Deduction of foreign early release days from a recognized sentence under international judicial cooperation

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1/F din 04 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, în temeiul art. 597 raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost admisă contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 95/F din data de 12.11.2020 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare, şi s-a dedus în plus din pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare (2280 de zile de închisoare), recunoscută prin această sentinţă, durata de 180 de zile acordată de statul italian cu titlu de liberare anticipată.

Au fost anulate formele de executare şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În baza art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a dispus ca, la data rămânerii definitive, hotărârea şi un exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii să se comunice autorităţii competente a statului emitent, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi, în copie, direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 272 C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu să fie înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune această soluţie, prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul curţii de apel, la data de 16.08.2022, petentul A. a formulat contestaţie la executare cu privire la sentinţa penală nr. 95/F din data de 12.11.2020 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2020 al acesteia.

În motivarea cererii, petentul A. a susţinut, în esenţă, că prin sentinţa penală menţionată nu i s-au dedus din durata pedepsei pronunţate în Italia, recunoscute de instanţa română, 180 de zile de liberare anticipată acordate de statul italian. A mai arătat că solicită deducerea acestor zile din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 132/2010 a Judecătoriei Târgu Secuiesc. Petentul contestator a depus la dosar copii de pe mandatul de executare a pedepsei şi de pe un înscris în limba italiană.

Cu ocazia dezbaterilor în primă instanţă, s-a dispus ataşarea dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Braşov şi s-a constatat că petentul este asistat de avocat din oficiu.

Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 95/F pronunţată de Curtea de Apel Braşov la data de 12.11.2020, în baza art. 166 alin. (4) şi (6) lit.

a) cu aplicarea art. 167 din Legea nr. 302/2004 a fost admisă sesizarea formulată, în lucrarea nr. 3928/II/5/2020 din data de 15.10.2020, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus recunoaşterea parţială a deciziei de executare a pedepselor concurente nr. x/2019 SIEP, emisă în data de 21.03.2019 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Velletri, privind pe numitul A., cu privire la pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 4 luni (2.280 de zile) închisoare, care include următoarele pedepse aplicate pentru infracţiuni concurente: 1) 1 an închisoare şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa nr. 271/2013 pronunţată în data de 11.07.2013, definitivă în data de 04.03.2014 a Tribunalului Ordinar Velletri pentru comiterea infracţiunilor de furt din locuinţă şi trafic de droguri de risc prev. de art. 110, 624 bis C. pen., 625 nr. 5 C. pen., respectiv de art. 73, alin. (1) şi alin. (1) bis D.P.R. 309/90 C. pen.; 2) 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa nr. 843/2013 pronunţată în data de 03.04.2013, definitivă în data de 25.11.2014 a Tribunalului Ordinar AREZZO pentru infracţiunea de posesie de bunuri furate prev. de art. 648 C. pen.; 3) 1 an închisoare aplicată prin sentinţa nr. 2184/13 pronunţată în data de 06.05.2014, definitivă în data de 26.05.2015 a Tribunalului Ordinar AREZZO pentru comiterea infracţiunii de atestare falsă sau declaraţie falsă faţă de un agent public cu privire la identitatea sau cu privire la calităţile personale sau ale altora prev. de art. 495 C. pen.; 4) 1 an închisoare aplicată prin sentinţa nr. 1268/2015 pronunţată în data de 23.07.2015, definitivă în data de 16.09.2015 a Tribunalului Ordinar AREZZO pentru comiterea infracţiunii de atestare falsă sau declaraţie falsă faţă de un agent public cu privire la identitatea sau cu privire la calităţile personale sau ale altora prev. de art. 495 C. pen.; 5) 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa nr. 1930/2015 pronunţată în data de 21.12.2015, definitivă în data de 05.03.2016 a Tribunalului Ordinar AREZZO pentru comiterea infracţiunii de furt din locuinţă prev. de art. 110, 624, 625 nr. 2, 61 nr. 5 C. pen., cu recidiva specifică în termen de cinci ani în temeiul art. 99 alin. (4) C. pen.; 6) 1 an şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa nr. 25/16 pronunţată în data de 03.02.2016, definitivă în data de 01.04.2016 a GIP Tribunalului Ordinar TERNI pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 110, 624 bis, alin. (1) şi (3) C. pen., în relaţie cu art. 625 nr. 2 şi 5 C. pen., 99 alin. (4) C. pen.

