Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 197/RC/2023 AI generated

Extraordinary annulment appeals rejected; convictions and sentences for trafficking minors and pimping upheld.

Case Number Decizia nr. 197/RC/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) rejected as unfounded the extraordinary appeals for annulment (recurs în casaţie) filed by four defendants (three natural persons and two legal entities), thereby upholding the final appellate conviction. A prior application by one natural-person defendant was dismissed as inadmissible at the admissibility stage. The underlying case involved convictions for forming an organized criminal group, human trafficking of minors, and procuring (pimping), arising from the operation of a club and guesthouse where minor victims were sexually exploited. The court held that the legal basis for the extraordinary appeal is limited to legality, not re-evaluation of facts or evidence, and confirmed that: (1) the defendant's conviction for human trafficking was lawful because the "sheltering" (adăpostire) of a minor for sexual exploitation was covered by the law in force at the time; (2) legal entities can be held criminally liable (under art. 135 Penal Code) for offences committed in their name or interest, even if the nominal administrator was not personally involved, and can be members of an organized criminal group alongside natural persons; (3) an organized criminal group existed, formed by at least three distinct persons (natural and legal); and (4) the principle of *non reformatio in pejus* was not breached, as the appellate court had reduced the sentences and the number of offences, placing the defendant in a more favorable legal position overall (including a reduced resultant sentence).

Legislator headnote

AI generated

art. 396 alin. (2) C. proc. pen, art. 5 C. pen, art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen, art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 213 alin. (1) C. pen; Extraordinary annulment appeals rejected; convictions and sentences for trafficking minors and pimping upheld: A prior application by one natural-person defendant was dismissed as inadmissible at the admissibility stage. The underlying case involved convictions for forming an organized criminal group, human trafficking of minors, and procuring (pimping), arising from the operation of a club and guesthouse where minor victims were sexually exploited. The court held that the legal basis for the extraordinary appeal is limited to legality, not re-evaluation of facts or evidence, and confirmed that: (1) the defendant's conviction for human trafficking was lawful because the "sheltering" (adăpostire) of a minor for sexual exploitation was covered by the law in force at the time; (2) legal entities can be held criminally liable (under art. 135 Penal Code) for offences committed in their name or interest, even if the nominal administrator was not personally involved, and can be members of an organized criminal group alongside natural persons; (3) an organized criminal group existed, formed by at least three distinct persons (natural and legal); and (4) the principle of *non reformatio in pejus* was not breached, as the appellate court had reduced the sentences and the number of offences, placing the defendant in a more favorable legal position overall (including a reduced resultant sentence).

Keywords

AI generated
human trafficking grounds for cassation criminal sentence principle of legality actions for annulment natural law
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen..

Basis for rejecting the appeals as unfounded after finding no grounds for cassation.

Art. 275 alin. (2) C. proc. pen..

Used to oblige the appellants to pay court costs to the state.

Art. 275 alin. (6) C. proc. pen..

Used to provide that the fees of ex officio lawyers are borne by the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 30 din 30 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov în Dosarul nr. x/2019, s-a hotărât:

I.1. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., în referire la art. 367 alin. (1), (2) şi 3 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat (faptă din perioada 2005 - mai 2016).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

2. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., în referire la art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (faptă din perioada septembrie 2009- noiembrie 2011 şi perioada decembrie 2011- februarie 2012, persoană vătămată B.).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-a aplicat inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

3. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., în referire la art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (faptă din perioada septembrie 2009, persoană vătămată C.).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară, interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

4. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., în referire la art. 213 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism (faptă din perioada 2005 - septembrie 2016).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., au fost contopite cele patru pedepse aplicate, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 4 ani (1/3 din 12 ani închisoare), în total 10 ani închisoare.

În baza art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele complementare şi s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., coroborat cu art. 45 alin. (4) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., au fost contopite pedepsele accesorii şi s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.., în referire la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a constatat că inculpatul A. a fost reţinut pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 16.11.2016, ora 1535, până la data de 17.11.2016, ora 1535.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A., în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

II.1. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., în referire la art. 367 alin. (1), (2) şi 3 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat (faptă din perioada 2005 - mai 2016).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

2. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., în referire la art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (faptă din perioada septembrie 2009 - noiembrie 2011 şi perioada decembrie 2011- februarie 2012, persoană vătămată B.).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-a aplicat inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

3. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., în referire la art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (faptă din perioada septembrie 2009, persoană vătămată C.).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-a aplicat inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

4. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., în referire la art. 213 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism (faptă din perioada 2005 - septembrie 2016).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., au fost contopite cele patru pedepse aplicate, urmând ca inculpatul D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 4 ani (1/3 din 12 ani închisoare), în total 9 ani închisoare.

În baza art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele complementare şi s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., coroborat cu art. 45 alin. (4) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., au fost contopite pedepsele accesorii şi s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.., în referire la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a constatat că inculpatul D. a fost reţinut pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 16.11.2016, ora 1430, până la data de 17.11.2016, ora 1430.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul D. în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

III.1. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., în referire la art. 367 alin. (1), (2) şi 3 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata E. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat (faptă din perioada aprilie 2010).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

2. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., în referire la art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata E. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (faptă din perioada mai 2010 - noiembrie 2011 şi perioada decembrie 2011- februarie 2012, persoană vătămată B.).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-a aplicat inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

3. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., în referire la 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 213 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata E. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în forma complicităţii (faptă din perioada 2010- septembrie 2016).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., au fost contopite cele trei pedepse aplicate, urmând ca inculpata E. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 2 ani (1/3 din 6 ani închisoare), în total 7 ani închisoare.

În baza art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele complementare şi s-a aplicat inculpatei pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., coroborat cu art. 45 alin. (4) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., au fost contopite pedepsele accesorii şi s-a aplicat inculpatei pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.., în referire la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a constatat că inculpata E. a fost reţinută pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 16.11.2016, ora 1455, până la data de 17.11.2016, ora 1455.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpata E. în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

IV. 1. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., în referire la art. 367 alin. (1), (2) şi 3 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 137 alin. (2) şi (4) lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata S.C. F. S.R.L. la pedeapsa amenzii de 200 zile - amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 300 RON, în total suma de 60.000 RON, pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat (faptă din perioada 2005-mai 2016).

În baza art. 136 alin. (1) lit. f) C. pen., în referire la art. 145 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară privind afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.

2. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., în referire la art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 137 alin. (2) şi (4) lit. d) C. pen., a fost condamnată inculpata S.C. F. S.R.L. la pedeapsa amenzii de 300 zile - amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 300 RON, în total suma de 90.000 RON, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (faptă din perioada septembrie 2009 - aprilie 2010, persoană vătămată B.).

În baza art. 136 alin. (1) lit. f) C. pen., în referire la art. 145 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară privind afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.

3. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., în referire la art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 137 alin. (2) şi (4) lit. d) C. pen., a fost condamnată inculpata S.C. F. S.R.L. la pedeapsa amenzii de 250 zile - amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 300 RON, în total suma de 75.000 RON, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (faptă din perioada septembrie 2009, persoană vătămată C.).

În baza art. 136 alin. (1) lit. f) C. pen., în referire la art. 145 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară privind afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.

4. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., în referire la art. 213 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 137 alin. (2) şi (4) lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata S.C. F. S.R.L. la pedeapsa amenzii de 200 zile - amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 300 RON, în total suma de 60.000 RON, pentru săvârşirea infracţiunii de "proxenetism" (faptă din perioada 2005 - iunie 2012).

În baza art. 136 alin. (1) lit. f) C. pen., în referire la art. 145 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară privind afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., au fost contopite cele patru pedepse aplicate, urmând ca inculpata persoană juridică S.C. F. S.R.L. să execute pedeapsa cea mai grea, de 90.000 RON amendă penală, la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 65.000 RON (1/3 din 195.000 RON), în total 155.000 RON amendă penală.

În baza art. 45 C. pen., în referire la art. 138 C. pen., au fost contopite pedepsele complementare şi s-a aplicat inculpatei pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară privind afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare, care se va executa potrivit art. 138 alin. (4) C. pen.

V. 1. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., în referire la art. 367 alin. (1), (2) şi 3 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 137 alin. (2) şi (4) lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata S.C. G. S.R.L., fostă S.C. H. S.R.L. la pedeapsa amenzii de 200 zile - amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 300 RON, în total suma de 60.000 RON, pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat (faptă din perioada aprilie 2012).

În baza art. 136 alin. (1) lit. f) C. pen., în referire la art. 145 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară privind afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.

2. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., în referire la art. 213 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 137 alin. (2) şi (4) lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata S.C. G. S.R.L., fostă S.C. H. S.R.L. la pedeapsa amenzii de 200 zile - amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 200 RON, în total suma de 40.000 RON, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism (faptă din iunie 2012 - 2016).

În baza art. 136 alin. (1) lit. f) C. pen., în referire la art. 145 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară privind afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate, urmând ca inculpata persoană juridică S.C. G. S.R.L., fostă S.C. H. S.R.L., să execute pedeapsa cea mai grea, de 60.000 RON amendă penală, la care se adaugă sporul de 1/3 din cea de-a doua pedeapsă, respectiv 13.333 RON (1/3 din 40.000 RON), în total 73.333 RON amendă penală.

În baza art. 45 C. pen., în referire la art. 138 C. pen., au fost contopite pedepsele complementare şi s-a aplicat inculpatei pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară privind afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare, care se va executa potrivit art. 138 alin. (4) C. pen.

În temeiul art. 7 şi art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 13 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu completările şi modificările ulterioare, s-a dispus înaintarea unei copii după prezenta hotărâre, în termen de 15 zile de la rămânerea ei definitivă, către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Ministerul Justiţiei, în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni în evidenţele acestui registru, în ceea ce îl priveşte pe cei cinci inculpaţi.

În baza art. 19, art. 25 şi art. art. 397 C. proc. pen.., în referire la art. 1349, art. 1357 - 1358 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată B. şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A., D., E. şi S.C. F. S.R.L. la plata către partea civilă a sumei de 15.000 euro (echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii), cu titlu de daune morale.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la cei cinci inculpaţi, suma totală de 152.660 RON, obţinută în urma practicării prostituţiei de către fetele de la Clubul "I.", după cum urmează:

- 42.660 RON de la inculpatul A.

- 35.000 RON de la inculpatul D.

- 35.000 RON de la inculpata E.

- 20.000 RON de la inculpata S.C. F. S.R.L.

- 20.000 RON de la inculpata S.C. G. S.R.L., fostă S.C. H. S.R.L.

În baza art. 397 alin. (4) C. proc. pen.., au fost menţinute măsurile asigurătorii (sechestru şi poprire) instituite în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaţilor, după cum urmează:

- În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., până la concurenţa sumelor de 42.660 RON, supusă confiscării speciale, de 15.000 euro, reprezentând despăgubiri civile şi de 3.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubelor produse părţii civile şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina sa:

1. Măsura asigurătorie a sechestrului (instituită prin Ordonanţa nr. 17/D/P/2015 din data de 29.11.2016, definitivă prin Încheierea nr. 17/JDL din data de 21.12.2016 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna) asupra sumei de 4.070 euro, ridicate de la inculpatul A. şi asupra sumei de 5.500 euro, ridicată de la inculpatul D., până la concurenţa sumelor de 42.660 RON, respectiv 35.000 RON, şi 150.000 de euro.

- În ceea ce-l priveşte pe inculpatul D., până la concurenţa sumelor de 35.000 RON, supusă confiscării speciale, de 15.000 euro, reprezentând despăgubiri civile şi de 3.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubelor produse părţii civile şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina sa, după cum urmează:

1. Măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului D. (instituită prin ordonanţa din 16.11.2016) asupra imobilului: terenul arabil în suprafaţă de 2406 mp din loc. Sfântu Gheorghe - evaluat la suma de 840 de euro, jud. Covasna nr. CF x, terenul în suprafaţă de 800 mp din loc. Sfântu Gheorghe nr. CF x - evaluat la suma de 280 de euro, terenul în suprafaţă de 494 mp din loc. Sfântu Gheorghe, jud. Covasna nr. CF x evaluat la suma de 172 de euro, o cotă de 1/2 din imobilul din loc. Sfântu Gheorghe, str. x, tronson x, jud. Covasna, nr. x-Sf. Gheorghe, nr. cadastral top: x - evaluat la suma de 25.000 de euro.

2. Măsura asigurătorie a popririi asupra conturilor inculpatului D. (instituită prin ordonanţa din 16.11.2016), respectiv: x şi y, şi a oricăror alte conturi deschise la J., active la data primirii ordonanţei, indiferent de moneda în care este exprimat contul, x, şi a oricăror alte conturi deschise la K., active la data primirii ordonanţei, indiferent de moneda în care este exprimat contul, x, x, x şi a oricăror alte conturi deschise la L., active la data primirii ordonanţei, indiferent de moneda în care este exprimat contul.

- În ceea ce o priveşte pe inculpata E., până la concurenţa sumelor de 35.000 RON, supusă confiscării speciale, de 15.000 euro, reprezentând despăgubiri civile şi de 3.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubelor produse părţii civile şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina sa:

1. Măsura asigurătorie a popririi asupra conturilor inculpatei E. (instituită prin ordonanţa din 16.11.2016), respectiv: x şi a oricăror alte conturi deschise la M. active la data primirii ordonanţei, indiferent de moneda în care este exprimat contul, şi a oricăror alte conturi deschise la L. active la data primirii ordonanţei, indiferent de moneda în care este exprimat contul, x şi x şi a oricăror alte conturi deschise la N. active la data primirii ordonanţei, indiferent de moneda în care este exprimat contul.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., au fost obligaţi fiecare dintre cei cinci inculpaţi la plata sumei de câte 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 2.000 RON este aferentă fazei de urmărire penală.

