Impact of constitutional unconstitutionality rulings on statute of limitations interruption in cassation appeals for driving without a license

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 227 din 11.05.2022 pronunţată de Judecătoria Sânnicolau Mare în dosar nr. x/2021, în temeiul art. 335 alin. (1) C. pen., raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., art. 396 alin. (1), (2) şi 10 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., , la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., ce face obiectul prezentului dosar, a fost săvârşită în concurs cu infracţiunile de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, 234 alin. (1) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. de lipsire de liberate în mod nelegal, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 473/04.03.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 552/A/25.05. 2015 a Curţii de Apel Timişoara şi din care a fost liberat condiţionat la data de 04.09.2018, cu un rest neexecutat din pedeapsa de 320 de zile.

În temeiul art. 105 alin. (1) C. pen., a fost anulată liberarea condiţionată dispusă la data de 04.09.2018, din executarea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 473/04.03.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 552/A/25.05.2015 a Curţii de Apel Timişoara, cu un rest neexecutat din pedeapsă de 320 de zile.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 473/04.03.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 552/A/25.05.2015 a Curţii de Apel Timişoara, s-au repus în individualitatea lor pedepsele de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. şi ped de art. 233, 234 alin. (1) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de liberate în mod nelegal, prev. şi şi ped. de art. 205 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. şi ped de art. 253 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen. şi s-a înlăturat sporul aplicat.

S-au descontopit pedepsele accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. şi pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, dispuse prin sentinţa penală nr. 473/04.03.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 552/A/25.05.2015 a Curţii de Apel Timişoara şi le-a repus în individualitatea lor.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 38 C. pen., s-a contopit pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. ce face obiectul prezentului dosar, cu pedepsele de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, 234 alin. (1) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de liberate în mod nelegal, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., dispuse prin sentinţa penală nr. 473/04.03.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 552/A/25.05.2015 a Curţii de Apel Timişoara, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea aceea de 4 (patru) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, dispunându-se ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-au contopit pedepsele accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., dispuse prin sentinţa penală nr. 473/04.03.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 552/A/25.05.2015 a Curţii de Apel Timişoara, inculpatul urmând să execute pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., care se execută pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., dispuse prin sentinţa penală nr. 473/04.03.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 552/A/25.05.2015 a Curţii de Apel Timişoara, inculpatul urmând să execute pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani, care se execută pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 105 alin. (3) C. pen., şi s-a dedus perioada executată.

S-a dedus din durata pedepsei cu închisoarea aplicate inculpatului, perioada executată, din data de 19.11.2014 şi până în data de 04.09.2018.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 829/A din data de 29.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 227/11.05.2022 pronunţată de Judecătoria Sânnicolau Mare, pe care a desfiinţat-o în totalitate.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, a fost încetat procesul penal faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Împotriva deciziei din apel, nr. 829/A din data de 29.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, la data de 11.10.2022, a formulat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin procuror, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

În drept, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

În motivarea cererii, în esenţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin procuror, a susţinut că decizia penală nr. 829/A din data de 29.09.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Timişoara este nelegală, întrucât în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vechiul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., instanţa de apel constatând împlinirea termenului prescripţiei răspunderii penale, întemeindu-şi soluţia pe considerentele Deciziilor CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României.

În opinia Parchetului, cvasiunanimitatea doctrinei consideră instituţia prescripţiei ca aparţinând dreptului penal substanţial şi ca atare aplică în materia prescripţiei regula legii penale mai favorabile.

Regula legii penale mai favorabile se aplică prescripţiei, nu şi actelor întreruptive de prescripţie. În timp ce prescripţia este o instituţie de drept substanţial, întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripţie trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum).

S-a arătat că la rândul său, Curtea Constituţională a reţinut că aşezarea normelor în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor, ci trebuie avute în vedere obiectul de reglementare şi scopul normei.

De altfel, art. 155 din C. pen. prevedea (în forma în vigoare începând cu 2014): "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură". Prin urmare, actul întreruptiv este esenţialmente un act de procedură. Fiind un act de procedură, valabilitatea şi efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

În concret, pentru motivele arătate în scris Ministerul Public a menţionat că examinarea efectelor neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile.

S-a mai arătat că, actele de procedură îndeplinite înainte de 2018 şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum. Ulterior îndeplinirii actului de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripţie. Pentru termenele de prescripţie generală neîmplinite, indiferent de data comiterii faptei, se aplică efectul întreruptiv de prescripţie; actele de procedură vor întrerupe cursul termenului de prescripţie în condiţiile O.U.G. nr. 71/2022.

