Existence of unpubliced emergency committee decisions and mandatory first-instance legal reasoning for non-existence sanctions

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2021, pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, anularea integrală sau parţială a Hotărârii CNSU nr. 16 din 10.03.2021 şi a anexelor acesteia, precum şi emiterea unui alt HCNSU care să cuprindă măsuri graduale de combatere a Covid 19, fără limitarea dreptului reclamantului de circulaţie în intervalul orar 22:00 - 5.00 condiţionat de o declaraţie pe proprie răspundere. Fără cheltuieli de judecată.

Reclamantul A. a formulat, la data de 19.03.2021, cerere de completare a cererii de chemare în judecată, în contradictoriu doar cu pârâtul Guvernul României, prin care a solicitat anularea şi a Hotărârii de Guvern nr. 293/10.03.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cât şi anularea Anexelor nr. 1, II şi III ale hotărârii de guvern.

Prin precizarea de acţiune transmisă la data de 22.03.2021, reclamantul a arătat că solicită anularea pct. 26 din Anexa la HCNSU nr. 16/10.03.2021 referitor la intervalul orar 22 - 06, iar în cazul H.G. nr. 293/2021, solicită anularea pct. 2 al alin. (2) din Anexa 3, prevederi pe care le consideră nelegale şi netemeinice.

Reclamantul A. a formulat, la data de 31.03.2021, cerere de completare a cererii de chemare în judecată, prin care arată că înţelege să ceară anularea art. 2l şi art. 22 din H.G. nr. 348/2021 prin care se modifică H.G. nr. 293/2021, atacată iniţial, arătând, totodată, că îşi menţine toate celelalte considerente. A ataşat cererii de completare jurisprudenţă despre care menţionează că face dovada interesului şi că nu este necesară plângerea prealabilă.

La data de 16.03.2021, B. a formulat cerere de intervenţie accesorie, în interesul reclamantului A., solicitând, în temeiul art. 67 C. proc. civ., admiterea acţiunii şi anularea Hotărârii CNSU nr. 16/10.03.2021 şi anexele acesteia, ca fiind neconstituţională, exagerată şi adoptată fără o analiză pertinentă.

La data de 22.03.2021, numitul C. a formulat, în temeiul art. 62, 63 şi urm. C. proc. civ., art. 126 alin. (6), art. 52 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, art. 6 pct. 1 CEDO, cerere de intervenţie principală, prin care a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate inexistenţa Hotărârii CNSU nr. 16/10.03.2021, cu obligarea pârâţilor CNSU şi Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a formulat, la data de 16.04.2021, în temeiul art. 61 alin. (1) şi (3), art. 63 şi urm. C. proc. civ., cerere de intervenţie accesorie, în interesul pârâtului Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, solicitând instanţei admiterea, în principiu, a cererii de intervenţie accesorie şi respingerea acţiunii reclamantului.

La data de 20.04.2021, Ministerul Afacerilor Interne a formulat cerere de intervenţie accesorie, în interesul pârâtului Guvernul României, solicitând admiterea, în principiu, a cererii de intervenţie şi respingerea acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

Prin încheierea de şedinţă din 13 septembrie 2021, instanţa, pentru motivele expuse prin acea încheiere, a dispus următoarele: a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României cu privire la cererea de anulare a Hotărârii Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 16/2021; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, invocată de intervenientul principal, ca rămasă fără obiect; a unit cu fondul cauzei următoarele excepţii: excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii având ca obiect anularea parţială a H.G. nr. 293/2021; excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Guvernul României, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile şi pentru lipsa caracterului de act administrativ; excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii prin raportare la cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul C.; excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii, invocate de pârâtul Guvernul României raportat la cererea de intervenţie accesorie formulată de B.; excepţia lipsei de interes a reclamantului şi excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile, invocate de pârâtul M.A.I. raportat la acţiunea principală şi excepţia lipsei de interes raportat la cererea de intervenţie principală; excepţiile invocate de intervenientul accesoriu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul M.A.I, privind lipsa de interes a reclamantului în formularea acţiunii şi excepţia inadmisibilităţii cererii de constatare a inexistenţei unui act administrativ; a respins cererea formulată de intervenientul principal C. privind amendarea numitului D..

