Cassation appeal dismissed; conviction for driving without license upheld despite lapse of limitation period

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 202/2022 din 16.02.2022, pronunţată de Judecătoria Vaslui, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplicare art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de fond a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunile din 19.07.2014 şi 18.08.2014, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedepsele de câte 1 an şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 337/2016 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la 18.04.2016; cu infracţiunea din 12.04.2016, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare, prin sent. pen. nr. 422/22.03.2018 a Judecătoriei Vaslui, cu infracţiunea din 10.12.2016, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare prin sent. pen. nr. 493/02.04.2020 a Judecătoriei Vaslui, precum şi cu infracţiunea din 19.08.2017, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 734/2021 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la 14.12.2021.

În baza art. 585 C. proc. pen. a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sent. pen. nr. 734/29.06.2021 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la data de 14.12.2021 conf. Dec.pen. nr. 843/2021 a C.A.Iaşi, în a cărei executare se află, în pedepsele componente, astfel:

1. -1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 337/29.03.2016 a Judecătoriei Vaslui, definitivă prin neapelare la 18.04.2016, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă din 19.07.2014);

2. -1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 337/29.03.2016 a Judecătoriei Vaslui, definitivă prin neapelare la 18.04.2016, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă din 18.08.2014);

3. -1 an şi 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 422/22.03.2018 a Judecătoriei Vaslui, definitivă prin neapelare la 04.04.2018, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă din 12.04.2016);

4. -1 an şi 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 493/02.04.2020 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la 01.10.2020 conf. Dec.pen. nr. 710/2020 a C.A. Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă din 10.12.2016);

5. -2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 734/29.06.2021 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la data de 14.12.2021 conf. Dec.pen. nr. 843/2021 a C.A.Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă din 19.08.2017);

5. -sporul de 2 ani închisoare, care a fost înlăturat.

În baza art. 40 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 88 alin. (4) şi art. 97 alin. (1) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, nou aplicată, cu pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 9 luni închisoare, 1 an şi 3 luni închisoare şi 2 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 2 ani şi 6 luni închisoare, reprezentând 1/3 din totalul de 7 ani şi 6 luni închisoare al celorlalte 5 pedepse, astfel că inculpatul A. va executa pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare durata executată de la 11.10.2020 la zi (în cauzele în care s-a pron. Sent. pen. nr. 493/2020, respectiv, sent. pen. nr. 734/2021 ale Judecătoriei Vaslui). S-a dispus retragerea mandatului de executare emis în baza sentinţei penale nr. 734/2021 a Judecătoriei Vaslui şi emiterea unui nou mandat de executare la data rămânerii definitive a sentinţei penale pronunţate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 568 din 14.07.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. (2) lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul promovat de apelantul inculpat A., împotriva sentinţei penale nr. 202/2022 din data de 16.02.2022 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. x/2021 al aceleiaşi instanţe, sentinţă care a fost desfiinţată integral, şi în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă stabilită de instanţa de fond în pedepsele componente, respectiv:

- Pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată de instanţa de fond pentru infracţiunea dedusă judecăţii;

- Pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 337/29.03.2016 a Judecătoriei Vaslui, definitivă prin neapelare la 18.04.2016, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă din 19.07.2014);

- Pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 337/29.03.2016 a Judecătoriei Vaslui, definitivă prin neapelare la 18.04.2016, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă din 18.08.2014);

- Pedeapsa principală de 1 an şi 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 422/22.03.2018 a Judecătoriei Vaslui, definitivă prin neapelare la 04.04.2018, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă din 12.04.2016);

- Pedeapsa principală de 1 an şi 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 493/02.04.2020 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la 01.10.2020, conf. Dec.pen. nr. 710/2020 a C.A. Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă din 10.12.2016);

- Pedeapsa principală de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 734/29.06.2021 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la data de 14.12.2021, conf. Dec.pen. nr. 843/2021 a C.A.Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă din 19.08.2017);

- Sporul de pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, care a fost înlăturat.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul A., deţinut în executarea unui mandat definitiv în Penitenciarul Vaslui, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. (faptă săvârşită la data de 05.03.2015), ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei generale a răspunderii penale.

