Appeal dismissed: rejection of replacement of criminal assurance seizure on insolvent real estate with seizure on purchase price proceeds

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Prin încheierea din data de 03 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2015, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a obiectului sechestrului asigurător formulată de petenta A. S.R.L.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat petenta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuielile judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de apel a reţinut că, prin cererea formulată la data de 08.12.2022, petenta A. S.R.L. a solicitat ridicarea sechestrului asigurător instituit cu privire la imobilul "B." din Predeal şi cu privire la clădirile anexe, respectiv locuinţa de serviciu, şi instituirea acestei măsuri asiguratorii asupra sumei de 3.666.300 RON, reprezentând contravaloarea imobilelor menţionate, preţ achitat de către societatea A. S.R.L..

În motivare, petenta a arătat că cererea se întemeiază pe dispoziţiile art. 112 alin. (3) şi (5) din C. pen., în conformitate cu care, în măsura în care, la momentul confiscării, bunurile nu se mai găsesc sau se află în proprietatea unor persoane care nu au avut legătură cu săvârşirea infracţiunii, se va confisca echivalentul în bani.

S-a arătat că societatea A. S.R.L. nu are nicio legătură cu prezenta cauză penală, achiziţionând aceste construcţii în cursul anului 2022, în urma unei proceduri de licitaţie, iar menţinerea sechestrului asigurător asupra bunurilor dobândite de o terţă persoană cu bună credinţă nu ar mai respecta scopul instituirii sechestrului, respectiv o eventuală confiscare specială a contravalorii bunului, atât timp cât aceste sume de bani ar putea fi distribuite creditorilor până la finalizarea prezentului proces, conform art. 91 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.

Cu titlu preliminar, Curtea a apreciat că solicitarea de ridicare a sechestrului asigurator instituit asupra imobilelor în discuţie şi de instituire a sechestrului asigurator asupra sumei reprezentând contravaloarea imobilelor menţionate, preţ achitat de petenta reprezintă, în esenţă, o solicitare de înlocuire a obiectului sechestrului asigurător.

Pe fondul cererii, Curtea a reţinut că în prezenta cauză au fost instituite măsuri asiguratorii prin ordonanţa nr. 381/P/2014 din data de 09.04.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inclusiv asupra bunurilor mobile şi imobile (altele decât cele cu valoare economică redusă şi de cele strict necesare traiului) aflate în posesia ori în proprietatea S.C. C. S.R.L.. Prin încheierea din data de 11.05.2022, măsurile fiind menţinute în baza art. 2502 din C. proc. pen.

Aşa cum a rezultat din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, în cadrul procedurii de achiziţie publică organizată pentru vânzarea bunurilor imobile aparţinând debitoarei C. S.R.L., aflată în faliment, societatea A. S.R.L. a achiziţionat imobilele sus-menţionate, fiind astfel autentificat contractul de vânzare cumpărare sub nr. x/17.06.2022.

Curtea a apreciat însă că această împrejurare nu afectează legalitatea şi temeinicia măsurii asiguratorii şi nu constituie un impediment în executarea aceştia, având în vedere cele hotărâte de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Complet DCD/C) prin Decizia nr. 1/2020, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 147 din 25 februarie 2020:

"În interpretarea dispoziţiilor art. 91 alin. (1), art. 102 alin. (8) şi art. 154-158 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la dispoziţiile art. 249 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., existenţa unor măsuri asigurătorii înfiinţate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, anterior deschiderii procedurii insolvenţei, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune sau a garantării executării cheltuielilor judiciare: a) nu suspendă procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce priveşte bunul sechestrat; b) nu este de natură a indisponibiliza bunul asupra căruia a fost începută procedura de valorificare conform dispoziţiilor Legii nr. 85/2014; c) nu împiedică lichidarea bunurilor efectuată de lichidatorul judiciar în exercitarea atribuţiilor conferite de Legea nr. 85/2014".

Potrivit considerentelor aceleiaşi decizii, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, în acord cu care "(3) Sumele obţinute din valorificarea bunurilor prevăzute la alin. (1) vor fi distribuite conform prevederilor legale, urmând ca diferenţele favorabile după plata onorariilor şi a cheltuielilor de procedură să fie puse la dispoziţia organelor de urmărire penală", dar şi dispoziţiile art. 91 alin. (1) teza II din Legea nr. 85/2014, în acord cu care "Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenţie, sechestre, de orice fel. Fac excepţie de la acest regim măsurile asiguratorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale şi/sau confiscării extinse".