În speţă, s-a susţinut că în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., în data de 08.11.2019, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect, iar la data de 07.07.2021, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acesta, aducându-i-se la cunoştinţă ambele calităţi (de suspect şi inculpat). Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sânnicolau Mare din data de 23.09.2022, rămasă definitivă prin necontestare, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii în cauză.

Astfel, s-a arătat că aceste acte au întrerupt cursul termenului de prescripţie şi, ţinând cont că fapta a fost săvârşită la data de 09.11.2014, termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen. nu a fost depăşit cu încă o dată, astfel că nu a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În concluzie, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea este supusă casării când în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, pentru motivele arătate în scris, procurorul a solicitat admiterea recursului în casaţie, iar în rejudecare să se constate nelegalitatea deciziei din apel şi înlăturarea greşitei aplicări a legii, constând în aceea că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către inculpat, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul cauzei.

La data de 26.10.2022, inculpatul A., prin avocat ales B., a depus la dosar concluzii scrise asupra recursului în casaţie, .

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La data de 31.10.2022, dosarul de recurs în casaţie a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 29.11.2022, dată până la care a fost depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 29.11.2022, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., fiind fixat termen pentru soluţionare la data de 31.01.2023, ocazie cu care s-au luat concluziile pe fondul cauzei de recurs în casaţie.

Examinând recursul în casaţie declarat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte cazul de casare invocat în cauză, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În speţă, în limitele procesuale menţionate, Înalta Curte constată că parchetul a susţinut că decizia penală nr. 829/A din data de 29.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara este nelegală, întrucât în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Astfel, în opinia recurentului, în cauză în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de intimatul inculpat A. constatându-se împlinirea termenului prescripţiei generale a răspunderii penale, sub acest aspect, instanţa de apel întemeindu-şi soluţia pe considerentele Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României. Or, parchetul a susţinut că examinarea efectelor neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile.

A menţionat Ministerul Public că, actele de procedură îndeplinite înainte de 2018 şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum. Ulterior îndeplinirii actului de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripţie. Pentru termenele de prescripţie generală neîmplinite, indiferent de data comiterii faptei, se aplică efectul întreruptiv de prescripţie, iar actele de procedură vor întrerupe cursul termenului de prescripţie în condiţiile O.U.G. nr. 71/2022

În concret, în cauză, parchetul a susţinut că în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., în data de 08.11.2019 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect, la data de 07.07.2021 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acesta, aducându-i-se la cunoştinţă ambele calităţi (de suspect şi inculpat), iar prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sânnicolau Mare din data de 23.09.2022, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii în cauză.

Astfel, s-a arătat că aceste acte au întrerupt cursul termenului de prescripţie şi, ţinând cont că fapta a fost săvârşită la data de 09.11.2014, termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen. nu a fost depăşit cu încă o dată, astfel că nu a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Înalta Curte constată că argumentele invocate de parchet în susţinerea cererii de recurs în casaţie sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72);

De la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022, s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitate nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În consecinţă, având în vedere aspectele reţinute cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie prevăzute de art. 154 din C. pen.

În sensul celor de mai sus este şi Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripţiei răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale şi, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acţiunii penale, se reţine că, la rândul său, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul îşi poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, şi un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care îşi pot exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.

Cele două efecte nu se confundă şi nu sunt reglementate de aceleaşi categorii de norme legale.

În consecinţă, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condiţiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripţiei. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripţiei este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripţiei penale. Or, aşa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripţie, care produce consecinţa prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.

Aşadar, nu pot fi extinse dispoziţiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituţie a întreruperii cursului prescripţiei, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material şi constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."

În speţă, Înalta Curte, în acord cu instanţa de apel, constată că pentru fapta imputată inculpatului A. s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripţia înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

Din decizia recurată se reţine că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului A. că la data de 09.11.2014, în jurul orei 06:45, a condus autovehiculul marca x cu nr. de înmatriculare x, pe DN6, din direcţia Cenad spre Sânnicolau Mare, judeţ Timiş, fără a deţine permis de conducere, faptă ce întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.

Infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. prevede că termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina intimatului inculpat A., anterior menţionată, termenul de prescripţie incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., şi anume de 5 ani, care a început să curgă de la data săvârşirii faptei, respectiv 09.11.2014 şi s-a împlinit la data de 08.11.2019.

În consecinţă, faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru fapta inculpatului A. a fost înlăturată, în mod corect prin decizia recurată, pronunţată la data de 29.09.2022, instanţa de apel dispunând, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., (faptă din 09.11.2014), ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei generale a răspunderii penale.

Prin urmare, se constată că recursul în casaţie formulat în cauză de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara este nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 829/A din data de 29 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia penală.

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 829/A din data de 29 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia penală, privind pe intimatul inculpat A..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2023.

GGC - MM