Negative conflict of jurisdiction over judicial rehabilitation request resolved by assigning competence to the civil tribunal.

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, costată următoarele:

Prin sentinţa nr. 103 din 12.10.2022 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti, în baza art. 529 rap. la art. 35 alin. (1), art. 37 alin. (1) şi la art. 44 alin. (1), (4) şi 5 C. proc. pen., a fost admisă excepţia necompetenţei după calitatea persoanei a Tribunalului Militar Bucureşti.

În conformitate cu art. 50 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii de reabilitare formulată de petentul condamnat A. în favoarea Tribunalului Mureş.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Militar Bucureşti a reţinut că:

Prin sentinţa penală nr. 35 din 06.03.2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti (în prezent Tribunalul Militar Bucureşti) s-a dispus condamnarea inculpatului sold. A. la pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 C. pen. 1968 pe perioada prev. de art. 71 C. pen. 1968, aplicată pentru complicitate la săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 - 209 lit. a), g), i) şi alin. (3) lit. h) C. pen. 1968 cu aplic. art. 74 şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968 şi de distrugere şi semnalizare falsă prev. de art. 26 C. pen. 1968 rap. la art. 276 alin. (3) teza I C. pen. 1968 cu aplic, art. 74 şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968 .

Prin decizia penală nr. 39 din 11.04.2002 a Curţii Militare de Apel, pronunţată în dos. nr. 31/2002, s-a dispus respingerea ca tardiv, respectiv ca nefondat, a apelurilor declarate de inculpatul sold. A., respectiv de inculpatul civ. B. împotriva sentinţei penale nr. 35 din 06.03.2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.

Prin decizia penală nr. 3075 din 13.06.2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dos. nr. 2179/2002, s-a dispus respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate de inculpatul sold. A. şi de inculpatul civ. B. împotriva deciziei penale nr. 39 din 11.04.2002 a Curţii Militare de Apel (dos. nr. 31/2002).

S-a mai notat că, pentru punerea în executare a pedepsei închisorii de 4 (patru) ani a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 64/2002 din 28.06.2002, iar executarea pedepsei a început la 17.12.2001, urmând să înceteze la 16.12.2005, conform adresei nr. x din 15.04.2002 emisă de Penitenciarul Bucureşti, ulterior fiind liberat condiţionat în baza sentinţei penale nr. 649/19.04.2004 pronunţată de Judecătoria Bistriţa Năsăud.

Verificându-şi competenţa, instanţa a constatat că excepţia necompetenţei după calitatea persoanei a Tribunalului Militar Bucureşti, invocată de procurorul militar, este întemeiată. În acest sens, s-a arătat că, potrivit disp. art. 529 C. proc. pen. competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate.

S-a mai notat că, sub imperiul C. proc. pen. din 1968, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, a stabilit prin Decizia nr. LXXXIII (83) din 10.12.2007 că "dispoziţiile art. 494 teza I C. proc. pen. se interpretează în sensul că în caz de modificare a normelor de competenţă, cererea de reabilitare se soluţionează de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii."

Cum textul art. 494 teza I C. proc. pen. 1968, interpretat de instanţa supremă, avea acelaşi conţinut ca şi actuala reglementare din art. 529 teza I C. proc. pen., iar practica instanţelor a fost constantă în sensul că cererea de reabilitare judecătorească, fiind subsecventă condamnării, urmează, sub aspectul competenţei, regimul cauzei în care a fost pronunţată condamnarea, existent la momentul introducerii cererii de reabilitare, s-a considerat că Decizia nr. LXXXIII (83) din 10.12.2007 îşi păstrează aplicabilitatea.

