Prosecutor's cassation appeal rejected; limitation expiry affirmed terminating fraud and forgery proceedings.

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 647 pronunţată la data de 27.05.2022, Judecătoria Cluj-Napoca, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de înşelăciune în forma agravată, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale).

În baza art. 396 alin. (1), (2) şi 10 din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa rezultantă de 1 an 4 luni închisoare şi 1.500 RON amendă penală (100 zile amendă x 15 RON/zi amendă), pedeapsa închisorii urmând a fi executată în regim de detenţie, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de înşelăciune în formă agravată, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) din C. pen. complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale), cu aplicarea art. 44 alin. (1) din C. pen., comise în stare de pluralitate intermediară de infracţiuni în raport cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1411/04.12.2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la data de 18.12.2012.

În temeiul art. 40 alin. (3) din C. pen., a scăzut din pedeapsa închisorii perioada executată din data de 22.03.2017 până în data de 21.07.2017.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de înşelăciune în formă agravată, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (6 acte materiale).

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen., a stabilit în sarcina inculpatului D. pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de înşelăciune în formă agravată, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale).

În baza art. 83 alin. (1) din C. pen., a amânat aplicarea pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii, pe durata căruia inculpatul a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. a) - e) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen. rap. la art. 83 alin. (4) din C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi a săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 397 din C. proc. pen., cu referire la art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, aprobată prin Legea nr. 227/2007, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de către persoana vătămată E. S.A.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. g) şi art. 580 din C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a dispus desfiinţarea în totalitate a înscrisurilor falsificate arătate în dispozitiv.

În baza art. 398 şi art. 404 alin. (4) lit. e) cu referire la art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a obligat pe inculpaţii A., C., B. şi D. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În baza art. 272, art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite avocaţilor desemnaţi din oficiu au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii A. şi B..

Prin decizia penală nr. 1140/A din 19 septembrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit.

a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul B. împotriva sentinţei penale nr. 647 pronunţată la data de 27.05.2022 de Judecătoria Cluj-Napoca, a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată, iar în rejudecare, în baza art. 419 din C. proc. pen., a examinat cauza prin extindere şi cu privire la inculpaţii A., C. şi D., şi, în baza art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 lit.

f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor B. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă agravată prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) din C. pen. (faptă comisă la data de 06.06.2014) şi complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 44 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale, comise în data de 27.05.2014), A. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă agravată prev. de art. 244 alin. (1) şi din C. pen. (faptă comisă la data de 27.02.2015) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale, comise în 18.02.2015), C. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă agravată prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. (faptă comisă la data de 11.02.2015) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (6 acte materiale, comise la data de 06.02.2015), D. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă agravată prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. (faptă comisă la data de 26.06.2014) şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale, comise la data de 16.06.2014) şi a înlăturat consecinţele penale ale condamnării dispuse prin sentinţa apelată, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

A dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii nr. 1012/28.06.2022, emise conform sentinţei penale nr. 647/27.05.2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

A constatat că inculpatul A. a executat, în baza sentinţei penale nr. 647/27.05.2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul nr. x/2021, pedeapsa închisorii începând cu data de 13.07.2022 până la data punerii efective în libertate.

