Applicability of the lex mitior principle to statutory interruption of the criminal statute of limitations following constitutional invalidation of procedural interruption norms

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele

Prin sentinţa penală nr. 74 din 20 ianuarie 2022, pronunţată de Judecătoria Bacău, în dosarul nr. x/2018, în baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 80 C. pen., s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. şi conducerea pe drumul public a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

În baza art. 81 alin. (3) C. pen., a fost aplicat inculpatului un singur avertisment, fiind atenţionat asupra conduitei sale viitoare, respectiv adoptarea unei comportament mai diligent atât în raporturile personale, cât şi profesionale, pentru evitarea consecinţelor la care se poate expune, dacă va mai comite infracţiuni, respectiv posibilitatea aplicării unei pedepse cu închisoare cu suspendare sub supraveghere sau chiar a unei pedepse privative de libertate.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 82 alin. (3) C. pen. privind anularea renunţării la pedeapsă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

Prin decizia penală nr. 715 din data de 11 august 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, a fost desfiinţată în totalitate sentinţa apelată şi, pe fond:

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., pentru infracţiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Curtea de Apel Bacău a reţinut că atât prescripţia răspunderii penale, cât şi întreruperea prescripţiei sunt instituţii de drept substanţial, în privinţa cărora se aplică regulile legii penale mai favorabile atât în ceea ce priveşte termenele, cât şi în ceea ce priveşte cauzele de întrerupere sau suspendare.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a statuat în acelaşi sens, anume că, în materia prescripţiei răspunderii penale se aplică regulile legii penale mai favorabile (Decizia nr. 1092 din 18 decembrie 2012). Totodată, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională, deoarece respectivele dispoziţii legale sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma «oricărui act de procedură» din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie.

Prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale în ansamblul lor.

Întrucât prevederile art. 155 alin. (1) C. pen. au natura unei legi penale substanţiale, principiul legii penale mai favorabile este pe deplin aplicabil, inclusiv în cazul actelor normative declarate neconstituţionale. Cele două decizii ale Curţii Constituţionale se aplică tuturor cauzelor penale care erau pendinte la data de 25 iunie 2018 şi niciun act procedural efectuat până la data de 25 iunie 2018 nu poate produce efecte întreruptive de prescripţie a răspunderii penale, în baza unei prevederi legale care, încă de la intrarea sa în vigoare, a configurat o unică soluţie normativă neconstituţională, sancţionată ca atare.

Instanţa de apel a reţinut că, în prezenta cauză, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 şi data de 30 mai 2022, deoarece, în această perioadă, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului prescripţiei, condiţii în care prescripţia specială nu va opera, urmând a fi evaluată numai prin raportare la termenele generale prevăzute de art. 154 C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., curtea de apel a constatat că, potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., la data de 11 decembrie 2016, data comiterii celor două fapte de către inculpatul A., a început să curgă termenul general de prescripţie de 5 ani, care s-ar fi împlinit la data de 10 decembrie 2021, conform art. 186 alin. (1) teza finală C. pen., dacă nu ar fi aplicabilă vreuna dintre cauzele de suspendare a cursului prescripţiei.

În speţă, cursul prescripţiei a fost suspendat timp de 60 de zile, conform art. 43 alin. (2) din Anexa 1 la Decretul Preşedintelui nr. 195 din 16 martie 2020, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020), aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 3 din 19 martie 2020, pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 19 martie 2020), respectiv conform art. 64 alin. (5) din Anexa 1 la Decretul Preşedintelui nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020), aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4 din 16 aprilie 2020, pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 16 aprilie 2020).

Suspendarea cursului prescripţiei pentru 60 de zile îşi produce efectele juridice potrivit art. 156 C. pen., astfel că termenul general de 5 ani al prescripţiei răspunderii penale s-a împlinit, în speţă, la data de 8 februarie 2022.

Împotriva deciziei penale nr. 715 din data de 11 august 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În motivarea căii de atac, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în argumentarea căruia a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a constatat în mod eronat împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale a inculpatului A., pentru cele două fapte reţinute în sarcina sa.

