Human trafficking penalty: Interplay of witness cooperation reduction and post-execution recidivism enhancement under extraordinary appeal review
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in cassation filed by the defendant, upholding the Court of Appeal's decision which had affirmed the conviction and sentence imposed by the Court of First Instance. The dispute concerned a criminal conviction for aggravated human trafficking, specifically the legality of the imposed four-year and six-month prison term and whether the lower courts properly calculated the statutory penalty limits by failing to reduce them under the Witness Protection Law. The Court held that the lower instances correctly applied Article 19 of Law No. 682/2002, which reduces the statutory penalty limits by half for reporting accomplices, and that this reduction was subsequently offset by the post-execution recidivism enhancement under Article 43(5) of the Penal Code, resulting in final admissible limits of three to ten years, within which the imposed sentence lawfully fell. Consequently, the Court rejected the argument that the penalty violated the special legal limits and ordered the appellant to pay 200 RON in judicial costs, while official defense fees for the appellant and co-defendants were charged to the state.
Legislator headnote
AI generatedart. 77 lit. a) C. pen, art. 43 alin. (5) C. pen, art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen, art. 404 alin. (4) C. proc. pen, art. 72 alin. (1) din C. pen, art. 399 alin. (1) C. proc. pen; Human trafficking penalty: Interplay of witness cooperation reduction and post-execution recidivism enhancement under extraordinary appeal review: În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., art. 263 alin. (1) şi (2) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul A. (în prezent în stare de arest în Penitenciarul Timişoara), la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi în formă agravată în stare de recidivă postexecutorie în regim de detenţie.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2022
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 301/PI din data de 23.06.2022 pronunţată de Tribunalul Timiş s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., art. 263 alin. (1) şi (2) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul A. (în prezent în stare de arest în Penitenciarul Timişoara), la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi în formă agravată în stare de recidivă postexecutorie în regim de detenţie.
În temeiul art. 67 alin. (2) rap. la art. 263 alin. (2) ultima teză C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.
În temeiul art. 404 alin. (4) C. proc. pen.. rap. art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii şi a arestului preventiv din data de 05.12.2021 la zi.
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.. a menţinut faţă de inculpatul A. măsura arestării preventive luate prin încheierea nr. 228/DL/06.12.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Timiş până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile, respectiv până la 21.08.2022 inclusiv.
Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, inculpata B. şi inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 758/A din data de 12.08.2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpata B. împotriva sentinţei penale nr. 301/PI din data de 23.06.2022 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
A desfiinţat sentinţa penală apelată şi rejudecând:
În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., art. 263 alin. (1) şi (2) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) C. pen. şi art. 19 din legea nr. 682/2002 a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi în formă agravată în stare de recidivă postexecutorie în regim de detenţie.
A menţinut celelalte prevederi ale sentinţei penale apelate.
În baza art. 424 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a constatat încetarea de drept a măsurii preventive a arestării preventive luată faţă de inculpatul A. la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 424 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata arestului preventiv de la 23.06.2022 la zi.
În baza art. 424 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a constatat încetarea de drept a măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii C., D. şi B. la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Împotriva deciziei penale nr. 758/A din data de 12.08.2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 9 septembrie 2022.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia Penală la data de 3 octombrie 2022, când s-a stabilit termen la data de 01 noiembrie 2022, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.
În susţinerea cererii de recurs în casaţie, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", precizând că instanţele ierarhic inferioare nu au dispus aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, în sensul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, astfel că pedeapsa aplicată este nelegală.
Mai mult, a arătat că la dosarul cauzei există o adeverinţă care atestă faptul că în baza colaborării şi a denunţului său s-a dispus arestarea altor persoane.
Prin încheierea din data de 01 noiembrie 2022, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 758/A din data de 12.08.2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În acest context, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a invocat în susţinerea cererii de recurs în casaţie cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susţinând că pedeapsa aplicată de instanţa de apel este nelegală, ca urmare a nereţinerii cauzei de reducerere a pedepsei prevăzută de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte aminteşte că în jurisprudenţa sa recentă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casaţie, instanţa supremă a statuat în sensul incidenţei acestui motiv de drept în cazul unor erori produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale.
Acest caz de recurs în casaţie este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispoziţiile privind concursul de infracţiuni, recidivă, circumstanţe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudenţa referitoare la acest caz de casare este relevantă, stabilindu-se că o pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. sau de legile speciale, pentru o anumită infracţiune. Există însă situaţii, şi nu puţine, în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanţele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare etc.) – Decizia nr. 113/RC/05.04.2016; Decizia nr. 226/RC/14.06.2016, Decizia nr. 63/RC/02.03.2016. Aşadar, jurisprudenţa Înaltei Curţi se referă, în esenţă, la instituţii de drept material (dispoziţii privind concursul de infracţiuni, recidivă, circumstanţe atenuante sau măsuri educative).
Distinct de aceste consideraţii de ordin teoretic, Înalta Curte constată că reţinerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, constituie o chestiune de apreciere a instanţei de fond sau de apel, aceasta fiind singura în măsură să stabilească dacă, în contextul concret al unei cauze, un inculpat a denunţat şi a facilitat sau nu identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni.
Raportat la această constatare, Înalta Curte notează că, prin prezentul demers judiciar, recurentul inculpat nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei de recurs în casaţie legalitatea pedepsei ce i-a fost aplicată, cu titlu definitiv, în cauză, prin raportare la particularităţile faptice reţinute prin decizia recurată, ci tinde la o reevaluare a însuşi conţinutului acestor particularităţi şi a interpretării date lor, în scopul recunoaşterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancţionator.
Astfel, în sarcina inculpatului s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, prevăzută de art. 263 alin. (1) şi (2) lit. a) şi b) C. pen.:
"(1) Racolarea, îndrumarea, călăuzirea, transportarea, transferarea sau adăpostirea unei persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Când fapta a fost săvârşită:
a) în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial;
b) prin mijloace care pun în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea migrantului;
c) prin supunerea migrantului la tratamente inumane sau degradante, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi."
Prin sentinţa penală nr. 301/PI din data de 23.06.2022 pronunţată de Tribunalul Timiş, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 758/A din data de 12.08.2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi în formă agravată în stare de recidivă postexecutorie în regim de detenţie. La individualizarea pedepsei aplicate, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 77 lit. a) C. pen., art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi anume, circumstanţa agravantă constând în săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, starea de recidivă postexecutorie (limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate) şi cauza de reducere prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 (limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se reduc cu jumătate).
Aşadar, ca urmare a aplicării cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, limitele de pedeapsă sunt între 1 an şi 6 luni şi 5 ani, însă prin reţinerea stării de recidivă postexecutorie, potrivit art. 43 alin. (5) C. pen., limitele de pedeapsă se majorează cu o jumătate, în speţă, limitele de pedeapsă sunt între 3 ani şi 10 ani.
În acest context, se poate aprecia că pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. se situează între limitele legale ale pedepsei, ca urmare a reţinerii atât a cauzei de reducere a pedepsei (art. 19 din Legea nr. 682/2002), cât şi de majorare a pedepsei (art. 43 alin. (5) C. pen.).
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 758/A din 12 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurentul inculpat A. şi pentru intimaţii inculpaţi D., C. şi B., în sumă de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 758/A din 12 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurentul inculpat A. şi pentru intimaţii inculpaţi D., C. şi B., în sumă de câte 680 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 decembrie 2022.