Unlawful repeated appeal against final criminal enforcement decision: procedural inadmissibility due to exhaustion of ordinary review
Legislator summary
AI generatedIn a final decision, the High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the criminal appeal filed by the defendant against the Court of Appeal's ruling, thereby upholding the procedural hierarchy that left the Court of Appeal's decision of October 7, 2022, in force. The case involved a procedural challenge to a criminal enforcement matter concerning the medical security measure of mandatory treatment; the defendant had repeatedly attempted to contest decisions rendered by lower courts, first the Court of First Instance and then the District Court, but the appellate court had previously rejected the challenge as inadmissible because the District Court's decision was already final and could not be subject to a regular appeal under the Criminal Procedure Code. Relying on Articles 4251(7)(1)(a) and 597(7)-(8) of the Criminal Procedure Code, the court held that the legal system establishes a coherent hierarchy of appeals where decisions resolving appeals in enforcement matters are final and non-appealable, making the defendant's third attempt to use the ordinary appeal remedy a violation of the principle of legality and the exhaustion of procedural avenues. Consequently, the court ordered the defendant to pay 50 RON in judicial costs to the state, while the fee of 340 RON for the ex officio legal counsel remained a state obligation.
Legislator headnote
AI generatedart. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 275 alin. (6) C. proc. pen, art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 597 alin. (7) C. proc. pen, art. 568 alin. (1) C. proc. pen; Unlawful repeated appeal against final criminal enforcement decision: procedural inadmissibility due to exhaustion of ordinary review: Prin decizia penală nr. 90/CJ din 07 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A., împotriva deciziei penale nr. 299/2022 din data de 18.08.2022 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosar nr. x/2022.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2022
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 90/CJ din 07 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A., împotriva deciziei penale nr. 299/2022 din data de 18.08.2022 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosar nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.. a fost obligată contestatoarea la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.. onorariul apărătorului desemnat din oficiu a rămas în sarcina statului, urmând a fi avansat Baroului Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că, prin decizia penală nr. 299/2022 din data de 18.08.2022 a Tribunalului Iaşi, dată în dosar nr. x/2022, în baza disp.art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia promovată de petenta A., împotriva sentinţei penale nr. 1524 pronunţate de Judecătoria Iaşi la data de 30.06.2022, în dosarul nr. x/2022, sentinţă care a fost menţinută.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie A., care a reiterat criticile şi aspectele formulate şi în faţa instanţelor inferioare în grad.
S-a arătat că, în faţa instanţei de control judiciar petenta nu s-a prezentat, deşi a fost legal citată, însă aceasta a fost reprezentată de un apărător desemnat din oficiu, care a declarat că nu a luat legătura cu aceasta.
La termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea contestaţiei, Curtea, din oficiu, a invocat inadmisibilitatea căii de atac de faţă, excepţie ce a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, instanţa a considerat că este întemeiată, susţinând, în esenţă, că dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
În speţă, s-a constatat de către Curte că la 23.09.2022 a fost învestită cu soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei penale nr. 299/CJ/2022 din 18.08.2022 pronunţată de către Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2022, prin care s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de petenta A., împotriva sentinţei penale nr. 1524/30.06.2022 a Judecătoriei Iaşi, pronunţate în dosarul nr. x/2022, decizie care era definitivă.
S-a reţinut că, potrivit art. 597 alin. (7) C. proc. pen., hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, iar alin. (8) al aceluiaşi articol prevede că decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia este definitivă.
În consecinţă, s-a constatat că petenta A. a formulat contestaţie împotriva unei decizii definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi ordinare de atac.
Împotriva deciziei penale nr. 90/CJ din 07 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat contestaţie A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi – secţia penală la data de 05.12.2022, fiind fixat termen de judecată la data de 14.12.2022 cu citarea contestatoarei şi cu asigurarea apărării obligatorii a acesteia.
La termenul din 14.12.2022 Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii căii de atac.
Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Dând eficienţă principiului stabilit prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolele III, III1, V din C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În urma unui scurt istoric al hotărârilor pronunţate în cauză, se constată următoarele:
- prin sentinţa nr. 1524 din 30.06.2022 pronunţată de Judecătoria Iaşi, în baza art. 568 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi, privind înlocuirea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical cu măsura de siguranţă a internării medicale faţă de intimata A..
A fost menţinută măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, dispusă faţă de bolnava A. prin sentinţa penală nr. 3227/02.12.2010 a Judecătoriei Iaşi, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 73/01.02.2011 a Tribunalului Iaşi.
S-a dispus ca, după rămânerea definitivă a sentinţei, copii ale acesteia, împreună cu o copie de pe raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. x/27.05.2022, întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi, să fie comunicate Direcţiei Sanitare a Judeţului Iaşi, care urma să comunice, de îndată, bolnavei A. unitatea sanitară la care urma să efectueze tratamentul şi Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi;
- prin decizia penală nr. 299 din 18.08.2022 pronunţată de Tribunalul Iaşi, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.. a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia promovată de petenta A., împotriva sentinţei penale nr. 1524 pronunţate de Judecătoria Iaşi la data de 30.06.2022, în dosarul nr. x/2022, sentinţă care a fost menţinută;
- prin decizia nr. 90/CJ din 07.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi (ce face obiectul prezentei contestaţii), în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A., împotriva deciziei penale nr. 299/2022 din data de 18.08.2022 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosar nr. x/2022.
Astfel cum s-a menţionat deja, procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual. Inadmisibilitatea operează automat şi inevitabil ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că formularea unei căi de atac de către A. împotriva deciziei penale nr. 90/CJ din 07.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţie penală şi pentru cauze cu minori (prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia declarată împotriva unei decizii a Tribunalului Iaşi pronunţată în materia executării măsurilor de siguranţă, care a rămas definitivă la data de 18.08.2022) reliefează exercitarea repetată a căilor de atac împotriva unor hotărâri definitive, respectiv în condiţii care nu sunt prevăzute de legea procesual penală. Or, o decizie prin care instanţa de control judiciar (Curtea de Apel Iaşi) a respins o cale ordinară de atac (contestaţie), ca inadmisibilă, exercitată anterior împotriva unei decizii prin care o primă instanţă de control judiciar (Tribunalul Iaşi) a soluţionat o contestaţie formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen., nu mai poate fi atacată, pentru a treia oară, cu calea ordinară de atac a contestaţiei prevăzută de art. 4251 C. proc. pen.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 90/CJ din 07 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată contestatoarea la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 90/CJ din 07 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2022.