Scope of cassation review: Exclusion of penalty re-individualization and failure to apply statutory penalty reduction for admission of guilt from casation grounds under Article 438(1)(12) CPP.

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 283/PI/10.06.2022 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosar nr. x/2022, în temeiul art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 6 (şase) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptului de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme şi dreptului de a comunica ori de a se apropia la o distanţă mai mică de 100 de metri de persoana vătămată B. pe o perioadă de 3 (trei) ani calculaţi după data executării pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), h) (dreptul de a comunica ori de a se apropia la o distanţă mai mică de 100 de metri de persoana vătămată B.) şi n) (dreptul de a comunica ori de a se apropia la o distanţă mai mică de 100 de metri de persoana vătămată B.) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 404 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu aplicarea art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei perioada reţinerii şi a arestului preventiv din perioada 17.09.2019 - 03.02.2020, respectiv, 02.03.2022 - 31.03.2022, arestului la domiciliu din perioada 04.02.2020 - 28.02.2020, respectiv de la 31.03.2022 la zi, precum şi durata internării medicale provizorii din perioada 28.02.2020 - 02.03.2022.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestului la domiciliu dispus faţă de inculpat.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin încheierea nr. 116/19.04.2022 pronunţată de Tribunalul Timiş, definitivă prin necontestare, constând în sechestrul până la concurenţa sumei de 200.000 de RON asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare aflate în proprietatea inculpatului, precum şi poprirea până la concurenţa sumei de 200.000 de RON asupra sumelor de bani existente în conturile bancare, prezente şi viitoare, deţinute de inculpat.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., cu aplicarea art. 108 lit. a) C. pen. şi art. 109 alin. (1) C. pen., s-a dispus măsura de siguranţă a obligării la tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări a sănătăţii, care să înlăture starea de pericol.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., cu aplicarea art. 108 lit. d) C. pen. şi art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială din posesia inculpatului A. a cuţitului tip briceag cu lungimea totală de 23 de cm, având lungimea lamei de 9 cm, lama fiind de culoare neagră cu inscripţia "C.", iar mânerul multicolor tip "Army".

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen., următoarele obiecte:

- 18 recipiente tip eprubetă cu tampon steril (ambalate în plic nr. 8, sigilat cu inscripţia "Probe") ce conţin urme materie de culoare brun-roşcată, cu aspect de sânge, recoltate cu ocazia cercetării la faţa locului din petele de sânge identificate atât pe B-dul x, cât şi pe strada x (pete de sânge ce formau o cărare de aproximativ 40 de metri între locul situat pe B-dul x, loc în care persoana vătămată a fost atacată şi tăiată de inculpat şi locul situat pe strada x unde persoana vătămată s-a deplasat în fugă imediat după ce a fost atacată) - probele biologice aflate în această eprubetă reprezintă sângele victimei;

- un cuţit tip briceag, cu lungimea totală de 23 cm, având lungimea lamei de 9 cm, lama fiind de culoare neagră cu inscripţia "C.", iar mânerul multicolor tip "Army", (ambalat în plic de hârtie, sigilat cu inscripţia Probe-Plic nr. 1), reprezentând cuţitul cu care inculpatul a lovit victima, obiect ce constituie corp delict în accepţiunea art. 197 alin. (2) C. proc. pen. - pe lama şi mânerul cuţitului tip briceag a fost identificat profilul genetic al victimei;

- un prosop din material textil de culoare albă, cu lungimea de 60 cm, având la unul din capete un model constând în diferite legume (ambalat în plic de hârtie, sigilat cu inscripţia Probe-Plic nr. 2), care a fost identificat în apartamentul inculpatului, pe blatul mobilierului din bucătărie, iar pe acest prosop se afla aşezat cuţitul tip briceag mai sus menţionat - pe acest prosop a fost identificat profilul genetic al victimei;

- un tricou cu mânecă scurtă, de culoare maro, cu guler, marca "x" (ambalat în plic de hârtie, sigilat cu inscripţia Probe-Plic nr. 6), tricou ce a fost purtat de inculpat în momentul săvârşirii faptei - pe acest tricou a fost identificat profilul genetic al victimei;