Totodată, curtea de apel a dedus din pedeapsa de 6 ani şi 4 luni (2.280 de zile) închisoare, perioada executată de numitul A. de 1.499 de zile, calculată până la data de 28.11.2019, precum şi în continuare până la zi, şi a constatat că autorităţile din Italia au considerat ca fiind executată durata de 180 de zile calculate pentru alte motive deja acordate în raport de pedeapsă.

S-a subliniat că, împotriva acestei sentinţe petentul A. şi parchetul nu au declarat apel, sentinţa rămânând definitivă prin neapelare.

Prin hotărârea contestată, s-a reţinut că obiectul contestaţie la executare vizează nemulţumirile exprimate de contestatorul A. cu privire la nededucerea din pedeapsa recunoscută a 180 de zile de liberare anticipată.

Curtea de apel a constatat că este vorba de o cauză de micşorare a pedepsei recunoscute de Curtea de Apel Braşov, prin sentinţa penală nr. 95/F/12.11.2020, fiind incidente dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În această ordine de idei, s-a arătat că, în sentinţa penală nr. 95/F din data de 12.11.2020 a Curţii de Apel Braşov s-a menţionat explicit că «Se va constata că autorităţile din Italia au considerat ca fiind executată durata de 180 de zile calculate pentru alte motive deja acordate în raport de pedeapsă. Din cuprinsul certificatului depus la dosar rezultă că cele 180 de zile au fost acordate de autorităţile judiciare italiene pentru perioada executată până în prezent de condamnat. La pct. k al certificatului s-a menţionat că potrivit legislaţiei din Italia se acordă o reducere de 45 de zile pentru fiecare semestru de pedeapsă executată, la cererea condamnatului sau din oficiu. Legea română nu permite deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei considerată ca fiind executată de către organul judiciar din Italia în acest fel, însă se poate avea în vedere la liberarea condiţionată.»

S-a notat că, potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei. S-a constatat că aspectele invocate de către petent în contestaţia la executare se încadrează în aceste cauze prevăzute de lege, fiind vorba de o cauză de micşorare a pedepsei recunoscute prin sentinţa penală nr. 95/F din data de 12.11.2020 a Curţii de Apel Braşov, neluată în considerare de instanţă la momentul recunoaşterii pedepsei rezultante de 6 ani şi 4 luni (2280 de zile) de închisoare aplicată în Italia.

Curtea de apel a constatat că, potrivit practicii judiciare constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (de ex. în dos nr. x/64/2022 al Curţii de Apel Braşov) cele statuate prin Decizia nr. 15/22.05.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au devenit caduce prin republicarea Legii nr. 302/2004 şi adoptarea textului de la art. 166 alin. (16) din această lege.

Astfel, s-a evidenţiat că, prin adoptarea dispoziţiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 se poate reţine voinţa legiuitorului de a se deduce zilele de liberare anticipată acordate de statul italian persoanelor aflate în executarea unor hotărâri de condamnare, recunoscute ulterior în România.

S-a considerat că, din moment ce prin prevederile textului legal anterior menţionat se recunosc reducerile de pedeapsă acordate (prin amnistie, graţiere parţială sau alte acte similare) ulterior transferării persoanei condamnate, cu atât mai mult se impune a fi recunoscute reducerile acordate până la momentul transferării.

În plus, s-a considerat că, în "reducerile de pedeapsă" la care face referire acest text de lege se încadrează şi "liberarea anticipată" acordată de statul italian contestatorului A.. S-a apreciat, în raport de certificatul de stare de executare de la fila x/verso din dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov (ataşat la dosarele nr. x/2022 şi nr. y/2022 ale Curţii de Apel Braşov), că cele 180 de zile de "eliberarea anticipată" trebuie deduse din durata totală a pedepsei aplicate contestatorului A., instituţia fiind similară cu recursul compensatoriu din legislaţia română. În consecinţă, s-a apreciat că deducerea celor 180 de zile de eliberare anticipată este obligatorie, aşa cum se prevede în art. 156 alin. (1) şi (2) şi art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004.

