Tax evasion conviction overturned on prescription grounds; prosecutor's extraordinary appeal rejected, acquittal upheld
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the prosecutor's extraordinary appeal (recurs în casaţie) against the appellate decision that terminated the criminal proceedings due to the statute of limitations, thereby upholding the defendant's acquittal on prescription grounds and leaving the appellate ruling in force. The case involved a defendant convicted at trial for continuous tax evasion (falsely recording non-real expenses, contrary to art. 9(1)(c) of Law 241/2005), but the Court of Appeal, applying the more favorable current Criminal Code and the mandatory interpretation given by Constitutional Court decisions nos. 297/2018 and 358/2022 and by High Court decision no. 67/2022, found that the general limitation period of 8 years under art. 154(1)(c) Criminal Code had expired (on 21 December 2019, after the last act of 22 December 2011) because, after the constitutional rulings, no valid interrupting act existed. The High Court rejected the prosecutor's argument that a 2018 procedural order had interrupted the prescription, holding that the rules on interruption are substantive criminal law subject to the principle of legality and the more favorable law, so the prescription term expired before the final appellate judgment; court costs remained with the state and the partial fee for the ex officio counsel was borne by the state.
Legislator headnote
AI generatedart. 41 alin. (2) din C. pen, art. 5 din C. pen, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen, art. 65 alin. (2) din C. pen, art. 33 lit. a) din C. pen, art. 290 alin. (1) din C. pen; Tax evasion conviction overturned on prescription grounds; prosecutor's extraordinary appeal rejected, acquittal upheld: The case involved a defendant convicted at trial for continuous tax evasion (falsely recording non-real expenses, contrary to art. 9(1)(c) of Law 241/2005), but the Court of Appeal, applying the more favorable current Criminal Code and the mandatory interpretation given by Constitutional Court decisions nos. 297/2018 and 358/2022 and by High Court decision no. 67/2022, found that the general limitation period of 8 years under art. 154(1)(c) Criminal Code had expired (on 21 December 2019, after the last act of 22 December 2011) because, after the constitutional rulings, no valid interrupting act existed. The High Court rejected the prosecutor's argument that a 2018 procedural order had interrupted the prescription, holding that the rules on interruption are substantive criminal law subject to the principle of legality and the more favorable law, so the prescription term expired before the final appellate judgment; court costs remained with the state and the partial fee for the ex officio counsel was borne by the state.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu rămâne în sarcina statului.
Full text
Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 132/P/2021 din 02 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen., art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (4 acte materiale), la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969 raportat la 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioada de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. de la 1969, s-a constatat că infracţiunea dedusă judecaţii este în concurs real cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. 1969, ca pedeapsă accesorie, prin sentinţa penală nr. 754/2013 pronunţată de către Judecătoria Oradea, în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 682/R/01.10.2013 a Curţii de Apel Oradea.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 754/2013 pronunţată de către Judecătoria Oradea, în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 682/R/01.10.2013 a Curţii de Apel Oradea, în pedepsele componente de: 2 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) din C. pen. 1969; 3 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. 1969; 6 luni închisoare (3 acte materiale), aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de emiterea unor file CEC fără a fi completate cu toate elementele esenţiale prevăzute de lege, prevăzută de art. art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, săvârşite în intervalul mai 2010 - februarie 2011.
În baza art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. de la 1969, s-a contopit pedeapsa principală de 2 ani închisoare, aplicată în prezenta cauză, cu pedepsele individuale, mai sus enumerate, aplicate prin sentinţa penală nr. 754/2013 pronunţată de către Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 682/R/01.10.2013 a Curţii de Apel Oradea, respectiv pedepsele de 2 ani închisoare, 3 luni închisoare, 6 luni închisoare, în pedeapsa mai grea de 2 ani închisoare, inculpatul A., urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. de la 1969 respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita o profesie de natura acelea de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioada de 2 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii; pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. de la 1968, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a avea calitatea de administrator în cadrul vreunei societăţi comerciale, aplicată conform art. 71 din C. pen. de la 1968, pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 71 alin. (2) din C. pen. de la 1968.
