Prosecution’s cassation appeal rejected; five-year limitation period expired, discharge and termination of DUI proceedings upheld.

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 54/2022 din 20.01.2022, pronunţată de Judecătoria Vaslui, în baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi a art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (faptă săvârşită la data de 15.07.2016, ora 23:15). De asemenea, instanţa de fond a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru care este necesară deţinerea unui permis de conducere, conform art. 67, art. 66 alin. (1) lit i C. pen. pe o perioadă de 2 ani, ce va fi executată în condiţiile art. 68 C. pen., precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru care este necesară deţinerea unui permis de conducere, conform art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., în condiţiile art. 65 C. pen.

Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de fond a constatat că fapta din data de 15.07.2016, ora 23:15 a fost săvârşită în termenul de încercare de 4 ani a pedepsei de 2 (doi) ani închisoare pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prin sentinţa penală nr. 817/2012 din data de 03 iulie 2012 în dosarul x/2012 al Judecătoriei Vaslui, rămasă definitivă la data de 23.07.2012, prin neapelare, şi, în baza art. 864, art. 83 alin. (1) C. pen. 1969 a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 41 alin. (1) C. pen., judecătorul instanţei de fond a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii este săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 817/2012 din data de 03 iulie 2012 în dosarul x/2012 al Judecătoriei Vaslui, rămasă definitivă la data de 23.07.2012, prin neapelare. În baza art. 864, art. 83 alin. (1) C. pen. 1969, raportat la disp. art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa de 1 (un) an de închisoare, nou aplicată, pedeapsa de 2 (doi) ani de închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 817/2012 din data de 03 iulie 2012 în dosarul x/2012 al Judecătoriei Vaslui, rămasă definitivă la data de 23.07.2012, prin neapelare, în final inculpatul A. urmând să execute pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani, în regim de detenţie.

Pe lângă pedeapsa principală rezultantă, s-a aplicat aceluiaşi inculpat şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen. dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, art. 66 alin. (1) lit. b) C. pen. dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce autovehicule pentru care este necesară deţinerea unui permis de conducere şi a interzicerii exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru care este necesară deţinerea unui permis de conducere, conform art. 67, art. 66 alin. (1) lit i C. pen., conform art. 67, art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, ce va fi executată în condiţiile art. 68 C. pen., precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 567 din data de 14.07.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în baza art. 421 alin. (1) pct. (2) lit. a) C. proc. pen. a admis apelul promovat de apelantul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 54/2022 din data de 20.01.2022 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. x/2020 al aceleiaşi instanţe, sentinţă pe care a desfiinţat-o integral.

Rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă stabilită de instanţa de fond în pedepsele componente, respectiv:

- pedeapsa principală de 1 an închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru care este necesară deţinerea unui permis de conducere, conform art. 67, art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru care este necesară deţinerea unui permis de conducere, aplicate pentru infracţiunea dedusă judecăţii;

- pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza aII-a, şi lit. b) C. pen. din 1969, aplicate prin sentinţa penală nr. 817/2012 din data de 03 iulie 2012, pronunţată în dosarul x/2012 al Judecătoriei Vaslui, rămasă definitivă la data de 23.07.2012.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a încetat procesul penal privind pe inculpatul A., sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi a art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (faptă săvârşită la data de 15.07.2016, ora 23:15), ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei generale a răspunderii penale.

A înlăturat pedeapsa principală, pedepsele complementare şi accesorii aplicate de instanţa de fond inculpatului A. pentru comiterea acestei infracţiuni.

A înlăturat aplicarea disp. art. art. 864 rap. la art. 83 alin. (1) C. pen. 1969, raportat la disp. art. 43 alin. (1) C. pen., privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 817/2012 din data de 03 iulie 2012, pronunţată în dosarul x/2012 al Judecătoriei Vaslui, rămasă definitivă la data de 23.07.2012, şi executarea acestei pedepse.

Împotriva deciziei penale nr. 567 din data de 14.07.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, la data de 17 august 2022.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia Penală la data de 23 septembrie 2022, când s-a stabilit termen la data de 21 septembrie 2022, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

În susţinerea cererii de recurs formulate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 8 C. proc. pen. "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal", apreciind că în mod greşit instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (faptă săvârşită la data de 15.07.2016), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În acest sens, a criticat decizia penală atacată, sub următoarele aspecte:

Sub un prim aspect, în opinia Parchetului, prevederile art. 155 alin. (1) C. pen. declarate neconstituţionale au o natură juridică dublă, de normă de drept penal substanţial şi de normă de drept penal procesual, în speţă, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

Actul procedural care întrerupe termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, fiind prevăzut de o normă procesual penală nu poate intra sub incidenţa principiului specific dreptului penal substanţial, constând în efectul retroactiv al legii penale mai favorabile.