- o pereche de pantaloni scurţi multicolori, în carouri, având pe interior etichetă cu inscripţia "D." şi cureaua ataşată acestora, confecţionată din piele de culoare maro (ambalaţi în plic de hârtie, sigilat cu inscripţia Probe-Plic nr. 5), pantaloni ce au fost purtaţi de inculpat în momentul săvârşirii faptei - pe aceşti pantaloni a fost identificat profilul genetic al victimei;

- o pereche de pantofi de culoare maro, din piele întoarsă, având pe talpă inscripţia "E.", lungimea tălpii fiind de 28 cm (ambalaţi în plic de hârtie, sigilat cu inscripţia Probe-Plic nr. 4), pantofi ce au fost purtaţi de inculpat în momentul săvârşirii faptei - pe aceşti pantofi a fost identificat profilul genetic al victimei;

- un telefon mobil marca x, de culoare neagră, cu butoane, având cartelă F. cu seria x (ambalat în plic de hârtie, sigilat cu inscripţia Probe-Plic nr. 3), aparţinând inculpatului;

- 6 recipiente tip eprubetă cu tampon steril (ambalate în plic de hârtie, sigilat cu inscripţia Probe-Plic nr. 7) ce conţin posibile probe biologice prelevate de la inculpat, prin tamponarea cu tampon steril, respectiv: o eprubetă de pe palma mâinii drepte, o eprubetă de pe palma mâinii stângi, o eprubetă de pe dosul palmei drepte, o eprubetă de pe dosul palmei stângi, o eprubetă de pe faţă şi gât şi o eprubetă de pe vârful degetelor; constituie mijloace materiale de probă în accepţiunea art. 197 alin. (1) C. proc. pen. şi însoţesc dosarul până la soluţionarea definitivă a cauzei în temeiul art. 162 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.

În baza art. 4, art. 5, art. 7 alin. (1) din Legea 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, iar în temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 78/2008 s-a pus în vedere inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic al acestuia.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19 C. proc. pen., raportat la art. 1357 şi urm. C. civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara şi, în consecinţă, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 643,78 RON cu titlu de daune materiale (cheltuieli de spitalizare).

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19 C. proc. pen., raportat la art. 1357 şi urm. C. civ. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi, în consecinţă, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.017 RON cu titlu de daune materiale şi 45.000 de RON cu titlu de daune morale, fiind respinse în rest pretenţiile părţii civile.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 16.000 de RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în temeiul art. 276 alin. (1) C. proc. pen. la plata către partea civilă a sumei de 9996,36 RON cheltuieli judiciare făcute de parte.

Prima instanţă, prin încheierea penală pronunţată la data de 04.05.2022, în temeiul art. 374 alin. (4) C. proc. pen., a respins cererea inculpatului A. de judecare a cauzei potrivit procedurii în caz de recunoaştere a învinuirii.

Împotriva sentinţei penale nr. 283/PI/10.06.2022 pronunţată de Tribunalul Timiş, au declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, inculpatul A. şi partea civilă B..

Prin decizia penală nr. 1034/A din data de 01 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 283/PI/10.06.2022 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi de partea civilă B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

A fost desfiinţată sentinţa penală nr. 283/PI/10.06.2022 pronunţată de Tribunalul Timiş şi rejudecând:

A fost majorată de la 6 ani şi 6 luni la 8 (opt) ani închisoare, pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 32 C. pen. raport 188 alin. (1) C. pen.

S-a dispus majorarea de la 45.000 RON la 100.000 (o sută de mii) RON, a daunelor morale ce vor fi plătite de inculpat către partea civilă B..

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin deciziei din apel.

În baza art. 424 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 399 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a menţionat că, la data pronunţării deciziei, încetează de drept măsura arestul la domiciliu dispusă faţă de inculpat, concomitent cu emiterea mandatului de executare a pedepsei şi în baza art. 72 C. pen., s-a dedus în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului la domiciliul din data de 10.06.2022 la zi.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare parţiale către stat în apel, iar în temeiul art. 276 alin. (6) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 2942,16 RON, cheltuieli de judecată în apel constând în onorariu avocat.

