Tax evasion: interruption of limitation period by pre-2018 procedural acts and application of mitior lex following constitutional invalidation

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei nr. 646/A din data de 7 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpata A., constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 30/P din data de 18.03.2022 pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. x/2019, s-au dispus următoarele:

S-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ. S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi f) din Legea nr. 241/2005, formulată de inculpată.

S-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare din infracţiunile de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în infracţiunile de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, ambele infracţiuni cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la:

- pedeapsa de 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

- pedeapsa de 1 (unu) an şi 4 (patru) luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a constatat că cele două infracţiuni au fost săvârşite în concurs real de infracţiuni, în condiţiile art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 4 ani şi 8 luni, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare la care a fost condamnată inculpata A., fiind aplicată pentru inculpată pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 8 luni, la care s-a adăugat un spor de 5 luni şi 10 zile, calculat potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., pedeapsă rezultantă: 5 (cinci) ani, 1 (unu) lună şi 10 (zece) zile închisoare şi, în baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a dispus comunicarea prezentei hotărâri la Oficiul Registrul Comerţului la momentul rămânerii definitive.

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 119 Codul de procedură fiscală, s-a admis acţiunea civilă formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin DGRFP Iaşi - AJFP Neamţ şi a fost obligată inculpata să achite părţii civile suma de cu suma de 577.996 RON, compusă din 326.939 RON TVA, 21.848 RON dobânzi şi penalităţi de întârziere TVA, 214.434 RON impozit pe profit, 14.003 RON dobânzi şi penalităţi de întârziere impozit pe profit, 664 RON impozit pe veniturile microîntreprinderilor, 108 RON dobânzi şi penalităţi de întârziere impozit pe veniturile microîntreprinderilor, sumă la care se vor calcula accesoriile fiscale până la data plăţii întregului prejudiciu.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, instanţa a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului pe bunurile inculpatei A., până la achitarea integrală a debitului şi a accesoriilor fiscale.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 868 RON, va fi avansat către Baroul Neamţ din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a obligat pe inculpată să achite statului suma de 5.000 RON cheltuieli judiciare (din care 2000 RON din faza de urmărire penală).

În esenţă, în fapt, s-a reţinut că fapta inculpatei A. care, în perioada 04.12.2013-30.09.2014, în calitate de administrator statutar al S.C. "B." S.R.L. Piatra Neamţ, a omis evidenţierea în actele contabile şi în documentele societăţii, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a operaţiunilor comerciale şi a veniturilor realizate, cu consecinţa producerii unui prejudiciu în dauna bugetului de stat în cuantum de 93.915,7 RON, din care 663,82 RON reprezintă impozit pe veniturile microîntreprinderilor calculat la cota de 3% impozitare, sumă aferentă livrărilor efectuate în luna decembrie 2013 şi 93.251,92 RON, reprezentând impozit pe profit calculat la cota de 16% aplicată asupra veniturilor totale realizate în anul 2014, respectiv fapta inculpatei A., constând în aceea că, în calitate de administrator statutar al S.C. "B." S.R.L., în perioada 2013 (trimestrul IV)-2014, a înregistrat în contabilitatea societăţii achiziţii care nu au la bază operaţiuni reale, a înregistrat cheltuieli nereale, aferente achiziţiilor fictive, cauzând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 540.873,64 RON, din care 326.769 RON reprezintă TVA şi 214.104,64 RON reprezintă impozit pe profit, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective. Fapta inculpatei A., care în 29.11.2013, a declarat fictiv sediul social principal, cu scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea 241/2005, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective. S-a constatat că cele două infracţiuni au fost comise în concurs real de infracţiuni, în condiţiile art. 38 alin. (1) C. pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 30/P din data de 18.03.2022 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2019, în termen legal, a formulat apel inculpata A..

Prin decizia penală nr. 646/A din 07 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de inculpata A. împotriva sentinţei penale nr. 30/P din data de 18.03.2022 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2019.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată, doar sub aspectul laturii penale, în ce priveşte intervenirea prescripţiei răspunderii penale şi cu privire la cuantumul pedepsei principale şi, în rejudecare:

În temeiul art. 5 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 396 alin. (6) şi 16 lit. f) din C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii răspunderii penale, cu privire la inculpata apelantă A., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.

