Drunk driving penalty bounds and supervision period: legal limits of cassation review under Art. 438(1)(12) CPP

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 2654 din 14.12.2021, Judecătoria Medgidia, în baza art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului (faptă din 02.05.2021).

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului şi a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 543/P din 15 iunie 2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia împotriva sentinţei penale nr. 2654/14.12.2021 pronunţată de Judecătoria Medgidia, a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi, în rejudecare, a majorat pedeapsa principală a închisorii aplicată inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., de la 1 an la 2 ani, precum şi termenul de supraveghere a executării pedepsei principale a închisorii de la 2 ani la 3 ani, conform art. 92 din C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii care nu contraveneau.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, în drept, faptele inculpatului A. care, la data de data de 02.05.2021, în jurul orelor 17:53, a condus pe drumurile publice din localitatea Răzoarele, comuna Oltina, judeţul Constanţa, autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen.

S-a reţinut, în esenţă, că nu poate fi primită solicitarea apelantului inculpat de a beneficia de o soluţie de amânare a aplicării pedepsei raportat la nivelul extrem de ridicat al alcoolemiei, cu atât mai mult cu cât acesta nici nu a făcut dovada unor împrejurări care să convingă instanţa că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară şi că reeducarea autorului este posibilă prin simpla supraveghere pe o perioadă de timp determinată.

S-a mai arătat că amânarea aplicării pedepsei nu poate fi dispusă prin simpla îndeplinire formală a condiţiilor prevăzute de art. 83 alin. (1) din C. pen., deoarece şi în procesul de individualizare a executării pedepsei criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen. trebuie valorificate nu doar în favoarea celui vinovat de comiterea faptei, ci şi în scopul obţinerii efectului de exemplaritate a pedepsei, care se adresează infractorului şi terţilor destinatari ai legii penale.

Astfel, instanţa a menţinut modalitatea de executare dispusă, apreciind că numai prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, în condiţiile art. 91 şi următoarele din C. pen., funcţiile pedepsei vor putea fi atinse, în scop de prevenţie şi de exemplaritate specială şi generală.

Notând dispoziţiile art. 74 din C. pen. privind individualizarea pedepselor, curtea de apel a subliniat că infracţiunile la regimul circulaţiei rutiere sunt din ce în ce mai numeroase şi că ele prezintă un real pericol pentru societate, cu atât mai mult cu cât în România numărul accidentelor rutiere cunoaşte o recrudescenţă fără precedent, motiv pentru care numai printr-o atitudine fermă a organelor statului faţă de persoanele care comit astfel de infracţiuni se poate realiza o disciplinare a participanţilor la trafic şi se poate asigura efectul preventiv al legii penale.

Deopotrivă, s-a reţinut şi nivelul intoxicaţiei etilice, precum şi faptul că depistarea autoturismului în trafic a avut loc în perioada sărbătorilor Pascale, când prezenţa pietonilor pe drumurile publice din zonele rurale este mai mare, datorită frecventelor vizite şi activităţilor recreative pe care locuitorii le fac pe tot parcursul zilei. În acest context, datorită vigilenţei scăzute, riscul producerii unor accidente este relativ mare, întrucât retragerea locuitorilor la odihnă nu intervine atât de devreme, iar în trafic sunt prezente chiar atelaje sau autoturisme cu care aceşti locuitori îşi asigură deplasarea până la ore înaintate.

Or, nivelul ridicat al alcoolemiei amplifică, aşadar, riscul unor evenimente rutiere, iar dacă acest nivel este unul extrem de ridicat, este de natură să altereze cu atât mai mult atenţia, puterea de concentrare a conducătorului auto, capacitatea de a anticipa stări de pericol, timpul de reacţie şi acuitatea vederii în timpul activităţii de conducere a vehiculului pe drumurile publice.

Tocmai de aceea, conduita sinceră a infractorului pe parcursul procesului penale şi atitudinea de regret faţă de faptă nu pot prevala în faţa unor circumstanţe reale, context în care, faţă de împrejurările particulare concrete evidenţiate prin probe, curtea de apel a apreciat că se impune admiterea apelului declarat de către procuror.

În ceea ce priveşte cuantumul pedepsei, curtea a considerat că aplicarea unei pedepse de 1 an şi 6 luni închisoare, astfel cum s-a solicitat în apelul procurorului, este insuficientă scopului propus, astfel că în pofida lipsei antecedentelor penale ale inculpatului şi datelor cu caracter personal ilustrate prin înscrisuri, va majora pedeapsa aplicată inculpatului la 2 ani închisoare, precum şi termenul de supraveghere a executării pedepsei de la 2 la 3 ani.

