Criminal prosecution for unauthorized psychoactive substance operations perempted due to statute of limitations despite procedural acts, upholding termination

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2022

Asupra cererii de recurs în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 84 din 11 aprilie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 a Tribunalului Cluj, a fost condamnat inculpatul A., (…), arestat în altă cauză, aflat în Penitenciarul Bistriţa, pentru comiterea infracţiunii de efectuare de operaţiuni neautorizate cu substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive, prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 1 an 3 luni închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că această infracţiune este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 49 din 12.02.2018 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă prin neapelare la 27.02.2018 şi prin sentinţa penală nr. 111/2020 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 927/2020 a Curţii de Apel Cluj.

În baza art. 39 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 1 an 3 luni închisoare aplicată în prezentul dosar şi a pedepsei de 6 ani 4 luni 10 zile închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 111/2020 a Tribunalului Cluj), inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani 4 luni 10 zile închisoare sporită 5 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de: 6 ani 9 luni 10 zile închisoare.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi alin. (3) şi (5) din C. pen., art. 67 alin. (1) din C. pen., au fost interzise inculpatului A. exercitarea, pe o durata de 4 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, a următoarelor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a comunica şi de a se apropia de martorii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., precum şi cu coinculpatul R. şi martorul S..

În conformitate cu art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) din C. pen., au fost interzise inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul aceloraşi drepturi a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară.

S-a constatat că acest inculpat este arestat în altă cauză.

În baza art. 72 din C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei închisorii de 6 ani 9 luni şi 10 zile închisoare aplicate inculpatului A.: durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu de la data de 03.11.2016 până la data de 23.10.2017;

- durata reţinerii dispuse prin ordonanţa procurorului din data de 23.06.2019 şi a arestării preventive dispuse prin încheierea penală nr. 468/C/23.06.2019 a judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj, prelungită şi menţinută ulterior în etapa camerei preliminare şi a judecăţii, durată calculată începând cu data de 23.06.2019 la 08.09.2020, precum şi a perioadei executate de la data de 09.09.2020 la zi.

Potrivit art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 13.595 RON.

În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) şi pct. 36 din anexa la Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. în vederea adăugării profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

S-a dispus anularea mandatului de executare nr. 174/2020 al Tribunalului Cluj şi emiterea unui nou mandat de executare care să reflecte noua situaţie juridică a inculpatului A..

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul avocaţial din oficiu parţial, în sumă de 500 RON, cuvenit av. T., s-a suportat de la FMJ.

În temeiul art. 275 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească 6.000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Prin decizia penală nr. 907/A/2022 din 30 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia I penală, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud împotriva sentinţei penale nr. 84 din 11 aprilie 2022 a Tribunalului Cluj, care a fost desfiinţată în întregime şi s-a pronunţat o nouă hotărâre:

În baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de efectuare de operaţiuni neautorizate cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum a fost recalificată fapta comisă de inculpat din două infracţiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată într-o singură infracţiune, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale privind pe inculpatul A. (cu datele personale la dosar).

Curtea de Apel Cluj a reţinut, în esenţă, că data de început a termenului de prescripţie generală a răspunderii penale este dată de data săvârşirii faptelor reţinute în sarcina condamnatului, respectiv luna octombrie 2015 şi s-a împlinit în cursul lunii octombrie 2020.

Totodată, s-a arătat că, la termenul general de prescripţie de 5 ani, prevăzut de dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., se adaugă un interval de 2 luni, în condiţiile în care, prin art. 43 alin. (2) din Anexa 1 la Decretul Preşedintelui României nr. 195/16 martie 2020, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 3 din 19 martie 2020 pentru încuviinţarea măsurilor adoptate de Preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, respectiv art. 64 alin. (5) din Anexa 1 la Decretul Preşedintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4 din 16 aprilie 2020, pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, cursul prescripţiei a fost întrerupt pentru o perioadă de 60 de zile.

Prin urmare, s-a apreciat că, prescripţia răspunderii penale cu privire la infracţiunile pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată în prezenta cauză s-a împlinit în cursul lunii decembrie 2020.

Chiar şi în situaţia în care s-ar aprecia că termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data ultimului act de procedură comunicat inculpatului, respectiv Ordonanţa de prelungire a măsurii controlului judiciar din data de 30 septembrie 2016, instanţa de apel a arătat că termenul s-a împlinit în cursul lunii noiembrie 2021, la care se adaugă perioada de 60 de zile în care cursul prescripţiei răspunderii penale a fost suspendat, ca urmare a instituirii stării de urgenţă.