A fost specificat că sensul dispoziţiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 este acela al deducerii din pedeapsa recunoscută a reducerilor de pedeapsă acordate prin hotărâri judecătoreşti sau alte acte judiciare, cum sunt cele acordate prin acte de graţiere, de amnistie, de eliberare anticipată, recurs compensatoriu etc. Nu se referă la posibilitatea condamnatului de liberare înainte de executarea pedepsei, ci la perioade considerate executate din pedeapsa aplicată de statul în care s-a dispus condamnarea.

Totodată, s-a menţionat că deducerea din pedeapsa recunoscută a zilelor de eliberare anticipată se impune şi în temeiul art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală. Titlul VI din Legea nr. 302/2004, unde se regăseşte şi art. 166, face trimitere al această Directivă, având denumirea "Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană".

De asemenea, a fost evocată Decizia nr. 15/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care face referire şi la art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (în forma în vigoare la data pronunţării Deciziei nr. 15/2015), care prevedea la data pronunţării deciziei că "atunci când România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care trebuie executată în România. Amnistia sau graţierea poate fi aplicată atât de statul român, cât şi de statul emitent."

S-a precizat că textul corespunzător din forma actuală a Legii nr. 302/2004 este cel de la art. 156 alin. (1) şi (2), potrivit cărora "(1) În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent. (2) Amnistia sau graţierea poate fi aplicată atât de statul român, cât şi de statul emitent."

S-a constatat că diferenţa dintre cele două texte - cel din fostul art. 144 alin. (1) şi cel din actualul art. 156 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 - nu este una semnificativă, întrucât ambele texte se referă la deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei executate, a graţierii ori amnistiei parţiale sau altor cauze de reducere a pedepsei, fiind vorba şi de zilele de liberare anticipată acordate de autorităţile italiene pentru pedepsele aplicate în Italia şi recunoscute în România. A fost menţionat că, adăugarea în textul de la art. 156 alin. (1) şi (2) (pe lângă amnistie şi graţiere) a "oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent" este de natură să determine caducitatea Deciziei nr. 15/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aceste "alte măsuri" referindu-se tot la deducerea unor zile din pedeapsa aplicată sau a unor cauze de reducere a pedepsei, cum este şi eliberarea anticipată.

Curtea de apel a constatat că în urma modificărilor legislative aduse Legii nr. 302/2004 ulterior publicării Deciziei nr. 15/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept această decizie nu îşi mai are aplicabilitate, astfel încât se poate considera că zilele de liberare anticipată din dreptul italian constituie o cauză de micşorare a pedepsei ce trebuie dedusă din pedeapsa recunoscută.

Faţă de aceste argumente, s-a conchis că se impune deducerea celor 180 de zile considerate executate de autorităţile italiene, curtea de apel admiţând contestaţia la executare formulată de contestatorul A..

Pe de altă parte, s-a precizat că nu poate fi admisă solicitarea contestatorului A. de a-i fi deduse cele 180 de zile din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 132/26.11.2010 a Judecătoriei Târgu Secuiesc (modificată prin decizia nr. 401/R/16.06.2011 a Curţii de Apel Braşov), deoarece, potrivit art. 156 alin. (1) şi (2) şi art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, deducerea acestor zile considerate executate nu poate fi efectuată decât din pedeapsa aplicată în străinătate şi recunoscută în România. S-a menţionat că natura pluralităţii de infracţiuni dintre infracţiunile pentru care s-a aplicat pedeapsa recunoscută prin sentinţa penală nr. 95/F din data de 12.11.2020 a Curţii de Apel Braşov şi infracţiunile pentru care petentul A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 132/26.11.2010 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, nu poate fi stabilită în prezenta contestaţie la executare, deoarece excede obiectului cauzei şi competenţei instanţei învestite cu contestaţia la executare.

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul A., care a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme, la data de 18.01.2023.

Pe calea de atac a contestaţiei, condamnatul a solicitat admiterea contestaţiei, arătând că, prima instanţă, reţinând incidenţa cauzei de micşorare a pedepsei prevăzută de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., a procedat la deducerea a 180 de zile din pedeapsa de 2280 de zile ce i-a fost aplicată de autorităţile judiciare italiene, însă, potrivit principiului prevăzut la pct. k din Certificat, legislaţia din Italia acordă o reducere de 45 de zile pentru fiecare semestru de pedeapsă executată, astfel încât, în cauză trebuia dedus un număr de 270 de zile.