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 97/2021 pronunţată la 28 septembrie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii, excepţii invocate de pârâtul Guvernul României şi de intervenientul accesoriu în interesul pârâtului - Ministerul Afacerilor Interne, prin raportare la cererea de chemare în judecată şi la cererea de intervenţie accesorie formulată de B., a respins excepţia lipsei calităţii procesual active a intervenientului în interes propriu C., excepţie invocată de pârâtul Guvernul României, a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Guvernul României prin raportare la cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul în interes propriu C., a respins excepţia lipsei de interes, excepţie invocată de intervenienţii în interesul pârâţilor - Ministerul Afacerilor Interne şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin raportare la cererea de intervenţie principală, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie, excepţie invocată de intervenientul în interesul pârâtului - Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin raportare la cererea de intervenţie principală, a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum fost modificată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi cu pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a respins cererea formulată de reclamant având ca obiect anularea parţială a HCNSU nr. 16 formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă, a respins cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantului formulată de intervenientul accesoriu B., a admis în parte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul C., a constatat inexistenţa Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 16/10.03.2021, a respins de cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul C.

în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă, a admis cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României formulată de Ministerul Afacerilor Interne, a respins cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, formulată de intervenientul accesoriu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi a respins cererea formulată de intervenientul în interes propriu C. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 97/2021 pronunţată la 28 septembrie 2021 de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs A., Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă reprezentat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Interne şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului.

3.1. Recurentul-reclamant A. a susţinut că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi că instanţa de fond încălcat şi aplicat greşit normele de drept material.

În drept a invocat prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Deşi legal citat cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru recurentul-reclamant nu a îndeplinit această obligaţie şi la termenul de judecată din data de 6 octombrie 2022, Înalta Curte a admis excepţia netimbrării recursului promovat de A..

3.2. Ministerul Afacerilor Interne prin recursul incident a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a menţionat că, raportat la momentul la care acţiunea a fost judecată, nu erau îndeplinite condiţiile de exercitare, respectiv de susţinere a unei acţiuni civile, cerinţe obligatorii prevăzute de art. 32 şi art. 1 194 şi următoarele din C. proc. civ., dispoziţii legale pe care instanţa le-a nesocotit.

În ceea ce priveşte obligativitatea formulării plângerii prealabile în cazul actului normativ, aceasta subzistă chiar şi după modificările aduse dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prin Legea nr. 212/25.07.2018, prin introducerea alin. (5) la textul de lege indicat, excepţia reglementată prin alineatul nou introdus vizând, în opinia instituţiei noastre, actele administrative cu caracter individual.

Soluţia dată de prima instanţă cu privire la excepţia lipsei de interes în susţinerea cererii de chemare în judecată având ca obiect anulare H.G. nr. 293/2021 este nelegală, întrucât, prin normele cuprinse la art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 8 alin. (1) Legea nr. 554/2004 oferă subiectelor de drept privat un mecanism de contencios administrativ subiectiv, în cadrul căruia sancţiunea juridică a anulării unui act administrativ nelegal poate fi aplicată numai dacă actul respectiv are efecte vătămătoare asupra dreptului subiectiv sau interesului legitim afirmat de reclamant.

3.3. Prin recursul incident, Guvernul României a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a precizat că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi că instanţa de fond încălcat şi aplicat greşit normele de drept material.

A apreciat că soluţia instanţei de fond nesocoteşte prevederile art. 32 alin. (1) lit. d), art. 33 şi art. 193 C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 7 şi art. 8 alin. (1l) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, în ceea ce priveşte respingerea ca nefondată a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru nerespectarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, a menţionat faptul, în speţă, sesizarea instanţei de contencios administrativ a fost făcută în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor legale anterior menţionate.

Cu privire la respingerea ca nefondată a excepţiei lipsei de interes în promovarea cererii de anulare a Hotărârii Guvernului nr. 293/2021 şi a Hotărârii Guvernului nr. 348/2021, menţionează faptul că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 C. proc. civ., una din condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o cerere de chemare în judecată constă în aceea că reclamantul trebuie să justifice existenţa unui folos practic, material sau moral, în a efectua respectivul demers. Totodată, interesul trebuie să fie legitim, personal, născut şi actual.

Însă, apreciază că recurentul-reclamant nu a probat existenţa interesului personal în prezenta speţă, motivele prezentate de acesta putând fi incluse cel mult în categoria interesului general.