Prin urmare, deoarece petenta S.C. A. S.R.L., în calitatea sa de (ultim, până la data prezentei) cumpărător al bunurilor înstrăinate în procedura reglementată de Legea nr. 85/2014 a dobândit bunurile menţionate, cu sarcini, respectiv, sechestru, măsura asigurătorie în discuţie este legală şi temeinică.

Astfel, înlocuirea obiectului sechestrului asigurător cu suma de bani plătită cu titlu de preţ nu poate fi dispusă, câtă vreme sumele obţinute din valorificarea bunurilor sunt distribuite conform prevederilor legale, urmând ca eventuala diferenţă favorabilă după plata onorariilor şi a cheltuielilor de procedură să fie puse la dispoziţia organelor de urmărire penală.

De altfel, Curtea a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 112 alin. (3) şi (5) din C. pen., în conformitate cu care, în măsura în care, la momentul confiscării, bunurile nu se mai găsesc sau se află în proprietatea unor persoane care nu au avut legătură cu săvârşirea infracţiunii, se va confisca echivalentul în bani. Aceste texte de lege au în vedere situaţia premisă în care la momentul luării măsurii confiscării, nu ar mai fi de găsit, nu situaţia în care bunurile cu privire la care s-a dispus, deja, instituirea măsurii asiguratorii (eventual în vederea confiscării, măsura care încă nu s-a dispus), au fost valorificate în procedura de licitaţie publică ca urmare a procedurii falimentului, pentru această din urmă situaţie fiind aplicabile considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1/2020, precitate.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie petenta A. S.R.L..

În susţinerea căii de atac, apărarea a solicitat, în temeiul art. 2501 şi art. 4251 din C. proc. pen., admiterea contestaţiei formulate, iar în rejudecare să se dispună ridicarea sechestrului instituit prin ordonanţa din data de 09.04.2015, în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, asupra următoarelor imobile: construcţie "B.", înscrisă în Cartea funciară nr. x a localităţii Predeal şi clădire anexa "Locuinţă de serviciu", înscrisă în Cartea funciară nr. x a localităţii Predeal şi instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 3.666.300 RON, reprezentând contravaloarea acestor imobile, preţ achitat de subscrisa, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x la data de 17.06.2022.

Cu privire la admisibilitatea prezentei căi de atac, apărarea a precizat că soluţia pronunţată cu privire la ridicarea sechestrului asigurător poate fi contestată în condiţiile art. 2501 şi art. 4251 din C. proc. pen.

Astfel, pornind de la regula conform căreia actele şi măsurile organelor judiciare pot fi supuse controlului judiciar, afară de cazul în care legea conţine prevederi exprese în sens contrar, a apreciat că pentru respectarea exigenţelor unui proces echitabil se impune admiterea existenţei şi posibilităţii atacării unei soluţii pronunţate ca urmare a analizei unei cereri de către o singură instanţă.

Având în vedere împrejurarea că legislaţia penală nu prevede şi nici nu interzice expres atacarea soluţiei de ridicare/menţinere a unei măsuri asigurătorii, s-a arătat că sunt aplicabile considerentele deciziei nr. 18/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul în care "în domeniul procedurii penale este acceptată folosirea suplimentului analogic, constând în umplerea lacunelor legislative prin recurgerea la norme care reglementează cazuri similare, tăcerea legii neputând constitui un obstacol în realizarea scopului procesului penal."

De asemenea, în doctrină s-a susţinut că fără a beneficia de o reglementare expresă, distinctă, cererile de ridicare a măsurii asigurătorii ar trebui soluţionate, acestea fiind diferite de contestaţiile măsurilor asigurătorii, şi prin urmare, potrivit principiului simetriei, procedura trebuie să fie cea de la luarea măsurii, inclusiv în ceea ce priveşte calea de atac.

În acelaşi sens s-a stabilit şi prin minuta din data de 18.05.2018, ca urmare a întâlnirii preşedinţilor Secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel cu procurorii şefi secţie urmărire penală de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structurilor specializate din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţie de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului penal şi dreptului procesual penal, în sensul că "Odată acceptată ideea că ridicarea măsurii este posibilă, problema care a părut în practică a fost aceea de a stabili care este procedura ridicării măsurii, inclusiv sub aspectul căii de atac ce urmează a se exercita."

În continuare, cu privire la admisibilitatea cererii de ridicare a sechestrului asigurător, apărarea a făcut trimitere la dispoziţiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 potrivit cărora "Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenţie, sechestre, de orice fel. Fac excepţie de la acest regim măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale şi/sau confiscării extinse."