Sub aspectul valabilităţii actelor presupus întreruptive de prescripţie îndeplinite anterior publicării Deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, s-a arătat, în esenţă, că instanţa de contencios constituţional a tranşat, în mod explicit, consecinţele asociate pronunţării primei decizii anterior menţionate, în lipsa intervenţiei active a legiuitorului.

Împotriva deciziei penale nr. 907/A/2022 din 30 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia I penală, în dosarul nr. x/2021, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj a formulat cerere de recurs în casaţie, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin prisma căruia s-a susţinut că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de efectuare de operaţiuni neautorizate cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., reţinută în sarcina inculpatului.

În dezvoltarea motivului de recurs în casaţie, s-a susţinut că, urmare a publicării în Monitorul Oficial a Deciziei CCR nr. 297/2018, interpretarea cvasiunanimă în practica judiciară a efectelor acesteia a fost în sensul că, fiind vorba de o decizie interpretativă, de la publicarea acestei Decizii (25.06.2018), art. 155 alin. (1) C. pen. trebuie considerat modificat implicit în sensul că doar actele de procedură ce trebuie comunicate suspectului sau inculpatului au efect întreruptiv de prescripţie. Ca orice modificare a unei norme de drept substanţial favorabile acuzatului, s-a apreciat că aceasta produce efecte retroactive conform art. 15 alin. (2) din Constituţie, în sensul că se consideră că norma modificată implicit prin decizia CCR retroactivează până la data de 01.02.2014.

Această interpretare a efectelor Deciziei nr. 297/2018 a CCR a fost însă invalidată de instanţa de contencios constituţional însăşi, care în motivarea Deciziei nr. 358/2022, a arătat că decizia anterioară nu a fost una interpretativă, ci una simplă/extremă. Ca atare, în mod evident textul art. 155 alin. (1). C. pen. nu mai poate fi astăzi considerat modificat implicit ulterior datei de 25.06.2018, prin restrângerea categoriei actelor de procedură întreruptive de prescripţie doar la cele comunicabile. Cum nu există o modificare a normei art. 155 alin. (1) C. pen., nu se mai poate pune nici problema aplicării sale retroactive, de vreme ce aplicarea legii penale mai favorabile presupune un conflict de legi penale în timp, care nu a existat în perioada 01.02.2014 - 30.05.2022 (data modificării art. 155 alin. (1) C. pen. prin O.U.G. nr. 71/2022).

Aşa fiind, în opinia parchetului, nicio raţiune nu mai poate justifica astăzi restrângerea categoriei actelor întreruptive de prescripţie a răspunderii penale, efectuate în perioada 01.02.2014 - 15.06.2018, la cele comunicabile acuzatului, de vreme ce a dispărut premisa pe care se baza această concluzie (modificarea implicită a textului urmare a deciziei interpretative a CCR nr. 297/2018). Cu alte cuvinte, s-a conchis că, în perioada menţionată, orice act de procedură (indiferent dacă acesta a făcut sau nu parte din categoria celor ce trebuie comunicate acuzatului), a întrerupt valabil prescripţia răspunderii penale.

S-a menţionat că, în speţa de faţă, au fost efectuate în cauză acte de procedură care nu au trebuit să fie comunicate inclusiv în luna februarie 2018, care, conform raţionamentului de mai sus, au întrerupt valabil prescripţia, astfel că aceasta nu s-a împlinit.

Totodată, s-a susţinut că, actele care au întrerupt valabil prescripţia anterior datei de 25.06.2018 (data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei CCR nr. 297/2018) îşi păstrează acest efect, întrucât nu există un conflict de legi penale în timp în perioada 01.02.2014 (data intrării în vigoare a C. pen.) - 30.05.2022 (intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, care a modificat art. 155 alin. (1) C. pen.), niciuna dintre normele de drept substanţial, atât prescripţia specială, cât şi întreruperea cursului prescripţiei, nesuferind modificări de reglementare; implicit, nu există nici o lege penală mai favorabilă care să retroactiveze.