În acest sens, s-a arătat că faptele deduse judecăţii au fost comise la data de 11 decembrie 2016, iar actele de procedură îndeplinite în mod legal în cauză şi comunicate inculpatului pe tot parcursul procesului penal au avut aptitudinea de a întrerupe cursul prescripţiei răspunderii penale şi rămân valabile, întrucât sunt guvernate de principiul tempus regit actum (ordonanţa procurorului din 13 martie 2017, prin care a fost confirmată ordonanţa prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect, ordonanţa procurorului din 20 iunie 2017 prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului, aducându-i-se la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile procesuale). Trimiterea în judecată a inculpatului s-a dispus prin rechizitoriul nr. x/2017 din 7 noiembrie 2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, fiind comunicat inculpatului în procedura de cameră preliminară şi, ulterior îndeplinirii acestor acte de procedură, a început să curgă un nou termen general de prescripţie.

S-a subliniat că, întrucât întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual, pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere între anii 2018 şi 2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie efectuate anterior, în perioada anilor 2014-2018, deoarece nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

În procesul penal, ca efect al principiului legalităţii, sub aspect procedural este aplicabil numai principiul imediatei aplicări a legii de procedură, avându-se în vedere întotdeauna legea în vigoare în momentul efectuării actului procesual, sens în care efectele întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale se produc instantaneu, de drept, acestea neputând fi înlăturate prin acte normative ulterioare sau prevederi declarate neconstituţionale. |

În final, Ministerul Public a arătat că a lipsi de efectul întreruptiv actele de procedură care, conform celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 297/2018, se comunicau inculpatului, ar lăsa practic fără conţinut instituţia întreruperii prescripţiei răspunderii penale, dincolo de limitele temporale şi argumentele avute în vedere de Curtea Constituţională.

În consecinţă, un act procedural valabil întocmit anterior Deciziei nr. 297/2018, care se comunică inculpatului, are aptitudinea de a întrerupe termenul de prescripţie a răspunderii penale, întrucât este prevăzut de o normă procesual penală şi nu poate intra sub incidenţa principiului specific dreptului penal substanţial, respectiv principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 11 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, respectiv 10 ianuarie 2023, Înalta Curte a luat concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpatului A., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

În acest sens, sub aspect factual, acuzaţiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, la data de 11 decembrie 2016, orele 16:40, în timp ce se afla la locuinţa numitului B. din comuna Filipeni, sat Frunteşti, jud. Bacău, inculpatul ar fi luat autoutilitara acestuia, marca x cu nr. de înmatriculare x din faţa locuinţei şi ar fi condus-o pe o distanţă de aproximativ 300 de metri pe DJ 241B, fără a poseda permis de conducere şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv, 0,90 g‰ alcool pur în sânge la proba I şi 0,80 g‰ alcool pur în sânge la proba II, fapte ce se circumscriu infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

Curtea de Apel Bacău a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă în speţă este cea în vigoare în intervalul 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, întrucât, în această perioadă, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie. Prin urmare, având în vedere data comiterii celor două fapte deduse judecăţii, respectiv, 11 decembrie 2016, dar şi suspendarea pe o durată de 60 de zile a cursului prescripţiei în contextul adoptării stării de urgenţă, termenul general de 5 ani al prescripţiei răspunderii penale s-a împlinit la data de 8 februarie 2022.

Examinând critica formulată în recurs în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanţei supreme – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, aceasta are caracter nefondat.

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Înalta Curte a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă.

În faza judecării apelului, Curtea de Apel Bacău a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale a inculpatului A., ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă menţionată.

În acest context jurisprudenţial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, prevăzute de 335 alin. (1) C. pen. şi art. 336 alin. (1) C. pen. este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani şi a început să curgă la data de 11 decembrie 2016, data săvârşirii infracţiunilor.

De vreme ce, pe de o parte, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, iar, pe de altă parte, cursul prescripţiei a fost suspendat în speţă pe o perioadă de 60 de zile, ca efect al adoptării reglementărilor specifice instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României, rezultă că termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în cauză, la data de 8 februarie 2022.

În consecinţă, în privinţa inculpatului A. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluţia dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 715 din data de 11 august 2022, pronunţată de Curtea de Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 715 din data de 11 august 2022, pronunţată de Curtea de Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2023.

GGC - MM