Cu privire la interpretarea prevederilor de mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin decizia nr. 1/2020 în sensul că "existenţa unor măsuri asigurătorii înfiinţate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, anterior deschiderii procedurii insolvenţei, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune sau a garantării executării cheltuielilor judiciare: a) nu suspendă procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce priveşte bunul sechestrat; b) nu este de natură a indisponibiliza bunul asupra căruia a fost începută procedura de valorificare conform dispoziţiilor Legii nr. 85/2014; c) nu împiedică lichidarea bunurilor efectuată de lichidatorul judiciar în exercitarea atribuţiilor conferite de Legea nr. 85/2014."

Astfel, s-a solicitat să se observe că, în cauza pendinte, contestatoarea a achiziţionat, prin procedura licitaţiei publice, două imobile aflate în proprietatea C. S.R.L., respectiv Construcţia "B." înscrisă în Cartea funciară nr. x a localităţii Predeal, împreună cu terenul în suprafaţă de 2.187,59 mp, înscris în aceeaşi Carte funciară şi clădirea anexa "Locuinţă de serviciu", înscrisă în Cartea funciară nr. x a localităţii Predeal.

Deşi supuse sechestrului, valorificarea acestor imobile este posibilă şi legală, prin aplicarea prevederilor art. 91 din Legea nr. 85/2014 şi a considerentelor Deciziei nr. 1/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cu toate acestea, având în vedere dispoziţiile art. 91 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, precum şi dispoziţiile art. 195 alin. (5)3 şi art. 1974 din Regulamentul din 2014 de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 al Directorului General ANCPI, contestatoarea nu putea solicita direct către ANCPI radierea sechestrului din cartea funciară, aceasta fiind posibilă, în cazul de faţă, doar în baza unei hotărâri judecătoreşti.

Or, apărarea a solicitat să se observe că, prin prezenta cale de atac, nu s-a contestat legalitatea şi temeinicia măsurii asigurătorii luate şi menţinute până la momentul dobândirii imobilului ci s-a formulat o cerere de ridicare a sechestrului asigurător, pe de o parte, întrucât nu se mai menţin motivele avute în vedere la luarea acestei măsuri şi, pe de altă parte, că suma achitată cu titlu de preţ se află în integralitate în contul de insolvenţă al debitoarei, nefiind repartizate în prezent.

Tocmai pentru împrejurarea că sumele pot fi repartizate, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, s-a apreciat că se impune înlocuirea obiectului sechestrului cu sumele de bani ce reprezintă contravaloarea acestora, prin luarea unei astfel de măsuri nefiind atins scopul sancţionator al confiscării speciale.

În plus, în mod greşit, s-a reţinut prin încheierea contestată că, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 112 alin. (3) şi alin. (5) din C. pen., în sensul că "aceste texte de lege au în vedere situaţia premisă în care la momentul luării măsurii confiscării nu ar mal fi de găsit, nu situaţia în care bunurile cu privire la care s-a dispus, deja instituirea măsurii asigurătorii (...) au fost valorificate în procedura de licitaţie publică (...)."

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, apărarea a arătat că cererea de ridicare a sechestrului asigurător este întemeiată tocmai pe dispoziţiile art. 112 alin. (3) şi alin. (5) din C. pen., în conformitate cu care, în măsura în care, la momentul confiscării bunurile nu se mai găsesc sau se află în posesia/proprietatea altor persoane, care nu au cunoscut modalitatea de obţinere a bunului sau care nu au legătură cu săvârşirea infracţiunii, se va confisca echivalentul în bani al acestor bunuri.

Prin urmare, legea arată două posibilităţi distincte şi foarte clare în care se va dispune confiscarea echivalentului în bani a bunurilor supuse confiscării, respectiv (i) când bunurile nu se mai găsesc sau (ii) se află în proprietatea altor persoane care nu au legătură cu săvârşirea infracţiunii.

În acest sens, prin decizia nr. 181/2018 pronunţată de Curtea Constituţională s-a reţinut că "în cazul instituirii măsurii asigurătorii în vederea confiscării speciale, singura situaţie posibilă a luării unei astfel de măsuri pentru bunuri aparţinând altei persoane are în vedere bunurile folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau folosite pentru a asigura scăparea făptuitorului ori păstrarea folosului produsului obţinut cu condiţia ca acele persoane să fi cunoscut scopul folosirii lor."

Or, în atare condiţii, şi având în vedere şi prevederile art. 112 din C. pen. ce reglementează posibilitatea luării măsurii confiscării asupra echivalentului în bani a bunurilor care se află în posesia/proprietatea unor persoane care nu au avut legătura cu săvârşirea faptei, apărarea a apreciat că nimic nu împiedică instanţa de judecată ca, la o eventuală verificare a măsurii asigurătorii, în cazul de faţă la cererea persoanei interesate, să dispună ridicarea acestei măsuri la constatarea existenţei acestor condiţii.

