Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 119/RC/2023 AI generated

Intellectual forgery of official council minutes: cassation appeal dismissed, conviction upheld

Case Number Decizia nr. 119/RC/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal on points of law, upholding the appellate conviction and ordering the defendant to pay 200 RON in judicial costs. The defendant, a former local mayor, challenged his conviction for intellectual forgery and instigation to intellectual forgery, arguing that the facts were not provided for by penal law because the alleged "premise situation" (a specific council resolution) did not exist, rendering the offense legally impossible or material rather than intellectual. The case involved the falsification of an official letter and minutes of a local council meeting regarding the approval of an agricultural land exchange. The Court held that the defendant's actions fulfilled the objective elements of intellectual forgery under Art. 321 para. (1) of the Penal Code and Art. 47, establishing that the crime does not require the existence of a specific prior legal resolution or premise situation, nor does it require the proof of specific intent or causal linkage beyond the act of attesting untrue facts in an official document during the performance of duties, thereby rejecting the ground for cassation under Art. 438 para. (1) pt. 7 of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 47 din C. pen, art. 321 alin. (1) din C. pen, art. 396 alin. (2) din C. proc. pen, art. 67 alin. (1) din C. pen, art. 65 alin. (1) din C. pen, art. 38 alin. (1) din C. pen; Intellectual forgery of official council minutes: cassation appeal dismissed, conviction upheld: În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Constanţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

Keywords

AI generated
forgery of official documents grounds for cassation code of criminal procedure seizure of evidence instigation e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 47 din C. pen
În temeiul art. 47 din C. pen.
art. 321 alin. (1) din C. pen
la art. 321 alin. (1) din C. pen.
art. 396 alin. (2) din C. proc. pen
art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.
art. 67 alin. (1) din C. pen
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art.
art. 65 alin. (1) din C. pen
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art.
art. 38 alin. (1) din C. pen
În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen.
art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen
- art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni, pe care a sporit-o cu 1/3 din celelalte pedepse (10 luni), rezultând pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare.
art. 91 din C. pen
În baza art. 91 din C. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 925 din data de 13.07.2022 pronunţată de Judecătoria Constanţa, secţia Penală, în dosarul penal nr. x/2019, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 47 din C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 3 luni pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 47 din C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 3 luni pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual.

În temeiul art. 47 din C. pen., rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 3 luni pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. - art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni, pe care a sporit-o cu 1/3 din celelalte pedepse (10 luni), rezultând pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, termen stabilit în condiţiile art. 92 din C. pen. şi care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Constanţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială B. sau la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanta, pe o perioadă de 90 de zile în condiţiile art. 57 din Legea nr. 253/2013 (inculpatul exprimându-şi acordul în acest sens).

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., privind cazurile în care se poate dispune revocarea suspendării sub supraveghere, în cazul încălcării măsurilor şi obligaţiilor impuse.

S-a dispus ca un exemplar al prezentei sentinţe să se comunice Serviciului de Probaţiune Constanţa.

S-a stabilit că, în baza art. 45 alin. (1) din C. pen., inculpatul execută pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (1) din C. pen., s-a stabilit că inculpatul execută, în măsura în care pedeapsa închisorii devine executabilă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-au desfiinţat înscrisurile ce s-au dovedit a fi falsificate, respectiv adresa din 02.11.2017 (atât cea emisă către C. cât şi cea emisă către S.C. D. S.R.L. prin reprezentant legal C.), aflate la filele x d.u.p. vol. 1, şi procesul-verbal de şedinţă a consiliului local Nicolae Bălcescu din 18.10.2017, tipizat - forma letrică, în numele Primăriei Nicolae Bălcescu, - doar parţial cu privire la menţiunile falsificate - punctul 7 Diverse, pagina finală, paragraful I şi IV - filele x d.u.p.)

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 2.000 RON este aferentă urmăririi penale.