În baza art. 274 alin. (1), raportat la art. 272 C. proc. pen.. şi Protocolul încheiat între Ministerul Justiţiei şi UNBR, s-a dispus ca onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpatul A., av. O., în sumă de 1.253 RON, pentru inculpata S.C. F. S.R.L., Av. P., în sumă de 1.253 RON şi pentru persoana vătămată C., av. Q., în sumă de 470 RON, să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Braşov, urmând a rămâne în sarcina statului, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii A., D., E., S.C. F. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L. (fostă S.C. H. SRL) şi partea civilă B..

Prin Decizia penală nr. 345/AP din 10 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de inculpatul A..

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., au fost admise apelurile declarate de inculpaţii A., D., E., S.C. F. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L. (fostă S.C. H. SRL) şi partea civilă B. împotriva Sentinţei penale nr. 30/S din 30 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov în Dosar nr. x/2019, care a fost desfiinţată în ceea ce priveşte:

- încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de minori reţinută în sarcina inculpaţilor A., D., E. şi S.C. F. S.R.L.;

- încadrarea juridică a infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat reţinută în sarcina inculpaţilor A., D., E., S.C. F. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L. (fostă S.C. H. SRL);

- cuantumul pedepselor principale aplicate inculpaţilor A., D., E., S.C. F. S.R.L. pentru infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de minori;

- cuantumul pedepselor principale aplicate inculpatelor S.C. F. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L. (fostă S.C. H. SRL) pentru infracţiunile de proxenetism;

- cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatei S.C. G. S.R.L. (fostă S.C. H. SRL) pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat;

- cuantumul pedepselor rezultante aplicate inculpaţilor A., D., E., S.C. F. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L. (fostă S.C. H. SRL) în urma aplicării dispoziţiilor referitoare la tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni;

- omisiunea obligării inculpaţilor A., D., E., S.C. F. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată făcute de partea civilă B., reprezentând onorariu avocaţial în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în fond.

Rejudecând în aceste limite:

S-a constatat că prin încheierea din data de 10 ianuarie 2022, s-a dispus:

- schimbarea de încadrare juridică pentru inculpaţii A., D. şi S.C. F. S.R.L. din două infracţiuni de trafic de minori, prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (2) raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen., într-o singură infracţiune de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale cu referire la persoanele vătămate B. şi C.).

- schimbarea de încadrare juridică pentru inculpata E. dintr-o infracţiune de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., într-o infracţiune de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen., cu referire la persoana vătămată B.;

- schimbarea de încadrare juridică pentru inculpaţii A., D., E., S.C. F. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L. (fostă S.C. H. SRL) din infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen.

I. În baza art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori, în formă continuată (2 acte materiale cu referire la persoanele vătămate B. şi C.).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-a aplicat inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Au fost menţinute pedepsele principale, complementare şi accesorii aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., au fost contopite cele trei pedepse aplicate mai sus, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 2 ani (1/3 din 6 ani închisoare), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele complementare şi s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., coroborat cu art. 45 alin. (4) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., au fost contopite pedepsele accesorii şi s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

II. În baza art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată (2 acte materiale cu referire la persoanele vătămate B. şi C.).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-a aplicat inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Au fost menţinute pedepsele principale, complementare şi accesorii aplicate inculpatului D. pentru comiterea infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., au fost contopite cele trei pedepse aplicate mai sus, urmând ca inculpatul D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 2 ani (1/3 din 6 ani închisoare), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

În baza art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele complementare şi s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., coroborat cu art. 45 alin. (4) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., au fost contopite pedepsele accesorii şi s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

III. În baza art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., a fost condamnată inculpata E. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata E. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată (cu referire la persoana vătămată B.).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-a aplicat inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Au fost menţinute pedepsele principale, complementare şi accesorii aplicate inculpatei E. pentru comiterea infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., au fost contopite cele trei pedepse aplicate mai sus, urmând ca inculpata E. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an şi 8 luni (1/3 din 5 ani închisoare), urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele complementare şi s-a aplicat inculpatei pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., coroborat cu art. 45 alin. (4) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., au fost contopite pedepsele accesorii şi s-a aplicat inculpatei pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

IV. În baza art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., a fost condamnată inculpata S.C. F. S.R.L. la pedeapsa amenzii de 30.000 RON (150 de zile - amendă x 200 RON) pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat.

În baza art. 136 alin. (1) lit. f) C. pen., în referire la art. 145 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară privind afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.

În baza art. 211 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a fost condamnată inculpata S.C. F. S.R.L. la pedeapsa amenzii de 50.000 RON amendă penală (250 zile - amendă x 200 RON), pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată (2 acte materiale cu referire la persoanele vătămate B. şi C.).

În baza art. 136 alin. (1) lit. f) C. pen., în referire la art. 145 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară privind afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.

A fost redusă pedeapsa principală aplicată aceleiaşi inculpate pentru infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen., de la amenda în cuantum de 60.000 RON la amenda în cuantum de 40.000 RON (200 zile - amendă x 200 RON).

A fost menţinută pedeapsa complementară aplicată aceleiaşi inculpate pentru infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., au fost contopite cele trei pedepse aplicate, urmând ca inculpata persoană juridică S.C. F. S.R.L. să execute pedeapsa cea mai grea, de 50.000 RON amendă penală, la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 23.333 RON (1/3 din 70.000 RON), în total 73.333 RON amendă penală.

În baza art. 45 C. pen., în referire la art. 138 C. pen., au fost contopite pedepsele complementare şi s-a aplicat inculpatei pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară privind afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare, care se va executa potrivit art. 138 alin. (4) C. pen.

V. În baza art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., a fost condamnată inculpata S.C. G. S.R.L. (fostă S.C. H. SRL) la pedeapsa amenzii de 24.000 RON amendă penală (120 de zile - amendă x 200 RON) pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat.

În baza art. 136 alin. (1) lit. f) C. pen., în referire la art. 145 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară privind afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.

A fost redusă pedeapsa principală aplicată aceleiaşi inculpate pentru infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen., de la amenda în cuantum de 40.000 RON la amenda în cuantum de 36.000 RON (180 zile - amendă x 200 RON).

A fost menţinută pedeapsa complementară aplicată aceleiaşi inculpate pentru infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., au fost contopite cele trei pedepse aplicate, urmând ca inculpata persoană juridică S.C. G. S.R.L. să execute pedeapsa cea mai grea, de 36.000 RON amendă penală, la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 8.000 RON (1/3 din 24.000 RON), în total 44.000 RON amendă penală.

În baza art. 45 C. pen., în referire la art. 138 C. pen., au fost contopite pedepsele complementare şi s-a aplicat inculpatei pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară privind afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare, care se va executa potrivit art. 138 alin. (4) C. pen.

În baza art. 276 alin. (1), (2) şi 4 C. proc. pen.., au fost obligaţi inculpaţii A., D., E., S.C. F. S.R.L. la plata către partea civilă B. a cheltuielilor judiciare făcute de aceasta la urmărire penală şi la judecata în fond, constând în onorariu avocaţial în cuantum de 14.011,2 RON, după cum urmează: inculpatul D. - suma de 5011,2 RON; inculpatul A. - suma de 3.000 RON; inculpata E. - suma de 3.000 RON şi inculpata S.C. F. S.R.L. - suma de 3.000 RON.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., s-a dispus ca onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A., D., S.C. G. S.R.L., S.C. F. S.R.L. în cuantum de 5.012 RON (câte 1.253 RON fiecare) şi C., în cuantum de 470 RON, să rămână în sarcina statului şi să fie suportat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Braşov.

În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen.., au fost obligaţi inculpaţii A., D., E., S.C. F. S.R.L. la plata către partea civilă B. a cheltuielilor judiciare făcute de aceasta în apel, constând în onorariu avocaţial în cuantum de 1.000 euro, după cum urmează: inculpatul D. - suma de 400 euro; inculpatul A. - suma de 200 euro; inculpata E. - suma de 200 euro şi inculpata S.C. F. S.R.L. - suma de 200 euro.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, au declarat recurs în casaţie inculpaţii A., D., E., S.C. G. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L.

Astfel, inculpatul A. (prin avocat R., care a ataşat, la cererea de recurs în casaţie transmisă prin fax, împuternicirea avocaţială seria x din 08 iunie 2022, fila x ds. x) a invocat motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.., respectiv a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală şi au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, solicitând admiterea în principiu a recursului în casaţie, suspendarea executării hotărârii, în temeiul art. 441 C. proc. pen.. şi, pe fond, achitarea sa.

Prin prisma cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., recurentul inculpat A. a învederat că, în esenţă, a fost condamnat pentru aceea că, în perioada 2005 - 2016, împreună cu fiul său D., cu două societăţi comerciale pe care ei le-au înfiinţat şi cu un angajat, ar fi constituit un grup infracţional organizat. Or, faptele de creare a unor societăţi comerciale şi de exprimare a voinţei sociale nu au avut ca scop constituirea unui grup organizat pentru săvârşirea de infracţiuni, nu a existat coordonare, ierarhii, ci doar exercitarea faptelor de comerţ, în legătură cu care nu s-a constatat săvârşirea vreunei infracţiuni economice. A mai arătat că prostituţia sau proxenetismul nu au nicio legătură cu voinţa societară ori persoana juridică, prin urmare nu se poate reţine existenţa unei legături între societăţile comerciale şi relaţiile sexuale desfăşurate independent de persoane ce lucrau în club. Prin urmare, în lipsa scopului infracţional, nu este întrunită o condiţie cerută de lege pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional.

De asemenea, nu există nicio legătură între faptele sale (presupusa activitate de proxenetism) şi activitatea de prostituţie desfăşurată în club, cu atât mai mult cu cât, încă de la începutul prezumtivei activităţi infracţionale, prostituţia nu mai este reglementată ca infracţiune. În plus, aşa-zisa activitate de trafic de minori se referă la două persoane care, la momentul judecării cauzei, nu mai sunt de mult minore. De altfel, numita B. a fost constrânsă să formuleze denunţ în anul 2016, când avea 23 de ani.

A subliniat că nu solicită reaprecierea materialului probator, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt, ci să se verifice dacă conduita sa se înscrie în tiparul prevăzut de norma de incriminare, din perspectiva laturii obiective a infracţiunilor.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., a învederat că, atâta timp cât nu există grup infracţional organizat, fiind vorba de tată, fiu şi societăţi comerciale ale acestora, cu aceeaşi voinţă juridică, fapte de proxenetism ori trafic de minori, pedepsele aplicate nu sunt legale.

La rândul său şi inculpatul D. (prin avocat S., care a ataşat cererii de recurs transmisă prin fax împuternicirea avocaţială seria x-47/2022, Dosar nr. x/2019) a invocat motivele de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.., respectiv a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală şi au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, solicitând admiterea în principiu a recursului în casaţie, suspendarea executării hotărârii, în temeiul art. 441 C. proc. pen.. şi, pe fond, achitarea sa.

Prin prisma motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. a învederat că atâta timp cât fetele au practicat opţional prostituţia şi nu a existat constrângere în acest sens, iar banii obţinuţi le-au revenit în totalitate, faptele sale nu corespund tiparului prevăzut de norma ce incriminează infracţiunea de proxenetism, sens în care a făcut trimitere la jurisprudenţa Curţii de Apel Braşov, secţia penală (Decizia nr. 495 din 13 august 2021). Raportat la această jurisprudenţă, a apreciat că nu este echitabil, în conformitate cu prevederile art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ca, în cazul procedurilor penale pentru aceeaşi situaţie de fapt (acceptare în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei), Curtea de Apel Braşov să dispună într-o situaţie achitarea, iar în alta condamnarea.

De asemenea, a apreciat că faptele imputate de trafic de minori nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale textului de lege ce incriminează infracţiunea, având în vedere că ambele instanţe au reţinut "absenţa unor forme de constrângere" din partea inculpaţilor, ceea ce atrage încadrarea juridică în infracţiunea de proxenetism şi nu de trafic de minori. În acest sens, s-a făcut trimitere, pe de o parte, la încheierea din 10 ianuarie 2022, prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (2) raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen. şi de art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen. într-o singură infracţiune prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen., iar pe de altă parte la considerentele Deciziei nr. 345/Ap din 10 mai 2022 sub acelaşi aspect. Deopotrivă, raportându-se la jurisprudenţa instanţei supreme (Decizia nr. 2816/2014), în conformitate cu care, în cazul infracţiunii de trafic de minori, care este o infracţiune de obicei, pentru reţinerea caracterului infracţional este necesar ca repetarea să conţină cel puţin trei acte sexuale, a arătat că minora C. nu a întreţinut niciun act sexual în I.. În plus, minora B. a revenit, de bună voie, în anul 2012 la club, după ce în toamna anului 2011 îl părăsise tot de bună voie.

În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, a învederat că, atâta timp cât în cazul primelor două infracţiuni nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă, această situaţie se regăseşte şi în cazul celei de-a treia fapte. Totodată, a subliniat că inculpaţilor nu le-au revenit niciun fel de foloase de pe urma practicării prostituţiei, banii obţinuţi de persoanele vătămate şi martore din relaţiile cu clienţii revenindu-le acestora din urmă în integralitate, iar sumele achitate pentru şampanie şi cazare au fost încasaţi şi contabilizaţi la barul clubului de către societăţile comerciale, conform obiectului lor de activitate (şi anume cazare în regim hotelier şi servire băuturi alcoolice), rămânând în patrimoniul lor. În plus, structura celor două societăţi comercială era una strict organizaţională, specifică oricărei firme, neexistând roluri predeterminate ori înţelegeri în legătură cu infracţiunea de prostituţie, cu atât mai mult cu cât această activitate a fost desfăşurată ca un act individual exclusiv opţional.

Prin prisma motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., recurentul inculpat D. a învederat că i s-a îngreunat situaţia în propria cale de atac, având în vedere că pedepsele aplicate în apel pentru infracţiunile de trafic de minori şi constituirea unui grup infracţional organizat depăşesc limita stabilită de judecătorul fondului.

