Community Service Execution: Burden of Proof for Medical Incapacity Under Law No. 253/2013

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra contestaţiei de faţă,

Prin sentinţa penală nr. 83/F din data de 09 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I-a Penală, în dosarul nr. x/2022 s-a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de petentul condamnat A. cu privire la sentinţa penală nr. 249/F/22.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I Penală în dosarul nr. x/2016.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 249/F/22.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 131A/25.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus condamnarea petentului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 91 C. pen. pentru un termen de supraveghere de 4 ani.

Totodată, instanţa de fond, în baza art. 93 alin. (3) C. pen., a impus condamnatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public, Bucureşti sau în cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Bucureşti pe o perioadă de 120 de zile.

S-a evidenţiat, în baza raportului de evaluare întocmit de consilierul de probaţiune responsabil de caz, că, în ceea ce priveşte obligaţia de a presta pe parcursul termenului de supraveghere o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile (240 de ore) în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 2 Bucureşti sau în cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, aceasta nu a fost pusă în executare, deşi termenul de supraveghere urmează a fi finalizat la data de 24.05.2022.

S-a reţinut că petentului condamnat i s-a aplicat un prim avertisment scris încă de la data de 16.05.2019, abaterea constând în neprezentarea adeverinţei medicale în termen de 30 de zile de la data solicitării, în vederea demarării procedurii legale şi a întocmirii documentaţiei pentru executarea obligaţiei.

S-a reliefat că deşi i s-a pus în vedere petentului, timp de 3 ani că este necesară prezentarea unui certificat medical care să ateste dacă este sau nu apt să execute munca în folosul comunităţii, petentul nu a făcut-o, deşi ar fi fost foarte simplu să obţină un asemenea certificat, dacă situaţia sa medicală, astfel cum a fost prezentată Serviciului de Probaţiune ar fi fost reală.

Petentul a prezentat doar o adeverinţă de la medicul de familie, datată 09.08.2019, la peste 1 an de la data începerii supravegherii, în care este menţionat diagnosticul "hepatită", fără a se preciza tipul bolii, cu recomandarea de a evita "efortul fizic şi stressul" şi fără menţiuni cu privire la capacitatea de a presta muncă în folosul comunităţii la unităţile menţionate în sentinţa penală de condamnare, deşi tipul activităţilor ce urmau a fi prestate era cunoscut.

A mai depus petentul o adeverinţă medicală datată 27.01.2022, cu diagnosticul "status postcovid, afectare pulmonară, hepatită cronică tip B"., precum şi rezultatul testării pozitive cu SARSCov 19 din 06.10.2021, fişa de spitalizare de zi, alte înscrisuri care atestă afecţiuni medicale acute.

Instanţa de fond a considerat că nu se impune efectuarea unei expertize a capacităţii de muncă, întrucât era în sarcina petentului, conform legii, să prezinte un certificat medical cu privire la împrejurarea dacă este sau nu apt să efectueze muncă în folosul comunităţii, iar culpa pentru neprezentarea certificatului medical îi aparţine în exclusivitate.

S-a apreciat că din înscrisurile depuse de petent nu rezultă fără echivoc împrejurarea că afecţiunea de care suferă, respectiv Hepatita B, îl face inapt pentru efectuarea muncii în folosul comunităţii la una dintre cele două unităţi menţionate în sentinţa de condamnare iar în ceea ce priveşte infecţia cu SARSCov 19, aceasta a intervenit la peste 3 ani de la data luării petentului în evidenţa Serviciului de Probaţiune şi nici cu privire la aceasta nu rezultă, fără echivoc, că are drept consecinţă incapacitatea de muncă a petentului.

S-a concluzionat că petentul nu a făcut dovada faptului că nu ar fi apt să presteze muncă în folosul comunităţii, astfel că nu există nicio împiedicare la executarea obligaţiei de a presta muncă în folosul comunităţii, obligaţie stabilită prin sentinţa de condamnare.

S-a considerat că celelalte susţineri ale petentului, în sensul că a promovat cereri de revizuire, că s-au emis ordonanţe de clasare cu privire la alte persoane, că încadrarea juridică pentru care a fost condamnat este netemeinică, lipsind unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv subiectul calificat şi că ar fi fost cercetat de două ori pentru aceleaşi fapte, astfel că în cauză este aplicabil principiul ne bis in idem, instanţa constată că sunt aspecte care exced, în mod evident, obiectului contestaţiei la executare.