În fapt şi în drept, s-au reţinut următoarele:

1. Fapta inculpatului A. care, în calitate de primar al comunei Nicolae Bălcescu, alături de inculpata E., în calitate de secretar al comunei Nicolae Bălcescu, au semnat şi au atestat, în mod nereal, în cuprinsul adresei nr. x din 02.11.2017, în numele Primăriei Nicolae Bălcescu, împrejurarea faptului că, în cadrul şedinţei de consiliu local din data de 18.10.2017, s-a aprobat un schimb de terenuri agricole între Consiliul Local/Primăria Comunei Nicolae Bălcescu şi S.C. D. S.R.L., prin reprezentant C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, faptă prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) C. pen.

2. Fapta inculpatului A. care, în calitate de primar al comunei Nicolae Bălcescu, a determinat-o pe inculpata E. ca, în calitate de secretar al comunei Nicolae Bălcescu, să semneze şi să ateste, în mod nereal, în cuprinsul adresei nr. x din 02.11.2017, în numele Primăriei Nicolae Bălcescu, împrejurarea faptului că, în cadrul şedinţei de consiliu local din data de 18.10.2017, s-a aprobat un schimb de terenuri agricole între Consiliul Local/Primăria Comunei Nicolae Bălcescu şi C., în vederea producerii de efecte juridice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals intelectual, faptă prev. şi ped. de art. 47 rap. la art. 321 alin. (1) C. pen.

3. Fapta inculpatului A. care, în calitate de primar al comunei Nicolae Bălcescu, a determinat-o pe inculpata E. ca, în calitate de secretar al comunei Nicolae Bălcescu, să semneze şi să atestate, în mod nereal, în cuprinsul procesului-verbal de şedinţă a consiliului local Nicolae Bălcescu din 18.10.2017, forma letrică (forma scrisă la calculator şi apoi printată), în numele Primăriei Nicolae Bălcescu, împrejurarea faptului ca, în cadrul şedinţei de consiliu local din data de 18.10.2017, la punctul 7 Diverse, pagina finală, paragraful I şi IV sus, s-a aprobat un schimb de terenuri agricole între Consiliul Local/Primăria Comunei Nicolae Bălcescu şi C., document ce ulterior a fost depus şi la Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa - Comisia de Fond Funciar, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals intelectual, faptă prev. şi ped. de art. 47 rap. la art. 321 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 09.08.2022, Judecătoria Constanţa, secţia Penală a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei penale nr. 925/13.07.2022, în dosarul nr. x/2019, în sensul că primul paragraf va avea următoarea formă:

"În temeiul art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual."

II. Împotriva sentinţei penale a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 711/P din data de 12 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 925/13.07.2022, pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul penal nr. x/2019 şi a încheierii de şedinţă din data de 09.08.2022, pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul penal nr. x/2019

În baza art. 423 alin. (1) din C. proc. pen., a fost desfiinţată integral încheierea de şedinţă din data de 09.08.2022, pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul penal nr. x/2019

În baza art. 423 alin. (2) din C. proc. pen., a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

S-a constatat că, prin încheierea din data de 22.09.2022, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen., respectiv art. 321 alin. (1) din C. pen. într-o singură infracţiune prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen. (cu privire la adresa nr. x/02.11.2017 emisă de Primăria Nicolae Bălcescu).

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen. (cu privire la adresa nr. x/02.11.2017, emisă de Primăria Nicolae Bălcescu).

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

S-a menţinut dispoziţia primei instanţe privind condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la fals intelectual prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. (cu privire la procesul-verbal de şedinţă a Consiliului Local Nicolae Bălcescu din data de 18.10.2017).

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit cele două pedepse principale de 1 an şi 3 luni închisoare şi 1 an şi 3 luni închisoare aplicate inculpatului, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 1 ani şi 3 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 luni închisoare (reprezentând un spor de o treime din cealaltă pedeapsă) şi s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa principală rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului A. şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a urma un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

S-a stabilit că, în baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta "Sf. Apostol Andrei" Constanta sau la Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, jud. Constanţa.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a stabilit că, în baza art. 45 alin. (1) din C. pen. inculpatul A. execută pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

S-a menţionat că, în baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. se execută de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

S-a stabilit că pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., aplicată inculpatului A., nu se execută pe perioada suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

III. Împotriva acestei decizii penale a formulat recurs în casaţie inculpatul A., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În motivarea recursului în casaţie a arătat următoarele:

Instanţa de apel a apreciat cu privire la existenţa infracţiunii de fals intelectual, precum şi a celei de instigare la fals intelectual într-un mod total diferit faţă de instanţa de fond.

