Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 69/RC/2023 AI generated

Influence peddling conviction upheld; extraordinary appeal on sentence reduction dismissed as beyond scope.

Case Number Decizia nr. 69/RC/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) dismissed as unfounded the appellant's extraordinary appeal (recurs în casaţie) against the Court of Appeal decision, thereby upholding the final conviction of the appellant for the offense of influence peddling (cumpărare de influenţă, art. 292 para. 1 Criminal Code) and the resulting sentence of 3 years, 10 months and 346 days of imprisonment plus a 5-year complementary ban on certain rights, and ordered the appellant to pay 200 RON in judicial costs. The appellant had challenged the appellate ruling only on the ground of illegal sentencing (art. 438 para. 1 pt. 12 Criminal Procedure Code, i.e., penalties applied outside legal limits), specifically arguing that the court failed to apply the sentence reduction under art. 19 of Law no. 682/2002 concerning cooperating witnesses (denunţ). The Court held that neither the refusal to grant that reduction nor the re-evaluation of the evidence or factual circumstances supporting it falls within the scope of the extraordinary appeal, which is limited to strictly legal review and cannot be used to re-individualize the sentence or dispute findings already settled with res judicata authority; the penalties imposed were otherwise within the legal limits.

Legislator headnote

AI generated

art. 396 alin. (2) C. proc. pen, art. 292 alin. (1) C. pen, art. 41 alin. (1) C. pen, art. 67 alin. (1) C. pen, art. 65 alin. (1) C. pen, art. 396 alin. (5) C. proc. pen; Influence peddling conviction upheld; extraordinary appeal on sentence reduction dismissed as beyond scope: 292 para. 1 Criminal Code) and the resulting sentence of 3 years, 10 months and 346 days of imprisonment plus a 5-year complementary ban on certain rights, and ordered the appellant to pay 200 RON in judicial costs. The appellant had challenged the appellate ruling only on the ground of illegal sentencing (art. 438 para. 1 pt. 12 Criminal Procedure Code, i.e., penalties applied outside legal limits), specifically arguing that the court failed to apply the sentence reduction under art. 19 of Law no. 682/2002 concerning cooperating witnesses (denunţ). The Court held that neither the refusal to grant that reduction nor the re-evaluation of the evidence or factual circumstances supporting it falls within the scope of the extraordinary appeal, which is limited to strictly legal review and cannot be used to re-individualize the sentence or dispute findings already settled with res judicata authority; the penalties imposed were otherwise within the legal limits.

Keywords

AI generated
grounds for cassation criminal sentence judicial review of sentencing res judicata peddling factual grounds

Cited Legislation

AI generated
art. 396 alin. (2) C. proc. pen
x/2017, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., cu antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev.
art. 292 alin. (1) C. pen
de art. 292 alin. (1) C. pen.
art. 41 alin. (1) C. pen
la art. 41 alin. (1) C. pen.
art. 67 alin. (1) C. pen
În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.
art. 65 alin. (1) C. pen
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev.
art. 396 alin. (5) C. proc. pen
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.
art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen
la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev.
art. 105 C. pen
În baza art. 105 C. pen., s-a anulat liberarea condiţionată dispusă prin s.p.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

Basis for rejecting the extraordinary appeal of cassation as unfounded.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Used to oblige the appellant to pay judicial expenses to the state.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Used to keep the fee of the court-appointed lawyer at the state's expense.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 804 din data de 17.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia I Penală, în dosarul nr. x/2017, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., cu antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 105 C. pen., s-a anulat liberarea condiţionată dispusă prin s.p. nr. 1592/18.08.2016 a Judecătoriei Găesti.

În baza art. 43 alin. (1), art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa de 3 ani închisoare restul rămas de executat de la data de 01.08.2016 (cu luarea în considerare a 270 zile câştig ca măsură compensatorie), de 346 zile, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare şi 346 de zile, precum şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cp+3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, b C. pen. 1969 (conform s.p. nr. 201/2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a-II-a Penală, def. prin d.p. nr. 2821/2013 a ICCJ).

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. 1969, pe durata executării pedepsei rezultante.

În temeiul art. 60 C. pen., s-a dispus ca pedeapsa principală să se execută în regim de detenţie.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu de la data de 04.10.2016 la 09.11.2017, precum şi perioada executata între 01.08.2016-24.08.2016 (data liberării condiţionate).

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii B. şi A..

Prin decizia penală nr. 685/A din data de 03.06.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 804 din data de 17.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia I Penală, în dosarul nr. x/2017.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond, printre altele, cu privire la inculpatul A., s-a dispus:

În temeiul art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În temeiul art. 67 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul art. 38 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 10 luni închisoare, respectiv pedeapsa principală de 3 ani şi 10 luni închisoare.