S-a aplicat inculpatei beneficiul dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., şi s-a redus la 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare pedeapsa de 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare la care a fost condamnată inculpata.

S-au înlăturat dispoziţiile privind concursul de infracţiuni, pedeapsa de executat fiind 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin 2 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu contravin deciziei, iar în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel, au rămas în sarcina acestuia.

Decizia penală nr. 646 din 07 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost comunicată inculpatei A. la data de 13.07.2022, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău la data de 11.07.2022, partea civilă Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Piatra Neamţ la data de 12.07.2022.

Pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău termenul s-a împlinit la data de 11.08.2022, în conformitate cu art. 269 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 646 din 07 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, la data de 27.07.2022.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată către partea civilă Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Piatra Neamţ la data de 01.08.2022, inculpatei A. la data de 02.08.2022, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs în casaţie. Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen. în interiorul căruia se pot depune concluzii scrise pentru partea civilă Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice s-a împlinit la data de 11.08.2022, iar pentru inculpata A. s-a împlinit la data de 12.08.2022. În cauză, partea civilă Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice şi inculpata A. nu au depus concluzii scrise.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 04.10.2022, dată la care, având nevoie de timp pentru a delibera, a fost amânată pronunţarea la data de 18.10.2022.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău sunt menţionate numele şi prenumele procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău (C.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 646 din 07.07.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie), precum şi semnătura titularului cererii, în raport de dispoziţiile art. 437 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin cererea formulată de parchet a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., respectiv în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a invocat nelegalitatea deciziei atacate cu privire la soluţia de încetare a procesului penal ca urmare a prescripţiei răspunderii penale în baza deciziilor nr. 297/26.04.2018, respectiv nr. 358/26.05.2022 ale Curţii Constituţionale, cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, reţinută în sarcina inculpatei A..

Pentru a pronunţa soluţia de încetare a procesului penal pentru infracţiunea menţionată anterior Curtea de Apel Bacău a reţinut în motivarea deciziei, că în ceea ce priveşte fapta inculpatei A., care în 29.11.2013, a declarat fictiv sediul social principal, cu scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare, aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, infracţiune pedepsită cu închisoare de la 2 la 8 ani, iar potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani.

Curtea a constatat că pentru această faptă a intervenit prescripţia răspunderii penale, aşa cum rezultă din interpretarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022. Prima dintre acestea a stabilit că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională. Prin cea de-a doua decizie s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., sunt neconstituţionale, iar în motivarea deciziei s-a arătat că decizia amintită mai sus este una simplă şi că pe perioada cuprinsă între data publicării acesteia şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

Această din urmă decizie a statuat că în perioada aprilie 2018 şi până la apariţia O.U.G. nr. 71/30.05.2022, C. pen. român nu a prevăzut vreun caz de întrerupere a pedepsei. Cum aplicarea legii penale mai favorabile în timpul judecăţii se face, potrivit art. 5 alin. (2) din C. pen., şi în cazul actelor normative declarate neconstituţionale, Curtea de Apel Bacău a apreciat că art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare în această perioadă, ce nu includea vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, reprezintă lege penală mai favorabilă. Ca urmare, prescripţia specială nu operează, iar prescripţia răspunderii penale intervine la împlinirea termenului general de prescripţie prevăzut de art. 154 din C. pen.

S-a susţinut că în cazul de faţă pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 pentru care se prevede o pedeapsă maximă de 10 ani, potrivit art. 154 lit. c) din C. pen., acesta este de 8 ani. În concret, instanţa de control judiciar a stabilit că termenul de prescripţie s-a împlinit pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea 241/2005, fapta fiind săvârşită la dala de 29.11.2013.

S-a avut în vedere şi perioada de două luni cuprinsă între 16.03.2020 şi 14.05.2020, în care a fost declarată stare de urgenţă, iar termenul de prescripţie a răspunderii penale a fost suspendat şi s-a constatat că termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit la data de 29.01.2022.