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, " În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent.

În conformitate cu dispoziţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, "În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător."

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, iar în conformitate cu art. 597 alin. (7) C. proc. pen.., hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară.

Prin sentinţa penală nr. 95/F din data de 12.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov (definitivă prin neapelare), în baza art. 166 alin. (4) şi alin. (6) lit. a) cu aplicarea art. 167 din Legea nr. 302/2004 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi s-a dispus recunoaşterea parţială a deciziei de executare a pedepselor concurente nr. 83/2019 SIEP, emisă în data de 21.03.2019 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Velletri, privind pe numitul A., cu privire la pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 4 luni (2.280 de zile) închisoare, care include pedepse aplicate de instanţe ale statului italian pentru infracţiuni concurente.

Înalta Curte consideră că, în mod corect, în procedura executării, prin sentinţa penală nr. 1/F din 04 ianuarie 2023, ce formează obiectul prezentei căi de atac a contestaţiei, Curtea de Apel Braşov, secţia Penală a constatat că aspectele invocate de către petent în contestaţia la executare formulată se încadrează în cauza de micşorare a pedepsei recunoscute prin sentinţa penală nr. 95/F din data de 12.11.2020 a Curţii de Apel Braşov şi a dedus în plus din pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare (2280 de zile de închisoare), recunoscută prin această din urmă sentinţă, durata de 180 de zile acordată de statul italian cu titlu de liberare anticipate, apreciindu-se că, din moment ce prin art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 se recunosc reducerile de pedeapsă acordate (prin amnistie, graţiere parţială sau alte acte similare) ulterior transferării persoanei condamnate, cu atât mai mult se impune a fi recunoscute reducerile acordate până la momentul transferării.

Din Certificatul emis conform art. 4 din Decizia - Cadru 2008/09/JAI a Consiliului din 27 noiembrie referitoare la aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sentinţelor penale care impun pedepse cu închisoarea sau măsuri privative de libertate personală, în scopul executării lor în Uniunea Europeană, rezultă că, numărul de zile care trebuie dedus din durata totală a pedepsei pentru motive diferite de cele vizând perioada totală de privare de libertate executată până la data de 28.11.2019, este de 180 de zile .

De altfel, Înalta Curte nici nu ar putea modifica această dispoziţie de favoare pentru condamnat, prin care, din pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare a fost dedus un număr de 180 de zile, căci s-ar aduce atingere principiului non reformatio in pejus, hotărârea primei instanţe fiind contestată exclusiv de acesta.

Nu lipsit de relevanţă este faptul că, prin contestaţia la executare formulată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., contestatorul condamnat A. a solicitat explicit deducerea din durata pedepsei aplicate prin sentinţa autorităţilor în Italia, recunoscută de instanţa română, a unui număr de 180 de zile de liberare anticipată acordate de statul italian, aspect pe care l-a susţinut pe tot parcursul judecăţii contestaţiei la executare în primă instanţă. Astfel, orice alte motive care nu au fundamentat contestaţia la executare judecată în primă instanţă, nu pot fi invocate direct în calea de atac a contestaţiei, întrucât instanţa de control judiciar cenzurează aspectele ce au format obiectul judecăţii în primă instanţă.

Ca atare, este neîntemeiat motivul prin care contestatorul a criticat faptul că prima instanţă nu a dedus din pedeapsa de executat, de 6 ani şi 4 luni închisoare, un număr de 270 de zile, în loc de 180 de zile, cum a dispus prima instanţă.

De asemenea, în mod corect, prima instanţă a considerat că, dat fiind obiectul contestaţiei la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., coroborat cu art. 156 alin. (1) şi (2) şi art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, nu se pot deduce cele 180 de zile decât din pedeapsa recunoscută prin sentinţa penală nr. 95/F din data de 12.11.2020 a Curţii de Apel Braşov, iar natura pluralităţii de infracţiuni dintre cele pentru care s-a dispus condamnarea de autorităţile judiciare italiene şi infracţiunile pentru care petentul A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 132/26.11.2010 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, exced obiectului prezentei cauze.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 597 alin. (7) C. proc. pen.. şi art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 1/F din 04 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 de RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 1/F din 04 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2023.

GGC - MM