Service negligence; statutory limitation of criminal liability voided by Constitutional Court decisions on procedural interruption

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2022

Asupra cererii de recurs în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 9 din data de 17 ianuarie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Maramureş, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

În temeiul art. 397 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa procurorului din 27.08.2020 emisă în dosarul nr. x/2020 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Biroul Teritorial Baia Mare.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Biroul Teritorial Baia Mare.

Prin decizia penală nr. 862/A din 17.06.2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj - Biroul Teritorial Baia Mare împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, a fost desfiinţată în întregime hotărârea atacată şi, rejudecând, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată din infracţiunea de abuz în serviciu, asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) în două infracţiuni de neglijenţă în serviciu prevăzute de art. 298 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) şi art. 17 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 100.951 RON către partea civilă Primăria Municipiului Sighetu Marmaţiei, reprezentând prejudiciul cauzat prin comiterea celor două infracţiuni de neglijenţă în serviciu.

A fost menţinută măsura sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţa procurorului din 27.08.2020 în dosarul nr. x/2020 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Biroul Teritorial Baia Mare cu privire la bunurile inculpatului până la concurenţa sumei de 100.951 RON, în vederea reparării pagubei produse prin comiterea infracţiunilor care au făcut obiectul prezentului dosar.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi de judecată în fond.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Curtea de Apel Cluj a reţinut, în esenţă, că a trecut o perioadă de 6 ani de la momentul încetării inacţiunii inculpatului A. (iunie 2016) şi până la momentul tragerii sale la răspundere penală (rămânerea definitivă a hotărârii penale), situaţie în care, au devenit aplicabile dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu, reţinută în sarcina inculpatului ca urmare a schimbării încadrării juridice, fiind de 5 ani şi s-a împlinit anterior pronunţării deciziei instanţei de apel.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat, în esenţă, că, în mod greşit, instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., reţinând că, ar fi intervenit prescripţia răspunderii penale, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie, în raport de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022.

Astfel, s-a arătat că, în cauză, procurorul a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale la data de 27.08.2020, ordonanţă ce i-a fost comunicată inculpatului A., iar, la data începerii urmăririi penale in personam (act comunicat, în mod valabil, suspectului) art. 155 alin. (1) C. pen. era în vigoare şi îşi găsea aplicabilitate prin prisma Deciziei CCR nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, la data de 25.06.2018.

Prin urmare, s-a menţionat că, în speţă, actul întreruptiv al prescripţiei răspunderii penale este ordonanţa procurorului din data de 27.08.2020, ordonanţă emisă la 4 ani 2 luni şi 2 zile de la data comiterii celor două fapte de neglijenţă în serviciu (24.06.2016), deci înăuntrul termenului general de prescripţie de 5 ani, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen.

Totodată, s-a arătat că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022, s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, însă, anterior publicării deciziei şi practic înainte ca aceasta să îşi producă efectele, legiuitorul delegat, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2022 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 531 din 30.05.2022, a modificat dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. în sensul statuat de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 297/2018.

Aşadar, pentru ca o lege sau o decizie a Curţii Constituţionale să producă efecte ca lege penală mai favorabilă în condiţiile art. 5 C. pen., aceasta trebuie să intre în vigoare pentru cel puţin o zi/câteva ore/minute/etc.

Ori, Decizia CCR nr. 358/2022 nu a produs niciun efect, deoarece legiuitorul a intervenit anterior publicării acesteia în Monitorul Oficial al României.

Prin urmare, s-a susţinut că, decizia menţionată a fost lipsită de efecte prin modificarea art. 155 alin. (1) C. pen., anterior publicării în Monitorul Oficial, iar instanţa de apel nu putea să o aplice ca lege penală mai favorabilă, întrucât nu a fost în vigoare nicio secundă.

Prin urmare, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Cluj – secţia penală şi de minori.

Prin încheierea din 20 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. – art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, dispunându-se trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării pe fond a căii de atac.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, faţă de actele şi lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpatului A., ca efect al adoptării de către Curtea Constituţională a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

În acest sens, sub aspectul situaţiei de fapt, acuzaţiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, în calitate de primar în funcţie al municipiului Sighetu Marmaţiei, în data de 17.04.2014 sau imediat după această dată, cunoscând în mod cert împrejurarea că un funcţionar public din subordinea sa a fost trimis în judecată pentru comiterea unei infracţiuni de serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie, avea obligaţia legală de a dispune/constata suspendarea raporturilor de serviciu ale acestuia prin emiterea unui act administrativ (dispoziţie).

