Revision for irreconcilable judgments rejected where probation term calculation errors constitute ordinary appeal grounds

Asupra apelului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 90/P din 9 august 2022 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2022, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen. în referire la art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 44/P din 23.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. x/2016

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că, la data de 24.06.2022 a fost înregistrată pe rolul instanţei, cererea de revizuire formulată de condamnatul A., cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 453 lit. e) C. proc. pen.

În esenţă, s-a susţinut că prin sentinţa penală nr. 178 din 01.04.2008, pronunţată în dosarul penal nr. x/2020 al Tribunalului Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 4187 din 17.12.2008, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de încercare stabilit fiind de 5 ani.

Ulterior, prin denunţul formulat la data de 03.12.2015, înaintat atât Procurorului Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cât şi Procurorului General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, acesta a denunţat fapta de cumpărare de influenţă, indicând organelor judiciare faptul că a încercat să intervină pe lângă anumiţi procurori pentru a obţine o soluţie favorabilă în dosarul penal nr. x/2012, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. În susţinerea denunţului, A. a pus la dispoziţia organelor judiciare înregistrări audio-video cu privire la momentul remiterii către procurorul B., la data de 10.02.2012, a sumei de 200 euro.

Urmare a denunţului formulat, pe rolul DNA - Serviciul Teritorial Constanţa s-a format dosarul nr. x/2015, reunit la dosarul de urmărire penală nr. x/P/2016. Prin rechizitoriul nr. x/2016 din 25.05.2016, emis de DNA-ST Constanţa, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 noul C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) noul C. pen., precum şi a inculpatului B., pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 noul C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) noul C. pen., formându-se dosarul nr. x/2016, dosar în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 44/P din 23.02.2018 de către Curtea de Apel Constanţa, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 216/A din 20.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a învederat că, în raport de datele dosarelor de urmărire penală, respectiv dosarul nr. x/2015 (dosar format ca urmare a denunţului) şi dosar nr. x/2016 (dosar format ca urmare a sesizării din oficiu prin ordonanţa nr. 45/P/2012 din data de 05.02.2016 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa), la data descoperirii faptei pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin Decizia nr. 216/A din 20.06.2019 a ÎCCJ, respectiv anul 2015 decembrie - denunţ şi anul 2016 ianuarie- februarie - vizualizarea înregistrărilor de pe hardul extern ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în dosarul penal nr. x/2012, termenul de încercare de 5,5 ani a fost împlinit.

Petentul condamnat A. a susţinut că data la care s-a împlinit termenul de încercare de 5,5 ani, dispus prin prima hotărâre penală definitivă, a fost în 17.06.2014, iar data la care s-a descoperit fapta, obiect al cercetării penale şi al trimiterii în judecată în dosarul ulterior, a avut loc la aproximativ 1,5 ani după împlinirea termenului de încercare, respectiv ulterior duratei suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cel mai devreme în 03.12.2015.

Faţă de această împrejurare, petentul condamnat A. a menţionat că, prin decizia penală nr. 216/A din 20.06.2019 a ÎCCJ, pronunţată în dosarul nr. x/2016, au fost nesocotite măsurile dispuse şi chestiunile dezlegate prin decizia penală nr. 4187 din 17.12.2008, intrate în puterea lucrului judecat, cele două hotărâri neputându-se concilia. Iar în acest sens a arătat că, prin sentinţa penală nr. 44/P din 23.02.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de către Curtea de Apel Constanţa, s-a reţinut că "deşi parchetul a solicitat anularea suspendării sub supraveghere cu privire la pedeapsa aplicată anterior inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 178/01.04.2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2007, definitivă prin decizia penală nr. 4187 din data de 17.12.2008, Curtea a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 187/2012 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere întrucât fapta imputată inculpatului în prezenta cauză a fost săvârşită înăuntrul termenului de supraveghere, noua infracţiune fiind descoperită până la împlinirea acestui termen şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen", de unde rezultă că instanţa de fond consideră că termenul de supraveghere se împlineşte în anul 2015-2016 sau ulterior, în contradicţie evidentă cu cele dispuse în mod definitiv prin decizia penală nr. 4187/17.12.2008 a aceleiaşi instanţe, această soluţie menţinându-se şi după soluţionarea definitivă a cauzei ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 a ÎCCJ prin Decizia nr. 216/A/20.06.2019, hotărâre a cărei revizuire se cere.