Împotriva susmenţionatei sentinţe a formula contestaţie petentul condamnat A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:

În mod greşit instanţa de fond a respins contestaţia la executare formulată întrucât din actele medicale depuse la dosar rezultă cu evidenţă imposibilitatea executării obligaţiei de a presta muncă în folosul comunităţii urmare a afecţiunilor medicale de care suferă.

S-a susţinut că deşi a efectuat demersuri pentru a obţine adeverinţa solicitată de Serviciul de Probaţiune din care să rezulte incapacitatea de muncă în raport de locurile de muncă stabilite nu a putut obţine o astfel de adeverinţă urmare a refuzului instituţiilor medicale abilitate.

S-a reliefat că a solicitat Serviciului de probaţiune să demareze procedura legală pentru a se dispune de instanţa de executare încetarea obligaţiei de a executa muncă în folosul comunităţii însă solicitarea sa nu a fost acceptată.

Se relevă că, în prezent a expirat termenul de supraveghere astfel încât, fiind în incapacitate de a presta muncă în folosul comunităţii, instanţele ar trebui să dispună încetarea obligaţiei.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază contestaţia formulată ca nefondată din perspectiva următoarelor considerente:

Prin sentinţa penală nr. 249/F/22.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 131A/25.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus condamnarea petentului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 91 C. pen. pentru un termen de supraveghere de 4 ani.

Totodată, instanţa de fond, în baza art. 93 alin. (3) C. pen., a impus condamnatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public, Bucureşti sau în cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Bucureşti pe o perioadă de 120 de zile.

Conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 253/2013

(1) Consilierul de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune în a cărui circumscripţie locuieşte persoana care urmează a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, primind copia hotărârii judecătoreşti, decide, pe baza evaluării iniţiale a persoanei, în care din cele două instituţii din comunitate menţionate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligaţia şi tipul de activitate, comunicând acestei instituţii o copie de pe dispozitivul hotărârii, precum şi decizia sa.

(3) După evaluarea iniţială, pentru emiterea deciziei prevăzute la alin. (1), persoana supravegheată prezintă un certificat medical eliberat, după caz, de medicul său de familie sau de un medic de medicină generală, care confirmă faptul că persoana este aptă pentru prestarea unor activităţi dintre cele propuse de consilierul de probaţiune şi nu prezintă risc pentru sănătatea altor persoane. Pentru persoanele care nu pot suporta costurile evaluării medicale, acestea sunt suportate de la bugetul de stat.

(6) În cazul în care persoana supravegheată a devenit inaptă pentru prestarea unor activităţi dintre cele stabilite de consilierul de probaţiune ori prezintă risc pentru sănătatea altor persoane, aceasta prezintă un certificat medical eliberat potrivit dispoziţiilor legale care confirmă faptul că persoana nu mai este aptă.

(7) În cazul constatării incapacităţii de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, zilele de muncă neremunerată în folosul comunităţii rămase neexecutate nu se mai execută, cu excepţia situaţiei în care, pe durata termenului de supraveghere, starea de incapacitate temporară de muncă încetează. Dispoziţiile alin. (5) şi (6) se aplică în mod corespunzător.

(10) Supravegherea şi controlul respectării obligaţiei de executare a muncii neremunerate în folosul comunităţii, atât cu privire la persoana supravegheată, cât şi cu privire la instituţia din comunitate stabilită, se efectuează de serviciul de probaţiune competent.

Înalta Curte constată că obligaţia de a presta muncă în folosul comunităţii nu a fost pusă în executare întrucât petentul condamnat nu a prezentat Serviciului de Probaţiune competent certificatul medical care să confirme faptul că este apt pentru prestarea unor activităţi dintre cele propuse de consilierul de probaţiune, astfel cum impune art. 51 alin. (3) din Legea nr. 253/2013.

Înalta Curte subliniază că hotărârea de condamnare a rămas definitivă la data de 25.05.2018 iar înregistrarea la Serviciul de Probaţiune s-a realizat la data de 05.06.2018.

Totodată, se reţine de Înalta Curte faptul că petentul condamnat s-a aflat în supravegherea Serviciului de Probaţiune din data de 26.07.2018 când i-a fost adus la cunoştinţă şi a semnat procesul-verbal conţinând măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse prin hotărârea de condamnare.