În dezacord cu motivarea Curţii de Apel Bacău, parchetul a arătat că termenul de prescripţie a răspunderii penale nu este împlinit, în cauză, impunându-se condamnarea inculpatei şi pentru infracţiunea de evaziune fiscală. prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, reţinută în sarcina acesteia, dovedită cu probe legale şi temeinice, a cărei comitere a fost recunoscută de inculpată.

Analizând situaţia de fapt expusă în rechizitoriul nr. x/2014 emis la data de 06.06.2019 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, s-a constatat că fapta faţă de care s-a dispus soluţia de încetare a procesului penal a fost comisă în data de 29.11.2013, iar actele de procedură îndeplinite în mod legal în cauză şi comunicate pe tot parcursul procesului penal inculpatei au avut aptitudinea de a întrerupe cursul prescripţiei răspunderii penale şi rămân valabile, întrucât sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

Astfel, în cauză inculpatei i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile procesuale şi a fost audiată în calitate de suspect la data de 31.03.2016, i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile procesuale şi a fost audiată în calitate de inculpat la data de 31.07.2017 . La data de 31.07.2017, i s-a adus la cunoştinţă că în baza mandatului de supraveghere tehnică nr. x/2016 din data de 02.06.2016, emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Neamţ, secţia Penală, s-a încuviinţat obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare, privind rulajul conturilor bancare desfăşurate prin conturi bancare deschise de către S.C. B. S.R.L.

Ulterior îndeplinirii acestor acte de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripţie.

Curtea Constituţională a arătat în Decizia nr. 358/2022 că între 26.04.2018 şi 30.05.2022 "fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale ".

Întrucât întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual, pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere între 2018 şi 2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie din perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

Concluzia de mai sus este întru-totul de acord cu constatările Curţii Constituţionale, conţinute în paragraful 74 al Deciziei nr. 358/2022:

"De asemenea, Curtea subliniază că raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale sau înlăturarea instituţiei întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigenţele constituţionale".

Plecând de la caracterul procesual al normelor care reglementează efectuarea actelor procesuale de întrerupere a cursului termenului prescripţiei, s-a susţinut că, în procesul penal, ca efect al principiului legalităţii, sub aspect procedural este aplicabil numai principiul imediatei aplicări a legii de procedură. Aşadar, în materia legilor de procedură este aplicabil principiul tempus regit actum care reprezintă o regulă de generală aplicare în privinţa normelor juridice de procedură penală, avându-se în vedere totdeauna legea în vigoare în momentul efectuării actului procesual.

În consecinţă, întrucât efectele întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale se produc instantaneu, de drept, s-a apreciat că acestea nu pot fi înlăturate prin acte normative ulterioare sau prevederi declarate neconstituţionale.

În acest sens, s-a invocat o decizie recentă a Curţii de Apel Iaşi (decizia penală nr. 465/17.06.2022 pronunţată în dosarul x/2017) în care se arată faptul că actele întreruptive de prescripţie îndeplinite anterior datei de 25 iunie 2018 rămân valabile şi trebuie considerate în continuare ca având efect întreruptiv. A lipsi actele de procedură penală care, conform exigenţelor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 297/2018 se comunicau inculpatului, de efectul întreruptiv, ar lăsa practic fără conţinut instituţia întreruperii prescripţiei răspunderii penale dincolo de limitele temporale şi dincolo de argumentele avute în vedere de Curtea Constituţională.

În consecinţă, un act procedural valabil întocmit anterior Deciziei nr. 297/2018 care se comunică inculpatului are aptitudinea de a întrerupe termenul de prescripţie a răspunderii penale, întrucât este prevăzut de o normă procesual penală şi nu poate intra sub incidenţa principiului specific dreptului penal substanţial, respectiv principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile.

Faţă de aceste aspecte, s-a apreciat că soluţia de încetare a procesului penal dispusă în prezenta cauză este nelegală impunându-se condamnarea inculpatei.