A înlăturat dispoziţia de obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 647 pronunţată la data de 27.05.2022 de Judecătoria Cluj-Napoca.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de inculpatul B. au rămas în sarcina statului, iar în baza art. 275 alin. (2) din acelaşi cod, a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare din apel.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut, în drept, că faptele inculpatului A. care, în data de 27.02.2015, în aceleaşi împrejurări de spaţiu şi de timp, cu ocazia încheierii unui contract de credit având ca obiect suma de 15.300 RON, respectiv cu ocazia deschiderii unei linii de credit în cuantum de 2.000 RON, a indus în eroare entitatea bancară E. S.A. prezentând ca adevărat faptul mincinos că este angajat al societăţii F. S.R.L. din luna aprilie 2013, sens în care a depus la dosarele de credit un număr de 5 (cinci) înscrisuri contrafăcute anterior, cel mai probabil la data de 18.02.2015, respectiv contractul individual de muncă nr. x/01.04.2013, pe care l-a semnat personal atestând în mod nereal faptul că este angajat al societăţii F. S.R.L. de la momentul aparentei încheieri, precum şi adeverinţa de venit nr. 17/18.02.2015 şi fluturaşii de salariu pentru lunile noiembrie 2014, decembrie 2014 şi ianuarie 2015, înscrisuri a căror plăsmuire a fost facilitată de către inculpat prin furnizarea datelor sale de identificare către autorii necunoscuţi ai falsurilor, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (5 acte materiale), prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

S-a mai reţinut că faptele inculpatului B. care, în data de 06.06.2014, cu ocazia încheierii unui contract de credit având ca obiect suma de 18.200 RON, a indus în eroare entitatea bancară E. S.A. prezentând ca adevărat faptul mincinos că este angajat al F. S.R.L. din luna aprilie 2013, sens în care a depus la dosarul de credit un număr de 4 (patru) înscrisuri contrafăcute anterior, cel mai probabil la data de 27.05.2014, respectiv adeverinţa de venit nr. 4/27.05.2014 şi fluturaşii de salariu pentru lunile februarie, martie şi aprilie 2014, înscrisuri a căror plăsmuire a fost facilitată de către inculpat prin furnizarea datelor sale de identificare către autorii necunoscuţi ai falsurilor, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

Deopotrivă, faptele inculpatului C. care, în data de 11.02.2015, cu ocazia încheierii unui contract de credit având ca obiect suma de 20.000 RON, a indus în eroare entitatea bancară E. S.A. prezentând ca adevărat faptul mincinos că este angajat al F. S.R.L. din luna iulie 2013, sens în care a depus la dosarul de credit un număr de 6 (şase) înscrisuri contrafăcute anterior, cel mai probabil la data de 06.02.2015, respectiv contractul individual de muncă nr. x/01.07.2013 pe care l-a semnat personal atestând în mod nereal faptul că este angajat al societăţii indicate mai sus de la momentul aparentei încheieri, precum şi adeverinţa de venit nr. 06/06.02.2015, adeverinţa privind veniturile de muncă pentru anul 2014 nr. 05/05.02.2015 şi fluturaşii de salariu aferenţi lunilor octombrie 2014, noiembrie 2014 şi decembrie 2014, înscrisuri a căror plăsmuire a fost facilitată de către inculpat prin furnizarea datelor sale de identificare către autorii necunoscuţi ai falsurilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

Faptele inculpatului D. care, în data de 26.06.2014, cu ocazia încheierii unui contract de credit având ca obiect suma de 18.300 RON, a indus în eroare entitatea bancară E. S.A. prezentând ca adevărat faptul mincinos că este angajat al F. S.R.L. din luna martie 2013, sens în care a depus la dosarul de credit un număr de 4 (patru) înscrisuri contrafăcute anterior, cel mai probabil la data de 16.06.2014, respectiv adeverinţa de venit nr. 6/16.06.2014 şi fluturaşii de salariu pentru lunile martie, aprilie şi mai 2014, înscrisuri a căror plăsmuire a fost facilitată de către inculpat prin furnizarea datelor sale de identificare către autorii necunoscuţi ai falsurilor, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce priveşte cererea de apel formulată de inculpatul A., s-a constatat că aceasta a fost făcută peste termenul de 10 zile prevăzut de art. 410 alin. (1) din C. proc. pen., precum şi faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 411 din acelaşi cod privind repunerea în termenul de declarare a căii de atac promovate.

