Annulment appeal inadmissible due to appellate court's prior resolution of statute of limitations and favorable law application

Şedinţa publică din data de 01 februarie 2023

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Obiectul prezentei cauze îl constituie contestaţie în anulare, întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 426 lit. b) şi i) din C. proc. pen., exercitată împotriva deciziei penale nr. 251/A din data de 30 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013, prin care: s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 17 din 01 martie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosar nr. x/2013.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală mai sus menţionată şi, rejudecând:

1. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor:

- pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;

- pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 281 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;

- pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1631/01.07.2014 a Judecătoriei Bacău, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curţii de Apel Bacău, pentru infracţiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

2. Conform art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.. cu referire la art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 281 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., constatând că a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.

3. Conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen.., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în prezenta cauză în sarcina inculpatului A. din infracţiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în două infracţiuni:

- o infracţiune prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (acte materiale comise în perioada 27.08 - 01.09.2010, în legătură cu persoana vătămată B.);

- o infracţiune prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (celelalte acte materiale).

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a achitat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (acte materiale comise în perioada 27.08 -01.09.2010, în legătură cu persoana vătămată B.).

În baza art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (celelalte acte materiale), a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.

S-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 36 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a contopit pedeapsa mai sus-menţionată, de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., cu pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1631/01.07.2014 a Judecătoriei Bacău, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curţii de Apel Bacău (pentru infracţiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.) şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

S-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

S-a dedus din pedeapsa stabilită perioada reţinerii şi arestării preventive - de la data de 08.05.2013 la data de 11.06.2013 şi perioada deja executată - de la data de 18.12.2014 la 18.08.2016, când inculpatul A. a fost liberat condiţionat din executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 1631/01.07.2014 a Judecătoriei Bacău, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curţii de Apel Bacău.

S-a menţinut liberarea condiţionată dispusă prin decizia penală nr. 207/18.08.2016 a Tribunalului Tulcea.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

II. S-au respins, ca inadmisibile, apelurile declarate de Uniunea Naţională a Barourilor din România (reprezentată de A.), Cabinet Avocat Doctor A. (reprezentat de A.), Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România (reprezentat de A.) împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

III. S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii C. şi D. şi de părţile civile E. şi Baroul Bacău împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Împotriva deciziei penale nr. 251/A din data de 30 iunie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A..

Prin motivele de contestaţie în anulare, contestatorul A. a solicitat admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, invocând dispoziţiile art. 426 lit. b) şi lit. i) din C. proc. pen. cu referire la art. 148 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) din Constituţia României, privind integrarea în Uniunea Europeană.

De asemenea, a arătat că, din anul 1990 şi până în prezent, toate motivele care au condus la condamnarea sa pentru folosirea fără drept a denumirii de Uniunea Avocaţilor din România s-au bazat pe un act fals, intrat în circuitul civil.

A subliniat că în urma cercetării ştiinţifice efectuate a descoperit că trebuia reînfiinţată Uniunea Avocaţilor din România în forma redenumită de Legea nr. 255/2004. Cu toate acestea, a susţinut că procurorii au întocmit 10 dosare penale şi l-au trimis în judecată pentru folosirea, fără drept, a denumirii de Uniunea Naţională a Barourilor din România, deşi aceasta nu era înfiinţată prin lege, fiind condamnat la pedeapsa închisorii, ca urmare a unei grave erori judiciare a judecătorilor, inclusiv a acelora care au respins declaraţia de abţinere formulată în prezenta cauză.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2022.

Examinând în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., raportat la datele cauzei şi criticile susţinute, Înalta Curte constată că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării motivelor invocate de contestatorul A., Înalta Curte evidenţiază limitele şi specificul căii de atac a contestaţiei în anulare, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispoziţiilor art. 426-432 din C. proc. pen., norme care statuează că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale, de către instanţa care a pronunţat hotărârea atacată în scopul înlăturării erorilor de procedură (error in procedendo).

Potrivit art. 426 din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare:

b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Legiuitorul a prevăzut în mod explicit procedura contestaţiei în anulare, în cadrul căreia se analizează într-o primă etapă condiţiile de admisibilitate şi doar în măsura în care constată incidenţa reală - nu doar formală - a cazurilor de contestaţie invocate, instanţa procedează ulterior la analiza temeiniciei cererii, în cadrul căreia verifică susţinerea cazurilor de contestaţie invocate prin raportare la decizia instanţei a cărei anulare se cere şi respectiv la toate actele dosarului.

Potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de lege, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate.

Din analiza acestor condiţii, se reţine că hotărârea contestată priveşte o hotărâre definitivă, conform art. 426 din C. proc. pen., iar cererea de contestaţie în anulare este formulată de condamnatul A. care a avut calitatea de apelant-inculpat, conform art. 427 alin. (1) din C. proc. pen. şi în termenul prevăzut de art. 428 alin. (2) din C. proc. pen.

Înalta Curte, constată că potrivit dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., această cale extraordinară de atac poate fi exercitată împotriva hotărârilor penale definitive în situaţia în care inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Din modul de redactare a normei procedurale, rezultă, aşadar, că o asemenea contestaţie în anulare poate fi promovată numai atunci când cauza a fost soluţionată prin condamnarea inculpatului, fără ca instanţa de judecată să se pronunţe asupra unui motiv de încetare a procesului penal, ignorând probele aflate la dosar ce ar fi permis valorificarea cazurilor enumerate de art. 16 alin. (1) lit. f)-j) din C. proc. pen.

Potrivit art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j):

e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;

f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;

g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;

h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

i) există autoritate de lucru judecat;

j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Potrivit Deciziei nr. 10/2017, s-a stabilit, în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa sa.

Aplicând în speţă consideraţiile expuse anterior, Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat în decizia penală atacată şi a constatat împlinit termenul de prescripţie şi s-a pronunţat dispunând încetarea procesului penal, pornit împotriva inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 281 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., constatând că a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale, conform art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.. cu referire la art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

De asemenea, prin decizia penală nr. 251/A din data de 30 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A., în pedepsele componente. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a achitat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (acte materiale comise în perioada 27.08 - 01.09.2010, în legătură cu persoana vătămată B.). În baza art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (celelalte acte materiale), a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare care s-a contopit cu pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1631/01.07.2014 a Judecătoriei Bacău, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curţii de Apel Bacău (pentru infracţiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.) şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În speţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a stabilit că legea penală mai favorabilă este reprezentată de C. pen. din 1969, prescripţia răspunderii penale fiind reglementată în art. 122-124 din acest act normativ.

Stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept) şi nu poate face obiectul cenzurii în contestaţie în anulare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

Deciziile nr. 297/2018 nr. 358/2022 pronunţate de Curtea Constituţională a României au vizat dispoziţiile din actuala reglementare, art. 155 alin. (1) din C. pen., neaplicabile situaţiei juridice a condamnatului faţă de care a fost decelată ca lege mai favorabilă reglementare anterioară.

Ca urmare, în situaţia în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat deja aspectele invocate de contestator cu privire la incidenţa termenului de prescripţie specială a răspunderii penale ori legea penală mai favorabilă, aceste chestiuni nu (mai) pot face obiectul contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., solicitarea fiind inadmisibilă.

Referitor la motivul ce ar genera incidenţa cazului prevăzut la art. 426 lit. i) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază inexistenţa unei concordanţe, cel puţin formale, între motivele faptice invocate de condamnat şi cazul de contestaţie în anulare, situaţie ce ignoră exigenţele art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. şi atrage inadmisibilitatea contestaţiei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 251/A din data de 30 iunie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 251/A din data de 30 iunie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 februarie 2023.