A fost înlăturată pedeapsa principală aplicată de instanţa de fond inculpatului A. pentru comiterea acestei infracţiuni.

A fost înlăturată aplicarea disp. art. art. 40, art. 38 şi art. 39 C. pen., privind constatarea concursului de infracţiuni, contopirea pedepselor şi retragerea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis anterior pe numele inculpatului.

A fost înlăturată dispoziţia instanţei de fond de obligare a inculpatului la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.. cheltuielile judiciare, în cuantum de 500 RON, aferente judecăţii la instanţa de fond, au fost reţinute în sarcina statului.

În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea apelului formulat de inculpat, au fost reţinute în sarcina acestuia.

S-a luat act că inculpatul apelant a fost asistat de un apărător ales în faţa instanţei de control judiciar.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, la data de 17 august 2022, întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., respectiv în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

Parchetul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. (faptă săvârşită la data de 05.03.2015).

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie Parchetul a prezentat, pe scurt, situaţia de fapt reţinută de curtea de apel, respectiv că, la data de 05.03.2015, inculpatul apelant A. a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare R878FR (înmatriculat în Marea Britanie) pe drumurile publice, respectiv pe str. x din Municipiul Vaslui, în condiţiile în care avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat din data de 19.07.2014, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, fapta sa constituind infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

S-a arătat că, prin apelul promovat, inculpatul apelant şi-a menţinut poziţia procesuală de recunoaştere a faptelor, exprimată în faţa instanţei de fond, solicitând doar reducerea cuantumului pedepsei cu închisoarea stabilită de instanţa de fond pentru infracţiunea dedusă judecăţii.

S-a menţionat că, instanţa de apel a constatat, din oficiu, că s-a împlinit termenul (cu o durată de 5 ani) al prescripţiei generale a răspunderii penale, întrucât, ulterior datei de 5 martie 2015 (când fapta de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat a fost săvârşită şi s-a dispus efectuarea urmăririi penale in rem cu privire la aceasta) şi până la data de 30 mai 2022, când termenul respectiv era deja împlinit, nu a existat niciun act de întrerupere a cursului acelei prescripţii.

Parchetul a notat că, în speţă, pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., săvârşită la data de 05 martie 2015, s-a dispus, la aceeaşi dată, începerea urmăririi penale in rem . în legătură cu această infracţiune, tot la data de 05 martie 2015, a fost întocmit proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, au fost efectuate verificări privind dreptul de a conduce vehicule al persoanei bănuite şi modalitatea de înmatriculare a autovehiculului condus, iar la data de 18.01.2016 s-a dispus efectuarea urmăririi penale in personam .

S-a precizat că, toate celelalte acte aflate în dosarul de urmărire penală au fost efectuate ulterior datei de 25 iunie 2018 (când a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018), astfel:

- la data de 17.02.2020 s-a adus la cunoştinţă numitului A. calitatea de suspect, la aceeaşi dată fiind şi audiat în această calitate;

- la data de 27.10.2020 organele de cercetare penală au propus punerea în mişcare a acţiunii penale, prin ordonanţa din data de 29.10.2020 procurorul dispunând punerea în mişcare a acţiunii penală faţa de A., pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.;

- la data de 09.12.2020 s-a adus la cunoştinţa numitului A. calitatea de inculpat şi a fost audiat în această calitate iar la data de 13.12.2020 a fost audiat martorul B.;

- la data de 22 decembrie 2020, a fost întocmit referatul de terminare a urmăririi penale;

- la data de 20 ianuarie 2021, a fost emis rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., la acel moment inculpatul fiind deja în stare de detenţie, în executarea unei pedepse cu închisoarea.