Totodată, Hotărârea Guvernului nr. 348/2021, care modifică şi completează H.G. nr. 293/2021, s-a aplicat în intervalul 26.02.2021 - 12.04.2021.

Opinează că este greşită aprecierea instanţei de fond, potrivit căreia recurentul-reclamant a justificat un interes direct şi personal în exercitarea dreptului la acţiune.

3.4. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. solicitând reţinerea cauzei spre rejudecare şi, în urma rejudecării, respingerea în tot a cererii de intervenţie principală.

În susţinerea recursului a prezentat următoarele motive:

- instanţa de fond nu a prezentat nici un argument pentru care a admis cererea de intervenţie principală a domnului C., rezumându-se doar să menţioneze şi să preia argumentele instanţei supreme date în alte speţe respectiv din decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3479/2021 (pagina 24, penultimul paragraf), precum şi argumente din decizia nr. 157/2020 a Curţii Constituţionale.

Astfel, pe de o parte, instanţa de fond nu a argumentat în niciun fel soluţia adoptată şi, pe de altă parte, nu a luat în considerare şi soluţiile Înaltei Curţi date în speţe similare care conduc la adoptarea unei soluţii de respingere a cererii intervenientului. În acest sens, menţionează Decizia 3979/16.09.2021 pronunţată în dosarul x/2021 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizie care schimbă trendul jurisprudenţial în materie.

- în materia publicării hotărârilor CNSU emise înainte de adoptarea O.U.G. nr. 63/2021, atât instanţa de fond, cât şi Înalta Curte (în dosarul nr. x/2021) a statuat că "prevederile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 (versiunea în vigoare la data emiterii actelor atacate) stabilesc că "pentru starea de alertă instituită pentru prevenirea şi combaterea unei pandemii COVID-19" nu sunt aplicabile, printre altele, dispoziţiile art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 21/2004, rezultând că aceste prevederi, în mod neîndoielnic, au semnificaţia că, la data emiterii actelor atacate, nu era obligatorie publicarea lor în Monitorul Oficial al României", potrivit principiului tempus regist actum.

De asemenea, instanţa supremă a precizat că "în ceea ce priveşte adoptarea O.U.G. nr. 63/2021 ulterior emiterii hotărârilor în cauză, sancţiunea inexistenţei actelor administrative cu caracter normativ nu poate fi constatată în condiţiile în care la momentul emiterii exista o prevedere legală specială care excepta hotărârile de la obligaţia publicării".

- potrivit cadrului normativ în vigoare până la adoptarea O.U.G nr. 63/2021 şi până la intrarea în vigoarea a Legii nr. 55/2020, dispoziţiile art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 21/2004 prevedeau că "(1) Hotărârile prin care se declară, se prelungeşte sau încetează starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel naţional sau pe teritoriul mai multor judeţe, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar cele prin care se declară, se prelungeşte sau încetează starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, se publică în Monitorul Oficial al autorităţii administrativ-teritoriale respective şi intră în vigoare Ia data publicării."

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 55/2020 a fost schimbat cadrul normativ privind declararea, prelungirea şi încetarea stării de alertă pe timpul pandemiei de COVID-19 - care se realizează prin hotărâre de Guvern - dispoziţiile art. 42 din O.U.G. nr. 21/2004 au devenit inaplicabile, iar, în vederea punerii în aplicare măsurilor legea menţionată, Guvernul adoptă hotărâri, la propunerea ministerelor de resort sau a CNSU.

De la data intrării în vigoare a completărilor aduse prin O.U.G. nr. 63/2021, (data publicării în M. Of. 30.06.2021), prin nou-introdusul articol nr. 421 alin. (1) din O.U.G. nr. 21/2004, hotărârile Comitetului Naţional cu caracter normativ emise în aplicarea prevederilor art. 20 se publică de îndată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Excepţia cu privire la obligativitatea publicării acestor tipuri de hotărâri, care au ca obiect propuneri cu privire la prelungirea stării de alertă, a fost prevăzută de alin. (2) al art. 72 din Legea nr. 55/2020 care a stabilit faptul că dispoziţia de la art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 21/2004, nu se aplică.

