Prescription of criminal liability interruption by procedural acts: Constitutional effect of Decisions No. 297/2018 and No. 358/2022 on Article 155 of the Penal Code

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 133/11.03.2022 pronunţată de Judecătoria Sector 1 în dosarul nr. x/2021, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 295 alin. (1) C. pen. rap la art. 308 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 2 ani, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare (fapta din data de 05.04.2017).

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3), rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (2) C. pen., rap. la art. 295 alin. (1) teza finală C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă care urmează a se executa conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (2) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 19 C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 1349, art. 1357, art. 1358 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. B. S.R.L. şi a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 9.398,88 RON cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea prejudiciul cauzat acestei societăţi.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.500 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (700 RON aferente fazei de urmărire penală şi 800 RON aferente fazei de judecată şi cameră preliminară).

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 941/A din data de 05.07.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I Penală, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de apelantul-inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 133/11.03.2022 pronunţate de Judecătoria Sector 1, în dosarul nr. x/2021.

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând, în temeiul art. 396 alin. (1), (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. cu privire la infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 alin. (1) C. pen., (fapta din data de 05.04.2017), ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei generale a răspunderii penale.

A fost înlăturată dispoziţia privind obligarea inculpatului, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.500 RON.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ca toate acele cheltuieli judiciare să rămână în sarcina statului.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-a menţinut dispoziţia primei instanţe de obligare a inculpatului pe latură civilă la plata despăgubirilor materiale către partea civilă.

S-a luat act că inculpatul a achitat integral suma de 9.398,88 RON cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea prejudiciul cauzat părţii civile S.C. B. S.R.L., la care a fost obligat prin sentinţa apelată.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu contravin deciziei din apel.

Împotriva deciziei din apel, nr. 941/A din data de 05.07.2022, la data de 05.08.2022, a formulat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin procuror C., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen., în raport cu data comunicării deciziei atacate (07.07.2022).

În esenţă, în motivarea cererii de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin procuror, a susţinut că în cauză în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpat, constatându-se împlinirea termenului prescripţiei generale a răspunderii penale.

Astfel, s-a arătat că instanţa de apel şi-a întemeiat concluzia inexistenţei unei cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale pe considerentele deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României.

S-a susţinut că prin această decizie, Curtea a reţinut că "fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", dar nu se precizează care sunt efectele deja produse în contextul în care organele judiciare au fost obligate să aplice instituţia întreruperii prescripţiei răspunderii penale, instituţie care nu este desfiinţată de către Curtea Constituţională aşa cum rezultă din paragraful 74. Acelaşi paragraf 74 informează că termenele generale de prescripţie sunt în continuare constituţionale, fără a spune expres ce se întâmplă cu termenele prescripţiei care curg deja în condiţiile unei întreruperi, care în perioada 2018 -2022 părea predictibilă. În opinia parchetului, Curtea Constituţională avea posibilitatea de a informa direct că, o consecinţă directă a deciziei nr. 358/2022 este că, în perioada 2018-2022, niciun act de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale nu a produs efecte juridice.

S-a susţinut că nu ne aflăm într-o astfel de situaţie, atunci când actul de întrerupere a intervenit în baza considerentelor Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale care impunea o astfel de soluţie în cazul actelor procesuale esenţiale pentru derularea procesului penal ce au fost comunicate suspectului sau inculpatului, iar producerea unor astfel de efecte juridice nu este exclusă expres prin decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale.

S-a mai arătat că, de altfel, predictibilitatea întreruperii prescripţiei răspunderii penale prin actele procesuale ce trebuia să fie comunicate persoanei acuzate (învinuit sau suspect, inculpat) a fost şi reflectată înainte de publicarea deciziei nr. 358/2022, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 71/2022 care a modificat art. 155 alin. (1) C. pen. în sensul întreruperii "prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".

A menţionat Ministerul Public că dacă decizia nr. 297/2018 ar fi operat ca o lege ce excludea întreruperea prescripţiei răspunderii penale prin acte procesuale comunicate suspectului sau inculpatului, ar fi existat o menţiune expresă în considerente în acest sens. De asemenea, s-a apreciat că dacă decizia nr. 358/2022 ar fi operat ca o lege care intervine retroactiv şi exclude aplicarea întreruperii prescripţiei penale în perioada 2018-2022 şi exclude de la aplicare directă considerentele deciziei nr. 297/2018, ar fi trebuit să existe o dispoziţie expresă în acest sens şi o motivare a revirimentului jurisprudenţial. Întrucât considerentele celor două decizii exclud doar actul procesual care nu se comunică suspectului sau inculpatului, şi cele două decizii sunt considerate omogene de către Curtea Constituţională, atunci actul de întrerupere predictibil, act procesual comunicat suspectului sau inculpatului, produce efecte juridice, în baza obligaţiei organelor judiciare de a respecta atât considerentele deciziei nr. 297/2018 cât şi ale deciziei nr. 358/2022.

Prin motivele de recurs în casaţie, s-a arătat că, în prezenta cauză, după publicarea deciziei nr. 297/2018, au fost efectuate mai multe acte de procedură, printre care sunt şi următoarele:

- procesul-verbal din data de 14.01.2021 în care s-a consemnat faptul că suspectul A. a luat la cunoştinţă de drepturile şi obligaţiile procesuale pe care le are în această calitate, fiindu-i comunicate prin mijloace de comunicare electronică, la adresa de e-mail comunicată.