Referitor la apelul declarat de inculpatul B., instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că, prin însăşi Decizia nr. 297/2018 (par. 25 şi par. 27), Curtea Constituţională a României a stabilit că prescripţia este o instituţie de drept material, inclusiv în raport de dispoziţiile legale ce reglementează termenele de prescripţie a răspunderii penale şi modalitatea de aplicare a acestora, considerente care au, în virtutea puterii de lucru judecat care însoţeşte şi deciziile Curţii Constituţionale a României, caracter obligatoriu.

Notând şi Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 20 mai 2014, instanţa de apel a reţinut că inculpatul B. trebuie să beneficieze, în materia prescripţiei răspunderii penale, de dispoziţiile legii penale mai favorabile survenite pe parcursul judecării cauzei, ca urmare a înlăturării din fondul legislativ a cauzelor de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, prin declararea neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) din C. pen.

Astfel, s-a arătat că, prin raportare la art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 obligă instanţele de judecată, în considerarea par. 73 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, să verifice, în acord cu prev. art. 5 din C. pen., incidenţa prescripţiei răspunderii penale.

Pe cale de consecinţă, din moment ce este cert că legea penală mai favorabilă inculpatului B. este "noua reglementare", survenită în urma publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, având în vedere că, pentru ambele infracţiuni de care a fost acuzat, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale la data soluţionării definitive a cauzei penale, instanţa de apel a apreciat că se impune ca, în contextul suprimării efectelor oricărei cauze de întrerupere a cursului prescripţiei cuprinse în art. 155 alin. (1) din C. pen., să aplice corespunzător dispoziţiile art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Aşadar, s-a apreciat că este lipsită de relevanţă împrejurarea că, anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, au fost efectuate numeroase acte de procedură în cauză, inculpatul B. luând cunoştinţă despre conţinutul acestora, în condiţiile în care, la 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. şi-au încetat, practic, efectele juridice, potrivit prevederilor din par. 73 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, C. pen. fiind modificat pe parcursul soluţionării cauzei.

Ca atare, s-a apreciat că această împrejurare presupune că, în funcţie de "noua reglementare", survenită pe parcursul judecării dosarului penal, art. 5 din C. pen. obligă la evaluarea prescripţiei răspunderii penale, prin aplicarea retroactivă a disp. art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma care a înlăturat din fondul legislativ cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale.

Conchizând, instanţa de control judiciar a reţinut că, independent de existenţa a numeroase acte de procedură efectuate în cauză până la publicarea în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, acte de procedură care, potrivit dispoziţiei legale declarate neconstituţionale, ar fi avut ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie, ca urmare a încetării efectelor juridice ale art. 155 alin. (1) din C. pen., au devenit aplicabile cauzei disp. art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., fiind incident un caz de încetare a procesului penal faţă de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă agravată prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 44 alin. (1) din C. pen. (faptă comisă la data de 06.06.2014), respectiv pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale, comise la data de 27.05.2014) cu aplicarea art. 44 alin. (1) din C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Astfel, în conformitate cu disp. art. 153 alin. (1) din C. pen. coroborat cu art. 154 din C. pen., art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., instanţa de apel a reţinut că la data de 06.06.2019 s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă agravată, iar la data de 27.05.2019 s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi pentru complicitatea la comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată reţinute în sarcina inculpatului B. prin rechizitoriu.

S-a reţinut că nu au fost formulate critici în raport de modalitatea în care a fost soluţionată acţiunea civilă, care a fost respinsă, ca inadmisibilă. Sub acest aspect, s-a constatat că o asemenea soluţie este conformă reglementării art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, întrucât partea civilă E. S.A. nu ar mai putea obţine un nou titlu executoriu pe calea unei acţiuni civile promovată în procesul penal de vreme ce deţine deja, prin efectul legii, un titlu executoriu împotriva inculpatului B., contractul de credit putând fi pus în executare în conformitate cu dispoziţiile din C. proc. civ. pentru satisfacerea creanţei invocată de partea civilă.