Dobândirea bunului care ar putea forma obiectul confiscării speciale de către o persoană neimplicată în săvârşirea faptei penale împiedică luarea viitoare a acestei măsuri de siguranţă cu privire la acest bun (care, fiind o sancţiune de drept penal, nu poate fi dispusă decât faţă de o persoană care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, potrivit art. 107 din C. pen.), organul judiciar penal putând opta în a indisponibiliza (şi confisca) echivalentul valoric al acestui bun (de exemplu, preţul obţinut).

Mai mult, a solicitat a se avea în vedere că petenta nu are nicio legătură în săvârşirea faptelor ce fac obiectul cercetărilor şi nu cunoaşte nicio persoană ce are calitatea de parte în prezenta cauză, achitând în integralitate preţul stabilit pentru cele două imobile adjudecate, prin urmare menţinerea sechestrului asigurător asupra unor bunuri dobândite cu bună-credinţă, nu ar mai corespunde scopului real al măsurii asigurătorii.

În acest sens, a arătat că, prin Ordonanţa de instituire a sechestrului s-a reţinut că "în cursul anului 2003, D., acţionând cu intenţia de a-l ajuta pe inculpatul E. să primească, ca folos necuvenit şi în vederea exercitării atribuţiilor de serviciu, a primit de la acesta o sumă de bani, în numerar, cu care a cumpărat, pentru acesta din urmă, hotelul Bulevard din Predeal. La data de 4 februarie 2008, din dispoziţia lui E., D. a transferat dreptul de proprietate asupra hotelului către societatea C., vânzarea având un caracter simulat.

De asemenea, la instituirea sechestrului asigurător procurorul de caz a avut în vedere dispoziţiile art. 289 alin. (3), art. 112 alin. (1) lit. e), alin. (5) şi (6) din C. pen., precum şi dispoziţiile art. 249 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 254 din C. proc. pen.

În conformitate cu prevederile art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. "Sunt supuse confiscării speciale: e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia."

Având în vedere prevederile sus-menţionate, precum şi infracţiunea ce face obiectul cercetărilor, apărarea a precizat faptul că sechestrul instituit în cauză are drept scop confiscarea specială.

De asemenea, din cuprinsul ordonanţei se observă că, urmare a săvârşirii faptelor reţinute, "bunul dobândit" este chiar suma de bani cu care ar fi fost achiziţionat ulterior imobilul construcţie B. din Predeal, aflat în prezent în proprietatea subscrisei, iar nu imobilul în sine.

Or, valorificarea bunurilor debitoarei în procedura insolvenţei se desfăşoară sub controlul de legalitate al judecătorului-sindic şi sub coordonarea lichidatorului judiciar, debitoarea fiind în imposibilitatea dispunerii în mod liber de acest bun, pentru a se considera că pe această cale bunurile asupra cărora poartă măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal sunt sustrase, în mod nelegal.

Astfel, scopul măsurii asigurătorii dispuse în vederea confiscării nu este acela de a crea un avantaj patrimonial vreunei persoane având un potenţial drept de creanţă, ci de a asigura că anumite categorii de bunuri rămân în patrimoniul unei persoane, urmând fi trecute în patrimoniul statului în condiţiile în care se dispune luarea măsurii.

Deşi scopul sechestrului este indisponibilizarea bunului în vederea confiscării speciale, iar confiscarea reprezintă o sancţiune luată la finalizarea procesului penal, dacă este cazul, în procedura insolvenţei, Legea nr. 86/2014 prevede posibilitatea valorificarea bunului supus confiscării.

Prin urmare, chiar şi legiuitorul în materie penală prevede posibilitatea ca măsura penală a confiscării să îşi producă efecte în cazul înstrăinării bunurilor supuse unei asemenea măsuri, într-o atare situaţie măsura de siguranţă producând efectele scontate, respectiv înlăturarea stării de pericol creată prin săvârşirea infracţiunii.

Faţă de aceste considerente, apărarea a solicitat a se analiza necesitatea menţinerii caracterului sancţionator al măsurii confiscării în prezenta cauză cu privire la persoana care a săvârşit infracţiunea, prin raportare la faptul că în patrimoniul acesteia a intrat echivalentul în bani a bunului supus confiscării, chiar şi în scopul îndestulării creditorilor şi la faptul că, în conformitate cu cele reţinute prin ordonanţa de instituire a sechestrului, preţul contractului prin care C. S.R.L. nu ar fi fost achitat niciodată

Deopotrivă, a susţinut că ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra construcţiilor în cauză nu ar crea nicio stare de pericol pentru valorile sociale atât timp cât este permisă valorificarea imobilelor asupra cărora este instituită măsura asiguratorie sub forma sechestrului, iar sumele de bani ce reprezintă contravaloarea se află în totalitate în contul de insolvenţă al debitoarei.