Astfel, dacă instanţa de fond a apreciat că aspectele nereale conţinute de înscrisurile ce fac obiectul infracţiunii vizează împrejurarea că, în respectiva şedinţă, nu s-a aprobat schimbul de terenuri, ci a fost o discuţie cu caracter general în care s-a exprimat un acord de principiu, instanţa de apel, fără să reformeze, a menţinut soluţia de condamnare, apreciind că aspectele nereale inserate în adresă vizează o aprobare a schimbului de terenuri în baza unei hotărâri a Consiliului Local. Or, acesta nu a constituit un motiv de apel pe care să-l fi invocat.

Critica formulată cu privire la hotărârea instanţei de fond a avut în vedere faptul că adresa emisă de către Primăria comunei Nicolae Bălcescu nu exprima realitatea discuţiilor purtate în şedinţă şi a acordului unanim cu privire la schimbul de terenuri, însă instanţa de control a introdus un aspect nou şi nereal, respectiv acela că falsul constă în menţionarea că schimbul de terenuri a fost aprobat printr-o hotărâre a Consiliului Local.

Astfel, a arătat că, deşi a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul reţinerii ca nereale a aspectelor inserate în înscrisul semnat de către inculpat şi apreciat ca fals, instanţa de apel a respins această critică prin relatarea unui aspect nereal constând în împrejurarea că înscrisul fals face referire la adoptarea unei hotărâri de consiliu local.

Cu privire la infracţiunea de fals intelectual, a precizat că faptele pentru care a fost condamnat sunt lipsite de o situaţie premisă.

Or, deşi a invocat acest aspect în concluziile scrise, Curtea de Apel Constanta nu a analizat această apărare, afirmând doar că nu s-a putut releva un mobil anume, dar că acesta ar fi oricum lipsit de relevanţă din perspectiva tipicităţii infracţiunii de fals intelectual. În ceea ce priveşte absenţa totală a situaţiei premise, decizia penală recurată nu face vreo referire, deşi importanţa ei este primordială în a caracteriza infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată. Chiar şi în ipoteza în care aspectele inserate în înscrisul semnat de inculpat ar fi fost nereale, lipsa situaţiei premise ar fi transformat falsul într-un fals material şi nicidecum într-un fals intelectual.

Prin urmare, a menţionat că, deşi a invocat absenţa situaţiei premise, astfel cum doctrina condiţionează caracterizarea falsului intelectual, ceea ce ar determina ca fapta inculpatului, deşi săvârşită, să nu fie prevăzută de legea penală, instanţa de apel a omis a se pronunţa asupra acestei probleme de drept.

IV. Prin încheierea din 02.02.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 711/P din 12 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.

În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului căii de atac.

VI. Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 02.02.2023, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege, având ca scop îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel.

Instanţa supremă, fiind învestită cu judecarea recursului în casaţie, verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Astfel, recursul în casaţie nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt sau de drept, ci numai examinarea legalităţii hotărârii recurate, respectiv a concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile. Efectuând acest control, instanţa de recurs în casaţie porneşte de la situaţia de fapt şi încadrarea juridică stabilite cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv conflictul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Motivul de casare invocat de inculpatul A. se întemeiază pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Acest caz de casare devine incident în situaţia în care fapta reţinută în sarcina inculpatului nu intră în sfera ilicitului penal, constituind contravenţie sau abatere disciplinară ori o faptă care ar putea atrage răspunderea civilă (contractuală sau delictuală). De asemenea, cazul de casare invocat are în vedere şi situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune, în realitate, aceasta fiind dezincriminată, situaţia când nu se realizează o corespondenţă deplină între conduita-propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării, dar şi situaţia neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective (lipsa elementului material al laturii obiective, lipsa situaţiei premisă a infracţiunii sau neîntrunirea condiţiilor privind subiecţii acesteia).