În condiţiile în care prin sentinţa penală nr. 647 pronunţată la data de 27.05.2022 de Judecătoria Cluj-Napoca, inculpaţii A., C. şi D. au fost condamnaţi pentru acelaşi gen de fapte penale, comise în împrejurări similare, toţi cei patru inculpaţi prezentând ca adevărat faptul mincinos că ar fi angajaţi ai F. S.R.L. prin depunerea la dosarul de credit a unor înscrisuri contrafăcute cu scopul accesării unor împrumuturi bancare, s-a apreciat că este necesar a se da eficienţă efectului extensiv al apelului reglementat prin disp. art. 419 din C. proc. pen.

Astfel, s-a reţinut că şi faţă de inculpaţii A., C. şi D. soluţia corectă este cea de încetare a procesului penal în conformitate cu disp. art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., iar nu cea de condamnare pronunţată în condiţiile art. 396 alin. (2) din C. proc. pen.

Referitor la inculpatul A., s-a reţinut că la data de 27.02.2020 s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă agravată, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., iar la data de 18.02.2020 s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C., s-a reţinut că termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă agravată, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., s-a împlinit la data de 11.02.2020, iar la data de 06.02.2020 s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen.

În fine, referitor la inculpatul D. s-a reţinut că termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă agravată, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., s-a împlinit la data de 26.06.2019, iar pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. art. 322 alin. (1) din C. pen., la data de 16.06.2019.

Împotriva deciziei penale nr. 1140/A din 19 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a declarat, la data de 20 septembrie 2022, recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Cererea de recurs în casaţie a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 20 septembrie 2022.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, întrucât în mod greşit s-a constatat împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii B., A., C. şi D., de vreme ce infracţiunile pentru care s-a dispus încetarea procesului penal au fost săvârşite în perioada 27.05.2014-27.02.2015.

În concret, în argumentare, parchetul a arătat că infracţiunile de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată au limita maximă a pedepsei închisoarea mai mare de 1 an, dar nu mai mare de 5 ani. Astfel, raportat la aceste pedepse maxime, termenele de prescripţie generală pentru ambele infracţiuni sunt de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., iar termenul de prescripţie specială pentru ambele infracţiuni este de 10 ani, potrivit art. 155 alin. (4) din C. pen.. Or, în opinia procurorului, în raport de data la care au fost săvârşite infracţiunile de referinţă, aceste termene de prescripţie specială nu au fost împlinite la data de 19.09.2022, când a fost pronunţată decizia recurată.

Făcând referire la doctrină şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, invocând şi decizia nr. 473/2018 a instanţei de contencios constituţional, coroborate cu art. 155 din C. proc. pen., procurorul a apreciat că actul întreruptiv este esenţialmente un act de procedură, astfel încât valabilitatea şi efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

Or, în cauza de faţă au fost îndeplinite astfel de acte de procedură, sens în care s-a arătat că în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus începerea urmăririi penale la data de 12.07.2017.

Aşadar, s-a apreciat că de vreme ce valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum şi nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile, urmează a fi examinat în ce condiţii acest act de procedură a avut efect întreruptiv de prescripţie.

Cu alte cuvinte, parchetul a apreciat că examinarea efectelor neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) din C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile, iar actele de procedură îndeplinite înainte de 25.06.2018 şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul anterior enunţat.

În ceea ce priveşte cauza de faţă, procurorul a arătat că, ulterior începerii urmăririi penale în data de 12.07.2017, a început să curgă un nou termen general de prescripţie de 5 ani, care a fost întrerupt, în mod repetat, prin acte de procedură care trebuie comunicate inculpaţilor, după cum urmează:

- la data de 19.02.2019 s-a dispus efectuarea în continuarea urmăririi penale faţă de inculpaţi, măsura fiind confirmată de procuror la data de 20.03.2019;

- din data de 20.03.2019 până la data pronunţării deciziei Curţii de Apel Cluj nr. 1140/A/19.09.2022 nu a fost împlinit termenul de prescripţie generală de 5 ani, iar de la data săvârşirii faptelor (27.05.2014) nu a fost împlinit nici termenul de prescripţie specială de 10 ani.