Această lipsă de obligativitate a publicării în Monitorul Oficial, statuată de legiuitor prin norma precizată anterior, avea în vedere faptul că, prin aceste tipuri de hotărâri, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă formulează propuneri cu privire la prelungirea stării de alertă precum şi unele măsuri privind gestionarea acestei situaţii, propuneri care urmează să stea la baza analizei şi, după caz, materializării în hotărârea Guvernului privind prelungirea acestei stări.

Pe de altă parte, se poate observa faptul că hotărârile emise de C.N.S.U. pe acest subiect au caracter administrativ, acestea fiind documente de analiză pe baza cărora urmează să fie fundamentată şi adoptată o decizie a Guvernului României.

Prin controlul de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională prin decizia nr. 392/08.06.2021, judecătorul constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 cu referire la art. 42 alin. (3) din O.U.G. nr. 21/2004 sunt neconstituţionale (privind accesul la justiţie în procedura de drept comun a contenciosului administrativ), ci nu cu referire la dispoziţiile art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 21/2004 (prin care instituie excepţia de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârilor C.N.S.U), astfel încât a rămas în vigoare excepţia de la publicare a hotărârilor C.N.S.U. instituită de art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, dispozitie legală care producea efecte şi exista în ordinea de drept la data publicării HCNSU nr. 16/2021 exceptată de la de la publicare la acea dată, potrivit legii în vigoare).

- Referitor la aprecierile instanţei de fond asupra art. 11 alin. (1) din Legea 24/2000 pentru "ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate", există obligativitatea publicării în Monitorul Oficial, menţionează următoarele:

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă este, potrivit dispoziţiilor art. 81 alin. (3) din O.U.G. nr. 21/2004: "un organism interinstituţional format din miniştri sau secretari de stat desemnaţi de aceştia şi conducători ai instituţiilor publice centrale sau persoane cu drept de decizie desemnate de aceştia, în funcţie de tipurile de risc gestionate sau funcţiile de sprijin repartizate în competenţă în cadrul Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă", iar hotărârile adoptate de acesta nu pot fi considerate acte ale conducătorului unui organ al administraţiei publice centrale de specialitate, în sensul art. 11 din Legea nr. 24/2000, menţionat anterior, ci o hotărâre a unui organ colegial al administraţiei publice centrale de specialitate (nu este actul normativ al conducătorului acestui organ colegial).

Scopul înfiinţării Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă este, potrivit dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din O.U.G. nr. 21/2004, adoptarea deciziilor strategice necesare pentru gestionarea situaţiilor de urgentă determinate de tipurile de risc stabilite prin hotărâre a Guvernului, respectiv este necesar un timp scurt (24 de ore de la producerea unei calamităţi) pentru a emite o hotărâre.

Hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă prin care se propun măsuri pe durata stării de alertă nu se încadrează în categoria actelor normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate, potrivit art. 11 din Legea nr. 24 din 2000, astfel încât nu sunt creatoare de drepturi şi obligaţii pentru subiectele de drept.

Ca natură juridică, hotărârile emise de C.N.S.U. se încadrează în categoria actelor administrative cu caracter individual care se adresează altui subiect de drept, Guvernul României, având caracter premergător hotărârilor de Guvern prin care se instituie măsuri pe durata stării de alertă.

Astfel se poate observa din conţinutul reglementării că fiecare articol începe cu sintagma "se propune(...)" sau "se consideră necesar în ceea ce priveşte fiecare set de măsuri avute în vedere pentru reducerea riscului epidemiologic.

Hotărârile adoptate de C.N.S.U., având ca obiect propuneri de măsuri potrivit art. 71 din Legea nr. 55/2020, nu pot fi considerate acte administrative normative, în sensul art. 11 din Legea nr. 24/2000, ele reprezentând în fapt propuneri ce nu pot avea, în sine, niciun efect în privinţa intervenientului. Mai mult de atât, art. 3 şi art. 4 din H.C.N.S.U. nr. 16/2021 nu conţin măsuri de natură a produce nici un efect asupra intervenientului. Astfel, menţinerea sentinţei atacate ar afecta buna organizare şi funcţionare a unor instituţii de stat, articolele 3 şi 4 având ca obiect organizarea unor instituţii de stat pe perioada stării de alertă.

Astfel, fiind o hotărâre a unui organ colegial al administraţiei publice centrale de specialitate, cu rol consultativ, H.C.N.S.U. nr. 16/2021 vine în sprijinul adoptării hotărârii de Guvern prin care s-au instituit măsuri, pe durata stării de alertă.

