Partial Annulment of Refusal to Refer Constitutional Challenge Over Security Measure Review; Remanded for Rehearing

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021, printre altele, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă cererea formulată de inculpata persoană juridică A. S.A., prin apărător ales, privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen. Prin aceeaşi încheierea, instanţa s-a pronunţat şi asupra măsurilor asigurătorii instituite în cauză.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, prin cererea depusă în şedinţa de judecată din 23 februarie 2023, apărarea inculpatei A. S.A. a susţinut, în esenţă, că soluţia legislativă prevăzută de dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen. este neconstituţională în măsura în care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în cadrul procedurii de cameră preliminară, să dispună o soluţie prin care să fie sancţionate toate actele nelegale care au precedat luarea şi, ulterior, menţinerea unei astfel de măsuri şi care au legătură directă cu aceste acte. De asemenea, s-a menţionat că textul de lege invocat nu permite explicit judecătorului de cameră preliminară să analizeze actele de urmărire penală, respectiv cele prin care a fost începută, efectuată în continuare şi finalizată urmărirea penală, acte în lipsa cărora măsura asigurătorie ar fi lipsită de temei, textul de lege limitând competenţa judecătorului de cameră preliminară la o analiză strict formală asupra necesităţii menţinerii acestora. S-a mai arătat că numai procedând inclusiv la analiza actelor care au determinat luarea şi menţinerea măsurii ar putea fi asigurată o analiză reală a legalităţii temeiurilor acesteia, cu precădere din perspectiva dispoziţiilor art. 280 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care impun anularea oricăror acte care sunt emise ulterior unui act declarat nul, în ipoteza în care există o legătură directă între acestea şi actul declarat nul. S-a mai menţionat în susţinerea cererii că o analiză deplină şi efectivă a legalităţii menţinerii unei măsuri asigurătorii presupune analizarea şi eventual sancţionarea tuturor actelor indisolubil legate de cele prin care s-a dispus luarea şi, ulterior, menţinerea măsurii, întrucât numai abordând o astfel de analiză ar putea fi respectate prevederile constituţionale a căror încălcare o invocă, respectiv cele ce reglementează universalitatea legii, egalitatea legii, accesul liber la justiţie (în componenta esenţială a acestuia reprezentată de dreptul la un proces echitabil), înfăptuirea justiţiei şi respectarea dreptului la proprietate privată.

Analizând solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen. invocată de inculpata A. S.A., Curtea a constatat, în esenţă, că cererea întruneşte doar o parte din condiţiile instituite de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea acesteia, respectiv excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea unei cauze având ca obiect verificare măsuri asigurătorii în cursul procedurii de cameră preliminară (curte de apel, judecător de cameră preliminară), de către o persoană având calitatea de parte în speţă (inculpată) şi vizează un text de lege aflat în vigoare (art. 2502 C. proc. pen.), care nu a fost anterior declarat neconstituţional în raport cu criticile formulate, însă nu îndeplineşte cerinţa legăturii cu cauza.

În continuare, după ce a redat conţinutul art. 2502 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate invocată în dosarul ce are ca obiect verificarea periodică a subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, apărarea inculpatului a învederat că prevederile acestui text de lege nu sunt compatibile cu dispoziţiile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2), (3), art. 44 alin. (1) şi art. 124 alin. (1), (2) din Constituţia României, întrucât nu permit explicit judecătorului de cameră preliminară să analizeze actele de urmărire penală, respectiv cele prin care a fost începută, efectuată în continuare urmărirea penală, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi finalizată urmărirea penală, acte în lipsa cărora măsura asigurătorie ar fi lipsită de temei, textul de lege limitând competenţa judecătorului de cameră preliminară la o analiză strict formală asupra menţinerii acestora măsurilor asigurătorii.

Curtea a constatat că, prin excepţia invocată nu se formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci se susţin aspecte care ţin de modificarea legislativă a unui text de lege pe care autorul excepţiei îl contestă, atribut care revine doar puterii legislative, nu şi Curţii Constituţionale, care nu poate modifica, adăuga sau abroga prevederi legale.

S-a arătat că, din modalitatea în care a fost formulată cererea, rezultă că prin criticile aduse autoarea excepţiei urmăreşte adăugarea la lege, în sensul de a se prevede posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a analiza actele de urmărire penală, respectiv cele prin care a fost începută, efectuată în continuare urmărirea penală, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi finalizată urmărirea penală, aspecte care sunt în competenţa judecătorului de cameră preliminară, dar în alt cadru procesual, cel reglementat de art. 342 şi urm. C. proc. pen., şi care au fost analizate prin încheierea din 01 iunie 2022 dată în Dosarul nr. x/2021.

