Late appeal against refusal to refer constitutional challenge on drug trafficking penalties

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 26 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea inculpatului A. privind sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 53 şi art. 124 din Constituţia României.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut următoarele:

Prin cererea depusă la termenul din data 19.01.2023, inculpatul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, conform cărora introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi

Titularul cererii s-a raportat la prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 53 şi art. 124 din Constituţia României.

Instanţa a reţinut că pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceasta este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ: a. excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă; b. excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; c. excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; o asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale; d. excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Prin urmare, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces. Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită. Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate de către judecătorul în faţa căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curţii Constituţionale şi eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei,

Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care invocă excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.

În concret, apelantul a susţinut că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 sunt lipsite de previzibilitate, prin faptul că textul de lege nu diferenţiază scopul introducerii în ţară de droguri de risc, consum propriu/traficare, respectiv nu sunt compatibile cu dreptul Uniunii europene, cu referire la Decizia-cadru 2004/757.

Instanţa a reţinut că neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională. Or, în cauză, o asemenea contradicţie nu a fost invocată, ci doar s-a făcut o trimitere la dispoziţiile constituţionale mai sus menţionate.

Curtea de Apel Ploieşti a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată de apelantul inculpat A. vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii în cauza dedusă judecăţii, critici ce nu intră în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În consecinţă, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea inculpatului A. privind sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Împotriva încheierii din data de 26 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020, a declarat recurs A..

La termenul din data de 21 februarie 2023, Înalta Curte a pus în discuţie excepţia tardivităţii declarării căii de atac a recursului.

Apărătorul ales al recurentul A. a solicitat repunerea în termenul de recurs şi, pe cale de consecinţă, respingerea excepţiei tardivităţii căii de atac, solicitând să se aibă în vedere că, în dispozitivul încheierii recurate, s-a menţionat că termenul de recurs este de 48 de ore de la comunicare, precum şi faptul că s-a aflat în imposibilitate de a lua la cunoştinţă, în mod efectiv, de soluţia dată cu privire la solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât a fost plecat din ţară, iar soluţia nu a fost afişată pe site-ul instanţei.

Analizând excepţia tardivităţii declarării căii de atac a recursului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Prealabil, referitor la cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul A., instanţa constată că, potrivit dispoziţiilor art. 186 C. proc. civ. (aplicabile prin raportare la prevederile art. 2 alin. (2) C. proc. civ.), "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.".

Din analiza prevederilor legale enunţate reiese că pentru a beneficia de repunerea în termen este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii. În acest sens, se impune ca partea să nu fi respectat un termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-şi exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât şi să îndeplinească actul de procedură neexercitat în cel prevăzut pentru exercitarea căii de atac.

Analizând cererea recurentului se poate observa că acesta nu a dovedit că întârzierea declarării căii de atac a recursului se datorează unor motive temeinic justificate.

În privinţa susţinerii apărătorului ales al recurentului, în sensul că nu a avut cunoştinţă de soluţia dată cu privire la solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât nu a fost afişată pe site-ul instanţei, iar el a fost plecat din ţară, Înalta Curte constată că aceasta nu se circumscrie unui motiv temeinic justificat. Sub acest aspect, se observă că apărătorul ales al recurentului A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 la termenul din 19 ianuarie 2023, în faţa Curţii de Apel Ploieşti, iar instanţa a dispus amânarea pronunţării pentru data de 26 ianuarie 2023 cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În situaţia în care apărătorul ales era plecat din ţară la data stabilită de instanţă pentru pronunţarea soluţiei cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, acesta trebuia să efectueze demersurile prevăzute de lege în vederea respectării dreptului părţii cu privire la eventualitatea declarării unei căi de atac, la momentul aflării soluţiei.

Referitor la solicitarea apărătorului ales al recurentului, în sensul de a se avea în vedere faptul că în dispozitivul încheierii recurate s-a menţionat că termenul de recurs este de 48 de ore de la comunicare, Înalta Curte constată că acest aspect nu poate fi reţinut în sprijinul cererii privind repunerea în termen, în condiţiile în care termenul privind declararea căii de atac a recursului împotriva încheierii prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate este de de 48 de ore de la pronunţare, fiind reglementat prin dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, iar avocatul, care are studii de specialitate, nu poate invoca necunoaşterea legii în susţinerea unei astfel de cereri.

Drept urmare, nefiind dovedită existenţa unor motive temeinic justificate ce stau la baza întârzierii declarării căii de atac, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul A..

În privinţa excepţiei tardivităţii declarării căii de atac, Înalta Curte reţine că prezintă relevanţă dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conform cărora "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau 3, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare (...)."

În lipsa unor dispoziţii exprese în cuprinsul Legii nr. 47/1992, termenul procedural de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se calculează conform art. 269 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., dispoziţii procesual penale cu caracter general. Potrivit acestor din urmă prevederi:

"(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel. (2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte."

Înalta Curte constată că hotărârea prin care Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul A., a fost pronunţată la data de 26.01.2023, fără a fi indicată ora pronunţării.

Referitor la momentul de la care se calculează termenul procedural pe ore, când nu se cunoaşte ora pronunţării, conform jurisprudenţei instanţei supreme:

"Dezlegând problema momentului (dies a quo) de la care se calculează termenul procedural pe ore în situaţia în care nu se cunoaşte ora pronunţării actului procedural care a determinat curgerea lui, doctrina şi jurisprudenţa (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 107/2017, I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 164/2017) au statuat că, în acest caz, termenul începe să curgă de la ora 24:00 a zilei în care a fost întocmit actul procedural." (Î.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 311/A/2017).

Prin urmare, termenul de 48 de ore în care recurentul A. putea declara recurs împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a început să curgă din data de 26.01.2023, ora 24:00 şi s-a împlinit la data de 29 ianuarie 2023, ora 02:00.

În cauză, recurentul A. a declarat recurs la data de 31 ianuarie 2023, prin e-mail, astfel cum rezultă din actele dosarului .

În consecinţă, calea de atac formulată de recurentul A., la data de 31 ianuarie 2023, prin e-mail, a fost exercitată după expirarea termenului legal de 48 de ore, prevăzut de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, prorogarea prevăzută de art. 269 alin. (4) C. proc. pen.. operând numai în cazul termenelor procedurale pe zile, luni sau ani, nu şi pe ore.

Potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen, situaţie incidentă şi în cauză, faţă de considerentele anterior expuse.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul A..

Totodată, va respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, din cuprinsul încheierii din data de 26 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul A..

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, din cuprinsul încheierii din data de 26 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2023.

GGC - MM