Din acest motiv, numai pentru hotărârile de Guvern se instituie obligativitatea publicării în Monitorul Oficial în temeiul Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În concluzie, faţă de aspectele de fapt şi de drept anterior indicate, solicită admiterea recursului declarat, casarea sentinţei nr. 97/2021, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, în urma rejudecării, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

4. Apărări formulate în cauză

Recurentul-intervenient Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neindicarea motivelor de nelegalitate, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenţii-pârâţi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă reprezentat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Guvernul României au depus întâmpinări la recursul reclamantului, prin care au invocat excepţia nulităţii căii de atac, au solicitat să se constate că recursul este lipsit de interes, iar în subsidiar, respingerea căii de atac ca nefondat;

Intimatul-intervenient Departamenul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MAI a depus întâmpinare, prin care solicită să se constate că recursul reclamantului este nul în temeiul art. 489 alin. (1) şi (2) rap.la art. 490 alin. (1) C. proc. civ., precum şi respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-intervenient C. a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate formulată în dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Totodată a precizat că art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 este neconstituţional.

La data de 7 decembrie 2022, Înalta Curte a dispus crearea dosarului nr. x/2021 şi prin încheierea de la acea dată a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

La data de 6 octombrie 2022, intimatul-intervenient C. a invocat şi depus în scris la dosar excepţia rămânerii fără efect a recursurilor declarate de Guvernul României şi MAI, lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă reprezentat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

5.1. Cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

La data de 6 octombrie 2022, intimatul-intervenient C. depus la dosar cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulând următoarele întrebări:

1) "Interpretarea dispoziţiilor prevăzute de art. 72 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din 15.05.2020, cu trimitere la art. 42 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, în sensul de a se stabili dacă acestea vizează conţinutul art. 42 din O.U.G. nr. 21/2004 la data de 13.05.2020 (în forma anterioară modificării prin O.U.G. nr. 68/2020), care reprezintă momentul încheierii procedurii legislative a Proiectului de Lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (PL- X nr. 251/2020), or dacă acestea vizează conţinutul art. 42 din O.U.G. nr. 21/2004 aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 68/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 391 din 14.05.2020"

2) "Dacă în interpretarea dispoziţiilor prevăzute de art. 72 coroborat cu art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID19, cu trimitere la art. 42 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgentă, în virtutea principiului "lex speciali derogat generali" se poate concluziona că Hotărârile prin care se declară, se prelungeşte sau încetează starea de alertă, precum şi cele prin, care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel naţional sau pe teritoriul mai multor judeţe nu se publică în Monitorul Oficial al României, partea I, or dacă în virtutea principiului "specialis inferior non derogat legi generali superiori" rămân aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative".

Analizând cererea de sesizare întemeiată pe dispoziţiile art. 519 C. proc. civ., Curtea o apreciază ca neîntemeiată pentru următoarele motive:

Art. 519 C. proc. civ., invocat ca şi temei de drept în susţinerea cererii, prevede că:

"Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţa, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă si asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Intimatul - intervenient a sesizat instanţa de judecată cu o cerere de intervenţie principală, prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate inexistenţa Hotărârii CNSU nr. 16/10.03.2021, cu obligarea pârâţilor CNSU şi Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată.

În raport de obiect, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 519 C. proc. civ., dat fiindcă soluţionarea prezentului recurs nu depinde de lămurirea chestiunii de drept invocată de intervenientul principal. Aceasta în condiţiile în care, pentru a pronunţa soluţia de admitere în parte a cererii de intervenţie în interes propriu, Curtea de Apel Braşov a avut în vedere următoarele:

"Prin cererea de intervenţie formulată de intervenientul în interes propriu C., s-a solicitat, constatarea inexistenţei Hotărârii nr. 16/2021 emisă de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, motivat de faptul că acest act normativ nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României.