Astfel, s-a solicitat a se constata că cele două hotărâri definitive nu se pot concilia, întrucât hotărârea penală definitivă pronunţată ulterior încalcă în mod vădit efectele primei hotărâri penale definitive, prin nesocotirea termenului de încercare de 5,5 ani stabilit prin prima hotărâre pronunţată.

În dovedirea cererii de revizuire, petentul condamnat a depus înscrisuri la dosarul cauzei.

Curtea, analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire cu care a fost învestită, raportat la dispoziţiile legale care reglementează această instituţie, prevăzută de art. 459 C. proc. pen., a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 178 din 01.04.2008, pronunţată în dosarul penal nr. x/2007 al Tribunalului Constanţa, definitivă prin decizia penală a Curţii de Apel Constanţa nr. 4187 din 17.12.2008, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen. din 1968, art. 215 alin. (3) C. pen. din 1968, art. 215 alin. (1) C. pen. din 1968, termenul de încercare stabilit fiind de 5 ani.

Prin sentinţa penală nr. 44/P din 23.02.2018, pronunţată în dosarul penal nr. x/2016 de către Curtea de Apel Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 216/A/20.06.2019 a ÎCCJ, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, constatându-se totodată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 187/2012 privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 78/01.04.2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2007, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4187/17.12.2008 a Curţii de Apel Constanţa, întrucât fapta imputată inculpatului în prezenta cauză a fost săvârşită înăuntrul termenului de supraveghere de 5 ani (17.12.2008-17.12.2013), la datele de 10.02.2012 şi 05.03.2012, noua infracţiune fiind descoperită până la împlinirea acestui termen şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen.

Curtea a evidenţiat că natura juridică deosebită a căilor de atac extraordinare a determinat o reglementare foarte prudentă din partea legii, astfel că sunt prevăzute condiţiile care să permită posibilitatea declanşării lor.

Pentru a se conferi activităţii de înfăptuire a justiţiei un caracter de stabilitate s-a decis că hotărârile judecătoreşti definitive sunt executorii şi au autoritate de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este considerată ca fiind acel principiu care nu permite declanşarea unei noi judecăţi cu privire la aceeaşi faptă şi aceeaşi persoană, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăţi pentru care s-a pronunţat o hotărâre definitivă.

Autoritatea de lucru judecat împiedică atacarea pe căi obişnuite a hotărârilor judecătoreşti care au această putere, admiţându-se ideea că numai o împrejurare excepţională poate permite supunerea hotărârii definitive unei examinări şi numai printr-o procedură având caracter excepţional. În virtutea autorităţii de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată ca o expresie a adevărului (res judicata pro veritate habetur). Cu toate acestea, în practică a reieşit că, în anumite situaţii, chiar hotărârile judecătoreşti rămase definitive sunt nelegale şi netemeinice, motiv pentru care în C. proc. pen. s-au reglementat căile extraordinare de atac, ca remedii procesuale menite a repara erorile pe care le conţin.

Fiind o cale de atac extraordinară, având o natură juridică mixtă de anulare şi retractare, legiuitorul nu a lăsat libertatea părţilor să invoce orice motiv care, după aprecierea lor, ar afecta legalitatea şi temeinicia hotărârii rămase definitivă, în art. 453 C. proc. pen. fiind prevăzute în mod expres şi limitativ, cazurile în care se poate uzita de această instituţie şi anume atunci când: a)s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;b) hotărâre ea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată; c)un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;d)un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză, e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia; f)hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Chiar şi în prezenţa unui astfel de motiv, cererea de revizuire este admisibilă numai dacă sunt îndeplinite cumulativ şi condiţiile prevăzute în art. 459 alin. (3) lit. a)-f) C. proc. pen., respectiv: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Prioritar, analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire prin prisma dispoziţiilor legale precitate, instanţa a reţinut că revizuirea a fost cerută de către o persoană dintre cele prevăzute în art. 455 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în termenul prevăzut de art. 457 C. proc. pen.