În concluzie, s-a solicitat admiterea în principiu a recursului în casaţie, şi în conformitate cu dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., casarea deciziei penale nr. 646 din 07.07.2022 a Curţii de Apel Bacău şi pe fond condamnarea inculpatei pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea 241/2005, reţinută în sarcina acesteia prin rechizitoriu.

Prin încheierea din 18 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei nr. 646 din data de 7 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpata A., s-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători şi s-a acordat termen la data de 29 noiembrie 2022 cu citarea intimatei inculpate A., a părţii civile Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Piatra Neamţ, precum şi asigurarea apărării prin emiterea unei adrese către Baroul Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că în această etapă procesuală, instanţa examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.

În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii, în cazul cererii de recurs pendinte, a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

De asemenea, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., precum şi cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) a, b, c şi d din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău care a exercitat calea extraordinară de atac (C.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 646 din 07 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie), precum şi semnătura procurorului care a exercitat calea de atac şi a procurorului general.

În ceea ce priveşte condiţia prev. de art. 437 alin. (1) lit. c din C. proc. pen., în cauză, s-a invocat cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. susţinând, în esenţă, că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bacău cu privire la încetarea procesului penal ca urmare a prescripţiei răspunderii penale în baza deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din 26.04.2018 şi nr. 358 din 26.05.2022 referitor la infracţiunea de evaziune fiscală prev de art. 9 alin. (1) lit. f din Legea nr. 241/2005 reţinută în sarcina inculpatei A. este nelegală şi se impune condamnarea acesteia.

Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost declarată în termen legal şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 434, 436 alin. (1) şi art. 437 din C. proc. pen., motivele invocate se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Examinând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei nr. 646/A din data de 7 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpata A., prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. (lipsa plângerii prealabile, a autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiţii prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; intervenirea amnistiei sau prescripţiei, a decesului suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; retragerea plângerii prealabile, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, intervenirea împăcării ori încheierea unui acord de mediere în condiţiile legii; existenţa unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege; existenţa autorităţii de lucru judecat; intervenirea unui transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se greşit încetarea procesului penal.

Prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., parchetul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale în baza deciziilor nr. 297/26.04.2018, respectiv nr. 358/26.05.2022 ale Curţii Constituţionale, cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, reţinută în sarcina inculpatei A..

Prioritar, Înalta Curte reţine că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72).

De la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitate nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În consecinţă, având în vedere aspectele reţinute cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie prevăzute de art. 154 din C. pen.. Totodată, prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Înalta Curte a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente, în raport, cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă. În faza judecării apelului, Curtea de Apel Bacău a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale a inculpatei A., ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă menţionată.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Prin decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că:

"Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen..". Totodată, în decizia precitată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a constatat că în dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Bacău în ceea ce priveşte fapta inculpatei A., care în 29.11.2013, a declarat fictiv sediul social principal, cu scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea 241/2005, a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale. Cum aplicarea legii penale mai favorabile în timpul judecăţii se face, potrivit art. 5 alin. (2) din C. pen. şi în cazul actelor normative declarate neconstituţionale, se constată că art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare în această perioadă, nu includea vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, reprezintă lege penală mai favorabilă şi prin urmare prescripţia specială nu operează, iar prescripţia răspunderii penale intervine la împlinirea termenului general de prescripţie prevăzut de art. 154 din C. pen.

Astfel, infracţiunea prevăzută art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea 241/2005 este pedepsită cu închisoare de la 2 la 8 ani, iar potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani şi a început să curgă de la data săvârşirii faptelor 29.11.2013. Fiind avută în vedere perioada de două luni cuprinsă între 16.03.2020 şi 14.05.2020, în care a fost declarată stare de urgenţă, în care termenul de prescripţie a răspunderii penale a fost suspendat, în cauză, termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit la data de 29.01.2022.

În consecinţă, în privinţa inculpatei A. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluţia dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei nr. 646/A din data de 7 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpata A..

În conformitate cu art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A., în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei nr. 646/A din data de 7 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpata A..

Cheltuielile, ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 noiembrie 2022.

GGC - MM