Sub acest aspect, Curtea reţine că la data de 9 iunie 2021, a fost pronunţată Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3.479, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 15 iunie 2021, prin care a fost anulată Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 9/2021, constatându-se faptul că nu a fost îndeplinită obligaţia prevăzută la art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la asigurarea publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În considerarea acestei decizii, a fost adoptată O.U.G. nr. 63/2021, publicată în M.Of. nr. 43 din 30 iunie 2021, prin care s-a stabilit, la art. II, pct. 2:

"(1) Hotărârile Comitetului Naţional cu caracter normativ emise în aplicarea prevederilor art. 20 se publică de îndată în Monitorul Oficial al României, Partea I." Din modificarea legislativă intervenită, reiese că legiuitorul a recunoscut necesitatea publicării în Monitorul Oficial a hotărârilor emise de Comitetul Naţional, pentru ca acestea să producă efecte juridice.

Motivarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu are în prezenta cauză putere de lucru judecat, însă considerentele expuse în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3.479, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 15 iunie 2021 vor fi preluate de instanţă, având în vedere rolul pe care îl are instanţa supremă, de orientare a practicii, în vederea unificării practicii la nivel naţional.

Astfel, instanţa reţine că potrivit art. 6 O.U.G. nr. 21/2004, comitetele pentru situaţii de urgenţă sunt parte din sistemul naţional de apărare, iar potrivit art. 81 alin. (3) O.U.G. nr. 21/2004, "(3) Comitetul naţional este un organism interinstituţional format din miniştri sau secretari de stat desemnaţi de aceştia şi conducători ai instituţiilor publice centrale sau persoane cu drept de decizie desemnate de aceştia, în funcţie de tipurile de risc gestionate sau funcţiile de sprijin repartizate în competenţă în cadrul Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă."

Curtea Constituţională a României, în considerentele Deciziei nr. 157/2020 din 13 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 397/15.05.2020, a reţinut că "În emiterea deciziilor, ordinelor şi a dispoziţiilor, organismele, organele şi structurile abilitate în managementul situaţiilor de urgenţă acţionează ca organe de stat, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Având în vedere natura şi compunerea acestei instituţii, fiind format din miniştri sau secretari de stat desemnaţi de aceştia şi conducători ai instituţiilor publice centrale sau persoane cu drept de decizie desemnate de aceştia, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă emite acte normative care se supun obligaţiei impuse de art. 11 alin. (1) Lg. 24/2000, potrivit căruia "(1) În vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

În cauză, Hotărârea CNSU nr. 16/2021 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, astfel cum a reieşit chiar din recunoaşterea pârâtului, astfel că se impune aplicarea sancţiunii corespunzătoare.

Având în vedere că nu este îndeplinită condiţia pentru intrarea în vigoare a actului normativ, sancţiunea care intervine este inexistenţa actului normativ. Inexistenţa actului administrativ a fost recunoscută de doctrină pentru a sancţiona acele neconformităţi care sunt evidente, fără a mai fi necesară analizarea legalităţii actului prin prisma criteriilor generale în baza cărora se realizează această analiză.

Pentru aceste considerente, Curtea va admite în parte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul C., va constata inexistenţa Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 16/10.03.2021. Totodată, faţă de soluţia dată cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Guvernul României, Curtea va respinge cererea de cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul C. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă."

Totodată, trebuie precizat că, în cauză, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită are ca obiect "Interpretarea dispoziţiilor prevăzute de art. 72 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din 15.05.2020, cu trimitere la art. 42 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă".

În consecinţă pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 519 C. proc. civ. va respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, formulată de C..

5.2. Analizând cererea de suspendare a judecăţii formulată de C., Înalta Curte urmează a o respinge pentru următoarele considerente:

Referitor la cererea de suspendare a prezentei cauzei până la pronunţarea Curţii Constituţionale a României asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 invocate în dosarele nr. x/2021 şi nr. y/2021, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".

Chiar dacă, prin încheierea de şedinţă din 28 martie 2022 pronunţată în dosarul asociat nr. x/2021 s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 cu referire la art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 21/2004 şi a fost sesizată instanţa constituţională şi prin încheierea de şedinţă din 7 decembrie 2022 în dosarul asociat nr. x/2021 s-a respins cererea, ambele formulate de intimatul-intervenient, prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă a judecării cauzei, lăsat la latitudinea instanţei de judecată, care poate aprecia oportunitatea unei asemenea măsuri.

Lipsa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în situaţia admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate, precum şi abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, relevă intenţia legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri.

În egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanţa nu poate suspenda cursul judecăţii în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcţie de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.