În temeiul art. 43 alin. (1), (2) C. pen., s-a adăugat pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare la restul rămas neexecutat de 346 zile, dispunându-se ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală de 3 ani, 10 luni şi 346 zile de închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva deciziei din apel, nr. 685/A din data de 03.06.2022, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 16.06.2022, data poştei, completat prin cererea din data de 22.06.2022, data poştei, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie, s-a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, în esenţă, inculpatul A. a arătat că: a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, fără o motivare concludentă şi temeinică, bazată pe probe pertinente; instanţa de apel nu i-a permis inculpatului administrarea de probe pe întreg parcursul procesului penal pentru a putea să îşi dovedească nevinovăţia; la termenul când nu s-a putut prezenta, fiind imobilizat la pat, a fost audiată martora C., în lipsa sa, iar asistenţa sa juridică nu a fost efectivă şi eficientă din partea apărătorului din oficiu; instanţa a reluat conţinutul actului de sesizare fără a se stabili data săvârşirii infracţiunii.

De asemenea, în cuprinsul motivării, în ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., inculpatul A. a susţinut că instanţa de apel i-a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege în condiţiile în care trebuia să beneficieze de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 în sensul reducerii limitelor de pedeapsă cu jumătate, faţă de adresa DIICOT depusă la dosar în original.

Pe cale de consecinţă, inculpatul a solicitat reducerea limitelor de pedeapsă şi aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, faţă de adresa DIICOT aflată la dosar.

După îndeplinirea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 439 C. proc. pen., instanţa de apel a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La data de 30.08.2022, dosarul de recurs în casaţie a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 18.10.2022, dată până la care, de asemenea, a fost întocmit şi depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 18 octombrie 2022, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Pentru a dispuse astfel, Înalta Curte a constatat că aspectele invocate de recurentul inculpat A. prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., vizând criticile acestuia în sensul că instanţa de apel i-a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege pot fi analizate prin prisma cazului de casare invocat, cu excepţia însă a celorlalte critici invocate prin recursul în casaţie referitoare la probatoriul cauzei, starea de fapt ori nevinovăţia inculpatului, acestea fiind chestiuni care excedează cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de lege.

În consecinţă, în limitele precizate prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte a constatat că prezenta cerere de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 434 alin. (1), art. 435, art. 436 alin. (1) lit. b) şi de art. 437 din C. proc. pen. rap. la art. 438 C. proc. pen., cauza putând fi analizată prin prisma cazului de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., doar relativ la criticile inculpatului în sensul că instanţa de apel i-a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 29.11.2022, cu citarea recurentului inculpat şi asigurarea apărării. La termenul acordat, recurentul inculpat a solicit amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, cerere admisă de instanţă, fiind de asemenea admisă şi solicitarea recurentului privind acordarea unui termen de grefă. Astfel, în cauză s-a stabilit termen pe fond la data de 31.01.2023 şi termen de grefă la data de 15.12.2022, ora 10:00, Arhiva secţiei penale, cu citarea recurentului inculpat A., la locul de detenţie. De asemenea, prin încheierea de şedinţă din data de 29.11.2022, Înalta Curte a respins cererea formulată de recurentul inculpat A. privind suspendarea executării deciziei penale nr. 685/A din data de 03.06.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2017.

Cu prilejul dezbaterilor, la termenul din 31.01.2023, s-au luat concluziile apărării recurentului inculpat şi ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul cauzei de recurs în casaţie, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie declarat inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate, ca atare, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Din interpretarea acestei dispoziţii legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei, printre altele, prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.

Aşadar, prin sintagma mai sus menţionată "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, prin sentinţa penală nr. 804/2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia I Penală, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia recurată, inculpatul A. a fost condamnat la următoarele pedepse principale: de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 41 alin. (1) C. pen. şi de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Astfel, în temeiul art. 38 şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 10 luni închisoare, respectiv pedeapsa principală de 3 ani şi 10 luni închisoare.

De asemenea, reţinându-se săvârşirea faptelor în stare de recidivă, în temeiul art. 43 alin. (1), (2) C. pen., instanţa de apel a adăugat pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare la restul rămas neexecutat de 346 de zile, dispunându-se ca inculpatul A. să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 3 ani, 10 luni şi 346 zile de închisoare.