După sesizarea instanţei, procedura de cameră preliminară a fost finalizată prin încheierea din data de 12 mai 2021 (rămasă definitivă, prin necontestare), hotărârea în primă instanţă fiind pronunţată la data de 16 februarie 2022. Ulterior, cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei de apel, la data de 03 martie 2022 (pentru soluţionarea căii de atac exercitate de inculpat la data de 21 februarie 2022), primind termen de judecată la data de 27.04.2022, dată la care cauza a rămas în pronunţare, toate aceste acte fiind efectuate anterior intrării în vigoare, la data de 30 mai 2022, a O.U.G. nr. 71/2022.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a susţinut că decizia penală nr. 568 din 14.07.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Iaşi, este nelegală, întrucât, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă săvârşită la data de 05.03.2015), în condiţiile în care termenul de prescripţie prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani, nu a fost depăşit cu încă o dată.

Argumentele în susţinerea acestei teze au făcut trimitere, pe larg, la opinii doctrinare referitoare la natura juridică a actelor întreruptive de prescripţie, care consideră instituţia prescripţiei ca aparţinând dreptului penal substanţial, căreia îi este aplicabilă regula legii penale mai favorabile, regulă care însă nu se aplică şi actelor întreruptive de prescripţie, apreciate ca fiind o instituţie de drept procesual, ce trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum).

S-a precizat că urmează a fi examinat pentru fiecare dintre perioadele distincte marcate de intrarea în vigoare a C. pen., de cele două decizii ale CCR şi de O.U.G. nr. 71/2022, în ce condiţii actele de procedură efectuate au avut efect întreruptiv de prescripţie.

S-a considerat că, actele de procedură îndeplinite înainte de 2018 şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum.

Ulterior îndeplinirii actului de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripţie. S-a arătat că, pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale între 2018 şi 2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie din perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

S-a precizat că această concluzie este în acord cu constatările Curţii Constituţionale, care a subliniat "că raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale sau înlăturarea instituţiei întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigenţele constituţionale"".

În speţă, s-a susţinut că, din actele dosarului de urmărire penală nr. 993/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, rezultă că la data de 5.03.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. .

La data de 18.01.2016 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. şi art. 334 alin. (4) C. pen. . Acesta a fost audiat în calitate de suspect la data de 17.02.2020, dată la care i s-a comunicat şi calitatea de suspect, conform procesului-verbal întocmit în acest sens .

La data de 29.10.2020, prin ordonanţa nr. 993/P/2015, s-a dispus de către procuror punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. Inculpatul a fost audiat în această calitate la data de 09.12.2020, când i-a fost adusă la cunoştinţă această calitate, conform procesului-verbal întocmit în acest sens .

Ulterior, la data de 20.01.2021 a fost emis rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Vaslui din data de 12.05.2021, rămasă definitivă prin necontestare, s-a constatat că Judecătoria Vaslui este competentă să soluţioneze cauza, au fost respinse cererile şi excepţiile invocate de inculpat şi s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii în cauză.

S-a considerat că aceste acte au întrerupt cursul termenului de prescripţie şi, ţinând cont de faptul că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea la data de 05.03.2015, termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani, nu a fost depăşit cu încă o dată, astfel că nu a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În raport de aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, iar, în rejudecare, constatarea nelegalităţii deciziei penale nr. 568/14.07.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Iaşi şi înlăturarea greşitei aplicări a legii, constând în încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

Prin încheierea din 19 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte – secţia penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 568 din 14 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Astfel, Înalta Curte a reţinut că, în cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a criticat soluţia de încetare a procesului penal din cuprinsul hotărârii recurate prin raportare la constatarea eronată a incidenţei cauzei de nepedepsire prevăzute de art. 153 din C. pen., respectiv împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, şi s-a apreciat că argumentele aduse în susţinerea cererii referitoare la natura juridică a actelor de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale pot fi circumscrise, din punct de vedere strict formal, cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., constatându-se că aspectele invocate pot face obiectul cenzurii instanţei de casaţie.

Examinând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, prin raportare la cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., şi în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal". Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, faţă de actele şi lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.