Însă, în prezenta cauză, raportat la argumentele aduse prin cererea depusă la data de 6 octombrie 2022, Înalta Curte apreciază că nu se impune suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, motiv pentru care va respinge cererea formulată.

5.3. Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii recursului promovat de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, excepţii invocate de către intervenientul C., pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte, excepţia inadmisibilităţii, invocată prin prisma faptului că se încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii de şedinţă din data de 17 mai 2021(din eroare în partea introductivă a încheierii este menţionat 19 aprilie 2021) pronunţată de Curtea de Apel Braşov în raport de dispoziţiile art. 430 C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la 17 mai 2021, Curtea de Apel Braşov printre altele, în temeiul a art. 62 C. proc. civ. a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie formulată de C..

Judecătorul fondului şi-a motivat soluţia raportat la faptul că "prin această cerere se contestă şi se formulează critici privitoare la HCNSU nr. 16/10.03.2021 ce face şi obiectul acţiunii, faţă şi de împrejurarea că acest act este un act administrativ cu caracter normativ".

Excepţia inadmisibilităţii cuprinde toate acele demersuri procesuale ce au ca finalitate comună respingerea unei anumite cereri formulate în procesul civil drept inadmisibilă.

Înalta Curte are obligaţia de a verifica admisibilitatea cererii de recurs prin raportare la prevederile art. 486 C. proc. civ., admisibilitate ce nu implică şi nici nu exclude temeinicia sau legalitatea cererii, acestea fiind aspecte ce ţin de fondul cauzei, ci reprezintă doar un filtru procedural prealabil, ponderat de echilibrul între dreptul la un proces echitabil şi de liberul acces la justiţie şi condiţiile impuse de legiuitor.

Intimatul-intervenient solicită a se constata inadmisibilitatea cererii de recurs prin prisma considerentelor reţinute de către judecătorul fondului la momentului admiterii cererii de intervenţie, adică solicită ca instanţa să efectueze o verificare a raportului juridic de drept material în privinţa existenţei şi a întinderii dreptului dedus judecăţii. Or, o asemenea analiză presupune deja evocarea fondului, context în care momentul procesual al examinării admisibilităţii recursului a fost depăşit.

Înalta Curte respinge excepţia nulităţii recursului invocată, pe cale de întâmpinare.

Referitor la excepţia lipsei de interes în susţinerea căii de atac, Înalta Curte reţine că intimatul-intervenient a învederat că recursul este lipsit de interes, întrucât in prezent măsurile nu au mai fost prelungite printr-un nou act administrativ, starea de alertă fiind încetată în luna aprilie 2022, iar CNSU nu a arătat motivele pentru care subzistă interesul său în continuarea demersului de verificare a legalităţii unui act administrativ normativ ale cărui efecte au încetat în totalitate, prin ajungerea la termenul pentru care a fost emis, această împrejurare fundamentând concluzia că interesul procesual al susţinerii recursului nu mai subzistă.

Dreptul de a promova acţiune se naşte o dată cu HCNSU nr. 16/2020 atacată şi, pe cale de consecinţă, soluţia de constatare a inexistenţei ei, dispusă de instanţa de fond îşi produce în continuare efectele, iar recurenta-pârâtă justifică interesul soluţionării recursului, scopul fiind menţinerea în tot a actului contestat.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată de intimatul-intervenient.

5.4. În ceea ce priveşte excepţia netimbrării recursului declarat de A., Înalta Curte constată următoarele:

La termenul de judecată din data de 6 octombrie 2022, Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului formulat de recurentul-reclamant A., invocată din oficiu, a constatat că este întemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "(1)Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.", iar dispoziţiile art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum şi dispoziţiile art. 197 din acelaşi cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligaţia recurentului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin rezoluţia din data de 17 ianuarie 2022, dar şi prin citaţia emisă la data de 16.08.2022, s-a dispus comunicarea acestuia că are obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege, iar, conform art. 197 din C. proc. civ., netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrag anularea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac în condiţiile legii.

De asemenea, prevederile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. stabilesc faptul că, la cererea de recurs, se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit alin. (3) această cerinţă fiind prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Pentru aceste motive, urmează a anula, ca netimbrat, recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 97/2021 din 28 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

5.5. În examinarea recursurilor incidente formulate de Guvernul României şi Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte urmează a avea în vedere dispoziţiile art. 491 alin. (1) din C. proc. civ., care prevăd că în privinţa acestora sunt incidente dispoziţiile art. 472 şi art. 473 din acelaşi Cod, aplicabile în mod corespunzător.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 491 din C. proc. civ., "(1) Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile". Totodată, art. 472 prevede la alin. (1) că " Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe", iar alin. (2) statuează în sensul că: "Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect".