Revizuentul condamnat şi-a întemeiat cererea de revizuire pe cazul prevăzut de art. 453 lit. e) C. proc. pen., astfel că, având în atenţie aspectele supuse analizei pe calea aleasă, prin relaţionare la consideraţiile de ordin juridic expuse în cele ce preced, Curtea a evidenţiat că cererea de revizuire întemeiată în drept pe art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. poate a servi persoanei interesate la obţinerea redeschiderii procedurilor, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

Cu privire la prima condiţie, aceasta se consideră realizată numai dacă este vorba de două sau mai multe hotărâri definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei. Cât priveşte cea de-a doua condiţie, starea de inconciliabilitate poate exista în următoarele ipoteze: hotărârile se referă la aceeaşi faptă şi la făptuitori diferiţi, la acelaşi făptuitor şi la fapte diferite ori la fapte şi făptuitori diferiţi. Ca excepţie, caracterul inconciliabil poate viza şi situaţii de drept diferite, întemeiate pe aceeaşi bază factuală.

Din expunerea de motive, s-a constatat că revizuentul nu a prezentat în fapt o atare situaţie, care s-ar circumscrie acestui caz, având în vedere că semnalarea aspectelor nu au un caracter contradictoriu, nu se exclud reciproc şi nu pot fundamenta o astfel de teză.

Astfel, analizând motivele invocate de condamnat în cererea de revizuire, s-a constatat că acesta îşi exprimă practic nemulţumirea faţă de reţinerea incidenţei dispoziţiilor referitoare la instituţia revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, fără luarea în considerare a împrejurării referitoare la împlinirea termenului de încercare de 5 ani stabilit prin sentinţa penală nr. 178 din 01.04.2008 în dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 4187 din 17.12.2008 la momentul descoperirii noii fapte. În acest sens, menţionează că termenul de încercare de 5,5 ani stabilit prin prima hotărâre penală definitivă s-ar fi împlinit la data de 17.06.2014, invocând dispoziţiile art. 82 C. pen. 1968, potrivit cărora durata suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat şi se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani, susţinând că acest termen de încercare a cuprins perioada 17.12.2008-17.06.2014.

În acest context, Curtea a reţinut că aspectul invocat poate fi supus analizei doar instanţelor de control judiciar în căile ordinare de atac, fiind atributul acestora de a se pronunţa asupra unor atare motive, în limita în care au fost învestite. Împrejurarea că revizuentul nu şi-a valorificat dreptul de a invoca aceste aspecte la momentul la care a atacat sentinţa penală nr. 44/P din 23.02.2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2016 nu-l îndreptăţeşte să invoce în cadrul revizuirii aspecte ce ţin de caracterul ordinar al procedurii, revizuirea neputând fi transformată într-un nou grad de jurisdicţie, instituţia la care a apelat având o altă funcţie, obiectivată în cele ce preced.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că, în baza jurisprudenţei sale consacrate, dreptul la un proces corect în faţa unui tribunal, aşa cum s-a garantat prin articolul 6 §1, trebuie interpretat în lumina Preambulului la Convenţie, care declară, între altele, supremaţia legii. Unul din aspectele fundamentale ale supremaţiei legii este principiul certitudinii juridice, care impune, inter alia, ca în situaţiile în care instanţele au decis definitiv asupra unei chestiuni, hotărârea lor să nu poată fi pusă sub semnul întrebării. În final, Curtea reiterează că nicio parte nu are dreptul de a solicita o revizuire a unei sentinţe definitive şi executorii numai în scopul obţinerii unei rejudecări şi a unei noi decizii în cauză. Puterea instanţelor de a revizui trebuie exercitată spre a corecta erori judiciare şi aplicări greşite ale legii, dar nu pentru a realiza o nouă examinare. Revizuirea nu trebuie tratată ca o cale de atac deghizată, şi simpla posibilitate de a exista mai mult de două opinii asupra unui subiect nu este motiv de reexaminare. O abatere de la acest principiu se justifică numai dacă devine necesară prin circumstanţe cu un caracter substanţial şi obligatoriu.

S-a conchis, aşadar, că revizuirea este o cale extraordinară de atac a cărei finalitate o reprezintă înlăturarea erorilor judiciare, în baza unui material probator cu totul inedit sau cel puţin necunoscut instanţei cu ocazia judecării în fond a cauzei. Revizuirea se întemeiază deci pe lipsurile de fond în soluţionarea pricinii, iar temeiurile sale rezultă din elemente exterioare dosarului cauzei, pe care instanţele nu le-au avut în vedere la judecata anterioară.