Aşadar, în opinia parchetului, actele de procedură îndeplinite în intervalul 25.06.2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale) şi 30.05.2022 (data publicării O.U.G. nr. 71/2022), şi-au produs efectele întreruptive de prescripţie în condiţiile stabilite de Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, Decizia nr. 358/2022 a instanţei de contencios constituţional producând efecte pentru viitor.

S-a mai arătat că, per a contrario, interpretarea cauzelor întreruptive de prescripţie ca fiind supuse principiului legii penale mai favorabile ar face ca Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 să retroactiveze, producând efecte şi pentru trecut, ceea ce contravine flagrant dispoziţiei constituţionale prevăzute de art. 147 alin. (4) din legea fundamentală.

Or, art. 5 alin. (1) din C. pen. nu poate fi interpretat astfel încât să lipsească de eficienţă dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie.

Caracterul întreruperii prescripţiei ca instituţie de drept procesual penal rezultă şi din faptul că spre deosebire de prescripţia răspunderii penale, care este de unică aplicare, în momentul în care termenul de prescripţie este împlinit, cauzele de întrerupere sunt de aplicare în timp, pe durata întregului termen de prescripţie şi îşi produc efectele de îndată.

În aceste condiţii, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a din C. proc. pen., procurorul a apreciat că se impune înlăturarea greşitei aplicări a legii, casarea deciziei nr. 1140/A/2022 din 19.09.2022 a Curţii de Apel Cluj şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la această din urmă instanţă.

În drept, procurorul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 06 decembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpaţilor C., D., B. şi A., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

În acest sens, sub aspect factual, acuzaţiile aduse inculpatului C. au constat în aceea că, la data de 11.02.2015, cu ocazia încheierii unui contract de credit având ca obiect suma de 20.000 RON, a indus în eroare entitatea bancară E. S.A. prezentând ca adevărat faptul mincinos că este angajat al F. S.R.L. din luna iulie 2013, sens în care a depus la dosarul de credit un număr de 6 (şase) înscrisuri contrafăcute anterior, cel mai probabil la data de 06.02.2015, respectiv contractul individual de muncă nr. x/01.07.2013 pe care l-a semnat personal atestând în mod nereal faptul că este angajat al societăţii indicate mai sus de la momentul aparentei încheieri, precum şi adeverinţa de venit nr. 06/06.02.2015, adeverinţa privind veniturile de muncă pentru anul 2014 nr. 05/05.02.2015 şi fluturaşii de salariu aferenţi lunilor octombrie 2014, noiembrie 2014 şi decembrie 2014, înscrisuri a căror plăsmuire a fost facilitată de către inculpat prin furnizarea datelor sale de identificare către autorii necunoscuţi ai falsurilor, fapte ce se circumscriu infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

Acuzaţiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, la data de 27.02.2015, în aceleaşi împrejurări de spaţiu şi de timp, cu ocazia încheierii unui contract de credit având ca obiect suma de 15.300 RON, respectiv cu ocazia deschiderii unei linii de credit în cuantum de 2.000 RON, a indus în eroare entitatea bancară E. S.A. prezentând ca adevărat faptul mincinos că este angajat al societăţii F. S.R.L. din luna aprilie 2013, sens în care a depus la dosarele de credit un număr de 5 (cinci) înscrisuri contrafăcute anterior, cel mai probabil la data de 18.02.2015, respectiv contractul individual de muncă nr. x/01.04.2013, pe care l-a semnat personal atestând în mod nereal faptul că este angajat al societăţii F. S.R.L. de la momentul aparentei încheieri, precum şi adeverinţa de venit nr. 17/18.02.2015 şi fluturaşii de salariu pentru lunile noiembrie 2014, decembrie 2014 şi ianuarie 2015, înscrisuri a căror plăsmuire a fost facilitată de către inculpat prin furnizarea datelor sale de identificare către autorii necunoscuţi ai falsurilor, fapte ce se circumscriu infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