Astfel, a arătat că, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, a aplicat, potrivit încadrării juridice din actul de sesizare, respectiv art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., o pedeapsă de 5 ani închisoare, aşadar o pedeapsă egală cu limita minimă prevăzută de norma de incriminare. Curtea de Apel Braşov a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinând o singură infracţiune prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. pentru care, însă, a aplicat o pedeapsă mai mare decât limita minimă prevăzută de lege (care este 3 ani închisoare). Procedând într-o asemenea manieră instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 418 C. proc. pen.., ce reglementează principiul non reformatio in pejus.

Referitor la infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, a menţionat că instanţa de fond a aplicat, în raport cu încadrarea juridică din actul de sesizare (art. 367 alin. (1), (2) şi 3 C. pen.), o pedeapsă de 4 ani închisoare, în condiţiile în care limitele de pedeapsă erau cuprinse între 3 şi 10 ani închisoare. Urmare a schimbării calificării juridice a faptei în apel, în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., i s-a aplicat o pedeapsă de 4 ani închisoare. Or, raportat la limitele de pedeapsă ce erau cuprinse între 1 şi 5 ani închisoare, instanţa de apel, ţinând seama de criteriile de evaluare stabilite de judecătorul fondului, nu putea să aplice o pedeapsă mai mare de 1 an şi 8 luni închisoare.

Ca urmare a solicitat reducerea pedepsei aplicate pentru infracţiunea de trafic de minori de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare, iar pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat de la 4 ani închisoare la 1 an şi 8 luni închisoare.

În ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism, a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Braşov, având în vedere că această instanţă, deşi a constatat incidenţa criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., nu le-a dat eficienţa juridică impusă de lege. În acest sens, a invocat Decizia nr. 325/RC din 06 octombrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015, nepublicată.

În subsidiar, în măsura în care se va constata întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 91 C. pen., recurentul a solicitat să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precizând că îşi dă acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Apreciind că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de admitere în principiu, în temeiul art. 441 C. proc. pen.., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, instanţa de recurs putând impune respectarea de către recurent a unora dintre condiţiile prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Inculpata E. (prin avocat T., care a ataşat împuternicirea avocaţială seria x nr. x, Dosar nr. x/2019), a invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., învederând că a fost condamnată pentru o faptă care, la momentul săvârşirii ei, nu era prevăzută de legea penală.

În acest sens, a învederat că a fost trimisă în judecată şi condamnată de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., constând în aceea că, în perioada mai 2010 - noiembrie 2011 şi decembrie 2011 - februarie 2012, în realizarea aceleiaşi rezoluţii, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acesteia, a adăpostit persoana vătămată minoră B. în vederea practicării prostituţiei în I.. Instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică în infracţiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen., reţinând, în acest sens, că, la data săvârşirii faptei, legea penală nu prevedea varianta "profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei" şi că art. 15 alin. (2) din Constituţia României prevede aplicarea legii numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile, considerând că nu se poate reţine o variantă normativă care nu era incriminată la momentul comiterii faptei. Aceste considerente au fost, însă, ignorate de Curtea de Apel Braşov la soluţionarea cauzei, care a dispus condamnarea inculpatei la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru această infracţiune.

În plus, a subliniat că, în timp, legiuitorul a intervenit asupra incriminării infracţiunii de trafic de minori, înlocuind sintagma "găzduirea", care potrivit DEX semnifică "primirea cuiva în casă pentru o anumită perioadă, dându-i adăpost", cu "adăpostirea", ce înseamnă "punere într-un loc ferit; punere la adăpost; apărare; ocrotire". Aşadar, cele două noţiuni sunt diferite, adăpostirea putând include şi găzduirea, în timp ce găzduirea exclude forma adăpostirii. Prin urmare, la data săvârşirii, fapta, astfel cum a fost reţinută, nu era prevăzută de legea penală.

Pe de altă parte, a arătat că instanţa de apel a reţinut că persoana vătămată B. a fost cazată la pensiunea I.; or, aşa cum rezultă din probele administrate, inculpata E. locuia în Braşov şi nu la club, unde venea seara şi se ocupa de piscină, fără a cunoaşte de se petrece noaptea în locaţie. De altfel, nicio probă din dosar nu face dovada faptului că inculpata ar fi avut vreo putere de decizie în ceea ce priveşte cazarea ori găzduirea persoanei vătămate în club.

Pentru motivele arătate, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi achitarea inculpatei E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de minori, urmând a fi desfiinţată şi sentinţa primei instanţe care, la rândul său, conţine mai multe încălcări ale legii.

Totodată, în temeiul art. 441 C. proc. pen.., a solicitat suspendarea executării deciziei penale atacate, pentru motive medicale, dovedite cu înscrisurile aflate la dosar (din care rezultă că în timpul procesului inculpata a avut cancer).

Inculpata S.C. G. S.R.L. (fostă S.C. H. S.R.L., prin reprezentant legal U.) a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi, pe fond, achitarea sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de proxenetism şi constituire grup infracţional organizat, sens în care a invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., respectiv a fost condamnată pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală. Totodată, a solicitat, în temeiul art. 441 C. proc. pen.., suspendarea executării deciziei penale atacate.

În acest sens, a învederat că, în cazul infracţiunii de proxenetism, din actele şi lucrările dosarului rezultă că lipsesc cu desăvârşire statuări în concret cu privire la persoana şi identitatea clienţilor, precum şi consumarea actelor sexuale cu aceştia. Or, în conformitate cu cele stabilite în jurisprudenţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021), pentru a se reţine caracterul infracţional al faptei de proxenetism este necesar ca actele de înlesnire să fie urmate de practicarea efectivă a prostituţiei.

Totodată, a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat atunci când aderarea sau sprijinirea grupului de către o persoană s-a efectuat fără ca aceasta să cunoască existenţa unui asemenea grup, având doar o implicare tangenţială, aşa cum este situaţia în speţă.

Pe de altă parte, a arătat că, potrivit art. 135 alin. (1) C. pen., persoana juridică răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. În literatura de specialitate s-a arătat că voinţa persoanei juridice se raportează la atitudinea anumitor persoane fizice din cadrul celei dintâi. Or, în speţă, atât tribunalul, cât şi curtea de apel, au reţinut că reprezentantul persoanei juridice S.C. H. S.R.L., numitul V., a exclus ca operaţiunile financiare ale firmei să fie efectuate în mod fraudulos, acesta necunoscând nici activitatea şi nici scopul infracţional al societăţii. Această constatare exclude de plano atât existenţa unor perioade, coordonări ori ierarhii ale grupului, cât şi acţiuni de determinare a practicării prostituţiei, înlesnire a practicării acestei activităţi ori obţinerea de foloase de pe urma acesteia.

A subliniat că săvârşirea infracţiunilor în realizarea obiectului de activitate presupune ca reprezentantul persoanei juridice să fi comis o infracţiune cu prilejul punerii în practică a activităţilor pe care le poate derula potrivit legii, actelor constitutive ori actelor de organizare şi funcţionare, situaţie ce nu se regăseşte în speţă, căci numitului V. (ce a fost desemnat ca reprezentant legal al societăţii de la constituire şi până la vânzarea ei) nu i se reproşează săvârşirea vreunei fapte penale. Mai mult decât atât, în lipsa unor statuări în concret cu privire la individualizarea foloaselor materiale ale celor 3 inculpaţi persoane fizice, nu se poate da credibilitate realizării acţiunilor mijloc şi scop ale laturii obiective. Astfel, potrivit hotărârilor de condamnare, banii plătiţi de clienţi pentru şampanie şi cazare erau contabilizaţi şi intrau doar în patrimoniul celor două persoane juridice, nefiind, astfel, întrunită cerinţa ca grupul infracţional organizat să fie constituit din cel puţin 3 membri.

Prin urmare, s-a apreciat că, în lipsa întrunirii elementelor de tipicitate obiectivă prevăzute de normele ce incriminează cele două infracţiuni (pe de o parte întrucât nu a existat o legătură concretă între reprezentantul societăţii şi faptele săvârşite, iar pe de altă parte pentru că transmisiunea părţilor sociale nu s-a realizat în scopul sustragerii de la răspundere penală a persoanei juridice făptuitoare), nu poate fi angajată răspunderea penală a societăţii S.C. G. S.R.L. (succesoare în drepturi a S.C. H. S.R.L.).

Deopotrivă, în temeiul art. 441 C. proc. pen.., având în vedere argumentele prezentate în susţinerea căii extraordinare de atac, a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, pentru preîntâmpinarea potenţialelor efecte negative cauzate de executarea unei hotărâri considerate nelegale.

Inculpata S.C. F. S.R.L. (prin mandatar W.), la rândul său, a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea sa, sens în care a invocat motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., arătând că a fost condamnată pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât conduita sa nu se încadrează în tiparul stabilit de normele ce incriminează infracţiunile de proxenetism, trafic de minori şi constituirea unui grup infracţional organizat.

În acest sens, a învederat că nu se poate reţine infracţiunea de trafic de minori întrucât, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, minorele nu au fost recrutate, ci li s-au încheiat contracte de muncă şi au fost remunerate cu un procent din consumaţie, având un salariu de aproximativ 400 RON lunar, nu au fost constrânse cu nimic, putând veni şi pleca oricând.

De asemenea, a arătat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat întrucât cei doi inculpaţi erau asociaţi la societate, care era constituită legal sub formă de S.R.L. şi avea un obiect de activitate principal şi secundar bine definit în actul constitutiv, respectiv servicii de cazare.

S-a apreciat că nu se poate reţine infracţiunea de proxenetism, întrucât dacă au fost prestate servicii sexuale acestea s-au derulat exclusiv opţional, în baza înţelegerii dintre persoanele vătămate şi clienţi, fără vreo implicare efectivă din partea firmei şi nefiind în niciun fel afectată libertatea vreuneia din persoanele vătămate. Invocându-se Decizia penală nr. 495 din 13 august 2021 a Curţii de Apel Braşov, s-a arătat că "acceptarea" în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei nu poate avea semnificaţie penală atâta timp cât desfăşurarea acestei activităţi s-a realizat fără constrângere, potrivit propriei voinţe a persoanelor vătămate, cărora le-au revenit toţi banii astfel obţinuţi.

Totodată, în temeiul art. 441 C. proc. pen.., s-a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, având în vedere că cererea de recurs în casaţie întruneşte condiţiile de admisibilitate.

Prin Încheierea nr. 513/RC din 25 octombrie 2022 dată în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., s-au admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii D., E., S.C. G. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. împotriva Deciziei penale nr. 345/AP din 10 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 441 C. proc. pen.., s-au respins cererile inculpaţilor D., E., S.C. G. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. de suspendare a executării hotărârii atacate.

S-a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 7 şi s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică la data de 06 decembrie 2022, pentru când au fost citaţi recurenţii inculpaţi D., E., S.C. G. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. şi persoanele vătămate C. şi B., la adresele din dosar.

S-au încunoştinţat apărătorii aleşi ai recurenţilor inculpaţi D. şi E. despre măsurile dispuse, iar în măsura în care nu vor confirma prezenţa la termen s-a dispus emiterea unei adrese către Baroul Bucureşti pentru a desemna câte un apărător din oficiu pentru aceştia.

S-a dispus emiterea unei adrese către Baroul Bucureşti pentru a desemna câte un apărător din oficiu pentru recurentele inculpate S.C. G. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L.

În baza art. 440 C. proc. pen.., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 345/AP din 10 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casaţie cu care a fost învestită, Înalta Curte a constatat că acestea îndeplinesc cerinţele prevăzute de art. 434 C. proc. pen.. (Decizia penală nr. 345/AP din 10 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac), art. 435 C. proc. pen.. (întrucât au fost formulate în termenul legal) şi art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen.., având în vedere că, faţă de calitatea lor de inculpaţi în cursul procesului în fond şi apel, recurenţii A., D., E., S.C. G. S.R.L. (fostă S.C. H. S.R.L., prin reprezentant legal U.) şi S.C. F. S.R.L., se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, şi, deşi au declarat apel în cauză, calea de atac a fost admisă de către Curtea de Apel Braşov pentru alte motive decât cele invocate în prezentul demers judiciar.

Totodată, s-a apreciat că cererile de recurs în casaţie întrunesc cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., întrucât cuprind numele, prenumele şi domiciliul, locul de detenţie sau, după caz, sediul recurenţilor, numele şi prenumele apărătorilor aleşi/reprezentanţilor legali/mandatari, este indicată hotărârea atacată şi au aplicate semnăturile persoanelor care le-au întocmit.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a constatat că au fost invocate, după caz, motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.., arătându-se, pe de o parte, că faptele pentru care au fost condamnaţi cei cinci inculpaţi nu sunt prevăzute de legea penală, iar, pe de altă parte că, pedepsele aplicate inculpaţilor A. şi D. depăşesc limitele prevăzute de lege.

În legătură cu această condiţie de admisibilitate, s-a subliniat că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

S-a constatat că, din modalitatea de reglementare a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurenţi să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate ori prin reindividualizarea pedepselor aplicate.

S-a subliniat că, prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante. Cu alte cuvinte, nu orice aspect de nelegalitate constituie temei pentru casarea hotărârii recurate, ci numai acele încălcări ale normelor juridice care corespund unuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de lege (Deciziile nr. 340/RC din 11 octombrie 2018, nr. 231/RC din 11 iunie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 181/RC din 18 iunie 2020, nr. 238/RC din 22 iulie 2020 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

S-a menţionat că aceste consideraţii sunt valabile şi în privinţa cazului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. invocat de cei cinci recurenţi, potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", acesta nepermiţând o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.

Cu privire la sfera de incidenţă a acestui motiv de recurs, Înalta Curte, raportându-se la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., a reţinut că expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege". S-a arătat că, în sensul acestor consideraţii teoretice este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (Deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 408/RC din 19 octombrie 2017, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 180/RC din 18 iunie 2020, nr. 350/RC din 08 octombrie 2020, nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 505/RC din 09 noiembrie 2021, Încheierile nr. 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 331/RC din 28 iunie 2022 şi nr. 332/RC din 28 iunie 2022).