Această cale de atac nu poate deveni admisibilă decât în condiţiile existenţei unuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege astfel cum au fost enunţate mai sus, pentru a nu se aduce atingere principiului stabilităţii ordinii juridice ori, nu se face vorbire în cererea cu care a fost învestită prezenta instanţă despre atare situaţii, neexistând acoperire juridică concretă vizând vreunul dintre cele reglementate de art. 453 C. proc. pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 90/P din 9 august 2022 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2022, revizuentul A. a formulat apel, motivele fiind susţinute de apărătorul ales şi de către apelant, cu ocazia ultimului cuvânt, astfel cum sunt consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Analizând apelul declarat de revizuentul A., prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. şi numai în cazurile prevăzute de art. 453 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă, din conţinutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.

Coroborând dispoziţiile legale enunţate, se impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii, cu consecinţa respingerii cererii pentru acest motiv, în situaţia afirmării generice a nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere.

În speţă, se constată că cererea formulată de condamnatul revizuent A., este întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., în temeiul căruia revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia, acesta arătând că cererea de revizuire vizează sentinţa penală nr. 178 din 1 aprilie 2008 a Tribunalului Constanţa, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2007, definitivă prin decizia penală nr. 4187 din 17 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2007 şi sentinţa penală nr. 44/P din 23 februarie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 216/A din 20 iunie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

În opinia apelantului revizuent, ireconcilierea celor două hotărâri menţionate constă în aceea că, prin cea din urmă sentinţă penală s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare (dispusă prin sentinţa penală nr. 178/2008 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 4187 din 17.12.2008 a Curţii de Apel Constanţa), fiind astfel nesocotită durata termenului de încercare stabilită prin cea dintâi sentinţă penală.

Examinând actele şi lucrările dosarului, contrar aprecierii apelantului revizuent, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a analizat şi a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, reţinând în principal că revizuentul nu a prezentat în fapt o situaţie care să se circumscrie cazului reglementat de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., având în vedere că aspectele semnalate nu au un caracter contradictoriu şi nu se exclud reciproc.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, în cazul unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: să existe două sau mai multe hotărâri definitive şi hotărârile să nu se poată concilia. Prima condiţie se consideră realizată numai dacă sunt două sau mai multe hotărâri penale definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, iar cât priveşte cea de-a doua condiţie, starea de inconciliabilitate poate exista în ipotezele în care hotărârile se referă la aceeaşi faptă şi la făptuitori diferiţi, hotărârile se referă la acelaşi făptuitor şi la fapte diferite sau hotărârile se referă la fapte şi făptuitori diferiţi.

Or, în speţă, chiar dacă prin cele două hotărâri invocate de revizuentul A. s-a rezolvat fondul acţiunilor penale exercitate faţă de acesta, Înalta Curte constată că, în cauză, nu se regăseşte niciuna dintre ipotezele vizate de cea de-a doua condiţie, necesar a exista pentru a fi în prezenţa unor hotărâri care nu se pot concilia.

Examinându-se respectivele hotărâri, se constată că acestea vizează fapte şi împrejurări diferite, iar argumentele invocate de apelantul revizuent nu se limitează la o simplă constatare a existenţei unor hotărâri ce nu se pot concilia, ci impun o rejudecare a cauzei şi o reinterpretare a dispoziţiilor legale, deja interpretate în mod definitiv şi cu autoritate de lucru judecat, motivele invocate în cererea de revizuire reflectând, în concret, nemulţumirea faţă de reţinerea incidenţei dispoziţiilor referitoare la instituţia revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, fără luarea în considerare a împrejurării referitoare la împlinirea termenului de încercare de 5 ani stabilit prin sentinţa penală nr. 178/2008 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 4187/2008 a Curţii de Apel Constanţa, la momentul descoperirii noii fapte.

Însă, aşa cum a explicat, de altfel, şi prima instanţă, aspectul invocat poate fi supus analizei doar instanţelor de control judiciar în căile ordinare de atac, fiind atributul acestora de a se pronunţa asupra unor atare motive, în limita în care au fost învestite.

În consecinţă, reţinând că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse cumulativ de art. 452 C. proc. pen. şi art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., în cauză nefiind invocate temeiuri legale care să justifice redeschiderea procedurilor penale şi, implicit, afectarea stabilităţii raporturilor juridice născute prin hotărârile pronunţate, Înalta Curte concluzionează că sentinţa apelată este legală şi temeinică.

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 90/P din 9 august 2022 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Va obliga revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 90/P din 9 august 2022 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Obligă revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2022.

GGC - MM