Se reţine că, în concret, în temeiul cazului de casare invocat, recurentul inculpat A. a criticat hotărârea curţii de apel, întrucât nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, apreciindu-se astfel că, fără a se reţine incidenţa art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu privire la reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă în cazul formulării unui denunţ, recurentului inculpat i-au fost aplicate pedepse în alte limite prevăzute de lege. În susţinerea acestor afirmaţii, recurentul inculpat a arătat că la dosarul cauzei se regăsesc adresele Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în original, precum şi trimise prin mail de inculpat, din care rezultă îndeplinirea condiţiilor pentru reţinerea art. 19 din Legea nr. 682/2002 în ceea ce îl priveşte, însă nu au fost luate în considerare de către instanţe.

Aşadar, se constată că recurentul inculpat A. critică prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, faptul că pedepsele stabilite sunt în afara limitelor legale ca urmare a nereţinerii de către instanţa de apel a unei cauze de reducere a pedepsei.

Înalta Curte nu poate avea în vedere critica recurentului inculpat A. referitoare la neaplicarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât aceasta nu poate fi examinată prin prisma cazului de recurs în casaţie invocat şi anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., ca urmare a faptului că reţinerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei reprezintă o chestiune de apreciere a instanţei, fie în primă instanţă, fie în apel, numai acestea fiind în măsură să stabilească dacă un inculpat a denunţat şi a facilitat sau nu identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni.

Încadrarea juridică dată faptelor, reţinerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanţelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casaţie reglementat ca şi o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Aşa cum s-a arătat, fiind prevăzut ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală.

Pe calea recursului în casaţie nu se poate invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante şi le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casaţie nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Concluzia este aceeaşi nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci şi a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta din urmă poate avea consecinţe în planul tratamentului sancţionator.

În cazul unor manifestări de voinţă ale inculpaţilor intervenite pe parcursul procesului penal, orientate spre obţinerea unui tratament sancţionator mai blând, conţinutul obiectiv al acestora nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casaţie, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reţinute prin hotărârea definitivă, fie în sensul înlăturării unui beneficiu deja recunoscut, fie dimpotrivă, al recunoaşterii acestuia direct pe calea recursului în casaţie.

Aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 referitoare la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă este o chestiune de fond, ce trebuia avută în vedere de instanţă la individualizarea judiciară a pedepsei, ca un criteriu obiectiv. Aplicarea acestor prevederi legale are consecinţe asupra limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea dedusă judecăţii, în sensul reducerii la jumătate a acestora şi stabilirii unei pedepse între aceste limite în procesul complex al individualizării pedepsei realizat cu ocazia judecării pe fond a cauzei.

Conform legii, dar şi a practicii judiciare, critica recurentului inculpat în sensul că instanţa de apel nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, pentru care în opina recurentului sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, nu se circumscrie cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres şi limitativ prevăzut de lege.

Astfel de susţineri nu urmăresc să supună cenzurii Înaltei Curţi legalitatea pedepsei aplicate în speţă prin raportare la particularităţile faptice reţinute prin decizia recurată, ci tind la o reevaluare a însuşi conţinutului acestor particularităţi, în scopul recunoaşterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancţionator, ceea ce excede scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate de art. 433 şi art. 447 C. proc. pen.

Înalta Curte menţionează că, dacă în cauză, instanţa de apel ar fi reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi nu ar fi redus, în mod corespunzător, limitele de pedeapsă ca urmare a acestor prevederi, atunci s-ar fi putut considera că s-ar fi aplicat o pedeapsă nelegală, în accepţiunea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Or, această situaţie nu se regăseşte în contextul cauzei, întrucât instanţa de apel nu a făcut aplicarea dispoziţiilor mai sus invocate de către recurent.

Aşa cum rezultă din decizia atacată în cauză, instanţa de apel a menţionat că "nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, în cazul inculpatului A., întrucât din adresele înaintate în mod oficial instanţei de control judiciar, urmare a solicitărilor efectuate, nu a rezultat valorificarea denunţurilor formulate de inculpat, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de aceste prevederi legale".

Prin urmare, aplicarea acestor dispoziţii legale pe calea recursului în casaţie, ar excede cadrului legal al acestei căi extraordinare de atac.

Totodată, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite inculpatului A. prin decizia penală atacată, pentru fiecare dintre fapte, dar şi pedeapsa rezultantă aplicată, sunt în limite legale, sub aspectului cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, de altfel recurentul inculpat necriticând acest aspect, ci doar împrejurarea că instanţa de apel nu a procedat la valorificarea art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Concluzionând, cum în concret toate argumentele formulate pe calea recursului în casaţie de faţă vizează individualizarea pedepselor aplicate ca urmare a nereţinerii unei cauze de reducere a pedepsei, rezultă că recursul în casaţie formulat este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 685/A din data de 03 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I penală, în dosarul nr. x/2017.

Faţă de soluţia dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 685/A din data de 03 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I penală, în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2023.

GGC - MM