În final, s-a apreciat că menţinerea sechestrului asigurător asupra unor bunuri dobândite cu bună-credinţă de o terţă persoană, prin adjudecarea acestora şi achitarea întregului preţ, nu ar mai respecta scopul instituirii sechestrului, respectiv o eventuală confiscare specială a contravalorii bunurilor, atât timp cât aceste sume de bani ar putea fi, până la finalizarea procesului, distribuite creditorilor.

Examinând contestaţia formulată de petenta A. S.R.L., în temeiul art. 2502 rap. la art. 2501 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prioritar examinării motivelor de netemeinicie invocate de contestatoare, Înalta Curte va statua în prealabil asupra admisibilităţii prezentei căi de atac, iar, în acest sens, constată că încheierea atacată a avut ca obiect ridicarea măsurii asigurătorii actuale (sechestrului asigurător instituit cu privire la imobilul "B." din Predeal şi cu privire la clădirile anexe, respectiv locuinţa de serviciu) şi instituirea acestei măsuri asigurătorii asupra sumei de 3.666.300 RON, reprezentând contravaloarea imobilelor menţionate, preţ achitat de către societatea A. S.R.L..

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 24/2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 276 din data de 12 aprilie 2016), referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (6) din C. proc. pen., - decizie ce a stat la baza introducerii de către legiuitor a verificării măsurii asigurătorii în cursul procesului penal, s-a arătat că principiul de rang constituţional al accesului liber la justiţie pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime, dar şi cel al legalităţii care trebuie să guverneze procesul penal exclud posibilitatea ca dreptul oricărei persoane interesate ar putea fi limitat doar la contestarea modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii dispuse de instanţa de judecată, deoarece, pe parcursul procesului penal, se pot ivi situaţii în care împrejurarea avută în vedere în momentul dispunerii acestei măsuri să nu fie conformă cu exigenţele legale, neexistând nicio justificare obiectivă sau raţională pentru a nega dreptul persoanei interesate de a se adresa instanţei pentru apărarea drepturilor sale (parag. 21).

În considerentele aceleiaşi decizii, instanţa de contencios constituţional a subliniat că doar în lipsa asigurării unui control judecătoresc eficient asupra măsurii de indisponibilizare a bunurilor în cursul unui proces penal, statul nu îşi îndeplineşte obligaţia constituţională de a garanta proprietatea privată persoanei fizice/juridice.

Întrucât dreptul la un proces echitabil poate fi privit în legătură cu încălcarea/negarea unor garanţii procesuale privind drepturi cu caracter civil, respectiv dreptul de proprietate privată, Curtea Constituţională a reţinut că "reglementarea unei căi de atac efective în beneficiul persoanelor al căror drept de proprietate este afectat prin măsuri procesuale restrictive reprezintă o exigenţă constituţională pe care legiuitorul trebuie să o respecte în vederea protejării şi garantării dreptului de proprietate privată.

De aceea, legiuitorul, pe lângă obligaţia de a oferi oricărei persoane posibilitatea efectivă de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, trebuie să imprime acestei posibilităţi un caracter echitabil care să confere plenitudine de exerciţiu prin atingerea finalităţii urmărite. Aceasta se poate realiza prin crearea unei proceduri care să respecte cerinţele de echitate instituite de art. 21 alin. (3) din Constituţie în absenţa cărora este golită de conţinut orice cenzură a luării măsurii asigurătorii de către instanţă. Exigenţa este cu atât mai evidentă cu cât hotărârea instanţei de fond, punând capăt conflictului de drept penal, intră în categoria actelor prin care se înfăptuieşte justiţia şi a căror verificare de către instanţa de apel se realizează, din perspectiva asigurării unui standard cât mai apropiat de cel al unei protecţii normale a dreptului la un proces echitabil, într-un timp mult prea mare. Simplul drept al persoanei interesate de a se adresa justiţiei în acest fel capătă caracter formal atâta vreme cât garanţiile specifice procesului echitabil nu sunt respectate. Echitatea procedurii consacrată de art. 21 alin. (3) din Constituţie reprezintă o valorificare explicită a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aşa fiind, aspectele legate de respectarea dreptului la un proces echitabil se examinează în funcţie de ansamblul procesului şi de principiile proprii de organizare a fiecărei proceduri. În acest sens, Curtea constată că efectivitatea garanţiilor referitoare la procesul echitabil trebuie aplicate nu numai în fazele premergătoare judecăţii - a se vedea în acest sens dispoziţiile art. 250 alin. (1) din C. proc. pen. potrivit căruia suspectul, inculpatul sau orice altă persoană interesată beneficiază de calea de atac a contestaţiei nu numai împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de procuror, dar şi împotriva măsurii înseşi -, ci şi în fazele ulterioare (de cameră preliminară, fond sau apel)."