Împotriva deciziei din apel a formulat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat G., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A., prin apărător, a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, solicitând admiterea recursului în casaţie formulat, casarea deciziei penale recurate şi, în principal, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., înlăturarea greşitei aplicări a legii, constând în condamnarea la o pedeapsă cu închisoarea al cărei cuantum depăşeşte maximul ce putea fi aplicat în urma reţinerii cauzei de reducere a pedepsei prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În esenţă, în motivarea cererii de recurs în casaţie, apărarea recurentului inculpat A. a arătat că în raport cu declaraţia de recunoaştere pe care inculpatul a dat-o în faţa instanţei de judecată după citirea actului de sesizare (declaraţia de inculpat din data de 19.04.2022), prin care a recunoscut săvârşirea faptei astfel cum era descrisă în rechizitoriu, reţinându-se astfel de către instanţă situaţia de fapt expusă în rechizitoriu, instanţa ar fi trebuit să dea aplicabilitate prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. În plus, s-a arătat că inculpatul nu a contestat sub niciun aspect probele administrate în cauză.

S-a susţinut că, motivul pentru care instanţa a respins cererea de judecare în procedura simplificată a fost cererea de schimbare a încadrării juridice pe care au formulat-o avocaţii inculpatului, după ce acesta a dat declaraţia de recunoaştere din 19.04.2022, însă înainte ca instanţa să se pronunţe asupra procedurii simplificate. Cu toate acestea, s-a menţionat că, o cerere de schimbare a încadrării juridice nu poate avea valoarea unei declaraţii date de inculpat şi că ascultarea sa era necesară în vederea clarificării poziţiei de recunoaştere a faptei, fiind încălcate dispoziţiile art. 375 alin. (1) C. proc. pen. Instanţa de apel, admiţând că s-a produs acest viciu procedural în faţa primei instanţe, a înţeles să îl suplinească prin audierea inculpatului în faza de apel, însă a considerat că din declaraţia acestuia rezultă că nu a avut o atitudine de recunoaştere a laturii subiective a infracţiunii.

A mai arătat recurentul inculpat în cuprinsul cererii de recurs în casaţie că nu a contestat niciodată că ar fi încercat să suprime viaţa părţii civile B., că este adevărat că a declarat în faţa instanţei de apel că suferă de anumite afecţiuni şi că nu mai ştia ce face, dintr-o încercare disperată de a se justifica într-un fel, însă, prin afirmaţiile sale, nu a susţinut niciodată că intenţia sa ar fi fost alta decât suprimarea vieţii victimei.

S-a menţionat că acest fapt coroborat cu declaraţia de recunoaştere totală dată de inculpat în primă instanţă şi cu faptul necontestării probelor administrate în faza de urmărire penală, denotă o atitudine de recunoaştere a învinuirii astfel cum era descrisă în actul de sesizare, atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, iar împreună cu cererea sa de parcurgere a procedurii simplificate, ar fi trebuit să conducă la reţinerea prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Prin urmare, s-a apreciat că limitele de pedeapsă între care instanţa era ţinută să se pronunţe sunt cele prevăzute la art. 188 C. pen., reduse cu jumătate, potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (2) C. pen., şi apoi cu o treime, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., rezultând limite de la 3 ani şi 4 luni la 6 ani şi 8 luni de închisoare. Instanţa de apel a aplicat o pedeapsă de 8 ani închisoare, aceasta depăşind limita maximă de 6 ani şi 8 luni închisoare ce putea fi aplicată de instanţă potrivit legii. Aşadar, a considerat apărarea că instanţa de apel a pronunţat o pedeapsă cu depăşirea limitelor prevăzute de lege.