Prin încălcarea prevederilor legale anterior menţionate, inculpatul A., cu intenţie, a omis a dispune/constata suspendarea raporturilor de serviciu ale numitului B., menţinându-l în continuare în funcţie, cu consecinţa acordării pe nedrept a drepturilor salariale şi a plăţii contribuţiilor stabilite potrivit legii pe seama acestuia şi în mod corelativ a producerii unei pagube în cuantum echivalent persoanei vătămate - Municipiul Sighetu Marmaţiei.

Ulterior, în raport de împrejurarea că numitul B. a fost trimis din nou în judecată pentru comiterea unei infracţiuni de serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie, potrivit prevederilor legale menţionate mai sus, în vigoare şi la data de 06.08.2014, inculpatul A. avea obligaţia de a dispune/constata suspendarea raporturilor de serviciu ale funcţionarului public din subordinea sa, prin emiterea unui act administrativ (dispoziţie).

Prin încălcarea prevederilor legale menţionate anterior, inculpatul A., cu intenţie, a omis a dispune/constata suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ale numitului B., menţinându-l în continuare în funcţie pe toată durata mandatului său de primar până la 24.06.2014, cu consecinţa acordării pe nedrept a drepturilor salariale şi a plăţii contribuţiilor stabilite potrivit legii pe seama acestuia şi în mod corelativ a producerii unei pagube în cuantum echivalent persoanei vătămate - municipiul Sighetu Marmaţiei.

Curtea de Apel Cluj a calificat atitudinea subiectivă a inculpatului ca fiind specifică culpei simple şi a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului din infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), în două infracţiuni de neglijenţă în serviciu, prevăzute de art. 298 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Curtea a reţinut, totodată că, data de început a termenului de prescripţie generală a răspunderii penale este luna iunie 2016 (data încetării inacţiunii inculpatului), pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa, iar, în absenţa din fondul activ al legislaţiei penale a vreunui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022, termenul de prescripţie s-a împlinit, anterior pronunţării deciziei în apel.

În continuare, Înalta Curte reţine că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018), s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, în considerente reţinându-se că: " ... în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraful 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează: "(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022.

Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Instanţa supremă a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că, în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 - 25.06.2018 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30.05.2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.

Astfel, Înalta Curte observă că, în speţă, Curtea de Apel Cluj a judecat apelul, valorificând, în acest cadru procesual, prescripţia generală a răspunderii penale ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022.

Modalitatea de interpretare şi aplicare, în apel, a normelor de drept penal pertinente sub acest aspect este cea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă anterior menţionată.

În acest context jurisprudenţial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, prevăzute de art. 298 C. pen. este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani şi a început să curgă în luna iunie 2016, data încetării inacţiunii inculpatului.

De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în speţă, în luna iunie 2021, pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului A..

În consecinţă, în cauză este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluţia dispusă faţă de inculpat prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Referitor la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, formulată cu ocazia dezbaterilor în prezenta cauză, în sensul de a se da eficienţă supremaţiei dreptului Uniunii Europene, în sensul neaplicării Deciziilor nr. 358/2022 şi nr. 297/2018 ale Curţii Constituţionale, precum şi a Deciziei nr. 67/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, făcând trimitere în acest sens la hotărârea din 21 decembrie 2022 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Cauza Euro Box Promotion şi alţii), Înalta Curte constată că această cauză nu are legătură cu deciziile instanţei de constencios constituţional anterior menţionate care se referă la prescripţia răspunderii penale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 862/A din 17 iunie 2022 a Curţii de Apel Cluj – secţia Penală şi de Minori, pronunţată în dosarul nr. x/2020, privind pe inculpatul A..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 862/A din 17 iunie 2022 a Curţii de Apel Cluj – secţia Penală şi de Minori, pronunţată în dosarul nr. x/2020, privind pe inculpatul A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 decembrie 2022.