De asemenea, contrar solicitării inculpatului, curtea de apel a menţinut şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., întrucât instituirea acestei interdicţii concură la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către inculpat şi la îndeplinirea funcţiei preventive şi de exemplaritate a pedepsei principale, fără a se aduce atingere dreptului la muncă şi educaţie recunoscut inculpatului.

Împotriva deciziei penale nr. 543/P din 15 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, la data de 10 iulie 2022, prin e-mail, a declarat recurs în casaţie inculpatul A.. Cererea de recurs în casaţie a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 11 iulie 2022.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurentul a susţinut, în esenţă, că pedeapsa de 2 ani închisoare, precum şi termenul de supraveghere de 3 ani, aplicate de instanţa de apel, sunt în alte limite decât cele prevăzute de lege.

A mai arătat că a recunoscut în totalitate fapta săvârşită şi în calea de atac promovată nu s-a solicitat un termen de supraveghere mai mare.

În drept, a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27.07.2022, sub nr. x/2021.

Prin încheierea din 11 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis în principiu cererea de recurs în casaţie constatând că din modul în care recurentul inculpat A. a formulat motivele de recurs în casaţie, argumentele dezvoltate sub aspectul aplicării unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege se circumscriu formal cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul în casaţie este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de către recurent, se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen., s-a reţinut că instanţa supremă, în cadrul cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., analizează doar legalitatea unei pedepse sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale, respectiv aplicarea acesteia în afara limitelor determinate de legiuitor, fără a putea proceda la reindividualizarea acestora.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casaţie este nefondat.

Înalta Curte reţine că sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", prevăzută de cazul de casare invocat în prezenta cale de atac, vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică şi cauzele sau stările de agravare şi atenuare reţinute prin hotărârea definitivă.

Se constată că inculpatul A. a fost condamnat, în apel, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., iar în ceea ce priveşte individualizarea modalităţii de executare a pedepsei de 2 ani închisoare, se reţine că s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în baza art. 91 din C. pen., pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

Potrivit art. 336 alin. (1) din C. pen., "(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.".

Legiuitorul a prevăzut în art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. următoarele: "Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1), (11) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. (…)."

Se observă, astfel, că, în cauza de faţă, limitele de pedeapsă reduse cu 1/3 sunt de 8 luni şi, respectiv, 3 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A. fiind legală.

În ceea ce priveşte termenul de supraveghere, se reţine că potrivit art. 92 alin. (1) din C. pen., "(1) Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat şi este cuprinsă între 2 şi 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate.".

Înalta Curte constată că termenul de supraveghere de 3 ani este legal aplicat, durata acestuia fiind în limitele prevăzute de lege, de vreme ce sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii reglementate de legiuitor, respectiv durata termenului de supraveghere este cuprinsă între 2 şi 4 ani şi nu este mai mică decât durata pedepsei aplicate recurentului A..

În ceea ce priveşte critica vizând împrejurarea că în calea de atac a apelului nu s-a solicitat stabilirea unui termen de supraveghere mai mare, Înalta Curte reţine că aceasta antamează limitele efectului devolutiv al apelului declarat de procuror, chestiune ce ar putea avea implicaţii asupra legalităţii pedepsei în situaţia în care apelul declarat ar fi fost în favoarea inculpatului, ceea ce nu este cazul.

Astfel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia a cerut majorarea pedepsei aplicate inculpatului A., context în care majorarea duratei termenului de supraveghere constituie o chestiune de apreciere a criteriilor de individualizare, atribut exclusiv al instanţelor de fond şi de apel. Aşadar, în raport de particularităţile cauzei de faţă, majorarea termenului de supraveghere nu era necesar a fi solicitată punctual de către parchet în calea ordinară de atac a apelului astfel cum a fost promovată.

Se reţine, că, în concret, toate aspectele criticate vizează, în esenţă, necesitatea realizării, în calea extraordinară de atac de faţă, a unei reindividualizări judiciare a pedepsei, în raport de datele concrete ale cauzei şi de cele vizând persoana inculpatului.

Or, prin intermediul cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. pot fi cenzurate exclusiv erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar şi a măsurilor educative, fie ca urmare a aplicării unei sancţiuni neprevăzute de lege, fie ca urmare a nerespectării limitelor legale ori a tratamentului sancţionator legal.

Individualizarea judiciară a pedepselor constituie un proces complex de apreciere asupra împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanţei de fond/apel şi nu poate fi cenzurată, prin urmare, în cadrul prezentului demers judiciar, neaducând în discuţie un aspect de legalitate a pedepselor.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 543/P din data de 15 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Urmare a acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 543/P din data de 15 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2022.

GGC - MM