Sub aspectul trimiterii cauzei spre rejudecare, conform art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., s-a susţinut că, în ipoteza admiterii recursului în casaţie, instanţa nu va putea rejudeca ea însăşi cauza, deoarece acest fapt ar însemna să se pronunţe şi asupra reindividualizării pedepsei aplicate inculpatului, aspecte care excedează competenţei sale, sens în care, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru o corectă apreciere asupra stării de fapt şi de drept incidente, precum şi a individualizării pedepsei şi a regimului de executare a acesteia.

În subsidiar, în situaţia în care se va aprecia că nelegalitatea invocată, subsumată pct. 12 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen., poate fi remediată direct în recurs, apărarea recurentului inculpat a solicitat casarea deciziei recurate şi în acord cu dispoziţiile art. 449 C. proc. pen., să se dea eficienţă dispoziţiilor de reducere obligatorie a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Pentru aceste motive, apărarea recurentului inculpat A. a solicitat să se constate că pedepsele aplicate acestuia depăşesc maximul ce putea fi aplicat în urma reţinerii cauzei de reducere a pedepsei prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare sau, în subsidiar, înlăturarea greşitei aplicări a legii.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi înregistrat pe rolul instanţei la data de 19.12.2022, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 14.02.2023, dată până la care a fost întocmit şi depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

La data de 05.01.2023, au fost depuse la dosar note scrise asupra recursului în casaţie de către partea civilă B., prin avocat, potrivit art. 439 alin. (2) C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 14.02.2023, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.. Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 14.03.2023, ocazie cu care s-au luat concluziile părţilor pe fondul recursului în casaţie, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Totodată, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

În speţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. În temeiul acestui caz de casare, în esenţă, apărarea recurentului inculpat a criticat faptul că la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului A. instanţele de fond şi apel nu au dat eficienţă dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în condiţiile în care acesta a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată, conform declaraţiei inculpatului din data de 19.04.2022 dată în faţa instanţei, prin care a recunoscut săvârşirea faptei aşa cum era descrisă în rechizitoriu şi totodată nu a contestat sub niciun aspect probele administrate în cauză.

În opinia apărării recurentului, în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de judecare în procedura simplificată motivat de faptul că, după ce inculpatul a dat declaraţia de recunoaştere din 19.04.2022, apărătorii inculpaţilor au formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice. Totodată, apărarea recurentului a criticat faptul că şi în apel, după audierea inculpatului, instanţa de control judiciar a considerat că din declaraţia acestuia rezultă că nu a avut o atitudine de recunoaştere a laturii subiective a infracţiunii.

Astfel, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie s-a susţinut că în raport cu declaraţia de recunoaştere totală dată de inculpat în primă instanţă şi faptul că nu au fost contestate probele administrate în faza de urmărire penală, precum şi având în vedere cele relatate de inculpat în faţa instanţei în sensul că nu a contestat niciodată că ar fi încercat să suprime viaţa părţii civile B., în opinia apărării, toate aceste aspecte denotă o atitudine de recunoaştere a învinuirii astfel cum era descrisă în actul de sesizare, atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă şi ar fi trebuit să conducă la reţinerea prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Înalta Curte reaminteşte că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei şi incidenţa unor cauze de agravare sau atenuare a pedepsei reţinute prin hotărârea definitivă, instanţa de recurs în casaţie neavând posibilitatea legală să dispună reindividualizarea pedepsei, textul permiţând cenzurarea doar a unor aspecte de nelegalitate care situează pedeapsa aplicată în alte limite speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune.

În jurisprudenţa constantă a instanţei supreme s-a stabilit că pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancţiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator. În toate cazurile însă, legalitatea sancţiunilor a fost examinată prin raportare la încadrarea juridică dată faptei prin decizia definitivă, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea recurată (relevante în acest sens sunt deciziile nr. 66, 230, 246, 249, 250, 267, 367 din 2014; nr. 27, 32, 75, 115, 124, 349, 404 din 2015; nr. 51, 63, 327, 522, 554 din 2016; nr. 23, 150 din 2017 ale I.C.C.J., secţia penală, publicate, www.x.ro).

Procesul individualizării pedepsei este atributul instanţei care are libertatea alegerii sancţiunii aplicate. Pe de altă parte, fiind o chestiune de apreciere a instanţelor de fond şi apel, acestea sunt singurele în măsură să stabilească cuantumul pedepsei în contextul concret al cauzei.