În speţă, s-a constatat că, circumscris motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în esenţă, s-a invocat că, la data săvârşirii presupusei fapte de trafic de minori, nu erau incriminate modalităţile de comitere constând în "profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei" şi "adăpostire", ce i-au fost reţinute în sarcină recurentei E., că toate cele trei fapte imputate recurentei S.C. G. S.R.L. nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de normele de incriminare, prin raportare la dispoziţiile art. 135 C. pen., ce reglementează condiţiile de tragere la răspundere penală a persoanei juridice, şi că în privinţa infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat nu este întrunit numărul minim de persoane cerut pentru reţinerea acestei infracţiuni (recurentele S.C. G. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L.), aspecte care pot forma obiectul cenzurii instanţei supreme în această cale extraordinară de atac, însă numai prin raportare la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţele de fond şi apel, căci, aşa cum s-a arătat anterior, în această procedură nu este permisă reexaminarea probatoriului cu consecinţa stabilirii unei alte stări de fapt.

Deşi subsumat aceluiaşi caz de casare s-a mai invocat greşita interpretare a probatoriului (recurenţii E. şi S.C. F. S.R.L. cu privire la infracţiunea de trafic de minori) şi neîntrunirea cerinţelor de tipicitate subiectivă în cazul infracţiunilor de trafic de minori (recurenta E.) şi de constituire a unui grup infracţional organizat (recurenta S.C. G. S.R.L.), Înalta Curte a reţinut că aceste critici nu se încadrează în motivul invocat şi, prin urmare, în privinţa lor nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., din perspectiva motivării în fapt.

S-a considerat că aceeaşi este situaţia şi în legătură cu celelalte critici formulate prin prisma aceluiaşi motiv de casare, respectiv cele vizând: inexistenţa scopului infracţional al grupului (inculpaţii A. şi S.C. F. S.R.L.), lipsa unei coordonări şi ierarhii, a unei organizări specifice (inculpaţii A., D. şi S.C. F. S.R.L.) - cu referire la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat; absenţa legăturii dintre faptele inculpaţilor şi activitatea de prostituţie desfăşurată (inculpatul A.), neîndeplinirea condiţiei ca inculpaţii să fi obţinut foloase de pe urma practicării prostituţiei de către persoanele vătămate (inculpaţii D., S.C. F. S.R.L.), neîndeplinirea cerinţei ca actele de înlesnire să fi fost urmate de practicarea efectivă a prostituţiei (inculpatele S.C. G. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L.) - cu referire la infracţiunea de proxenetism; neîntrunirea condiţiei cerută subiectului pasiv ca victima să fie minoră (inculpatul A.), inexistenţa constrângerii (inculpatul D., S.C. F. S.R.L.), neîndeplinirea, în ceea ce o priveşte pe persoana vătămată C., a condiţiei cerută infracţiunilor de obicei constând în realizarea a cel puţin trei acte sexuale (inculpatul D.) - cu referire la infracţiunea de trafic de minori, având în vedere că prin afirmaţiile făcute sub aceste aspecte se tinde la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţele de fond şi apel.

Astfel, din examinarea deciziei penale atacate, s-a constatat că, sub aspectul situaţiei de fapt, instanţa de apel a reţinut că "inculpaţii A., D. şi S.C. F. S.R.L. au constituit încă din cursul anului 2005 un grup infracţional organizat în vederea comiterii de infracţiuni de proxenetism şi trafic de minori, în cadrul clubului I. din loc. Chilieni, jud. Covasna, prin angajarea mai mult sau mai puţin fictivă a unui număr ridicat de persoane de sex feminin care au efectuat prestaţii cu caracter sexual (dans la bară) şi au întreţinut relaţii sexuale cu clienţii clubului. Grupul a funcţionat până în cursul anului 2016, când cercetările efectuate în cauză au oprit activitatea infracţională desfăşurată în cadrul clubului.

Conducerea grupului a fost asigurată de inculpatul A., care coordona întreaga activitate din cadrul clubului şi a pensiunii I., fiind perceput de toate martorele care au lucrat la club ca fiind "şeful cel mare", acesta având cunoştinţă despre tot ce se întâmpla în locaţia respectivă, fiind cel care lua deciziile în cadrul grupului, ocupându-se de recrutarea persoanelor care urmau să desfăşoare activităţi în cadrul clubului, asigurând prezenţa clienţilor la club în vederea întreţinerii de relaţii sexuale şi supraveghind activitatea persoanelor care practicau prostituţia în cadrul clubului.

Inculpatul D., fiul primului inculpat, deşi era perceput tot ca un şef de către martorele care au lucrat la club, se afla pe palierul de execuţie al grupului infracţional organizat, acesta neputând lua decizii singur, ci numai după consultarea cu A., ocupându-se de transportarea persoanelor de sex feminin care erau recrutate pentru a lucra în club, supraveghind activitatea persoanelor care practicau prostituţia în cadrul clubului şi aducând clienţi în club pentru a întreţine relaţii sexuale.

Rolul inculpatei S.C. F. S.R.L. în cadrul grupului infracţional a fost acela de a conferi aparenţa legalităţii activităţilor desfăşurate în cadrul clubului, societatea având ca obiect de activitate declarat oferirea de servicii de cazare şi restaurant şi alte activităţi recreative (dansurile). De altfel, sub acest pretext s-a şi realizat recrutarea persoanelor care au lucrat în cadrul clubului - prin postarea în mica publicitate a unor anunţuri în care se menţiona că se căutau animatoare. Tot astfel, societatea a angajat cu normă redusă o mare parte dintre persoanele de sex feminin care au desfăşurat activitate de prostituţie în cadrul clubului, oferind un cadru legal şi justificând prezenţa în club a acestora, pentru a se evita depistarea adevăratei naturi a activităţilor desfăşurate în locaţia respectivă. Astfel, se constată că, sub paravanul serviciilor de cazare şi a activităţilor recreative, în cadrul clubului I. se desfăşurau de fapt activităţi de prostituţie cu ştiinţa, consimţământul şi sprijinul acestor inculpaţi, care împreună au creat infrastructura necesară derulării de relaţii sexuale contra cost, în schimbul obţinerii de beneficii materiale constând într-un procent ridicat din contravaloarea băuturilor alcoolice consumate de clienţi şi a cazării plătite de aceştia pentru a întreţine relaţii sexuale.

În cursul anului 2010, la acest grup infracţional au aderat şi inculpata E. şi S.C. H. S.R.L. (actualmente S.C. G. SRL), rolul lor fiind în principal acela de a asigura pe mai departe aparenţa de legalitate a activităţii desfăşurate în cadrul clubului, în condiţiile în care S.C. F. S.R.L. se afla în insolvenţă şi avea conturile blocate. Astfel, inculpata E., care în perioada respectivă era iubita inculpatului A., a înfiinţat, în data de 22.04.2010, împreună cu inculpatul D., S.C. H. S.R.L., actualmente inculpata S.C. G. S.R.L., pentru a-i ajuta pe cei doi inculpaţi să continue activitatea din cadrul clubului şi pensiunii I.."

S-a mai reţinut că "probatoriul administrat a mai relevat că activitatea acestor cinci inculpaţi nu a fost una sporadică, ci a fost conjugată şi orientată spre crearea în mod conştient a tuturor condiţiilor pentru ca persoanele de sex feminin care au lucrat de-a lungul timpului în I. să întreţină relaţii sexuale contra cost cu clienţii clubului şi/sau pensiunii, în vederea obţinerii în mod indirect de beneficii materiale constând în procent din consumaţia clientului şi contravaloarea cazării pe care acesta trebuia să o plătească pentru a întreţine relaţiile sexuale.

În acest cadru, în perioada 2005 - 2016, cei cinci inculpaţi au determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei în cadrul clubului I. şi au obţinut foloase materiale de pe urma practicării prostituţiei de către martorele: X. (în perioada iulie - septembrie 2012), Y. (în cursul anului 2011 şi în perioada 2012 - 2013), Z. (în perioada 2005 - 2014), AA. (în vara anului 2014), martora cu identitate protejată "E." (în perioada 20.08 - 08.09.2012), BB. (în perioada 2007 - 2008), CC. (în perioada 2005 - 2016), DD. (în perioada 2007 - 2012), EE. (în perioada 2008 - 2010), FF. (în perioada 2007 - 2009), GG. (în perioada 2007 - 2009) şi HH. (în perioada 2005 - 2006).

Mijloacele de aprobă administrate în cauză au relevat că persoanele de sex feminin care au întreţinut relaţii sexuale în cadrul clubului I. şi au prestat servicii cu caracter sexual (dans la bară) au ajuns la club fie în baza unor anunţuri din mica publicitate postate de inculpaţi, fie la propunerea unora dintre persoanele care deja practicau prostituţia la club şi cărora inculpatul A. le promitea diverse sume de bani în schimbul recrutării altor persoane. De asemenea, se reţine că martorele care au prestat diverse servicii cu caracter sexual în cadrul clubului veneau cu intermitenţe la I., fiind primite de inculpaţi oricând doreau să se reîntoarcă. În plus, unele dintre martorele enumerate mai sus, cu privire la care s-a demonstrat că au practicat prostituţia în cadrul clubului I., au avut încheiate contracte de muncă, fie cu S.C. F. S.R.L., fie cu S.C. H. S.R.L. (actualmente S.C. G. SRL), însă aceste contracte erau încheiate numai pentru a justifica prezenţa lor în club, în realitate martorele neprimind salariul indicat în contractul de muncă şi lucrând în baza unui program diferit de cel menţionat în contract."

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de minori, curtea de apel a reţinut că "niciunul dintre inculpaţi nu a negat că persoanele vătămate B. şi C. au fost angajate ale clubului în perioadele menţionate în rechizitoriu, şi că ambele erau minore în perioada în care au lucrat la club (15, respectiv 16 ani), acest fapt rezultând cu prisosinţă din coroborarea declaraţiilor oferite de acestea cu declaraţiile martorelor DD., II., JJ., Z., CC., KK., X. care au lucrat la club în aceeaşi perioadă. În plus, în privinţa persoanei vătămate B. acest fapt este atestat şi de contractul de muncă aflat la dosarul cauzei (dup vol. 10).

De asemenea, din aceleaşi mijloace de probă se constată că este pe deplin dovedit faptul că, în perioada în care a fost angajată, persoana vătămată B. a întreţinut relaţii sexuale cu clienţii clubului fie în camera de deasupra barului, fie în camerele pensiunii I., cu respectarea aceleiaşi proceduri aplicabile tuturor angajatelor: achitarea de către client, înainte de a merge în cameră, a unei şampanii în valoare de 200 RON şi a camerei în valoare de 70 RON. Având în vedere că persoana vătămată a menţionat că a avut în jur de 70 de clienţi, în baza unui calcul aritmetic, se constată că veniturile încasate de inculpaţi din practicarea prostituţiei de către persoana vătămată B. însumează 18.900 RON.

Aceleaşi mijloace de probă evocate mai sus demonstrează că persoana vătămată B. a fost cazată la pensiunea I. o parte semnificativă a timpului în care a lucrat pentru inculpaţi, iar timp de aproximativ 1 an şi jumătate a avut o relaţie amoroasă cu inculpatul D., continuând să întreţină relaţii sexuale şi clienţii clubului.

Aşa cum s-a arătat şi mai sus, la analiza stării de fapt, Curtea notează că din probele administrate în cauză reiese că inculpatul D. a lovit-o de mai multe ori pe persoana vătămată B. şi i-a cerut să întreţină relaţii sexuale cu cel puţin un client al clubului, numitul LL..(...).

În ceea ce o priveşte pe persoana vătămată C., se constată că prezenţa acesteia în club rezultă nu doar din declaraţiile ei, dar şi din declaraţiile persoanei vătămate B. care a arătat că cele două au văzut anunţul I. pe internet şi au decis să meargă împreună că se angajeze la această locaţie ca animatoare, unde au şi lucrat împreună timp de aproximativ 2 - 3 săptămâni, până când persoana vătămată C. a părăsit clubul.

Relativ la această persoană vătămată, Curtea a reţinut ca prezentând relevanţă probatorie relatările sale din cursul urmăririi penale, potrivit cărora inculpatul D. i-a propus să negocieze cu nişte clienţi ruşi în vederea întreţinerii de relaţii sexuale contra cost spunându-i că şi celelalte fete fac acelaşi lucru, iar la refuzul categoric al acesteia a observat că inculpatului nu i-a convenit acest lucru."

În plus, s-a constatat că "aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate (...), pentru existenţa infracţiunii de trafic de minori nu este necesar ca scopul să fie atins, fiind suficient ca probele administrate în cauză să susţină concluzia că aceasta a fost finalitatea urmărită de autor atunci când a realizat una dintre acţiunile care realizează elementul materiale al infracţiunii - recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor.

Aşadar, ceea ce contează pentru infracţiunea de trafic de minori este poziţia subiectivă a autorului faptei, şi nu percepţia subiectivă a persoanei victimă a traficului, în acest sens fiind şi dispoziţia cuprinsă în art. 211 alin. (3) C. pen. (art. 16 din Legea nr. 678/2001, potrivit vechii reglementări) în conformitate cu care consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.

