare).

Suspendarea hotărârii definitive presupune:

a) examinarea consecinţelor unei eventuale admiteri a contestaţiei în anulare potrivit cazului de contestaţie invocat, asupra acţiunii penale şi asupra acţiunii civile;

b) examinarea consecinţelor pe care executarea în continuare a hotărârii le produce atât în ceea ce priveşte persoanele condamnate cât şi persoanele constituite părţi civile, respectiv executarea obligaţiilor stabilite în favoarea statului.

În cauză, prin Decizia penală nr. 94/A din 10 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2020, contestatorul condamnat A., în baza art. 861 raportat la art. 862 C. pen. (1969), a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

Soluţia pronunţată în cauză nu produce efecte importante în ceea ce priveşte valorile fundamentale, respectiv libertatea, viaţa profesională şi dreptul la muncă al inculpatului. S-au avut în vedere chiar argumentele apărării în sensul că dosarele în care asigura asistenţa juridică contestatorul, în calitate de avocat, au fost preluate, de către alţi avocaţi. Argumentul adus de apărare referitor la dreptul la muncă nu subzistă având în vedere că acesta nu este limitat la exercitarea unei anume profesii pentru a se întreţine.

Prin urmare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969), aplicată contestatorului în temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. (1969) prin hotărârea atacată nu afectează viaţa profesională a acestuia, motiv pentru care s-a respins cererea de suspendare a efectelor Deciziei penale nr. 94/A din 10 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2020.

Prin încheierea din 08 noiembrie 2022, în vederea publicării în Monitorul Oficial a hotărârii prealabile nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Dosarul nr. x/2022, s-a dispus amânarea cauzei la data de 10 ianuarie 2023.

În dezbateri, la termenul din 10 ianuarie 2023, apărarea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a solicitat să se constate încetat procesul penal faţă de contestatorul condamnat A., urmând a se ridica sechestrului asigurător, interdicţia de exercitare a profesiei de avocat şi a fi pus contestatorul în situaţia anterioară acuzaţiei.

Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 10 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţate în Dosarul nr. x/2020, în baza actelor şi lucrărilor dosarului şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Apărarea a susţinut că, în raport de dispoziţiile art. 154 din Noul C. pen. şi de data comiterii ultimului act material, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale s-a împlinit. S-a mai susţinut că, având în vedere Hotărârea prealabilă nr. 67/25.10.2022 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, analiza legii penale mai favorabile în cadrul contestaţiei în anulare nu este o ingerinţă în autoritatea de lucru judecat, întrucât instanţa de apel instanţa de judecată nu s-au avut în vedere şi criteriile de încetare a procesului penal, ci doar limitele de pedeapsă.

Apărarea a solicitat a se avea în vedere că, în raport de considerentele Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Dosarul nr. x/2022, în cauză sunt incidente Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022. S-a apreciat că prescripţia răspunderii penale operează, indiferent de situaţie, tuturor cauzelor în care au fost pronunţate hotărâri definitive înainte de apariţia Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale.

Susţinerile apărării sunt nefondate. Astfel, cadrul legal de aplicare a legii noi, mai favorabile, cazurilor definitiv judecate sub legea veche este descris de art. 6 C. pen. şi nu poate fi extins la criterii neprevăzute de lege. Odată stabilită prin decizia instanţei de apel legea incidentă, aceeaşi lege va guverna şi prescripţia răspunderii penale. Deci, în contestaţie în anulare, în situaţia indicată de apărare ca fiind cea în care inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal instanţele nu pot schimba legea stabilită de instanţa de apel ca fiind incidentă raportului juridic, iar examinarea legalităţii hotărârii este analizată doar în raport de acea lege.

a) Decizia nr. 67/2022 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală face referire la art. 5 C. pen. şi nu face referire la art. 6 C. pen., incident în cauza de faţă. Decizia se referă explicit la faptul că Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din C. pen.

b) retroactivitatea legii penale noi, mai favorabile, în situaţia cauzelor definitiv judecate este posibilă doar în condiţiile art. 6 C. pen., care permite, pentru stabilirea caracterului mai favorabil al legii noi, doar compararea pedepsei aplicate de instanţa în baza legii vechi şi pedepsei prevăzute de legea nouă şi nu analiza termenului de prescripţie a răspunderii penale;

c) Jurisprudenţa anterioară a CCR stabileşte în mod explicit faptul că aplicarea legii mai favorabile se face în mod global, ceea ce atrage aplicarea regulilor cursului prescripţiei conform legii deja stabilită prin hotărârea definitivă ce face obiectul contestaţiei în anulare. Incidenţa unei legi noi în cauzele definitiv judecate apare ca fiind legală doar în condiţiile art. 6 C. pen., deci doar atunci când sancţiunea prevăzută de legea nouă apare ca fiind mai favorabilă prin natura sa ori dacă maximul prevăzut de legea nouă este mai mic decât sancţiunea efectiv stabilită. Criteriul prescripţiei răspunderii penale nu este prevăzut de art. 6 C. pen., astfel că nu poate fi analizat în cazul faptelor definitiv judecate.

d) Odată stabilită, printr-o hotărâre definitivă, legea incidentă într-o cauză, intervenţia ulterioară a unei instanţe de judecată în căi extraordinare de atac nu poate schimba, dat fiind caracterul definitiv al hotărârii analizate conform art. 5 C. pen., legea stabilită ca fiind aplicabilă şi intrată în autoritate de lucru judecat. Legea nu prevede nicio situaţie în care este permisă înlăturarea caracterului definitiv al hotărârii definitive pentru a fi schimbată legea deja aplicată raportului juridic. Legea permite doar înlăturarea caracterului definitiv atunci când, în conformitate cu legea stabilită ca incidentă, termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit fără ca instanţa de apel să fi observat efectele sale, deci atunci când aşa cum prevede cazul de contestaţie în anulare, la data condamnării existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Conform legii, art. 426 lit. b) C. proc. pen. şi art. 6 C. pen., nici un fapt juridic ulterior condamnării nu produce efecte asupra prescripţiei răspunderii penale.

Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei

Art. 6. (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.

(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.

(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.

(4) Măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.

(5) Când legea nouă este mai favorabilă în condiţiile alin. (1) - (4), pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta.

(6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.

(7) Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin. (1) - (6).

Cadrul legal în care sunt judecate criticile de faţă este circumscris contestaţiei în anulare. Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale. Contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare, instanţa care a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii anulând-o în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părţilor sau persoanei vătămate ori a celor referitoare la instanţa de judecată.

Prin reglementarea strictă a erorilor de procedură care pot justifica exercitarea contestaţiei în anulare se urmăreşte, pe de o parte, respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive, iar, pe de altă parte, respectarea securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive (care interzice rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de către instanţa de judecată).

Potrivit dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen., contestaţia în anulare se declară împotriva hotărârilor penale definitive în următoarele cazuri (...); b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; (...).

Se constată că prin cererea formulată de contestatorul A., întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea contestaţiei în anulare şi, pe cale de consecinţă, încetarea procesului penal, constând în aceea că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. privind intervenirea prescripţiei răspunderii penale.

Cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. presupune o error in procedendo, constând în eroarea procedurală a instanţei de a se pronunţa cu privire la o cauză de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e) - h), j) din C. proc. pen. pentru care existau probe în cauză. Nu este permisă anularea caracterului definitiv al deciziei în considerarea unor fapte juridice noi, ci doar în considerarea faptelor juridice existente la data deciziei de condamnare, ale căror efecte nu au fost observate de instanţa de apel.

În speţă, Înalta Curte constată că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au stabilit C. pen. din 1969 ca lege aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii. Aplicarea textelor de lege susţinute de apărare ar fi fost posibilă doar în condiţiile jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României, deci doar dacă instanţele ar fi stabilit C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 ca legea incidentă raportului juridic dedus judecăţii, şi nu în condiţiile C. pen. din 1969, cum este cazul situaţiei juridice din dosarul de faţă.

Se constată că prin Decizia penală nr. 94/A din 10 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Astfel cum s-a precizat în cele ce preced, în considerentele deciziei penale împotriva căreia a fost formulată prezenta contestaţie în anulare s-a constatat, în raport cu situaţia de fapt reţinută, că fapta inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, care în prima parte a anului 2012, a pretins şi a primit, la data de 19.03.2012, prin intermediul inculpatului B., suma de 50.000 euro de la martorul denunţător C., condamnat, prin Sentinţa penală nr. 26 din 31.05.2010 a Tribunalului Covasna, la pedeapsa închisorii de 5 ani, soluţie menţinută în apel, prin Decizia penală nr. 31 din 09.03.2012, de Curtea de Apel Braşov, în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa asupra magistraţilor instanţei supreme învestiţi cu judecarea recursului declarat de cumpărătorul de influenţă, cale de atac înregistrată sub nr. x/2006, pe rolul secţiei Penale, în vederea obţinerii unei soluţii de achitare sau de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Instanţa de apel a stabilit că legea penală mai favorabilă este reprezentată de C. pen. din 1969, prescripţia răspunderii penale fiind reglementată în art. 122 - 124 din acest act normativ. În cauză fiind întrerupt termenul general al prescripţiei răspunderii penale prin acte care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului (potrivit art. 122 C. pen. din 1969), şi începând să curgă un nou termen de prescripţie (conform art. 123 alin. (2) C. pen. din 1969), nu se ia în calcul termenul general de prescripţie, ci se calculează termenul de prescripţie specială a răspunderii penale care, în conformitate cu art. 124 C. pen. din 1969, este de 8 ani şi nu s-a împlinit înainte de pronunţarea deciziei instanţei de apel, în legătură cu niciuna dintre infracţiunile pentru care au fost condamnaţi contestatorii.

Contrar susţinerilor apărării, art. 154 din Noul C. pen. nu este incident în speţă, în realitate, apărarea formulând critici cu privire la stabilirea legii penale mai favorabile, ceea ce excede analizei care se poate realiza în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare. Stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), şi nu poate face obiectul cenzurii în contestaţie în anulare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.. Revine, aşadar, fiecărei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu a dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.

Raţionamentul apărării este infirmat prin Decizia nr. 67/25.10.2022 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care prevede că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din C. pen.. şi deci exclude aplicarea art. 6 C. pen., specific intervenirii legii penale noi în situaţia cauzelor definitiv judecate (care fac obiectul unei contestaţii în anulare), cât şi de decizia Curţii Constituţionale a României nr. 358/2022 (publicată în M. Of. nr. 565/9.06.2022), care se referă la modul de reglementare a cursului prescripţiei penale în C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 stabilind că standardul constituţional era respecta de C. pen. din 1969, incident în cauză [paragraful 72 (...) Astfel, (...) Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte (...)]. .

Aşadar, în cauză, aşa cum s-a menţionat mai sus, instanţa de apel, stabilind ca lege penală incidentă legea veche, a calculat termenele conform dispoziţiilor C. pen. din 1969, iar această chestiune care nu poate forma obiectul cenzurii pe calea contestaţiei în anulare, după cum s-a subliniat în cele ce preced.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 10 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţate în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, în cuantum de 170 RON, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei, conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 10 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţate în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, în cuantum de 170 RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2022.

GGC - NN