Starea de fapt reţinută în cauză, materialul probator administrat, încadrarea juridică a faptelor, precum şi reţinerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanţelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casaţie reglementat ca şi o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

În aceste coordonate, în raport cu motivele de recurs în casaţie astfel cum au fost formulate în cauză, dispoziţiile incidente şi scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. a invocat, în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., nelegalitatea pedepsei de 8 ani închisoare ce i-a fost aplicată, criticându-se modalitatea de individualizare a acesteia sub aspectul cuantumului care nu a fost redus potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Susţinerile apărării vizând aplicarea cauzei de reducere a pedepsei cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă nu pot face obiectul analizei în cadrul recursului în casaţie, reprezentând chestiuni subsumate temeiniciei hotărârii recurate.

Pornind de la consideraţiile de ordin teoretic anterior expuse şi de la dispoziţiile legale incidente, în cauză se constată caracterul legal al pedepsei aplicate recurentului inculpat A., sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, nefiind identificate în cauză situaţii de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În speţă, în drept, instanţele de fond şi apel au stabilit că fapta inculpatului A. care, la data de 16.09.2019, în jurul orelor 23:10, pe B-dul x din municipiul Timişoara, în apropiere de intersecţia cu strada x, l-a atacat din spate şi prin surprindere pe persoana B., care se deplasa pe aceeaşi stradă, ocazie cu care inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate un număr de trei lovituri cu un cuţit tip briceag, una dintre acestea în zona gâtului, producându-i în acest mod persoanei vătămate B. o plagă tăiată în regiunea cervicală anterioară şi laterală dreapta, anfractuoasă, profundă, interesând fascia cervicală superficială, fibrele muşchiului sterno-cleido-mastoidian şi vena jugulară externă dreaptă, cu hemoragie activă, leziuni traumatice care au pus viaţa persoanei vătămate în primejdie şi care au necesitat un număr de 8-10 (opt-zece) zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 188 C. pen.:

(1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Art. 33 C. pen. reglementează pedepsirea tentativei, la alin. (2) prevăzându-se că tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate.

Prin urmare, limitele speciale prevăzute de lege pentru fapta recurentului inculpat A. astfel cum a fost încadrată în drept de instanţele de fond şi apel, de tentativă de omor prevăzută de art. 32 C. pen. raport 188 alin. (1) C. pen., sunt de la 5 la 10 ani închisoare.

În cauză, pentru această infracţiune, recurentul inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, iar din cuprinsul hotărârii definitive pronunţate în cauză rezultă că nu s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În acest context, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului A., de 8 închisoare, stabilită prin decizia penală recurată, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 32 C. pen. raport 188 alin. (1) C. pen., este în limite legale, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute de lege şi tratamentului sancţionator aplicabil, anterior menţionate.

Aşa cum s-a arătat, în incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, cu luarea în considerare a cauzelor de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost deja stabilită de instanţa de apel, în acest cadru procesual excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

Prin urmare, astfel de susţineri formulate în cauză de către recurentul inculpat A. vizând reindividualizarea pedepsei aplicate acestuia, respectiv solicitarea de reapreciere a incidenţei cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum s-a solicitat de apărare, excedează scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 433 şi art. 447 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1034/A din data de 01 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Faţă de soluţia dispusă, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, având în vedere solicitarea formulată de intimatul parte civilă B., prin apărător, de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare efectuate în cauză, fiind depuse la dosar cu prilejul dezbaterilor dovezi în acest sens, Înalta Curte, în temeiul art. 276 alin. (1) C. proc. pen., va obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către intimatul parte civilă B., în cuantum de 3760 RON, reprezentând onorariul de avocat, cheltuieli de cazare şi deplasare la instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1034/A din data de 01 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către intimatul parte civilă B., în cuantum de 3760 RON, reprezentând onorariul de avocat, cheltuieli de cazare şi deplasare la instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 martie 2023.

GGC - MM