Înalta Curte evidenţiază că potrivit art. 1461 din H.G. nr. 1079/2013, persoana condamnată are obligaţia de a depune documentele medicale solicitate într-un termen de 30 de zile de la momentul la care consilierul le-a solicitat.

Din înscrisul intitulat Comunicare a informaţiilor cu privire la situaţia persoanei supravegheate, întocmit la data de 26.07.2018 şi semnat de petent, acesta a afirmat că va începe executarea obligaţiei de a presta muncă în folosul comunităţii în luna octombrie 2018.

Cu toate acestea, deşi au existat numeroase solicitări din partea Serviciului de Probaţiune, petentul condamnat nu a depus la Serviciul de probaţiune certificatul medical impus de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 253/2013 nici până la data de 14.06.2019, fapt ce a împiedicat punerea în executare a obligaţiei de a presta muncă în folosul comunităţii.

Înalta Curte observă că abia în data de 13.08.2019, deci după mai mult de un an de la momentul la care petentului condamnat i s-au adus la cunoştinţă obligaţiile impuse prin hotărârea de condamnare, acesta a prezentat o adeverinţă medicală emisă de medicul de familie din care rezultă diagnosticul de hepatită şi recomandarea de a evita efortul fizic şi stressul.

O primă concluzie care se impune este aceea că, petentul condamnat, în perioada 26.07.2018 – 13.08.2019, a refuzat, în mod nejustificat de a executa obligaţia de a presta muncă în folosul comunităţii, împiedicând începerea executării acestei obligaţii prin nedepunerea la Serviciul de Probaţiune a certificatului medical prev. de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 253/2013.

Ulterior acestei adeverinţe, act medical care reprezintă un început de dovadă privind aptitudinea petentului de a presta muncă în folosul comunităţii, acesta avea obligaţia potrivit art. 51 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 253/2013 de a prezenta un certificat medical privind incapacitatea or capacitatea redusă de a munci la locurile de muncă stabilite de Serviciul de Probaţiune, demers care însă nu a fost efectuat de petent, nici până la data soluţionării prezentei contestaţii.

Înalta Curte reţine o a doua concluzie, potrivit cu care, în perioada 13.08.2019 şi până la prezentarea actelor medicale privind infecţia cu SARSCOV2, în anul 2022, petentul condamnat, a refuzat, în mod nejustificat de a executa obligaţia de a presta muncă în folosul comunităţii, împiedicând începerea executării acestei obligaţii prin nedepunerea la Serviciul de Probaţiune a certificatului medical prev. de art. 51 alin. (3) sau 6 din Legea nr. 253/2013.

Aserţiunile petentului condamnat potrivit cu care ar fi fost împiedicat în obţinerea certificatelor medicale necesare evaluării capacităţii de muncă, în vederea începerii executării obligaţiei de a presta muncă în folosul comunităţii, de refuzul instituţiilor medicale abilitate de a emite actele medicale solicitate de Serviciul de Probaţiune, nu au fost probate, întrucât nu s-au depus la dosarul cauzei probe care să ateste că petentul condamnat s-a programat în vederea obţinerii certificatelor medicale.

Totodată, Înalta Curte remarcă intervalele de timp foarte mari între cele două acte medicale prezentate de petent, care acoperă aproape integral termenul de supraveghere de 4 ani stabilit prin hotărârea de condamnare, în care nu s-a făcut dovada nici unei suspiciuni cu privire la capacitatea de a munci a petentului condamnat.

În consecinţă, stabilind, conform situaţiei de fapt prezentate, că petentul condamnat a împiedicat, până la expirarea termenului de supraveghere, începerea executării obligaţiei de a presta muncă în folosul comunităţii, solicitarea sa de a se dispune reducerea numărului zilelor la care a fost obligat să presteze muncă în folosul comunităţii sau de a dispune încetarea acestei obligaţii, apar ca fiind neîntemeiate, astfel cum, în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

Înalta Curte mai observă şi faptul că, anterior expirării termenului de supraveghere, Serviciul de Probaţiune, a sesizat instanţa de executare cu cererea de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, unul dintre motive constituindu-l chiar refuzul de a executa obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii.

În raport de toate considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 83/F din data de 09 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I-a Penală, în dosarul nr. x/2022.

Va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 83/F din data de 09 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I-a Penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2022.