Aşadar, analizând acţiunea de adăpostire a persoanei vătămate B. din perspectiva poziţiei subiective a inculpaţilor A., D., S.C. F. S.R.L. şi E., Curtea constată mai întâi că, în virtutea coeziunii psihice care a existat între aceşti inculpaţi cu privire la activitatea de practicare a prostituţiei din cadrul clubului I. şi la modalitatea în care aceştia îşi împărţiseră sarcinile în cadrul grupului (A. - "şeful cel mare", coordonatorul întregii activităţi infracţionale a grupului, autoritatea ultimă de gestionare şi soluţionare a conflictelor; D. - "şeful cel mic", cel care se ocupa în principal de activitatea clubului, supraveghea personal angajatele clubului în timpul programului, se asigura de corecta implementare a procedurii aplicabile în cazul întreţinerii de către angajate de relaţii sexuale cu clienţii; S.C. F. S.R.L. - societatea care asigura suportul logistic necesar practicării prostituţiei, punând la dispoziţie în acest scop spaţiile pe care le deţinea; E. - persoana care se preocupa de asigurarea aparenţei de legalitate a activităţilor practicate în club), acţiunile unuia dintre inculpaţi erau cunoscute şi acceptate de ceilalţi inculpaţi, fiind asumate ca acte care asigurau derularea în bune condiţii a activităţii infracţionale în vederea cărora fusese constituit grupul. Că este aşa rezultă şi din împrejurarea, atestată de persoanele vătămate şi martorele audiate în cauză, că toţi inculpaţii cunoşteau ce se întâmpla în club, şi niciunul nu s-a revoltat ori disociat de aceste activităţi.

În aceste condiţii, se constată că acţiunile inculpatului D. cu privire la persoana vătămată B. au fost asumate şi de ceilalţi inculpaţi indicaţi mai sus, care erau membri ai grupului, iar aceştia, în virtutea sarcinilor pe care le îndeplineau în cadrul grupului, au completat acţiunile inculpatului D. în vederea atingerii aceluiaşi scop.

Astfel, se constată că, în perioada în care persoana vătămată B. a lucrat la club, unde de altfel a fost şi cazată cea mai mare parte a timpului, a fost obligată la practicarea prostituţiei. Constrângerea acestei persoane vătămate minore s-a realizat tocmai prin prisma stării de temere pe care B. (care la data respectivă era o persoană minoră, fără repere morale care să îi permită să discearnă între diferitele comportamente la care era expusă) o resimţea faţă de inculpatul D., stare de temere confirmată şi de martora CC., ca urmare a faptului că acesta o lovise în repetate rânduri. Faptul că această stare de temere a persoanei vătămate B. a fost de natură a o constrânge la practicarea prostituţiei este demonstrat şi de incidentul descris mai sus, în care inculpatul D. i-a cerut să meargă în cameră cu LL. pentru a întreţine relaţii sexuale, iar apoi, deşi B. i-a spus plângând ce păţise şi că dorea să plece, acesta a convins-o să rămână la club pentru a continua să practice prostituţia.

În raport de cele arătate, Curtea consideră că în mod corect a reţinut prima instanţă că persoana vătămată B. a fost adăpostită (cazată) la I. în vederea exploatării sale sexuale, prin obligarea la practicarea prostituţiei.

În ceea ce o priveşte pe persoana vătămată C., Curtea constată, din mijloacele de probă analizate mai sus că scopul urmărit de inculpaţii A., D. şi S.C. F. S.R.L., prin adăpostirea ei în club, a fost tot acela al exploatării sexuale.

Aşa cum s-a arătat şi mai sus, în cadrul analizei ce a vizat-o pe B., coeziunea psihică dintre inculpaţii A., D. şi S.C. F. S.R.L. denotă că acţiunile unuia dintre inculpaţi erau cunoscute şi acceptate de ceilalţi inculpaţi, fiind asumate ca acte care asigurau derularea în bune condiţii a activităţii infracţionale în vederea cărora fusese constituit grupul infracţional. În plus, aşa cum s-a arătat mai sus, pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca scopul special să fie efectiv atins.

Din această perspectivă, Curtea constată că, deşi scopul de obligare a persoanei vătămate C. la practicarea prostituţiei nu a fost efectiv atins, conform rechizitoriului, aceasta nu s-a prostituat în perioada în care a lucrat la I., totuşi este evident că acesta a fost scopul urmărit de inculpaţi şi în ceea ce o priveşte. Inculpaţii au susţinut că persoana vătămată a putut să plece când dorea, că nu i-a fost limitată libertatea de mişcare şi că situaţia ei a fost identică cu cea a celorlalte angajate majore din cadrul clubului. Curtea consideră însă că situaţia acestei persoane vătămate nu poate fi comparată cu cea a angajatelor majore, reperul comportamental de avut în vedere în cazul său fiind cel al conduitei inculpatului D. faţă de persoana vătămată B..

Astfel, Curtea observă că şi această persoană vătămată a fost cazată, chiar dacă pentru o durată scurtă, la I., iar această adăpostire a ei a fost în legătură directă cu exploatarea sa sexuală. Relevant în acest sens este faptul că persoana vătămată C. avea în perioada respectivă o vârstă fragedă care nu îi permitea să înţeleagă consecinţele la care era expusă prin desfăşurarea unor activităţi de genul celor practicate la I., ceea ce a determinat-o să accepte condiţiile prezentate de D. la angajare, fiind evident că nu era posibil ca persoana vătămată să lucreze în cadrul clubului fără să practice striptease, masaj erotic sau prostituţie. Că este aşa, rezultă şi din faptul că inculpatul i-a propus la un moment dat şi acestei persoane vătămate să întreţină relaţii sexuale cu nişte clienţi ruşi pe care îi avea în restaurant precizându-i că toate celelalte fete făceau acest lucru şi că, la refuzul acesteia, nu a fost mulţumit, ceea ce confirmă că scopul său era ca aceasta să ajungă să întreţină relaţii sexuale cu clienţii clubului, foloasele materiale pe care le obţinea în acest fel fiind mai mari. În plus, ţinând seama că ambele persoane vătămate au început activitatea concomitent, aveau vârste apropiate, situaţii materiale şi familiale similare, este evident că primirea lor la I. s-a făcut în acelaşi scop al exploatării sexuale, care în cazul persoanei vătămate B. s-a concretizat, în timp ce în cazul persoanei vătămate C. se poate reţine că a existat intenţia de exploatare sexuală care însă nu s-a materializat, astfel încât cu privire la această persoană vătămată fapta a rămas în forma tentativei pedepsibile care este absorbită în forma consumată a infracţiunii continuate de trafic de minori."

În ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism, reţinută în sarcina tuturor inculpaţilor, s-a constatat că "aceasta este pe deplin dovedită de ansamblul probelor administrate în cauză, care au şi fost analizate mai sus.

Declaraţiile persoanelor vătămate şi cele ale martorelor audiate în cauză atestă fără echivoc că în cadrul clubului I. se practica prostituţia, că inculpaţii ştiau şi că puseseră la punct un sistem în baza căruia trăgeau foloase materiale de pe urma întreţinerii de relaţii sexuale de către angajate cu clienţii localului.

Astfel, aproape toate persoanele care au lucrat în club şi au fost audiate în cauză au relatat că în cazul în care angajatele doreau să întreţină relaţii sexuale cu clienţii clubului I. trebuiau să respecte următoarea procedură: angajata mergea cu clientul la bar unde acesta achita fie inculpatului D., fie martorei JJ., contravaloarea unei şampanii (care a variat de-a lungul timpului între 100 şi 300 RON) şi a cazării într-una din camerele pensiunii sau în camera de deasupra barului (care, de asemenea, a variat de-a lungul timpului, între 70 şi 100 RON).

De asemenea, se constată că din declaraţiile martorelor audiate reiese că angajatele clubului nu ar fi putut să urce în camere cu clienţii dacă nu parcurgeau această procedură în prealabil decât foarte rar, dacă inculpatul D. ar fi fost de acord.

Curtea reţine că susţinerile inculpaţilor potrivit cărora nu ar fi ştiut că angajatele practicau prostituţia sunt vădit nereale, ele fiind contrazise de declaraţiile tuturor martorele audiate care au afirmat de fiecare dată că inculpaţii ştiau cu siguranţă că în club se întreţineau relaţii sexuale contra cost cu clienţii şi că aceştia trebuiau să plătească şampania şi cazarea înainte la bar. Mai mult, din declaraţiile martorilor MM. şi NN. se desprinde ideea că era de notorietate că la I. exista posibilitatea întreţinerii de relaţii sexuale cu animatoarele, ceea ce denotă că inculpaţii au făcut din această activitate o adevărată marcă pentru localul lor, distingându-se în piaţa pensiunilor şi a cluburilor de noapte drept localul unde angajatele practicau prostituţia.

Aşa cum s-a arătat şi mai sus, probatoriul administrat în cauză dovedeşte dincolo de orice dubiu că inculpaţii nu au făcut doar să tolereze această activitate, dar au contribuit la aducerea clienţilor, au pus la dispoziţie angajatelor şi clienţilor spaţii în scopul întreţineri de relaţii sexuale şi au căutat în mod activ să se asigure că obţin foloase materiale de pe urma practicării prostituţiei, procedura instituită în cadrul clubului, pe care angajatele nu aveau cum să nu o respecte, fiind de natură a le garanta inculpaţilor obţinerea de venituri din vânzarea, de cele mai multe ori fictivă, a şampaniilor şi din contravaloarea cazării (o cameră putând fi închiriată de mai multe ori într-o noapte)."

Aşadar, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut cu putere de lucru judecat că grupul infracţional organizat din care făceau parte acuzaţii a avut o organizare, coordonare şi ierarhizare specifică, cu roluri bine determinate, fiind constituit în vederea săvârşirii infracţiunilor de proxenetism şi trafic de minori, că inculpatul A. se ocupa de recrutarea persoanelor care urmau să desfăşoare activităţi de prostituţie în cadrul clubului I., asigurând, printre altele, prezenţa clienţilor la club în vederea întreţinerii de relaţii sexuale, că în urma practicării prostituţiei de către angajate inculpaţii (persoane fizice şi juridice) au obţinut foloase materiale (contravaloarea unei şampanii şi a cazării într-una din camerele pensiunii sau în camera de deasupra barului), că, prin activităţile desfăşurate de inculpaţi, s-a urmărit exploatarea sexuală a victimelor B. şi C., chiar dacă cea din urmă nu a desfăşurat efectiv activităţi de prostituţie, că toţi inculpaţii aveau cunoştinţă despre vârsta celor două victime minore şi că D. a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate B., fapt cunoscut de toţi participanţii la activitatea infracţională, Înalta Curte a constatat că, prin criticile formulate în legătură cu aceste aspecte, în realitate recurenţii A., D., E., S.C. G. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. contestă situaţia factuală reţinută în cauză, urmărind reinterpretarea materialului probator cu consecinţa stabilirii unei alte stări de fapt decât cea avută în vedere la pronunţarea condamnării.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situaţia de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de judecătorii fondului.

Aşa fiind, s-a constatat că, în privinţa celor din urmă critici, care nu se subsumează cazului de casare indicat, nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., aspectele invocate neavând aptitudinea, ab initio, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate.

Deopotrivă, s-a arătat că, din consideraţiile teoretice mai sus expuse, rezultă că pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. doar acele nelegalităţi care afectează limitele şi natura sancţiunii penale aplicate (pedepse principale, complementare, accesorii şi măsuri educative), neputând fi examinate pe această cale alte aspecte de nelegalitate ce nu au fost avute în vedere de legiuitor, cum nu poate fi cenzurată nici temeinicia reţinerii criteriilor, stărilor şi circumstanţelor de individualizare a pedepsei.

Prin urmare, s-a apreciat că, prin prisma acestui motiv de casare, pot fi analizate doar criticile formulate de recurentul inculpat D. cu privire la aplicarea, pentru infracţiunile de trafic de minori şi constituirea unui grup infracţional organizat, a unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege ca urmare a încălcării de către instanţa de apel a principiului non reformatio in pejus, iar nu şi celelalte aspecte invocate de acesta referitoare la nevalorificarea corespunzătoare a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen. în cazul infracţiunii de proxenetism ori prin care se tinde la modificarea modalităţii de executare a pedepsei.

În privinţa recurentului inculpat A., s-a observat că, deşi a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., acesta nu a indicat, în concret, niciun aspect de nelegalitate a pedepselor aplicate, limitându-se a învedera că, atâta timp cât nu există grup infracţional organizat, fapte de proxenetism ori trafic de minori, pedepsele aplicate nu sunt legale, împrejurare ce atrage neîndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În consecinţă, Înalta Curte a constatat că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii D., E., S.C. G. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. îndeplinesc formal, în limitele arătate, condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen.. - art. 438 C. proc. pen.., numai în ceea ce priveşte criticile formulate prin prisma cazurilor de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. referitoare la neîntrunirea cerinţelor de tipicitate obiectivă a infracţiunilor (sens în care s-a invocat că, la data săvârşirii presupusei fapte de trafic de minori, nu erau incriminate modalităţile de comitere constând în "profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei" şi "adăpostire", ce i-au fost reţinute în sarcină recurentei E., că toate cele trei fapte imputate recurentei S.C. G. S.R.L. nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de normele de incriminare, prin raportare la dispoziţiile art. 135 C. pen., ce reglementează condiţiile de tragere la răspundere penală a persoanei juridice, şi că în privinţa infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat nu este întrunit numărul minim de persoane cerut pentru reţinerea acestei infracţiuni - critici formulate de recurentele S.C. G. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L.) şi art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. (vizând aplicarea faţă de recurentul inculpat D. a unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, pentru infracţiunile de trafic de minori şi constituirea unui grup infracţional organizat), motiv pentru care în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., a dispus admiterea în principiu a acestora.

În ceea ce priveşte solicitările de suspendare a executării hotărârii atacate, având în vedere, pe de o parte, că recurenţii fie nu au indicat motivele ce fundamentează această solicitare, fie au învederat doar că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în principiu a cererilor de recurs în casaţie ori au invocat starea precară de sănătate din timpul procesului (recurenta E.), iar, pe de altă parte, că nu au fost identificate, din oficiu, aspecte de actualitate care să justifice o asemenea măsură procesuală, Înalta Curte le-a apreciat ca nefondate.

Referitor la cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., Înalta Curte a constatat că aceasta nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. (din perspectiva lipsei motivării în fapt), motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., a respins calea extraordinară de atac exercitată de acesta ca inadmisibilă, cererea formulată de recurent de suspendare a executării hotărârii atacate rămânând fără obiect.

