Statute of limitations interruption classified as material criminal law subject to lex mitior under Constitutional Court unconstitutionality rulings

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele

Prin sentinţa penală nr. 1024 din 4 octombrie 2019, pronunţată de Judecătoria Gherla, în al doilea ciclu procesual, în dosarul nr. x/2018, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

În baza art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) C. pen. şi a art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune.

În baza art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) C. pen. şi a art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 38 - art. 39 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, urmând ca, în final, acesta să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare.

S-a constatat că inculpatul A. este arestat în altă cauză.

S-au interzis inculpatului A. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până când pedeapsa va fi executată sau considerată ca executată.

S-au interzis inculpatului A. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 1 an, ca pedeapsă complementară.

S-a constatat că prejudiciul cauzat părţii civile B. S.A. a fost recuperat integral.

S-a dispus desfiinţarea totală a înscrisurilor falsificate (originale) aflate în dosarul de urmărire penală, respectiv adeverinţa de venit nr. 177 din 06.03.2014 şi adeverinţa de venit nr. 176 din 06.03.2014.

S-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta rămânând în sarcina statului.

Prin aceeaşi hotărâre s-au pronunţat soluţii şi faţă de inculpaţii C. şi D..

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, printre alţii, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1519/A din 18 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori în dosarul nr. x/2018, printre altele, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1024 din 4 octombrie 2019 pronunţată de Judecătoria Gherla, dispunându-se obligarea apelantului la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare condamnatul A..

Prin decizia penală nr. 1061/A din 19 august 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori în dosarul nr. x/2022, s-au decis următoarele:

În baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 432 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 426 lit. b) C. proc. pen., s-a admis în principiu şi pe fond contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 1519/A din 18 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori în dosarul nr. x/2018, care a fost desfiinţată, în parte, în latura penală, cu privire la contestator, iar în aceste limite, în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. (faptă comisă la 7 martie 2014) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. (faptă comisă la 7 martie 2014), ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale, înlăturându-se toate consecinţele condamnării.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 1063 din 19 decembrie 2019 emis de Judecătoria Gherla şi s-a dispus punerea, de îndată, în libertate a contestatorului A., dacă nu este arestat în altă cauză sau nu se află în executarea altor pedepse.

S-a dispus suportarea onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat din fondul Ministerului Justiţiei şi rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea contestaţiei în anulare.

Curtea de Apel Cluj a reţinut, în esenţă, că data de început a termenului de prescripţie generală a răspunderii penale este dictată de data săvârşirii faptelor reţinute în sarcina condamnatului, respectiv 7 martie 2014, termenul de prescripţie împlinindu-se la data de 7 martie 2019, anterior pronunţării deciziei penale nr. 1519/A/18.12.2019 a Curţii de Apel Cluj, care a făcut obiectul contestaţiei în anulare.

Sub aspectul valabilităţii actelor presupus întreruptive de prescripţie îndeplinite anterior publicării Deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, s-a arătat, în esenţă, că instanţa de contencios constituţional a tranşat în mod explicit consecinţele asociate pronunţării celei dintâi decizii amintite, în lipsa intervenţiei active a legiuitorului, şi anume absenţa din fondul activ al legislaţiei penale a vreunui caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii (25 iunie 2018) şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma (30 mai 2022).

Împotriva deciziei penale nr. 1061/A din 19 august 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori în dosarul nr. x/2022, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În motivarea căii de atac, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în argumentarea căruia a susţinut, în esenţă, că instanţa de contestaţie în anulare, rejudecând apelul, a constatat în mod eronat împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale a inculpatului A., pentru cele două fapte reţinute în sarcina sa.

În acest sens, s-a arătat că, raportat la limitele maxime de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, care, în speţă, ar fi fost comise de către condamnatul A. la data de 7 martie 2014, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale pentru ambele infracţiuni este, potrivit art. 155 alin. (4) C. pen., de 10 ani şi nu era împlinit la data de 18 decembrie 2019, când a fost pronunţată decizia nr. 1519/A a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

S-a argumentat, în acest sens, că, potrivit doctrinei relevante, în timp ce prescripţia este o instituţie de drept substanţial, întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual, iar actele întreruptive de prescripţie trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs. Inclusiv Curtea Constituţională a reţinut că aşezarea normelor în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor, ci trebuie avute în vedere obiectul de reglementare şi scopul acestora.