S-a mai reţinut că acuzaţiile aduse inculpatului B. au constat în aceea că, la data de 06.06.2014, cu ocazia încheierii unui contract de credit având ca obiect suma de 18.200 RON, a indus în eroare entitatea bancară E. S.A. prezentând ca adevărat faptul mincinos că este angajat al F. S.R.L. din luna aprilie 2013, sens în care a depus la dosarul de credit un număr de 4 (patru) înscrisuri contrafăcute anterior, cel mai probabil la data de 27.05.2014, respectiv adeverinţa de venit nr. 4/27.05.2014 şi fluturaşii de salariu pentru lunile februarie, martie şi aprilie 2014, înscrisuri a căror plăsmuire a fost facilitată de către inculpat prin furnizarea datelor sale de identificare către autorii necunoscuţi ai falsurilor, fapte ce se circumscriu infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul D., acuzaţiile au constat în aceea că, la data de 26.06.2014, cu ocazia încheierii unui contract de credit având ca obiect suma de 18.300 RON, a indus în eroare entitatea bancară E. S.A. prezentând ca adevărat faptul mincinos că este angajat al F. S.R.L. din luna martie 2013, sens în care a depus la dosarul de credit un număr de 4 (patru) înscrisuri contrafăcute anterior, cel mai probabil la data de 16.06.2014, respectiv adeverinţa de venit nr. 6/16.06.2014 şi fluturaşii de salariu pentru lunile martie, aprilie şi mai 2014, înscrisuri a căror plăsmuire a fost facilitată de către inculpat prin furnizarea datelor sale de identificare către autorii necunoscuţi ai falsurilor, fapte ce se circumscriu infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

Curtea de Apel Cluj a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă inculpaţilor este cea în vigoare în intervalul 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, întrucât, în această perioadă, dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie. Prin urmare, Curtea de Apel Cluj a reţinut că pentru faptele comise de către inculpaţii C. (06.02.2015; 11.02.2015), D. (16.06.2014; 26.06.2014), B. (06.06.2014; 27.05.2014) şi A. (27.02.2015; 18.02.2015), s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale, care este de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen.

Examinând critica formulată în recurs în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanţei supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, aceasta are caracter nefondat.

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Instanţa supremă a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă.

În faza judecării apelului, Curtea de Apel Cluj a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale a inculpaţilor C., D., B. şi A., ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă menţionată.

În acest context jurisprudenţial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi art. 322 alin. (1) din C. pen. este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani şi a început să curgă astfel: la data de 06.06.2014 şi, respectiv la data de 27.05.2014 pentru infracţiunile comise de inculpatul B.; la data de 26.06.2014 şi, respectiv la data de 16.06.2014 pentru infracţiunile comise de inculpatul D.; la data de 11.02.2015 şi, respectiv la data de 06.02.2015 pentru infracţiunile comise de inculpatul C.; la data de 27.02.2015 şi, respectiv la data de 18.02.2015 pentru infracţiunile comise de inculpatul A..

De vreme ce subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în cauză, după cum urmează: la data de 06.06.2019 şi, respectiv la data de 27.05.2019 pentru infracţiunile comise de inculpatul B.; la data de 26.06.2019 şi, respectiv la data de 16.06.2019 pentru infracţiunile comise de inculpatul D.; la data de 11.02.2020 şi, respectiv la data de 06.02.2020 pentru infracţiunile comise de inculpatul C.; la data de 27.02.2020 şi, respectiv la data de 18.02.2020 pentru infracţiunile comise de inculpatul A..

În consecinţă, în privinţa inculpaţilor C., D., B. şi A. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluţia dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1140/A din data de 19 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1140/A din data de 19 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2023.

GGC - MM