După admiterea în principiu a cererilor de recurs în casaţie, la termenul din 06 decembrie 2022, pentru a da posibilitatea apărătorilor aleşi ai recurenţilor inculpaţi D., E., S.C. G. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. să ia cunoştinţă de încheierea de admitere în principiu din 25 octombrie 2022, Înalta Curte a încuviinţat cererea de amânare a cauzei formulată de aceştia şi a acordat termen de judecată la 07 februarie 2023.

La data de 30 ianuarie 2023, recurenta inculpată E., prin avocat ales, a transmis, prin fax, concluzii scrise, prin care a invocat chestiuni de nelegalitate suplimentare celor invocate prin cererea de recurs în casaţie, iar, ulterior, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) şi art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. Prin motivele suplimentare de recurs, apărarea a invocat nulitatea hotărârilor pronunţate pentru două motive circumscrise respectării dreptului la un proces echitabil, respectiv: nerespectarea principiului publicităţii şedinţei de judecată, ca urmare a faptului că la instanţa de fond dosarul s-a judecat în şedinţă secretă, şi încălcarea principiului ne bis in idem, prevăzut de art. 6 C. proc. pen.., faţă de existenţa unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale dispusă în raport cu unul dintre coinculpaţii din prezenta cauză, perioada infracţională reţinută în acel dosar de parchet fiind aceeaşi cu cea dedusă judecăţii în speţă.

În şedinţa de judecată de la termenul din 07 februarie 2023, apărarea recurentei inculpate E. a susţinut, prin prisma motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., că aceasta a fost condamnată pentru infracţiunea de trafic de minori, reţinându-se ca element material adăpostirea, modalitate care nu exista, însă, în varianta normativă în vigoare la data săvârşirii faptei (anul 2012), care incrimina "găzduirea", acţiune care exclude forma adăpostirii.

În plus, recurenta a susţinut şi motivele suplimentare de recurs în casaţie, invocate prin concluziile scrise depuse la dosar la 30 ianuarie 2023, vizând nerespectarea dreptului la un proces echitabil şi încălcarea principiului ne bis in idem, prevăzut de art. 6 C. proc. pen.

Cu acelaşi prilej, recurentul inculpat D., prin apărător ales, a susţinut, în esenţă, că este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., privind aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, limite care sunt influenţate de regulile care guvernează judecata în căile de atac, considerând că, prin pedeapsa aplicată, instanţa de apel a încălcat principiul non reformatio in pejus, potrivit căruia nimănui nu i se poate agrava situaţia în propria cale de atac.

De asemenea, apărarea recurentelor inculpate S.C. G. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. a apreciat că este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în sensul că au fost condamnate pentru fapte neprevăzute de legea penală.

A considerat că, raportat la prevederile art. 135 C. pen., nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă specifice infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea S.C. G. S.R.L., având în vedere că administratorului V. nu i se reproşează săvârşirea unei fapte penale. În plus, în ceea ce o priveşte pe recurenta S.C. G. S.R.L., a subliniat că cea care a fost implicată în permanenţă în activitatea infracţională este S.C. H. S.R.L., ale cărei părţi sociale au fost cesionate de către administratorul E. celei dintâi societăţi. Or, pentru a se putea reţine în sarcina inculpatei S.C. G. S.R.L. o faptă prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, ar fi trebuit să existe o înţelegere frauduloasă între cele două societăţi implicate în transferul de părţi sociale, cu scopul ca S.C. H. S.R.L. să se sustragă de la răspunderea penală, aspect ce nu a fost confirmat de probele administrate în cauză.

Un aspect comun invocat în susţinerea recursului în casaţie promovat de cele două recurente persoane juridice a vizat faptul că în cuprinsul hotărârilor de condamnare se face referire la obţinerea de foloase materiale (contravaloarea şampaniei şi a cazării în I.) care ar fi intrat doar în patrimoniul celor două societăţi comerciale inculpate (S.C. H. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L.), astfel că s-a apreciat că nu este întrunită cerinţa ca grupul infracţional organizat să fie constituit din cel puţin 3 membri.

Dezbaterile privind cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) şi art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. formulată de recurenta inculpată E. au fost consemnate în încheierea pronunţată în Dosarul asociat nr. x/2019, format în condiţiile art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte, în unanimitate, arată că examinarea cauzei în recurs în casaţie, în etapa prevăzută de art. 442 şi urm. C. proc. pen.., are o dublă limitare determinată, pe de o parte, de dispoziţiile art. 433 C. proc. pen.., în conformitate cu care pe această cale se pot îndrepta doar erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, de motivele de fapt şi de drept care au făcut obiectul verificării instanţei în etapa admisibilităţii în principiu, reglementată de art. 440 C. proc. pen.

Din această perspectivă, se observă că, din dispoziţiile art. 437 alin. (1) C. proc. pen.., rezultă că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 C. proc. pen..), hotărârea ce se atacă, precum şi voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, respectiv motivele în fapt şi în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs.

Conform dispoziţiilor imperative ale textului de lege menţionat, toate elementele de conţinut trebuie să se regăsească în cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată în scris cu care a fost învestită instanţa, eventuala complinire a lipsei unora dintre menţiunile obligatorii prevăzute de lege ori completarea acestora neputând fi făcută, în absenţa unor dispoziţii exprese în acest sens, decât în interiorul termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac. Aşadar, termenul de motivare a recursului în casaţie se suprapune peste cel de exercitare a acestuia, atât în privinţa duratei, cât şi a momentului de la care începe să curgă.

Prin urmare, modificarea/completarea cererii iniţiale de recurs în casaţie cu noi motive de casare, în afara termenului de exercitare a căii extraordinare de atac nu poate fi avută în vedere de către instanţă, atâta timp cât este făcută cu încălcarea termenului prevăzut de lege în care putea fi formulată, condiţii în care, potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) C. proc. pen.., este lovită de nulitate (în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, spre exemplu Încheierea nr. 421/RC din 14 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2014; Încheierea nr. 388/RC din 17 octombrie 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2014; Încheierea nr. 33/RC din 30 ianuarie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2018; Decizia nr. 103/RC din 12 martie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2018).

Aşadar, cu prilejul soluţionării pe fond a căii extraordinare de atac, Înalta Curte poate verifica legalitatea hotărârii atacate, în conformitate cu dispoziţiile art. 447 C. proc. pen.., doar prin raportare la criticile circumscrise iniţial, prin cererea scrisă depusă de recurenta inculpată E. în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.., cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. şi care au făcut obiectul verificării judecătorului în etapa admisibilităţii în principiu reglementată de art. 440 C. proc. pen.., iar nu şi la motivele invocate ulterior cu depăşirea termenului legal (privind nerespectarea principiului publicităţii şedinţei de judecată şi încălcarea principiului ne bis in idem, prevăzut de art. 6 C. proc. pen..).

În plus, criticile apărării recurentei inculpate S.C. G. S.R.L., susţinute cu prilejul dezbaterilor, privind inexistenţa unei înţelegeri frauduloase între aceasta şi S.C. H. S.R.L. cu ocazia cesionării părţilor sociale, cu scopul ca cea din urmă să se sustragă de la răspunderea penală, vizează neîntrunirea cerinţelor de tipicitate subiectivă ale infracţiunilor imputate, aspect care, aşa cum s-a arătat, pe larg, în încheierea de admitere în principiu, nu poate fi examinat prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.

Examinând, în continuare, cauza prin prisma criticilor invocate de apărare, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen.., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii D., E., S.C. G. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. au fost admise în condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen.. - art. 438 C. proc. pen..:

1. În ceea ce priveşte criticile formulate conform cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. referitoare la lipsa cerinţelor de tipicitate obiectivă a infracţiunilor, s-a susţinut:

a) absenţa incriminării modalităţilor de comitere constând în "profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei" şi "adăpostire", ce i-au fost reţinute în sarcină recurentei E.;

b) neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă în privinţa faptelor imputate recurentei S.C. G. S.R.L prin raportare la dispoziţiile art. 135 C. pen., ce reglementează condiţiile de tragere la răspundere penală a persoanei juridice;

c) absenţa numărului minim de persoane cerut pentru reţinerea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organiza - critici formulate de recurentele S.C. G. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L.

2. În ceea ce priveşte criticile formulate conform cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. (vizând aplicarea faţă de recurentul inculpat D. a unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, pentru infracţiunile de trafic de minori şi constituirea unui grup infracţional organizat), s-a susţinut încălcarea principiului non reformatio in pejus pentru agravarea situaţiei juridice a inculpatului în propria cale de atac.

1.a Apărarea a susţinut absenţa incriminării modalităţilor de comitere constând în "profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei" şi "adăpostire", ce i-au fost reţinute în sarcină recurentei E..

În unanimitate se apreciază că apărarea este nefondată.

Cu titlu prealabil, se constată că, prin încheierea de şedinţă din 10 ianuarie 2022, Curtea de Apel Braşov, printre altele, a dispus în ceea ce o priveşte pe inculpata E. schimbarea încadrării juridice dintr-o infracţiune de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., într-o infracţiune de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la persoana vătămată B., reţinând că varianta normativă în vigoare la momentul comiterii faptei, art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 nu prevedea modalitatea normativă reglementată de art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen. (la care face trimitere art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.), respectiv comiterea faptei de trafic de minori "profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei". Având în vedere că, potrivit legii vechi, faptele imputate inculpatei ar fi putut fi încadrate în forma de bază a infracţiunii de trafic de minori, respectiv art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, şi ţinând seama că, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, Curtea a constatat că "nu se poate reţine în sarcina inculpaţilor comiterea infracţiunii de trafic de minori într-o variantă normativă care nu era incriminată la momentul comiterii faptei, aşa încât încadrarea juridică reţinută în rechizitoriu şi în sentinţa apelată nu poate fi menţinută, fiind de natură a încălca principiul neretroactivităţii legii penale."

Ca urmare, aşa cum rezultă, de altfel, şi din dispozitivul deciziei penale recurate, condamnarea inculpatei E. s-a realizat pentru infracţiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., iar nu pentru varianta normativă "profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei" (incriminată de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. cu face trimitere la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen.), astfel încât criticile recurentei sub acest aspect sunt neîntemeiate.

În legătură cu elementul material al infracţiunii de trafic de minori pentru care a fost condamnată recurenta, instanţa de apel a reţinut că "în perioada în care persoana vătămată B. s-a aflat la club, inculpata locuia şi ea acolo, fiind iubita inculpatului A.. Mai mult decât atât, aşa cum s-a subliniat şi anterior, în perioada în care persoana vătămată B. s-a aflat la club, inculpata aderase deja la grupul infracţional constituit în vederea comiterii infracţiunilor de proxenetism şi trafic de minori, cunoştea foarte bine că angajatele clubului practicau prostituţia, cunoştea comportamentul agresiv al inculpatului D. faţă de această persoană vătămată şi, aşa cum a rezultat şi din notele de redare a convorbirilor interceptate, aceasta îşi aroga un drept de decizie în I., pe care îl considera barul ei de noapte. De altfel, şi persoana vătămată B. a arătat, cu ocazia audierii în faţa instanţei de apel, că i-a perceput pe toţi trei inculpaţii persoane fizice ca având putere de decizie în I.. În raport de aceste elemente, Curtea consideră că adăpostirea persoanei vătămate B. în vederea practicării exploatării sexuale se poate reţine şi în sarcina inculpatei E..

În ceea ce priveşte acţiunea de adăpostire, Curtea constată că aceasta este mai largă decât noţiunea de găzduire folosită în norma de incriminare anterioară, aşa încât nu se pune problema neîndeplinirii condiţiilor de tipicitate a infracţiunii de trafic de minori din această perspectivă." .

Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază că, aşa cum s-a arătat, în mod constant, în literatura de specialitate, în reglementarea în vigoare, prin "adăpostire" ca modalitate de comitere a infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., se înţelege cazarea victimei într-o locuinţă sau într-un alt amplasament (care poate să fie, sau nu, propriu locuirii) ori găzduirea acesteia. Astfel, acţiunea de adăpostire are o sferă largă şi include atât noţiunea de cazare, cât şi pe cea de găzduire, prevăzute de fostele art. 12 alin. (1) şi, respectiv, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, motiv pentru care nu pot fi primite susţinerile recurentei în sensul că ar fi fost condamnată pentru o faptă care, la data săvârşirii, nu era incriminată de legea penală.

Prin urmare, având în vedere situaţia factuală reţinută, cu titlu definitiv, de către instanţele de fond şi apel, care nu mai poate fi modificată în calea extraordinară de atac, se apreciază că fapta pentru care a fost condamnată inculpata E. întruneşte elementele de tipicitate ale conţinutului infracţiunii de trafic de minori, apărările acesteia fiind nefondate.

1.b Înalta Curte, în unanimitate, apreciază că aceeaşi concluzie se impune şi în ceea ce priveşte critica recurentei inculpate S.C. G. S.R.L., vizând neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă prevăzute de normele ce incriminează infracţiunile pentru care a fost condamnată, prin raportare la dispoziţiile art. 135 C. pen., privind condiţiile de tragere la răspundere penală a persoanei juridice, ca urmare a faptului că administratorului V. nu i s-a reproşat săvârşirea vreunei fapte penale.

Referitor la acest aspect, în considerentele deciziei penale recurate s-a arătat că:

"în ceea ce le priveşte pe cele două inculpate persoane juridice, S.C. F. S.R.L. şi, respectiv, S.C. G. S.R.L., fostă S.C. H. S.R.L., instanţa de fond a reţinut că acestea au comis infracţiunea în calitate de autor, rolul acestora fiind acela de a asigura, prin punerea la dispoziţie a imobilelor deţinute, a spaţiului în care activitatea de prostituţie s-a desfăşurat. De asemenea, prin obiectul lor de activitate - clubul de noapte - au creat premisele cunoaşterii activităţii fetelor, acesta fiind locul şi modalitatea în care fetele intrau în contact direct cu clienţii. Şi aceste inculpate, persoane juridice, au beneficiat de avantaje materiale rezultate din vânzarea sticlelor de şampanie şi închirierea camerelor.