Prin urmare, s-a arătat că, în speţa de faţă, în privinţa condamnării dispuse prin sentinţa penală nr. 35 din 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti (în prezent Tribunalul Militar Bucureşti) s-a constatat că infracţiunile de furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 - 209 lit. a), g), i) şi alin. (3) C. pen. 1968 cu aplic. art. 74 şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968 şi de distrugere şi semnalizare prev. de art. 26 rap. la art. 276 alin. (3) teza I C. pen. 1968 cu aplic. art. 74 şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968, pentru care a fost condamnat petentul A., sunt în prezent incriminate prin art. 229 C. pen. şi art. 332 C. pen. S-a menţionat că, potrivit art. 35 alin. (1) C. proc. pen. judecătoria este competentă să judece în primă instanţă aceste infracţiuni. În măsura în care făptuitorul a avut calitatea de militar la data săvârşirii faptei, competenţa aparţine, în prezent, tribunalului militar, în considerarea disp. art. 37 alin. (1) C. pen. S-a mai amintit că actualele tribunale militare sunt instanţe ci rang de tribunal.

S-a reţinut că, în dosarul nr. x/2002 al fostului Tribunal Militar Teritorial Bucureşti au fost judecaţi şi condamnaţi un inculpat militar, petentul A., împreună cu un inculpat civil, B., în baza regulilor de conexitate existente la acel moment. S-a arătat că, în prezent, conform art. 44 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., competenţa de soluţionare a cauzei ar aparţine instanţei civile, întrucât între instanţa militară (competentă în raport cu inculpatul militar, la data faptei, A.) şi cea civilă (competentă în raport cu inculpatul civil B.), competenţa revine acesteia din urmă. Cele două instanţe sunt de rang diferit, iar potrivit disp. alin. (5) al aceluiaşi articol, de vreme ce Tribunalul Militar Bucureşti are rang de tribunal, fiind superior în grad instanţei civile, judecătoria, s-a apreciat că instanţei civile echivalente în grad i-ar reveni competenţa, care este Tribunalul Cluj. Având în vedere competenţa teritorială în considerarea disp. art. 529 teza a II-a C. proc. pen., care prevede competenţa alternativă a instanţei corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul, s-a reţinut că Tribunalul Mureş este instanţa corespunzătoare instanţei care a judecat în primă instanţă cauza în care a fost pronunţată condamnarea pentru care se cere reabilitarea.

Prin sentinţa penală nr. 143 din 18 noiembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Mureş – secţia penală, în baza art. 47 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. pen.. a fost admisă excepţia necompetentei materiale invocată din oficiu cu privire la soluţionarea cererii de reabilitare formulată de petentul-condamnat A..

În baza art. 50 alin. (1) raportat la art. 529 C. proc. pen., a fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Militar Bucureşti.

În baza art. 51 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat ivit conflictul negativ de competentă între Tribunalul Mureş şi Tribunalului Militar Bucureşti, context în care, în conformitate cu art. 51 alin. (2) teza finală C. proc. pen., a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Mureş a reţinut, în esenţă, că în conformitate cu dispoziţiile art. 529 C. proc. pen.. competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate.

S-a menţonat că, prin decizia RIL nr. LXXXIII din 10.12.2007 pronunţată de ICCJ – Secţiile Unite, s-a statuat într-adevăr că: "în caz de modificare a normelor de competenţă, cererea de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii", însă în considerentele acestei decizii s-a precizat că "instanţa corespunzătoare celei care a judecat în primă instanţă nu poate fi decât aceea care, la data introducerii cererii prin care se solicită reabilitarea, este competentă să judece în primă instanţă infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat". Ca atare, s-a apreciat că, stabilirea competenţei de soluţionare a unei cereri de reabilitare în cazul schimbării normelor de competenţa se face prin raportare la instanţa competentă să judece infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea şi nu prin raportare la competenţa de soluţionare a unei cauze în întregul ei, în situaţia în care dosarul a vizat mai multe persoane inculpate.

S-a mai susţinut că, înţelesul termenului de cauză la care face referire decizia RIL menţionată anterior ar trebui să fie privit în sens restrâns, nu în sens larg, respectiv ca vizând acuza adusă persoanei care a formulat cererea de reabilitare şi cu privire la care s-a dispus condamnarea sa. Astfel, s-a apreciat că, în prezent, competenţa după calitatea persoanei cu privire la judecarea infracţiunii pentru care petentul a fost condamnat nu a suferit modificări, în sensul că tot instanţa militară ar fi cea competentă să se pronunţe cu privire la aceasta, conform art. 37 alin. (1) C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi – secţia penală la data 06.12.2022, fiind fixat termen pentru soluţionare la data de 14.12.2022.

Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Mureş şi Tribunalul Militar Bucureşti, referitor la competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare formulată de petentul A., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Mureş, pentru următoarele considerente:

La data de 13.09.2022 pe rolul Tribunalului Militar Bucureşti a fost înregistrată cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul A., întemeiată pe dispoziţiile art. 166 -168 din C. pen.

Conform art. 166 alin. (1) lit. a) din C. pen., condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanţă, după împlinirea unui termen de 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depăşeşte 5 ani.

În ceea ce priveşte instanţa competentă, dispoziţiile art. 529 C. proc. pen.. prevăd expres că este competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul.

Singura condiţie care trebuie îndeplinită este ca instanţa sesizată să fie cea care a pronunţat în primă instanţă condamnarea pentru care se cere reabilitarea (sau, după caz, instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul), cu excepţia situaţiei în care se schimbă normele de competenţă.

Cu privire la existenţa unei practici neunitare în ceea ce priveşte instanţa competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti în situaţia în care, prin schimbarea normelor legale de competenţă, instanţa care a judecat cauza în primă instanţă nu mai are această competenţă în momentul introducerii cererii, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, care, prin Decizia nr. LXXXIII (83) din data de 10 decembrie 2007 (publicată în M. Of. nr. 780 din 21 noiembrie 2008), a statuat că dispoziţiile art. 494 teza I din C. proc. pen.. anterior (corespondent cu art. 529 teza I C. proc. pen..) se interpretează în sensul că: în caz de modificare a normelor de competenţă, cererea de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii.

În cuprinsul deciziei de unificare a practicii neunitare anterior menţionată, s-a arătat că, instituţia reabilitării este particularizată ca o procedură specială în cuprinsul C. proc. pen. şi, având un caracter autonom, este guvernată de regula tempus regit actum în aplicarea normelor de procedură penală.

Această decizie a instanţei supreme rămâne obligatorie în continuare pentru instanţe, în condiţiile în care dispoziţiile legale actuale nu conţin modificări de natură să afecteze aplicabilitatea acesteia.

Aşa fiind, Înalta Curte constata că, instanţa corespunzătoare celei care a judecat în primă instanţă nu poate fi decât aceea care, la data introducerii cererii prin care se solicită reabilitarea, este competentă să judece în primă instanţă infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat.

În prezent, potrivit art. 44 alin 4 C. proc. pen., dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta este militară, competenţa revine instanţei civile.

În speţă, pedepsele pentru care se solicită reabilitarea au fost aplicate de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti (actualul Tribunal Militar Bucureşti), însă acest aspect nu prezintă relevanţă din perspectiva stabilirii competenţei de soluţionare a cererii formulate de petentul A., având în vedere că acesta a fost cercetat şi trimis în judecată alături de un inculpat civil (numitul B.), iar instanţa militară care a judecat cauza în primă instanţă nu mai are această competenţă la momentul introducerii cererii de reabilitare, având în vedere dispoziţiile art. 44 alin. (4) C. proc. pen., anterior evocate.

Astfel, la data formulării cererii de reabilitare (13.09.2022), infracţiunile de furt calificat şi de distrugere şi semnalizare falsă, sunt date, teoretic, potrivit art. 35 C. proc. pen., în competenţa judecătoriei ca instanţă civilă.

În raport, însă, de dispoziţiile art. 44 alin. (5) C. proc. pen., având în vedere că Tribunalul Militar Bucureşti este superior în grad judecătoriei, competenţa revine instanţei civile echivalente în grad, respectiv tribunalului.

Stabilirea competenţei de soluţionare a prezentei cereri de reabilitare în favoarea Tribunalului Mureş se fundamentează pe împrejurarea că petentul A. are domiciliul în Municipiul Târgu Mureş, localitate care se află în circumscripţia Tribunalului Mureş.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privindu-l pe petentul A. în favoarea Tribunalului Mureş – secţia penală, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privindu-l pe petentul A. în favoarea Tribunalului Mureş – secţia penală, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2022.