S-a concluzionat că excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a textului de lege, dorindu-se o interpretare diferită a acestuia.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din dispozitivul încheierii mai sus menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpata A. S.A., prin apărător ales, învederând, în esenţă, în motivele scrise, susţinute cu prilejul dezbaterilor, că judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti nu a efectuat analiza condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, prin raportare la prevederile a căror neconstituţionalitate a fost invocată, respectiv cele ale art. 2502 C. proc. pen., ci la alte dispoziţii, străine de pricină, şi anume cele care reglementează instituţia strămutării (art. 71 C. proc. pen.), analizând, practic, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale invocată de alţi petenţi în altă cauză. Chiar şi admiţând că s-ar fi referit la dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen., apărarea a observat că motivarea nu îi aparţine judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti, ci a fost preluată dintr-o hotărâre pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în altă cauză. Având în vedere absenţa examinării concrete de către judecătorul de cameră preliminară a motivelor invocate de inculpată în susţinerea solicitării de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen., s-a apreciat că încheierea atacată nu este legală.

Pe de altă parte, s-a arătat că cererea formulată îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 47/1992, având în vedere că excepţia a fost ridicată de una din părţile din dosar, priveşte dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen., care nu au fost declarate neconstituţionale până la acest moment şi care se află în strânsă legătură cu soluţionarea cauzei. Sub acest aspect, reluându-se argumentele din sesizarea iniţială cu privire la neconstituţionalitatea textului de lege, s-a menţionat că dispoziţia legală criticată prezintă interes în cauză, dată fiind conexiunea directă existentă între actele prin care s-au dispus continuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de A. S.A., respectiv ordonanţele emise de D.N.A. la datele de 04 mai 2017 şi 05 mai 2017, şi actul prin care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor societăţii, şi anume ordonanţa D.N.A. din 19 mai 2017. S-a apreciat că dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen., care reglementează doar o posibilitate de analiză formală a instanţei de cameră preliminară cu privire la temeiurile care au condus la luarea unei măsuri asigurătorii în cursul urmăririi penale, fără a putea cerceta şi actele de procedură prin care persoana cercetată, ale cărui bunuri au fost indisponibilizate, a dobândit calitatea de suspect sau inculpat în cauză, condiţie esenţială pentru luarea unei măsuri asigurătorii conform art. 249 alin. (4) C. proc. pen., conduc la încălcarea dreptului la proprietate privată şi îngrădirea liberului acces la justiţie.

Examinând recursul formulat de inculpata A. S.A., în raport cu criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin motivele scrise de recurs, recurenta inculpată A. S.A. a criticat încheierea din 23 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021, sub aspectul nemotivării, învederând, în esenţă, că în considerentele acesteia se face referire, în mai multe pasaje, la dispoziţiile ce reglementează instituţia strămutării, fără vreo legătură cu cele în privinţa cărora s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, şi la alte persoane decât cele din cauză, aspecte ce au fost susţinute şi cu prilejul dezbaterilor.

Verificând încheierea din 23 februarie 2023 ataşată la Dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, Înalta Curte constată că în cuprinsul acesteia nu se regăsesc pasajele referitoare la dispoziţiile art. 71 C. proc. pen. menţionate de apărare.

Cu toate acestea, încheierea încărcată în sistemul informatic Ecris aferent aceluiaşi dosar conţine în cuprinsul său (ultimele paragrafe de la pagina 6 şi primele de la pagina 7) referiri la prevederile art. 71 C. proc. pen. privind strămutarea şi la persoane care nu sunt părţi în prezenta cauză, aspecte care nu se regăsesc în documentul ataşat la dosarul fizic, dar care confirmă afirmaţiile apărării din motivele de recurs, reiterate cu prilejul dezbaterilor, care a susţinut că respectiva încheiere nu a fost motivată prin raportare la dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate.

Ca urmare, existând două încheieri cu conţinut diferit, una ataşată la Dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, iar cealaltă încărcată în sistemul informatic Ecris aferent aceluiaşi dosar, se apreciază că recurenta s-a aflat în imposibilitate de a-şi exercita o apărare efectivă, aspect care nu poate fi remediat în prezenta cale de atac întrucât s-ar încălca dreptul acesteia la dublul grad de jurisdicţie (recunoscut de art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, relative la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la un recurs efectiv), motiv pentru care Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpata A. S.A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii din 23 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021.

Va desfiinţa, în parte, încheierea atacată şi va trimite spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză.

Totodată, va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpata A. S.A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii din 23 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021.

Desfiinţează, în parte, încheierea atacată şi trimite spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2023.

GGC - NN