Din contextul normativ evidenţiat este de reţinut, pe de o parte, conţinutul art. 472 alin. (1) C. proc. civ. sus-menţionat, care se referă la apelul incident ca fiind mijlocul procedural pus la dispoziţia intimatului (legiuitorul neavând în vedere sintagma "oricare dintre părţi’’), la un moment la care acestuia i-a expirat termenul pentru formularea propriei căi de atac (în caz contrar apelul său fiind unul principal), iar, pe de altă parte, condiţionalitatea dedusă din art. 472 alin. (2) din C. proc. civ. în privinţa soluţionării celor două căi de atac, una principală şi cealaltă adiţională.

Aşadar, cum legiuitorul a înţeles să transpună aplicarea prevederilor art. 472 alin. (2) din C. proc. civ. şi în privinţa procedurii de soluţionare a recursului incident, Înalta Curte reţine că recursurile incidente declarate de Guvernul României şi Ministerul Afacerilor Interne au rămas fără efect, având în vedere că în cauza de faţă a fost constatată nulitatea recursului principal.

5.6 . Înalta Curte analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă reprezentat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Controlul judiciar declanşat de A. are ca obiect anularea integrală sau parţială a Hotărârii CNSU nr. 16 din 10.03.2021, a Hotărârii de Guvern nr. 293/10.03.2021 şi a art. 2l şi art. 22 din H.G. nr. 348/2021 prin care se modifică H.G. nr. 293/2021.

La data de 22.03.2021, numitul C. a formulat, în temeiul art. 62, 63 şi urm. C. proc. civ., art. 126 alin. (6), art. 52 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, art. 6 pct. 1 CEDO, cerere de intervenţie principală, prin care a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate inexistenţa Hotărârii CNSU nr. 16/10.03.2021, cu obligarea pârâţilor CNSU şi Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată

Instanţa de fond a admis în parte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul C., a constatat inexistenţa Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 16/10.03.2021, respingând în rest acţiunea principală şi celelalte cereri formulate în cauză.

Prin recursul promovat Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. susţinând că instanţa de fond nu a arătat motivele pe care se sprijină soluţia de constatare a inexistenţei HCNSU nr. 16/2021 şi încălcat şi aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.

Analizând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, instanţa de fond nu a făcut o analiză proprie la momentul în care a constatat inexistenţa Hotărârii CNSU nr. 16/2021.

Astfel, judecătorul fondului a procedat la admiterea cererii de intervenţie principală şi a constatat inexistenţa Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 16/10.03.2021, fără a expune ce anume a format convingerea sa asupra acestei soluţii, copiind constatările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul Deciziei nr. 3.479, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 15 iunie 2021, prin care a fost anulată Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 9/2021 şi precizările Curţii Constituţionale a României, în considerentele Deciziei nr. 157/2020 din 13 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 397/15.05.2020. Acestea în condiţiile în care, de principiu, în sistemul de drept românesc, hotărârile de speţă ale instanţelor judecătoreşti nu constituie izvor de drept.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

Or, în cauza de faţă, din perspectiva considerentelor generale înfăţişate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a motivat soluţia adoptată.

Având în vedere că instanţa de fond nu a expus motivele pentru care a apreciat că este incidentă inexistenţa HCNSU nr. 16/2021 într-un mod care să corespundă prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi exigenţelor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanţa de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport cu această soluţie, nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critici care urmează a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă reprezentat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, va casa în parte sentinţa atacată şi va trimite spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cererea de intervenţie principală formulată de C., precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, formulată de C..

Respinge cererea de suspendare a judecăţii formulată de C..

Respinge excepţia lipsei de interes şi inadmisibilităţii recursului promovat de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 97/2021 din 28 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Constată rămase fără efect recursurile incidente declarate de Guvernul României şi Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinţei nr. 97/2021 din 28 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul declarat de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă reprezentat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinţei nr. 97/2021 din 28 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi trimite spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cererea de intervenţie principală formulată de C., precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 7 decembrie 2022.