Drept urmare, persoanei fizice ori juridice, al cărei drept de proprietate este afectat prin instituirea unei asemenea măsuri, sub aspectul atributului de a dispune de bunurile sale, trebuie să i se recunoască posibilitatea de a cere, în tot cursul procesului penal, reevaluarea acelei măsuri (inclusiv în sensul ridicării sau înlocuirii sale).

În cazul luării măsurilor asigurătorii în cursul judecăţii, art. 2501 alin. (1) din C. proc. pen. recunoaşte inculpatului, procurorului şi oricărei persoane interesate dreptul de a ataca cu contestaţie (în termen de 48 ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare), la instanţa ierarhic superioară, încheierea prin care s-a dispus în acest sens, pentru identitate de raţiune şi conform principiului simetriei formelor aceeaşi trebuind să fie situaţia şi în cazul încheierii prin care se dispune cu privire la ridicarea/înlocuirea unor astfel de măsuri, care, drept urmare, este supusă, la rândul său, contestaţiei.

Prin urmare, indiferent dacă prin acestea sunt admise sau respinse cereri de orice natură referitoare la astfel de măsuri (de luare, de ridicare sau de înlocuire), pentru încheierile respective trebuind asigurat, drept urmare, un control judecătoresc imediat şi efectiv, prin exercitarea unei căi de atac separate de cea reglementată pentru hotărârea pronunţată pe fondul cauzei, care intervine la finalul judecăţii, dat fiind natura măsurilor asigurătorii (de măsuri procesuale cu caracter real, care trebuie să îndeplinească, pe toată durata existenţei acestora, cerinţele necesităţii şi proporţionalităţii în raport cu scopul ce a justificat luarea lor).

Raportând aceste consideraţii teoretice, Înalta Curte, contrar celor susţinute de instanţa de fond cu privire la inadmisibilitatea formulării unei contestaţii în această procedură, arată că legiuitorul a prevăzut că procedura realizată de instanţa de judecată privind verificarea situaţiei în care mai subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse se completează cu dispoziţiile art. 2501 din C. proc. pen. ce prevăd, însă, posibilitatea de a declara contestaţie împotriva încheierii pronunţate.

Aşadar, având caracterul unei normei completatoare, art. 2501 din C. proc. pen. prevede posibilitatea legală, ca în procedură verificare în cursul judecaţii a măsurilor asiguratorii prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen., de a fi exercitată calea de atac a contestaţiei.

În continuare, evaluând solicitarea apărării privind instituirea sechestrului (în locul sechestrului asigurător instituit cu privire la imobilul "B." din Predeal şi cu privire la clădirile anexe, respectiv locuinţa de serviciu) asupra sumei de 3.666.300 RON, reprezentând contravaloarea imobilelor menţionate, preţ achitat de către societatea A. S.R.L., Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanţa de fond a apreciat-o că fiind neîntemeiată.

Astfel, Înalta Curte notează că, în cursul urmăririi penale, prin ordonanţele nr. 381/P/2014 din datele de 09.04.2015, 29.04.2015 şi 25.05.2015 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., secţia de Combatere a Corupţiei, s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor E., F., D., G., precum şi asupra bunurilor persoanelor interesate H., I., J., K., S.C. BUCUREŞTI S.A., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. SPLAI S.A., N., O., P., Q., R. şi S., în vederea confiscării speciale, în baza art. 249 alin. (1), (2) şi 4 din C. proc. pen. şi art. 112 alin. (1) lit. e), alin. (5) şi alin. (6) din C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 592/13.05.2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, în baza art. 404 alin. (4) rap. la art. 397 alin. (2) şi (4) şi art. 249 din C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaţilor E. şi F. (cu excepţia imobilelor situate în oraş Bragadiru, str. x, jud. Ilfov şi Mun. Bucureşti) şi ale persoanelor interesate O., S.C. BUCUREŞTI S.A., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. SPLAI S.A. şi N..