În baza art. 88 din C. pen. de la 1969, s-a dedus din pedeapsă durata executată anterior, de la data de 13/05/2015 până la data de 02/08/2016 (data liberării condiţionate dispuse prin sentinţa penală 681/2016 pronunţată de Judecătoria Oradea).
În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 25 din C. proc. pen., cu aplicarea art. 1357 din C. civ. s-a admis acţiunea civilă, formulată de Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 41.399 RON, reprezentând diferenţa neachitată din prejudiciul de 46.399 RON, constând în TVA, precum şi la plata de dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate din decembrie 2011 până la plata efectivă.
S-a constatat că diferenţa de 5000 RON (până la suma totală de 46.399 RON, ce reprezintă prejudiciul cauzat) a fost achitată de către inculpatul A., cu chitanţa serie x nr. x emisă de Trezoreria Mun. Timişoara, la data de 19.10.2020.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurator, luată prin ordonanţa din 16.07.2019, aplicată prin procesul-verbal din data de 03.09.2019, asupra autoturismului marca x - autoutilitară bb Furgon, an de fabricaţie 2004, culoare albă, serie şasiu x, cu numărul de înmatriculare x, lăsat în custodia inculpatului A..
În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca la rămânerea definitivă a hotărârii, o copie a dispozitivului acesteia să fie comunicată Oficiului Naţional al Registrului Comerţului pentru a face menţiunile corespunzătoare.
În baza art. 274 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în favoarea statului, la plata sumei de 1000 RON (suma de 500 RON aferentă fazei de urmărire penală, respectiv suma de 500 RON aferentă fazei de judecată), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Prin decizia penală nr. 512/A/2022 din data de 29 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor (Oradea, str. x, jud. Bihor) împotriva sentinţei penale nr. 132 din 02 iulie 2021 pronunţate de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019.
În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 132 din 02 iulie 2021 pronunţate de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând:
În baza art. 5 din C. pen. cu aplicarea deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale şi cu referire la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2021 ale Curţii Constituţionale s-a constatat că legea penală mai favorabilă este Codul actual.
S-a descontopit pedeapsa de 2 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. 1969 pe o perioadă de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. 1969 aplicate inculpatului A. în pedepsele de: 2 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. 1969 pe o perioadă de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. 1969, aplicate inculpatului în cauză pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, art. 5 din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.. pedepsele de 2 ani închisoare, 3 luni închisoare şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 754 din 03 iunie 2013 pronunţată de Judecătoria Oradea, în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 682 din 01.10.2013, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. x/2012, astfel cum a fost modificată prin sentinţa penală nr. 754 din 03.06.2013, pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 70/DCP din 08.05.2015, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/2014.
S-a înlăturat pedeapsa de 2 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. 1969 pe o perioadă de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. 1969 aplicate inculpatului A. în prezenta cauză pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, art. 5 din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., astfel cum a fost interpretat prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.
S-au menţinut dispoziţiile sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Împotriva deciziei penale nr. 512/A/2022 din data de 29 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Prin motivele formulate s-a solicitat, în temeiul art. 440 C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 440 C. proc. pen. şi pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., casarea deciziei penale atacate şi condamnarea inculpatului A..
S-a menţionat că în cauză, au fost întocmite astfel de acte de procedură; indicând, ca exemplu, ordonanţa din 03.04.2018, prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. considerând că acest act a avut efect întreruptiv de prescripţie.
Astfel, ulterior întocmirii ordonanţei din 03.04.2018 a început să curgă un nou termen general de prescripţie de 8 ani, care în mod evident nu a fost împlinit la 29.09.2022, data soluţionării definitive a cauzei.
În cuprinsul Deciziei CCR nr. 358/2022 s-a arătat că, între 26.04.2018 şi 30.05.2022 "fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale".