Sub un al doilea aspect, a susţinut că actele de procedură întreruptive de prescripţie din perioada 1 februarie 2014 – 25 iunie 2018 şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum.

Aşadar, a apreciat că ulterior îndeplinirii actului de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripţie.

Un alt aspect invocat vizează actele de procedură întreruptive de prescripţie după data de 30 mai 2022, pentru termenele de prescripţie generală neîmplinite se aplică efectul întreruptiv de prescripţie şi se impune în special în cauzele în care s-au efectuat acte care se comunică suspectului sau inculpatului în perioada 25 iunie 2018-30 mai 2022, să se efectueze de îndată acte de această natură.

Astfel, a precizat că în cauză, la data de 15.07.2016 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) C. proc. pen. la data de 26.02.2019 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale; la data de 04.09.2019 a fost audiat în calitate de suspect, dată la care i s-a comunicat şi calitatea de suspect; la data de 04.09.2019 s-a dispus de către procuror punerea în mişcare a acţiunii penale daţă de inculpat.

În opinia reprezentantului Ministerului Public, aceste acte anterior enumerate au întrerupt cursul termenului de prescripţie şi, ţinând cont că această faptă a fost săvârşită la data de 15.07.2016, termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani, nu a fost depăşit cu încă o dată, astfel că în cauză nu a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.

Prin încheierea din data de 01 noiembrie 2022, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 567 din 14 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Penală.

Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident atunci când, în raport de actele şi lucrările existente la dosar la data pronunţării hotărârii definitive, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.

În cauza de faţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi a art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (faptă săvârşită la data de 15.07.2016).

Sub acest aspect, instanţa de recurs va evalua instituţia prescripţiei răspunderii penale în raport de deciziile instanţei de contencios constituţional nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională a României a constatat că: "soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională" .

Pe cale de consecinţă, ulterior pronunţării acestei decizii a instanţei de contencios constituţional, în condiţiile în care legiuitorul nu a intervenit activ în modificarea prevederilor legale constatate neconstituţionale conform considerentelor deciziei precitate, în fondul legislativ activ, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea (...)".

Prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.

În considerentele deciziei, instanţa de control constituţional a reţinut că (...) deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (par. 72); În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (par. 73); Astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale (par. 74); Aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate." (par. 76).

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 – 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripţie calculat de la momentul săvârşirii faptei, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate inculpatului neputând fi valorificate în cauză.

Astfel, Decizia instanţei de control constituţional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forţă juridică a instituţiei prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.

Pe cale de consecinţă, termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea săvârşită de inculpatul A. se raportează numai la dispoziţiile art. 154 alin. (1) C. pen., deoarece, în lipsa unor dispoziţii legale referitoare la întreruperea cursului prescripţiei, nu se poate stabili că a început un nou termen de prescripţie, cu consecinţa socotirii ca fiind împlinită durata termenului de prescripţie, în cazul depăşirii cu încă o dată a acestuia.

Înalta Curte constată că termenul de prescripţie se calculează, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) şi (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpata a fost trimisă în judecată.

Raportat la aceste considerente, similar instanţei de apel, Înalta Curte Curte constată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen.

Pentru această infracţiune, legea prevede o pedeapsă de la unu la 5 ani închisoare sau amenda, astfel că termenul prescripţiei generale a răspunderii penale este 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi curge de la data săvârşirii infracţiunii, potrivit art. 154 alin. (2) teza I din acelaşi cod.

Astfel, Înalta Curte constată că în raport de momentul săvârşirii faptei, termenul general de prescripţie pentru săvârşirea infracţiunii săvârşite de inculpatul A., calculat potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., s-a împlinit la data de 14.07.2021, anterior pronunţării deciziei penale a instanţei de apel.

Ca urmare, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de apel de dispunere a încetării procesului penal pornit împotriva inculpatului A., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., este legală, susţinerile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi fiind neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 567 din 14 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 567 din 14 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 decembrie 2022.