Fapta pentru care s-au formulat acuzaţii în cauza de faţă cu privire la intimatul A. a fost săvârşită după intrarea în vigoare a actualului C. pen. (05 martie 2015), astfel că dispoziţiile referitoare la prescripţia răspunderii penale sunt cele analizate de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, astfel că instanţa de recurs în casaţie va evalua problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale prin raportare la aceste decizii, precum şi prin raportare la decizia nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022).

La nivel teoretic, Înalta Curte reaminteşte că, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, nu se analizează corectitudinea reţinerii prin hotărârea recurată a legii penale mai favorabile, în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa instanţei supreme "(...) stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu al instanţei învestite într-o cale extraordinară de atac, respectiv recursul în casaţie, necircumscriindu-se vreunuia dintre cazurile de recurs în casaţie prevăzute în art. 438 C. proc. pen.." (decizia nr. 98/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, publicată pe www.x.ro).

Aşadar, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., instanţa analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, prin raportare la legea mai favorabilă reţinută prin hotărârea definitivă pronunţată de instanţa de apel.

Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale era reglementată în C. pen. la art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională a României a constatat că, soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Pe cale de consecinţă, ulterior pronunţării acestei decizii a instanţei de contencios constituţional, în condiţiile în care legiuitorul nu a intervenit activ în modificarea prevederilor legale constatate neconstituţionale conform considerentelor deciziei precitate, în fondul legislativ activ, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea (...)".

Prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.

În considerentele deciziei, instanţa de control constituţional a reţinut că, (...) deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (par. 72); În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (par. 73); Astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale (par. 74); Aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate." (par. 76).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează: "(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Prin urmare, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 - 25.06.2018 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30.05.2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Ulterior celor două decizii ale instanţei de contencios constituţional, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripţie calculat de la momentul săvârşirii faptei şi, contrar celor susţinute de parchet prin motivele scrise de recurs în casaţie, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate inculpatului nu pot fi valorificate în cauză.

Astfel, susţinerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în sensul că întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual, iar pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere a cursului termenului prescripţiei răsunderii penale în perioada 2018-2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie din perioada 2014-2018, este nefondată.

Sub acest aspect, instanţa de recurs în casaţie are în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: " (...) în egală măsură, în contextul examinării instituţiei prescripţiei răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparţinând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) şi una aparţinând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripţiei), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.

Consecutiv, sub aceeaşi interdicţie intră şi combinarea în cauzele pendinte a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Cu alte cuvinte, existenţa caracterului întreruptiv al cursului prescripţiei în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziţii legale succesive.

Revine fiecărei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia."

În cauza de faţă interpretarea Curţii Constituţionale a fost avută în vedere de către instanţa de apel în soluţia cu privire la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Astfel cum s-a menţionat anterior, decizia CCR nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forţă juridică a instituţiei prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.

Pe cale de consecinţă, termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea săvârşită de inculpată se raportează numai la dispoziţiile art. 154 alin. (1) C. pen., deoarece, în lipsa unor dispoziţii legale referitoare la întreruperea cursului prescripţiei, nu se poate stabili că a început un nou termen de prescripţie, cu consecinţa socotirii ca fiind împlinită durata termenului de prescripţie, în cazul depăşirii cu încă o dată a acestuia.

Înalta Curte constată că termenul de prescripţie se calculează, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) şi (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimisă în judecată.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Iaşi, admiţând apelul declarat de inculpatul A., a dispus, în baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal faţă de acesta, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale.

Astfel, instanţa de recurs în casaţie reţine că în cazul infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., legea prevede pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. În această ipoteză, termenul prescripţiei generale a răspunderii penale este 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi curge de la data săvârşirii infracţiunii, potrivit art. 154 alin. (2) teza I din acelaşi cod.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în raport de momentul săvârşirii faptei – 05.03.2015, termenul general de prescripţie pentru săvârşirea infracţiunii săvârşite de inculpatul A., calculat potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., s-a împlinit la data de la data de 04.03.2020, anterior pronunţării deciziei penale a instanţei de apel.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 568 din 14 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 568 din 14 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2022.