- procesul-verbal din data de 23.03.2021 în care s-a consemnat faptul că inculpatul A. a luat la cunoştinţă de drepturile şi obligaţiile procesuale pe care le are în această calitate, fiindu-i comunicate prin mijloace de comunicare electronică, la adresa de e-mail comunicată.

- rechizitoriul nr. x/2019 din data de 10.05.2021, înregistrat la prima instanţă sub nr. unic x/2021, prin a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prev. de art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 C. pen.

- încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 29.06.2021 prin care judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii faţă de inculpat.

- hotărârea în primă instanţă din data de 11.03.2022;

Cu excepţia ordonanţei organelor de cercetare penală din data de 25.07.2017 prin care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare prev. de art. 295 alin. (1) C. pen., s-a susţinut că toate celelalte acte aflate în dosarul de urmărire penală, inclusiv acte de procedură, au fost efectuate ulterior datei de 25 iunie 2018 (când a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018).

Pentru motivele arătate în scris, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale nr. 941/A din data de 05.07.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2021, privind pe inculpatul A. şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Potrivit art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către părţi, conform dovezilor de comunicare aflate la dosarul cauzei.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La data de 21.09.2022, dosarul de recurs în casaţie a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 18.10.2022, dată până la care a fost depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 18 octombrie 2022, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 29 noiembrie 2022, ocazie cu care s-au luat concluziile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărării intimatului inculpat A. pe fondul cauzei de recurs în casaţie, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând recursul în casaţie declarat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de casare invocat în cauză, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În speţă, în limitele procesuale menţionate, Înalta Curte constată că parchetul a susţinut că în cauză în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., constatându-se împlinirea termenului prescripţiei generale a răspunderii penale, sub acest aspect, instanţa de apel întemeindu-şi concluzia inexistenţei unei cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale pe considerentele Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României. În opinia recurentului, Curtea Constituţională nu a constatat că, o consecinţă directă a deciziei nr. 358/2022 este că, în perioada 2018-2022, niciun act de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale nu a produs efecte juridice. Or, s-a susţinut că nu este incidentă această situaţie, în condiţiile în care actul de întrerupere a intervenit în baza considerentelor Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale care impuneau o astfel de soluţie în cazul actelor procesuale esenţiale pentru derularea procesului penal ce au fost comunicate suspectului sau inculpatului, iar producerea unor astfel de efecte juridice nu este exclusă expres prin decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale.

Astfel, parchetul a arătat că, în prezenta cauză, după publicarea Deciziei nr. 297/2018, au fost efectuate mai multe acte de procedură comunicate inculpatului, printre care procesul-verbal din data de 14.01.2021, procesul-verbal din data de 23.03.2021, rechizitoriul nr. x/2019 din data de 10.05.2021, încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 29.06.2021 a judecătorului de cameră preliminară, hotărârea în primă instanţă din data de 11.03.2022. Prin urmare, a arătat Ministerul Public că, exceptând ordonanţa organelor de cercetare penală din data de 25.07.2017 prin care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare prev. de art. 295 alin. (1) C. pen., toate celelalte acte aflate în dosarul de urmărire penală, inclusiv acte de procedură, au fost efectuate ulterior datei de 25 iunie 2018 (când a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018).

Argumentele invocate de parchet în susţinerea cererii de recurs în casaţie sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72);

De la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022, s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În consecinţă, având în vedere aspectele reţinute cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie prevăzute de art. 154 din C. pen.

În sensul celor de mai sus este şi Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripţiei răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale şi, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acţiunii penale, se reţine că, la rândul său, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul îşi poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, şi un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care îşi pot exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.

Cele două efecte nu se confundă şi nu sunt reglementate de aceleaşi categorii de norme legale.

În consecinţă, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condiţiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripţiei. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripţiei este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripţiei penale. Or, aşa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripţie, care produce consecinţa prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.

Aşadar, nu pot fi extinse dispoziţiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituţie a întreruperii cursului prescripţiei, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material şi constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."

În cauză, în acord cu decizia instanţei de apel, Înalta Curte constată că pentru fapta inculpatului A. s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripţia înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

Se reţine din decizia recurată că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen., reţinându-se că la data de 05.04.2017, în calitate de lucrător comercial - controlor de calitate la S.C. B. S.R.L., punctul de lucru din localitatea Bucureşti Sectorul 1, Şoseaua x, HALA C3, parter şi etaj, inculpatul A. şi-a însuşit, din gestiunea societăţii unde îşi desfăşura activitatea, trei laptopuri, în valoare totală de 9.398,88 RON, bunuri pe care le gestiona în baza atribuţiilor de serviciu, fapta acestuia constituind infracţiunea de delapidare, pentru care norma de incriminare - art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) C. pen. - prevede pedeapsa închisorii de la 1 an şi 4 luni la 4 ani şi 8 luni.

Art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. prevede că termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani.

Astfel, Înalta Curte constată că în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea reţinută în sarcina intimatului inculpat A., anterior menţionate, termenul de prescripţie incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., şi anume de 5 ani, care a început să curgă de la data săvârşirii faptei, respectiv 05.04.2017 şi s-a împlinit la data de 04.04.2022.

În consecinţă, faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru fapta inculpatului A. a fost înlăturată, în mod corect prin decizia recurată, pronunţată la data de 05.07.2022, instanţa de apel dispunând, în temeiul art. 396 alin. (1), (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 alin. (1) C. pen., (fapta din data de 05.04.2017), ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei generale a răspunderii penale.

Prin urmare, motivul de casare invocat de către parchet este nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 941/A din data de 05.07.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 941/A din data de 05.07.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.