Interpretarea cauzelor întreruptive de prescripţie ca fiind suspuse principiului legii penale mai favorabile ar face ca deciziile C. civ. nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 să retroactiveze, producând efecte şi pentru trecut, ceea ce contravine dispoziţiei constituţionale, prev. de art. 147 alin. (4), iar art. 5 din C. pen. nu poate fi interpretat astfel încât să lipsească de eficienţă art. 147 alin. (4) din Constituţie.
Prin încheierea din 08 decembrie 2022, Înalta Curte, a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 152/A/2022 din data de 29 septembrie 2022 a Curţii de Apel Oradea – secţia penală şi pentru cauze cu minori privind pe intimatul-inculpat A., a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C9, în compunere de 3 judecători şi a fixat termen de judecată la data de 12 ianuarie 2023.
Ulterior, ca urmare a desfiinţării Completului C9, cauza a fost repartizată aleatoriu, Completului C3, cu termen de judecată la data de 18 ianuarie 2023.
La termenul din 18 ianuarie 2023, Ministerul Public a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului în casaţie, apreciind că motivele invocate în susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. nu mai pot fi susţinute în cadrul acestei căi extraordinare de atac în raport cu decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Examinând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Înalta Curte constată următoarele:
În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8) din C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că încetarea procesului penal, în raport de interpretarea dată deciziilor instanţei de control constituţional, a fost dispusă în mod eronat.
Sub acest aspect, instanţa de recurs va evalua instituţia prescripţiei răspunderii penale, în raport de deciziile instanţei de contencios constituţional nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi a deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Art. 155 alin. (1), prevede următoarele: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".
Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională a României a constatat că: "soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională". Ulterior, aceeaşi instanţă de contencios constituţional, prin Decizia nr. 358/2022, admiţând excepţia de neconstituţionalitate invocată, a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale, apreciindu-se, în considerentele deciziei, că, "fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (par. 73)".
Aşadar, ulterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018 (25 iunie 2018), în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), acestea urmând a curge până la momentul împlinirii lor, fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.
Astfel, decizia instanţei de control constituţional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forţă juridică a instituţiei prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.
Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că termenul de prescripţie se determină, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) şi (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi curge de la data săvârşirii acesteia.
Sub aspectul situaţiei de fapt, reţinută în mod definitiv de instanţa de apel "În perioada 02 septembrie 2011 – 22 decembrie 2011, inculpatul A., în calitate de administrator al societăţii B., a dispus înregistrarea în contabilitatea societăţii, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, a unui număr de 4 facturi fiscale, prin care s-a atestat în mod nereal efectuarea unor cheltuieli aferente unor operaţiuni de achiziţii pretins efectuate de către societatea B.. Astfel, inculpatul a dispus înregistrarea în contabilitatea societăţii B. a facturilor nr. x din 29.09.2011, în valoare totală de 136.400 RON şi nr. x, fără dată, în valoare totală de 4.960 RON, ambele emise de societatea C. S.R.L. şi a facturilor nr. x/08.12.2011, în valoare totală de 57.412 RON şi nr. x/22.12.2011, în valoare totală de 64.455,20 RON, ambele emise de societatea D. S.R.L. Timişoara."
Potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005: "Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amenda următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive".
De asemenea, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.
Astfel, Înalta Curte constată că, în raport de momentul săvârşirii faptelor (02 septembrie 2011 – 22 decembrie 2011), termenul general de prescripţie pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, calculat potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a împlinit la data de 21.12.2019 (data ultimei acţiuni 22.12.2011), anterior pronunţării deciziei penale nr. 512/A din data de 29 septembrie 2022. Prin decizia penală menţionată, s-a constatat că, admiţând apelul declarat de inculpatul A., în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., astfel cum a fost interpretat prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, a încetat procesul penal pornit împotriva acestuia pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 512/A din data de 29 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie, vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 300 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 512/A din data de 29 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 300 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2023.
GGC - MM