Totodată, au fost ridicate măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaţilor D. şi G. şi ale persoanelor interesate H., I., J., K., Q., R. şi S..

Ulterior, prin încheierea din data de 11 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2015, printre altele, în baza art. 2502 din C. proc. pen., s-au menţinut măsurile asigurătorii luate prin ordonanţa nr. 381/P/2014 din data de 09.04.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, de dispunere a măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile (altele decât cele cu valoare economică redusă şi de cele strict necesare traiului) aflate în posesia ori în proprietatea persoanei interesate S.C. C. S.R.L., precum şi prin instituirea popririi, asupra sumelor de bani prezente şi viitoare aflate în conturile bancare deschise pe numele persoanei interesate S.C. C. S.R.L..

Potrivit situaţiei de fapt, s-a reţinut că primul imobil a fost cumpărat în data de 26.03.2009 cu suma de 1.300.000 Euro, bani proveniţi din infracţiunile de luare de mită reţinute în sarcina inculpatului E. şi descrise în cadrul secţiunilor "Anul 2007" (Rechizitoriu, filele x şi urm.), obiectul total al infracţiunii de luare de mită fiind 1.381.000 Euro, "Anul 2008, partea 1" (Rechizitoriu, filele x şi urm.), obiectul total al infracţiunii de luare de mită fiind 4.071.000 Euro şi "Anul 2008, partea 2" (Rechizitoriu, filele x şi urm.), obiectul total al infracţiunii de luare de mită fiind 3.628.000 Euro. Acelaşi bun imobil a făcut obiectul infracţiunii de spălare de bani reţinute în sarcina inculpatului E. şi descrise în cadrul secţiunii "Anul 2009, partea I" (Rechizitoriu, filele x şi urm.).

Al doilea imobil a făcut obiectul infracţiunii de spălare de bani reţinute în sarcina inculpaţilor E. şi D. şi descrise în cadrul secţiunii "Anul 2009, partea I" (Rechizitoriu, filele x şi urm.).

Conform art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii se pot lua pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune; (4) măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

Scopul măsurii asigurătorii dispuse în vederea confiscării nu este acela de a crea un avantaj patrimonial vreunei persoane având un potenţial drept de creanţă, ci de a asigura că anumite categorii de bunuri rămân în patrimoniul unei persoane, urmând fi trecute în patrimoniul statului în condiţiile în care se dispune luarea măsurii.

Confiscarea specială este o măsură de siguranţă cu caracter patrimonial, constând în trecerea silită în proprietatea statului a unor bunuri aflate în posesia sau, după caz, proprietatea făptuitorului, menţinerea bunurilor în patrimoniul făptuitorului creând o stare de pericol pentru valorile sociale.

Cazurile în care se poate dispune confiscarea specială sunt cele prevăzute la art. 112 din C. pen. şi se referă la:

"a) bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală; b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor; c) bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obţinut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor; d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor; e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia; f) bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală."

Dispoziţiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 reglementează regimul bunurilor înstrăinate în procedura insolvenţei de către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar şi prevăd că "Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenţie, sechestre, de orice fel. Fac excepţie de la acest regim măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale şi/sau confiscării extinse. (...)"

Prin decizia nr. 1 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 25 februarie 2020 s-a reţinut că "teza întâi din art. 91 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 reglementează fără putinţă de tăgadă premisa deja produsă a înstrăinării, a dobândirii de către terţi în cadrul procedurii insolvenţei a unor bunuri asupra cărora este instituită măsura asigurătorie în vederea eventualei confiscări speciale/extinse care nu a fost încă dispusă în procesul penal, al cărei caracter eventual este dat de lipsa unei hotărâri definitive pe latură penală, iar teza a doua din acelaşi text se referă doar la caracterul de "bun liber de sarcini" sau de "bun grevat de sarcini", iar nu la vreo inalienabilitate sau insesizabilitate a acestuia. Cu alte cuvinte, legiuitorul stabileşte consecinţele ce au loc după înstrăinarea/dobândirea valabilă, iar nicidecum un impediment absolut de a fi valorificat în cadrul unei proceduri judiciare a insolvenţei.

117. În acest sens trebuie subliniată şi denumirea marginală a textului de lege (respectiv "Regimul bunurilor înstrăinate în procedura insolvenţei de către administratorul sau lichidatorul judiciar"); de altfel, art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014 face referire la dobândirea liberă de orice sarcini a bunului, precum privilegii, gajuri, ipoteci sau drepturi de retenţie, sechestre de orice fel, făcând excepţie de la acest regim (respectiv al dobândirii bunurilor libere de orice sarcini) măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale şi/sau confiscării extinse, care se menţin şi ulterior înstrăinării.