S-a reţinut şi faptul că S.C. H. S.R.L. a fost înfiinţată cu scopul de a împiedica încetarea activităţii la I. în situaţia în care prima societate, S.C. F. S.R.L. ar fi intrat în faliment, situaţie care ar fi pus inculpaţii în incapacitate de a mai desfăşura activitatea infracţională." .

Curtea a mai menţionat că "după înfiinţarea S.C. H. S.R.L., între această societate şi inculpata S.C. F. S.R.L., s-a încheiat la aceeaşi dată, de 22.04.2010, un contract de comodat pentru "o cameră" în suprafaţă de 8000 mp (ce reprezenta aproape 95% din spaţiile deţinute de S.C. F. SRL). În realitate însă, toate aceste operaţiuni aveau caracter fictiv, conducerea activităţii din jurul I. fiind în continuare asigurată de inculpaţii A. şi D., prin intermediul unei noi societăţi paravan." (pagina 68 din decizie).

De asemenea, s-a constatat că "În ceea ce o priveşte pe inculpata S.C. F. S.R.L., (...) scopul acestei persoane juridice a fost deturnat de la desfăşurarea de activităţi economice în mod licit la o existenţă grefată pe comiterea de infracţiuni, principala sursă de venit a acestei societăţi, ca şi în cazul S.C. H. S.R.L. de altfel, derivând din practicarea prostituţiei de către angajatele localului. Curtea nu poate să nu remarce faptul că, în zonă, I. era cunoscut drept un loc unde se puteau întreţine relaţii sexuale contra cost, inclusiv martorii MM. şi NN. arătând acest fapt cu ocazia audierii lor" (pagina 75 din decizie).

În plus, s-a subliniat că "(...) societăţile inculpate nu se regăsesc între persoanele juridice exceptate prin dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. pen. de la răspunderea penală. Pe de altă parte, instanţa de apel are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care s-a statuat, cu referire la dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. pen., că actuala reglementare a preluat în linii generale principiile deja consacrate, sens în care persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite prin acţiunile de realizare a obiectului de activitate ori săvârşite prin acţiunile executate în numele sau în interesul său. Prin urmare, răspunderea penală a persoanei juridice este generală, putând fi atrasă de orice activitate a ei în care se poate identifica un element subiectiv propriu acesteia, diferit de cel al persoanei fizice care execută în concret actul material. Răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată de orice persoană fizică ce acţionează în numele ei, nu doar de către organele de conducere ale acesteia. De asemenea, s-a arătat că o infracţiune este comisă în interesul persoanei juridice în toate cazurile în care folosul - material sau moral - obţinut prin infracţiune revine, în totul sau în parte, persoanei juridice, deşi infracţiunea nu este comisă în realizarea obiectului de activitate.(...) (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 156/2018 publicată în M. Of. nr. 474/2018, parag. 32, 34 şi 35)

Curtea remarcă faptul că infracţiunile de constituire şi de aderare la grupul infracţional organizat imputate societăţilor inculpate au fost comise în numele şi în interesul acestora, inculpaţii persoane fizice A., D. şi E. fiind cei care au luat deciziile în numele societăţilor, având deplină cunoştinţă despre practicarea prostituţiei la I.." .

Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte apărările inculpaţilor referitoare la V., Curtea a constatat "pe de o parte, că acesta nu a fost implicat efectiv în administrarea S.C. H. S.R.L., niciuna dintre persoanele audiate neindicând că acesta ar fi îndeplinit vreun rol începând cu anul 2010, ba chiar martorele au arătat că nu s-a schimbat nimic, conducerea a rămas aceeaşi. Pe de altă parte, se constată că martorul V. a precizat că i-a dat o procură inculpatului D. pentru a administra societatea în locul său, afirmaţie care se şi coroborează cu celelalte mijloace de probă evocate anterior care susţin ideea aceleiaşi conduceri a ambelor societăţi."

Prin urmare, faţă de cele reţinute de instanţa de apel referitoare la lipsa de implicare a martorului V. în administrarea în fapt a societăţii, activitate ce a fost, însă, realizată de inculpaţii persoane fizice, se constată că nu pot fi valorificate susţinerile apărării privind neîntrunirea, prin raportare la dispoziţiile art. 135 C. pen., a elementelor de tipicitate obiectivă prevăzute de normele ce incriminează faptele pentru care a fost condamnată inculpata S.C. G. S.R.L. (fostă S.C. H. S.R.L.).

De altfel, din modalitatea de reglementare a dispoziţiilor art. 135 alin. (3) C. pen., rezultă că răspunderea penală a persoanei juridice se poate cumula cu răspunderea penală a persoanei fizice, dar, la fel de bine, ea poate fi independentă şi exclusivă. Aşa cum s-a arătat şi în doctrina de specialitate, textul de lege nu obligă organul judiciar să procedeze la tragerea la răspundere penală a ambelor persoane (fizică şi juridică).

1.c Apărarea a susţinut absenţa numărului minim de persoane cerut pentru reţinerea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat - critici formulate de recurentele S.C. G. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L.

În unanimitate se apreciază că apărarea este nefondată.

Conform art. 367 alin. (6) C. pen., prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Cerinţa numărului de persoane care constituie grupul, ca element de tipicitate, este respectată de cele reţinute de instanţa de fond şi menţinute prin decizia recurată. Conform instanţei de fond (argument de fapt regăsit în decizie la pagina 17), inculpaţii D., A., JJ. şi S.C. F. S.R.L. au luat constituit un grup infracţional organizat care avea ca scop, pe de o parte, înlesnirea practicării prostituţiei în cadrul clubului "I.", iar, pe de altă parte, acela de a recruta şi adăposti fete, în special având o condiţie materială modestă şi provenind din familii care nu le asigurau un sprijin material, dar nici moral, atât majore, cât şi minore.(...) În luna aprilie 2010, cel mai târziu odată cu înfiinţarea S.C. H. S.R.L., la grupul infracţional organizat constituit, au aderat atât inculpata E., cât şi inculpata S.C. H. S.R.L. Ulterior, se reţine (pagina 21 din decizie) că, în drept, raportat la situaţia de fapt prezentată, faptele inculpaţilor A., D., S.C. F. S.R.L., E. şi S.C. G. S.R.L. (fostă S.C. H. S.R.L.), constând în aceea că, în perioada 2005 - mai 2016, primii trei împreună cu martora JJ. au constituit un grup infracţional organizat, la care ulterior au aderat şi celelalte două inculpate, care a avut ca scop comiterea în cadrul clubului "I." a unor infracţiuni de trafic de minori şi proxenetism, infracţiuni care au şi fost săvârşite, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de "constituire a unui grup infracţional organizat", prevăzută de art. 367 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.

În ceea ce priveşte considerentele proprii reţinute de instanţa de apel, se observă că au fost avute în vedere condiţiile de tipicitate ale infracţiunii inclusiv în ceea ce priveşte numărul de persoane: Inculpaţii A., D. şi S.C. F. S.R.L. au constituit încă din cursul anului 2005 un grup infracţional organizat în vederea comiterii de infracţiuni de proxenetism şi trafic de minori, în cadrul clubului I. din loc. Chilieni, jud. Covasna, prin angajarea mai mult sau mai puţin fictivă a unui număr ridicat de persoane de sex feminin care au efectuat prestaţii cu caracter sexual (dans la bară) şi au întreţinut relaţii sexuale cu clienţii clubului. Grupul a funcţionat până în cursul anului 2016, când cercetările efectuate în cauză au oprit activitatea infracţională desfăşurată în cadrul clubului.(...) În cursul anului 2010, la acest grup infracţional au aderat şi inculpata E. şi S.C. H. S.R.L. (actualmente S.C. G. SRL), rolul lor fiind în principal acela de a asigura pe mai departe aparenţa de legalitate a activităţii desfăşurate în cadrul clubului, în condiţiile în care S.C. F. S.R.L. se afla în insolvenţă şi avea conturile blocate. Astfel, inculpata E., care în perioada respectivă era iubita inculpatului A., a înfiinţat, în data de 22.04.2010, împreună cu inculpatul D., S.C. H. S.R.L., actualmente inculpata S.C. G. S.R.L., pentru a-i ajuta pe cei doi inculpaţi să continue activitatea din cadrul clubului şi pensiunii I..

Instanţa de apel a argumentat în mod corect faptul că legea nu exclude participarea unui persoane juridice din grupul infracţional organizat "Se observă că legiuitorul a făcut referire la noţiunea de persoane atunci când a reglementat componenţa grupului infracţional organizat. Se constată aşadar că subiectul activ al infracţiunii în discuţie nu este unul circumstanţiat, fiind deci posibilă comiterea acestei infracţiuni atât de către persoane care sunt rude între ele, cu atât mai mult cu cât împărţirea rolurilor între inculpaţii din prezenta cauză excede modului în care se manifestă legăturile de familie (aşa cum de altfel, s-a reţinut şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa - I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 3091 din 2 octombrie 2012), cât şi de către persoanele juridice.

În ceea ce priveşte persoanele juridice, Curtea are în vedere, pe de o parte, că societăţile inculpate nu se regăsesc între persoanele juridice exceptate prin dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. pen. de la răspunderea penală. Pe de altă parte, instanţa de apel are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care s-a statuat, cu referire la dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. pen., că actuala reglementare a preluat în linii generale principiile deja consacrate, sens în care persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite prin acţiunile de realizare a obiectului de activitate ori săvârşite prin acţiunile executate în numele sau în interesul său.

Prin urmare, răspunderea penală a persoanei juridice este generală, putând fi atrasă de orice activitate a ei în care se poate identifica un element subiectiv propriu acesteia, diferit de cel al persoanei fizice care execută în concret actul material. Răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată de orice persoană fizică ce acţionează în numele ei, nu doar de către organele de conducere ale acesteia. De asemenea, s-a arătat că o infracţiune este comisă în interesul persoanei juridice în toate cazurile în care folosul - material sau moral - obţinut prin infracţiune revine, în totul sau în parte, persoanei juridice, deşi infracţiunea nu este comisă în realizarea obiectului de activitate.(...) (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 156/2018 publicată în M.

Of. nr. 474/2018, parag. 32, 34 şi 35)

Curtea remarcă faptul că infracţiunile de constituire şi de aderare la grupul infracţional organizat imputate societăţilor inculpate au fost comise în numele şi în interesul acestora, inculpaţii persoane fizice A., D. şi E. fiind cei care au luat deciziile în numele societăţilor, având deplină cunoştinţă despre practicarea prostituţiei la I.."

Din cele ce preced, rezultă că instanţa de apel a reţinut în mod corect elementele de tipicitate ale infracţiunii de grup infracţional organizat inclusiv în ceea ce priveşte numărul de persoane din care este constituit grupul. Eventualele neconcordanţe dintre cele reţinute de instanţele de fond şi de apel cu privire la persoanele care au constituit grupul şi la cele care au aderat la grup nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., deoarece instanţele au reţinut, în mod constant, constituirea grupului de către inculpaţii D., A. şi S.C. F. S.R.L., astfel că este îndeplinită cerinţa din art. 367 alin. (6) C. pen. cu privire la numărul de membri ai grupului.

Legea nu face distincţie între persoanele fizice sau juridice şi nu exclude persoanele juridice dintre subiecţii activi ai infracţiunii de grup infracţional organizat. Personalitatea juridică le dă acestora din urmă o existenţă de sine stătătoare, independentă de cea a persoanelor fizice, astfel că este justificată reţinerea persoanei juridice ca membru distinct al grupării, independent de calitatea persoanelor fizice care compun acelaşi grup infracţional organizat, chiar dacă persoanele fizice au calitatea de administrator al persoanei juridice.

În plus, se impune a se menţiona că s-a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, faptul că între persoanele care au constituit acest grup infracţional organizat se numără şi martora JJ., faţă de care, prin ordonanţa din 26.07.2017 s-a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi proxenetism, prevăzute de art. 367 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., şi art. 213 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., şi formarea unui nou dosar, care a purtat nr. x/D/P/2017, având în vedere solicitarea acesteia de a încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de procuror cu inculpata JJ. a fost admis prin Decizia penală nr. 32/Ap din 11 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul penal nr. x/2017

În consecinţă, critica este nefondată.

2. În majoritate, se apreciază critica referitoare la agravarea situaţiei juridice a inculpatului D. în propria cale de atac ca nefondată.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., "Hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În jurisprudenţa sa, Înalta Curte a statuat că sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", nu vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege, în raport cu încadrarea juridică şi cauzele sau stările de agravare şi atenuare reţinute prin hotărârea definitivă, ci că, "în căile de atac se impune o verificare şi prin raportare la principiile ce au influenţă asupra tratamentului sancţionator, cum este non reformatio in pejus" (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 144/RC/2015, Decizia nr. 390/RC/2015, Decizia nr. 98/RC/2018, Decizia nr. 333/RC/2018, Decizia nr. 150/RC/2019, Decizia nr. 79/RC/2020).

Acest principiu, consacrat legislativ de prevederile art. 418 C. proc. pen.., statuează că instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel, iar în apelul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de apel nu poate agrava situaţia acesteia.

În majoritate, se apreciază că evaluarea respectării principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac se face atât în raport de situaţia juridică generală, prin compararea consecinţelor produse de hotărârea instanţei de fond de cele produse prin decizia instanţei de apel, cât şi pentru fiecare infracţiune în parte, cu precizarea că, în ipoteza schimbării de încadrare juridică şi reţinerii unei infracţiuni diferite şi cu o gravitate mai puţin severă decât cea pentru care a fost condamnat la instanţa de fond, cu limite de pedeapsă diferite, principiul este respectat atunci când sancţiunea stabilită în concret în apel este mai uşoară decât cea stabilită de instanţa de fond.

Principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac este respectat în toate acele ipoteze în care există o diferenţă semnificativă (de exemplu, o diferenţă de trei ani închisoare în cazul de faţă şi o încadrare juridică în infracţiuni sancţionate mai puţin sever), care creează, astfel, o situaţie juridică mai uşoară decurgând din încadrarea juridică, sancţiunile stabilite şi aplicate de instanţa de apel faţă de încadrarea juridică, sancţiunile stabilite şi aplicate de instanţa de fond. În cazul reţineri unor calificări juridice diferite, principiul va fi respectat dacă, în concret, sancţiunea din apel este mai uşoară decât cea stabilită de instanţa de fond, chiar dacă orientarea instanţei de apel diferă de cea a instanţei de fond cu privire la stabilirea unei pedepse către minimum sau către maximum. Schimbarea de încadrare juridică în apel permite acestei instanţe să schimbe orientarea pedepsei către minimum sau către maximum, cu condiţia ca, în concret, situaţia juridică să devină mai favorabilă în urma pronunţării deciziei în propria cale de atac a inculpatului.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul D. prin decizia instanţei de apel, în calea de atac a acestuia, s-a dispus o atenuare a situaţiei sale juridice pentru patru considerente, care au produs efecte semnificative atât sub aspectul încadrării juridice (o dublă atenuare), cât şi al sancţiunii (tot o dublă atenuare):

- în ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea uneia dintre infracţiunile care au fost reţinute de instanţa de fond (art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 211 alin. (2) C. pen.) şi prin înlăturarea unei agravante (cea din art. 367 alin. (2) C. pen.).

- în ceea ce priveşte numărul infracţiunilor pentru care a fost condamnat, prin schimbarea încadrării juridice şi reţinerea formei continuate a infracţiunii (cauză de agravare facultativă a pedepsei) în locul concursului de infracţiuni pentru traficul de minori (cauză de agravare obligatorie a pedepsei);

- în ceea ce priveşte pedeapsa stabilită pentru fiecare infracţiune, prin stabilirea în concret a unor pedepse mai puţin severe decât cele aplicate de instanţa de fond (de la patru ani închisoare la trei ani închisoare pentru infracţiunea de grup infracţional organizat şi de la două pedepse de cinci ani închisoare la o singură pedeapsă de patru ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de minori) sau egale cu cele reţinute de instanţa de fond (de trei ani închisoare pentru infracţiunea de proxenetism);

- în ceea ce priveşte pedeapsa rezultantă, prin aplicarea unei pedepse principale semnificativ mai reduse pentru concursul de infracţiuni (de la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare la o pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare), cu trei ani mai puţin decât pedeapsa rezultantă stabilită de instanţa de fond.

Referitor la agravarea situaţiei juridice în raport de limitele de pedeapsă care decurg din infracţiunile reţinute de instanţa de fond şi cea de apel, instanţa de recurs constată că o comparaţie matematică este posibilă doar în cazul aceleiaşi încadrări juridice. În ipoteza schimbării de încadrare juridică, infracţiunile reţinute de instanţa de apel sunt diferite de cele reţinute de instanţa de fond, cu limite de pedeapsă diferite, astfel că şi orientarea instanţei de apel către minimum sau către maximum poate fi alta, atât timp cât, în concret, se respectă principiul neagravării situaţie în propria cale de atac.

În cauza de faţă, pentru infracţiunea de grup infracţional organizat limitele de pedeapsă care decurg din încadrarea juridică dispusă de instanţa de fond sunt de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar limitele de pedeapsă care decurg din încadrarea juridică reţinută de instanţa de apel sunt de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Instanţa de apel a scăzut pedeapsa aplicată de instanţa de fond şi a stabilit o pedeapsă de trei ani (în loc de o pedeapsă de patru ani, stabilită de instanţa de fond). După cum se preciza mai sus, în majoritate, se apreciază că schimbarea de încadrare juridică în apel permite acestei instanţe să se schimbe orientarea pedepsei către minimum sau către maximum, fără să se încalce principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac cu condiţia ca, în concret, situaţia juridică să devină mai favorabilă în urma pronunţării deciziei (astfel cum se întâmplă în cazul de faţă).

Deşi instanţa de apel a reţinut forma continuată a infracţiunii de trafic de minori, care reprezintă nu numai o formă a unităţii legale de infracţiune, dar şi o cauză de agravare facultativă a pedepsei, sancţiunea concretă stabilită pentru cele două acte materiale este mai puţin severă decât sancţiunea stabilită pentru fiecare dintre cele două infracţiuni din care provin cele două acte materiale (de la două pedepse de cinci ani pentru fiecare infracţiune de trafic de minori la o singură pedeapsă de patru ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de minori în formă continuată).

Reducerea corespunde limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de trafic de minori şi nu agravează situaţia juridică a condamnatului. Limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de trafic de minori erau de la cinci la 12 ani, în varianta legii mai favorabile, pentru fapta în încadrarea juridică reţinută de instanţa de fond, şi de la trei la 13 ani în raport de legea mai favorabilă, în varianta de încadrare juridică reţinută de instanţa de apel. Faţă de faptul că limitele de pedeapsă variază asimetric orientarea instanţei de apel, în cazul infracţiunii de trafic de minori, către o pedeapsă de patru ani, reprezintă a atenuare a situaţiei juridice concrete a inculpatului şi o reducere proporţională a pedepsei în raport de noile limite de pedeapsă prevăzute de lege, astfel că nu se încalcă principiul neagravării situaţiei juridice în propria cale de atac. În situaţia particulară a pedepselor care variază asimetric, pedeapsa de patru ani menţine orientarea către minimum a pedepsei stabilite de instanţa de fond, respectă caracterul proporţional faţă de noul maximum prevăzut de lege şi este, în concret, o pedeapsă mai mică decât cea stabilită de instanţa de fond, fiind, în plus, eliminată şi una dintre sancţiunile anterioare de cinci ani ca urmare a reţinerii unei unităţi legale şi nu a unei pluralităţi de infracţiuni, astfel că este o pedeapsă în limite prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce priveşte principiul neagravării situaţie în propria cale de atac.

Astfel, instanţa de fond l-a condamnat pe D. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat (faptă din perioada 2005 - mai 2016), la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (faptă din perioada septembrie 2009 - noiembrie 2011 şi perioada decembrie 2011 - februarie 2012, persoană vătămată B.), la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (faptă din perioada septembrie 2009, persoană vătămată C.), la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism (faptă din perioada 2005- septembrie 2016), iar conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., au fost contopite cele patru pedepse aplicate, urmând ca inculpatul D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 4 ani (1/3 din 12 ani închisoare), în total 9 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară.

În apel, s-a dispus schimbarea de încadrare juridică pentru inculpatul D. din două infracţiuni de trafic de minori, prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (2) raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen., într-o singură infracţiune de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale cu referire la persoanele vătămate B. şi C.) şi respectiv, art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen. A fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată (2 acte materiale cu referire la persoanele vătămate B. şi C.) şi au fost menţinute pedepsele principale, complementare şi accesorii aplicate inculpatului D. pentru comiterea infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen. Cele trei pedepse au fost contopite şi s-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 2 ani (1/3 din 6 ani închisoare), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., precum şi pedepsele accesorii.

Cele ce preced arată că instanţa de apel a atenuat situaţia juridică a inculpatului atât în ceea ce priveşte încadrarea juridică şi numărul de infracţiuni pentru care a fost condamnat, cât şi referitor la sancţiunile pentru fiecare infracţiune în parte (pentru două infracţiuni pedepsele au scăzut cu câte un an fiecare, iar o pedeapsă de cinci ani a fost înlăturată integral ca urmare a schimbării de încadrare juridice), respectiv sancţiunea aplicată pentru concursul de infracţiuni (pedeapsa rezultantă a scăzut cu trei ani faţă de pedeapsa aplicată de instanţa de fond), astfel încât există o atenuare proporţională cu situaţia juridică mai favorabilă reţinută de instanţa de apel.

Faţă de considerentele expuse mai sus, constatând că, sub aspectul criticilor formulate, nu sunt incidente cazurile de casare invocate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii D., E., S.C. G. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. împotriva Deciziei penale nr. 345/AP din 10 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., faţă de culpa lor procesuală, recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi D., E., S.C. G. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L., până la prezentarea avocaţilor aleşi, în sumă de câte 170 RON, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii D., E., S.C. G. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. împotriva Deciziei penale nr. 345/AP din 10 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi D., E., S.C. G. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L., până la prezentarea avocaţilor aleşi, în sumă de câte 170 RON, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2023.

Cu opinia separată în sensul admiterii recursului în casaţie formulat de inculpatul D. împotriva Deciziei penale nr. 345/AP din 10 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, şi extinderii efectelor acestuia şi cu privire la inculpaţii A. şi E., cu consecinţa reducerii proporţionale a pedepselor aplicate acestor inculpaţi pentru comiterea infracţiunii de constituirea grupului infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., după cum urmează:

- în cazul inculpatului D. de la 3 ani închisoare la 1 an şi 4 luni închisoare;

- în cazul inculpatului A. de la 3 ani închisoare la 1 an şi 4 luni închisoare;

- în cazul inculpatei E. de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare.

Argumentele în acest sens sunt următoarele:

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Aşa cum s-a arătat şi în opinia majoritară, sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", prevăzută de cazul de casare invocat în prezenta cale de atac, nu vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică şi cauzele sau stările de agravare şi atenuare reţinute prin hotărârea definitivă, ci, în căile de atac, impune o verificare şi prin raportare la principiile ce au influenţă asupra tratamentului sancţionator, cum este non reformatio in pejus (în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, exprimată în Deciziile nr. 144/RC/2015, nr. 390/RC/2015, nr. 98/RC/2018, nr. 333/RC/2018, nr. 150/RC/2019, nr. 79/RC/2020, nr. 302/RC/2021).

Acest principiu, consacrat legislativ de prevederile art. 418 C. proc. pen., statuează că instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel.

Ca atare, limitele pedepsei sunt influenţate şi de regulile care guvernează judecata în căile de atac, astfel că, o pedeapsă aplicată de instanţa de fond egală cu minimul special sau orientată spre acest minim, devine, în apelul inculpatului (în situaţia în care nu există un apel declarat în defavoarea acestuia), maximul ce nu poate fi depăşit conform legii. Tot astfel, reţinerea în calea de atac a incidenţei unor cauze de reducere a pedepsei, conduce la o diminuare proporţională a sancţiunii aplicate, întrucât numai astfel pot fi respectate limitele rezultate din aplicarea principiului non reformatio in pejus, şi menţinută, sub aspectul proporţionalităţii, modalitatea de individualizare stabilită de prima instanţă şi care nu poate fi agravată.

Verificarea respectării principiului neagravării situaţiei în calea de atac trebuie să se realizeze prin raportare atât la situaţia juridică generală a unui acuzat, cât şi la fiecare pedeapsă pentru care s-a dispus condamnarea.

În speţă, se constată că una dintre infracţiunile pentru care au fost condamnaţi inculpaţii D., A. şi E. este infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, care, în încadrarea juridică reţinută de prima instanţă, respectiv art. 367 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 3 ani la 10 ani. Instanţa de fond a dispus condamnarea inculpaţilor D. şi A. la câte o pedeapsă de 4 ani închisoare (orientată spre minimul special prevăzut de lege), iar a inculpatei E. la pedeapsa de 3 ani închisoare (egală cu minimul special prevăzut de lege).

După ce, în apel, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor, prin înlăturarea agravantei prevăzută de art. 367 alin. (2) C. pen., sancţiunea stabilită de lege pentru infracţiunea incriminată de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen. era cuprinsă între 1 an şi 5 ani închisoare.

În atare situaţie, în lipsa apelului declarat de parchet, în virtutea principiului non reformatio in pejus, care obligă instanţa de control judiciar să nu îngreuneze situaţia unui inculpat în propria cale de atac, aceasta era ţinută să menţină, sub aspectul proporţionalităţii, modalitatea de individualizare stabilită de prima instanţă în cazul infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat şi, ca urmare, să diminueze proporţional sancţiunea în concret aplicată, prin stabilirea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege în cazul primilor doi inculpaţi şi, respectiv, egală cu acel minim în privinţa inculpatei E..

Cu toate acestea, instanţa de apel i-a condamnat pe inculpaţii D. şi A. la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare, iar pe inculpata E. la pedeapsa de 2 ani închisoare, care, însă, nu respectă, sub aspectul proporţionalităţii, modalitatea în care prima instanţă a stabilit sancţiunile aplicate, întrucât sunt apropiate de noul maxim special sau, după caz, egale cu mediul noilor limite de pedeapsă, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, în lipsa apelului declarat în defavoarea unui acuzat, pedeapsa aplicată acestuia de instanţa de fond devine maximul ce nu poate fi depăşit conform legii în calea de atac.

Aşadar, ţinând seama de toate regulile ce guvernează judecata în căile de atac, instanţa de apel nu putea aplica inculpaţilor D. şi A. decât pedepse de câte 1 an şi 4 luni închisoare, iar inculpatei E. pedeapsa de 1 an închisoare, motiv pentru care apreciez că pedepsele stabilite în apel pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat săvârşită de fiecare din cei trei inculpaţi sunt nelegale, nelegalitate ce poate fi înlăturată prin rejudecarea cauzei de către instanţa supremă, în condiţiile art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

Deşi, în ceea ce priveşte nelegalitatea pedepsei stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., a declarat recurs în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., îndeplinind toate condiţiile de admisibilitate în principiu, doar inculpatul D., consider că se impune extinderii efectelor acestuia şi cu privire la inculpaţii A. şi E., întrucât, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, se află în aceeaşi situaţie cu autorul care a exercitat calea extraordinară de atac.

Referitor la pedepsele aplicate în apel pentru infracţiunea de trafic de minori, concluzia din opinia majoritară este corectă, aplicarea principiului non reformatio in pejus raportându-se la comparaţia dintre pedeapsa stabilită de instanţa de fond pentru cele doua infracţiuni concurente (pedeapsa cea mai grea la care se adaugă 1 - 3 din cuantumul celeilalte pedepse) şi pedeapsa aplicată în apel prin reţinerea unităţii legale de infracţiune prev. de art. 35 alin. (1) C. pen.

GGC - NN