De altfel, potrivit art. 155 C. pen. (în forma în vigoare începând cu anul 2014), "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură", actul întreruptiv fiind esenţialmente un act de procedură, ale cărui valabilitate şi efecte sunt guvernate de principiul tempus regit actum. În cauza de faţă, au fost îndeplinite astfel de acte de procedură, unul dintre acestea fiind rechizitoriul emis la data de 30 martie 2018, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a condamnatului A..

S-a mai arătat că, prin Decizia nr. 473/2018 [prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi ale art. 154 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din C. pen..], Curtea Constituţională a reţinut, în ceea ce priveşte soluţia legislativă criticată – referitoare la declararea imprescriptibilităţii executării pedepselor principale în cazul infracţiunilor de omor şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării în vigoare a dispoziţiilor legale criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripţie – că opţiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispoziţiilor din materia prescripţiei, mai severe, inclusiv pentru infracţiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripţie a executării pedepsei nu s-a împlinit încă, nu este de natură să încalce dispoziţiile din art. 15 alin. (2) din legea fundamentală.

Ca urmare, examinarea efectelor neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile, iar actele de procedură îndeplinite înainte de 25 iunie 2018 şi-au produs efectele întreruptive de prescripţie.

Aceasta înseamnă că, în speţă, ulterior întocmirii rechizitoriului din 30 martie 2018, a început să curgă un nou termen general de prescripţie de 5 ani, care, în mod evident nu era împlinit la data de 18 decembrie 2019, data soluţionării definitive a cauzei.

Cum întreruperea cursului prescripţiei este o instituţie de drept procesual, pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere în perioada mai 2018 - mai 2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie îndeplinite în perioada 2014-2018, întrucât în materia de referinţă nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 6 decembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, respectiv, 10 ianuarie 2023, Înalta Curte a luat concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel subsecvent admiterii contestaţiei în anulare formulate de condamnat, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpatului A., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

În acest sens, sub aspect factual, acuzaţiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, la o dată neprecizată situată în prima parte a lunii martie 2014 – însă cel târziu la 7 martie 2014 – inculpatul ar fi completat în fals, cu prilejul întocmirii, adeverinţele de venit nr. 176/06.03.2014 şi nr. 177/06.03.2014, prin care a atestat în mod necorespunzător adevărului că numiţii C. şi D. erau angajaţi ai S.C. E. S.R.L., calitate în care fiecare dintre aceştia ar fi obţinut un venit net lunar de 1120 RON, respectiv 1250 RON, încredinţând înscrisurile astfel falsificate coinculpaţilor C., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.

De asemenea, la data de 7 martie 2014, acelaşi inculpat ar fi încredinţat coinculpaţilor C. şi D. adeverinţele de venit nr. 176/06.03.2014 şi nr. 177/06.03.2014 pe care le falsificase în prealabil, ajutându-i, astfel, să inducă în eroare persoana vătămată S.C. B. S.A. Satu-Mare, cu ocazia încheierii contractului de credit nr. x din 7 martie 2014 şi să-i cauzeze acesteia un prejudiciu în cuantum de 2629,98 RON, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.

Curtea de Apel Cluj a reţinut că data de început a termenului de prescripţie generală a răspunderii penale este data de 7 martie 2014, iar în absenţa din fondul activ al legislaţiei penale a vreunui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 7 martie 2019, anterior pronunţării deciziei penale nr. 1519/A/18.12.2019 a Curţii de Apel Cluj.

Examinând critica formulată de Ministerul Public în recurs în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanţei supreme – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, aceasta are caracter nefondat.

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Instanţa supremă a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă.

Subsecvent admiterii contestaţiei în anulare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 426 lit. (b) C. proc. pen. – soluţie ce nu poate face, în sine, obiect de cenzură în recurs în casaţie – Curtea de Apel Cluj a rejudecat apelul declarat de inculpatul A., valorificând, în acest cadru procesual, prescripţia generală a răspunderii penale ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022. Modalitatea de interpretare şi aplicare, în apel, a normelor de drept penal pertinente sub acest aspect este cea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă anterior menţionată.

În acest context jurisprudenţial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, prevăzute de 322 alin. (1) C. pen. şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani şi a început să curgă la data de 7 martie 2014, data săvârşirii faptelor.

De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în speţă, la data de 7 martie 2019.

În consecinţă, în cauză este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluţia dispusă faţă de inculpatul A. prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1061/A din data de 19 august 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1061/A din data de 19 august 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2023.

GGC - MM