118. Mai mult, potrivit art. 112 alin. (3) din C. pen., în cazul în care bunurile ce urmează a fi supuse confiscării nu se mai regăsesc în posesia sau patrimoniul infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu distincţia arătată în art. 112 alin. (2) privind posibilitatea confiscării numai în parte a bunurilor. Aşadar, însuşi legiuitorul din materie penală a prevăzut posibilitatea ca măsura penală a confiscării să îşi producă efecte chiar în cazul înstrăinării bunurilor supuse unei asemenea măsuri, într-o atare situaţie măsura de siguranţă producând efectele scontate, respectiv înlăturarea stării de pericol creată prin săvârşirea infracţiunii.

119. Coroborând astfel dispoziţiile art. 249 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. (respectiv art. 163 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. de la 1968), precum şi cele ale art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014, rezultă că noţiunea de "indisponibilizare" la care face referire legea procesual penală nu se extinde şi asupra unui efect suspensiv în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce priveşte bunul sechestrat sau de a împiedica lichidarea bunului, mai ales că scopul măsurii asigurătorii ar putea fi atins chiar şi în condiţiile în care s-ar proceda la vânzarea bunului, prin menţinerea înscrierii respectivei sarcini în cartea funciară."

Astfel, în contextul factual al cauzei, se constată că, la acest moment procesual, subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar al acestora în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor mobile sau imobile care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiunile presupus a fi comise, iar consecinţele pe care le produc nu depăşesc efectele normale ale unei astfel de măsuri, întrucât măsurile asigurătorii erau înfiinţate anterior deschiderii procedurii insolvenţei/falimentului şi urmau bunul.

În acelaşi sens s-a reţinut în jurisprudenţa instanţei supreme, într-o acţiune având ca obiect ridicarea sechestrului asigurător ca urmare a vânzării, în procedura executării silite, a imobilului supus măsurii asigurătorii, că "executorul s-a găsit în faţa unui concurs între o creanţă ipotecară şi o prezumtivă creanţă a unor prezumtivi creditori chirografari. Ca atare, creanţa ipotecară a avut prioritate şi are prioritate chiar şi în ipoteza în care părţile vătămate au un drept de creanţă împotriva proprietarului imobilului, dar fiind vorba de creditori chirografari, aceştia îşi vor satisface pretenţiile în măsura în care va mai rămâne ceva din acel bun. (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1392 din 23 aprilie 2013)

Înalta Curte reaminteşte că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Astfel, în corect s-a avut în vedere, pe de o parte, natura acuzaţiilor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii prin rechizitoriul nr. x/2014 din 5 iulie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., secţia de Combatere a Corupţiei, respectiv infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 38 alin. (1) din C. pen., cu înlăturarea art. 5 din C. pen., infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea dispoziţiilor art. 309 din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 38 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi infracţiunea de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1), art. 38 alin. (1) şi cu înlăturarea art. 5 din C. pen. (inculpatul E.); infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (inculpatul D.) ce este susceptibilă de producerea unei pagube materiale, iar, pe de altă parte, faptul că, prin sentinţa penală pronunţată de prima instanţă s-a dispus condamnarea acestora pentru săvârşirea respectivelor infracţiuni şi a fost admisă acţiunea civilă promovată de partea civilă Sectorul 5 al Municipiului Bucureşti, reprezentată legal prin primar, cu consecinţa obligării inculpatului E. să plătească părţii civile suma de 15.044.700 euro, la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune materiale, soluţie care, deşi nu este definitivă, nu poate fi ignorată în analiza efectuată prin prisma dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., în condiţiile în care a fost pronunţată în urma administrării unui probatoriu complex şi a stat la baza menţinerii de către prima instanţă a măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale asupra bunurilor aparţinând acuzaţilor, în limitele valorice stabilite prin hotărâre.

Înalta Curte constată că nu a fost depăşit un termen rezonabil de desfăşurare a procedurilor judiciare, având în vedere complexitatea mare a cauzei determinată de numărul de persoane implicate, durata activităţii infracţionale, conţinutul, numărul, amploarea actelor de executare imputate şi a materialului probator administrat, care, de altfel, se impune a fi readministrat în apel. Evaluând toate aceste elemente ce constituie, în esenţă, criterii utile demersului, se apreciază că nu a fost încălcat art. 1 la Protocol nr. 1 din CEDO.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea A. S.R.L. împotriva încheierii penale din data de 03 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea A. S.R.L. împotriva încheierii penale din data de 03 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2023.

GGC - MM