Înalta Curte reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, întrucât statuările în fapt ale instanţei de apel nu pot fi cenzurate în niciun fel, fiind stabilite cu autoritate de lucru judecat.

Pe de altă parte, prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală", ca trăsătură esenţială a infracţiunii, prevăzută de art. 15 C. pen., se înţelege orice act de conduită (acţiune sau inacţiune) sau manifestare de voinţă exteriorizată care determină o modificare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale şi, ca atare, incriminată în norma penală.

Raportat la aceste consideraţiuni teoretice, Înalta Curte constată următoarele:

Preliminar, reţine că observaţiile aduse de petent situaţiei de fapt şi aprecierii asupra probelor nu vor fi analizate în prezenta procedură, având în vedere că acestea excedează procedurii pendinte.

În schimb, se va analiza dacă fapta săvârşită de inculpat, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, se circumscrie tiparului obiectiv al infracţiunii de fals intelectual, respectiv dacă infracţiunea de fals intelectual subzistă în lipsa unei situaţii premisă, astfel cum a invocat recurentul.

Analizând considerentele deciziei penale recurate, Înalta Curte constată că instanţa de apel şi-a însuşit situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, considerând că a fost stabilită în mod corect.

Astfel, a reţinut săvârşirea a două infracţiuni de fals intelectual, una în forma instigării (cu privire la procesul-verbal de şedinţă a consiliului local Nicolae Bălcescu din 18.10.2017), iar cealaltă în forma coautoratului (cu privire la adresa nr. x/02.11.2017 emisă de Primăria Nicolae Bălcescu), cu următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul A. a determinat-o pe numita E. ca, în calitate de secretar al comunei Nicolae Bălcescu, să ateste, în mod nereal, în cuprinsul adresei nr. x din 02.11.2017, emisă de Primăria Nicolae Bălcescu, împrejurarea că în cadrul şedinţei de consiliu local din data de 18.10.2017, s-a aprobat un schimb de terenuri agricole între Consiliul Local/Primăria Comunei Nicolae Bălcescu şi numitul C., pentru parcela x şi a semnat olograf această adresă.

De asemenea, inculpatul A. a determinat-o pe numita E. să ateste, în mod nereal, în procesul-verbal de şedinţă a consiliului local Nicolae Bălcescu din 18.10.2017 (forma tehnoredactată) faptul că, în cadrul şedinţei de consiliu local din data de 18.10.2017, s-a aprobat un schimb de terenuri agricole între Consiliul Local/Primăria Comunei Nicolae Bălcescu şi numitul C., pentru parcela x.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale anterior menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acţiunile inculpatului corespund elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. şi instigare la fals intelectual prev. de art. 47 rap. la art. 321 alin. (1) C. pen.

Falsul intelectual constă, potrivit art. 321 din C. pen., în prima modalitate normativă incriminată de legiuitor, în falsificarea unui înscris oficial, cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

În ceea ce priveşte latura obiectivă, în privinţa elementului material, infracţiunea de fals intelectual vizează o activitate de falsificare a unui înscris oficial în conţinutul său, adică de alterare a adevărului cu privire la faptele sau împrejurările despre care înscrisul este destinat să facă probă. În acest sens, instanţa de apel a reţinut că în şedinţa din 18.10.2017 a Consiliului Local Nicolae Bălcescu nu a fost aprobat un schimb de terenuri între Consiliul Local/Primăria Comunei Nicolae Bălcescu şi S.C. D. S.R.L., prin reprezentant C., astfel cum se menţionează în procesul-verbal de şedinţă din data de 18.10.2017, întocmit de E., în calitate de secretar al comunei Nicolae Bălcescu, menţiunile din respectivul proces-verbal fiind vădit nereale. De asemenea, se mai reţine că inculpatul a cunoscut că nu a fost adoptată o hotărâre a consiliului local, dar cu toate acestea a determinat martora E. să falsifice procesul-verbal al şedinţei de consiliu local din data de 18.10.2017 şi a falsificat, împreună cu martora E., adresa nr. x din data de 02.11.2017 a Primăriei Nicolae Bălcescu.