S-a menţionat faptul că, inclusiv apărarea a susţinut că, urmare a Deciziei CCR nr. 358/2022, în perioada cuprinsă între 25.06.2018 (data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei CCR nr. 297/2018) şi 30.05.2022 (data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022), niciun act de procedură nu a avut caracter întreruptiv de prescripţie, astfel că termenul general de prescripţie de 5 ani trebuie calculat de la data ultimului act care a întrerupt valabil prescripţia anterior datei de 25.06.2018.

În acest sens, apărarea a opinat că, urmare a Deciziei CCR nr. 297/2018, doar actele de procedură care au trebuit comunicate inculpatului au avut caracter întreruptiv de prescripţie, identificând în acest sens ca ultim act comunicabil ordonanţa de extindere a urmăririi penale din data de 03.06.2016. De la acest moment, prescripţia ar fi curs neîntrerupt, astfel că termenul de prescripţie generală de 5 ani s-ar fi împlinit la data de 02.06.2021.

Cu toate acestea, în dosarul de urmărire penală există mai multe ordonanţe ale procurorului de prelungire a măsurii controlului judiciar luate anterior faţă de inculpat, ultima prelungire făcându-se prin ordonanţa din data de 30.09.2016. Acesta este ultimul act care a trebuit şi a şi fost comunicat inculpatului.

Totodată, apărarea nu a ţinut cont de împrejurarea că, pe timpul stării de urgenţă, respectiv 16.03.2020 - 14.05.2020 (art. 41 din Anexa nr. 1 la Decretul prezidenţial nr. 195/16.03.2020, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, art. 62 din Anexa nr. 1 la Decretul prezidenţial nr. 240/14.04.2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României), cursul prescripţiei răspunderii penale a fost suspendat.

S-a subliniat consensul între apărare şi acuzare în privinţa valabilităţii întreruperii prescripţiei răspunderii penale anterior datei de 25.06.2018 şi menţinerii acestui efect în pofida Deciziei CCR nr. 358/2022, controversa existând doar în privinţa tipului actului de procedură care a întrerupt valabil prescripţia (doar cele ce se comunică, în opinia apărării, respectiv orice act de procedură, în opinia acuzării, potrivit raţionamentului de mai sus).

În concluzie, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., procurorul a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Cluj.

Prin încheierea din 22 septembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. – art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, dispunându-se trimiterea dosarului la completul competent în vederea judecării pe fond a căii de atac.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, faţă de actele şi lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpatului A., ca efect al adoptării de către Curtea Constituţională a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

În acest sens, sub aspectul situaţiei de fapt, acuzaţiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, în perioada 2014 - 11.06.2015 şi în perioada 11.06.2015 - octombrie 2015, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a deţinut în scop de revânzare, substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive şi a vândut în 102 rânduri substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive, unui număr de 2 investigatori sub acoperire şi unui număr de 17 persoane pe raza municipiului Cluj Napoca, respectiv a vândut în 8 rânduri substante susceptibile a produce efecte psihoactive, unui număr de 3 persoane pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Astfel, s-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracţiunii de efectuarea de operaţiuni neautorizate cu substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte reţine că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018), s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, în considerente reţinându-se că: " ... în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraful 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează: "(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022.

Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Instanţa supremă a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că, în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 - 25.06.2018 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30.05.2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.

Astfel, în speţă, Înalta Curte observă că, la soluţionarea apelului, Curtea de Apel Cluj a valorificat prescripţia generală a răspunderii penale ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022.

Modalitatea de interpretare şi aplicare, în apel, a normelor de drept penal pertinente sub acest aspect este cea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă anterior menţionată.

În acest context jurisprudenţial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale pentru infracţiunea dedusă judecăţii, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., este potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani şi a început să curgă în cursul lunii octombrie 2015, data săvârşirii ultimei acţiuni din cadrul infracţiunii continuate.

De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în speţă, anterior pronunţării deciziei instanţei de apel pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului A..

În consecinţă, în cauză este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluţia dispusă faţă de inculpat prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj împotriva deciziei penale nr. 907/A din 30 iunie 2022 a Curţii de Apel Cluj – secţia Penală şi de Minori, pronunţată în dosarul nr. x/2021, privind pe inculpatul A..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj vor rămâne în sarcina statului

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 170 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj împotriva deciziei penale nr. 907/A din 30 iunie 2022 a Curţii de Apel Cluj – secţia Penală şi de Minori, pronunţată în dosarul nr. x/2021, privind pe inculpatul A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 decembrie 2022.