Raportat la această situaţie de fapt, Înalta Curte constată că acţiunile inculpatului corespund elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor de fals intelectual şi instigare la fals intelectual prev. de art. 47 rap. la art. 321 alin. (1) C. pen.

Cerinţa esenţială pentru existenţa elementului material constă în aceea ca atestarea să fie comisă în exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi să se refere la date, fapte sau împrejurări care privesc starea de fapt pentru constatarea căreia s-a întocmit înscrisul oficial.

Astfel, condiţia ca acţiunea sau inacţiunea făptuitorului să fie realizată cu ocazia întocmirii înscrisului de funcţionarul competent este îndeplinită, inculpatul îndeplinind funcţia de primar al comunei Nicolae Bălcescu la momentul săvârşirii faptei.

Incriminând falsul intelectual, legiuitorul nu a prevăzut cerinţa ca falsificarea înscrisului oficial să fie de natură a produce consecinţe juridice. Includerea acestei cerinţe în conţinutul infracţiunii ar fi fost de prisos, din moment ce înscrisul, din punctul de vedere al condiţiilor de formă şi al competenţei celui care l-a emis este un înscris valabil, iar conţinutul său nu corespunde realităţii. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, decizia penală nr. 90/A/12.03.2015).

În ceea ce priveşte existenţa unei premise, de principiu, se constată că este necesară existenţa unei stări de fapt anterioară, care să justifice întocmirea unui înscris oficial (în cazul falsului material) sau, respectiv, cu privire la care înscrisul oficial trebuie să constate anumite date în conformitate cu adevărul şi să servească ca mijloc de probă pentru acea stare de fapt. În cauză, starea de fapt preexistentă a rezidat în desfăşurarea şedinţei de consiliu local, iar procesul-verbal din data de 18.10.2017 a fost întocmit pentru a constata şi a proba această stare de fapt (dezbaterile, participanţii la şedinţă, măsurile dispuse etc.).

Însă, pot fi reţinute infracţiuni de fals intelectual şi în lipsa unei situaţii premisă în situaţia în care făptuitorul realizează înscrisul pentru a atesta existenţa, nereală de altfel, a împrejurărilor care impuneau realizarea înscrisului respectiv.

Având în vedere că falsul intelectual este o infracţiune intenţionată, nu interesează scopul sau mobilul conduitei.

În ceea ce priveşte urmarea imediată, aceasta constă în starea de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile oficiale.

Cu privire la legătura de cauzalitate, Înalta Curte reţine că aceasta nu trebuie dovedită, rezultând din materialitatea faptei.

Prin urmare, criticile inculpatului, în sensul că fapta sa nu se circumscrie tipicităţii infracţiunii de fals intelectual, dar şi că lipseşte situaţia premisă a faptelor pentru care a fost condamnat, nu pot fi primite, Înalta Curte apreciindu-le nefondate.

În realitate, criticile inculpatului vizează chestiuni privind temeinicia hotărârii de condamnare şi nu conformitatea hotărârii atacate cu dispoziţiile legii.

Referitor la faptul că instanţa de apel nu a analizat apărările inculpatului, Înalta Curte constată că această critică nu se circumscrie cazului de casare invocat în prezenta cauză.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul nu a evidenţiat elemente de nelegalitate, care să conducă la concluzia că faptele pentru care a fost condamnat nu constituie infracţiuni, ci a solicitat o reinterpretare a probelor, prin prisma unor critici comune cu cele formulate cu titlu de apărări în fond şi apel.

Starea de fapt reţinută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casaţie. Astfel, susţinerile recurentului, în sensul că fapta pentru care a fost condamnat, aceea de a semna o adresă care menţionează realitatea susţinerilor din respectiva şedinţă a consiliului local sunt nefondate. O eventuală reevaluare a conţinutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 din C. proc. pen., în condiţiile în care, recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. întruneşte toate elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 711/P din 12 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 711/P din 12 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2023.

GGC - MM