Cassation appeal in drunk driving case: validity of BAC measured post-offense and impact of Constitutional Court decision on statutory timing elements

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin sentinţa penală nr. 549 din 16.12.2021 pronunţată de Judecătoria Reşiţa, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 17 alin. (2), art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen. (fapta din 09.05.2017).

B. Prin decizia penală nr. 317/A din 29 martie 2022, Curtea de Apel Timişoara – secţia Penală a dispus:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa împotriva sentinţei penale nr. 549/16.12.2021 pronunţate de Judecătoria Reşiţa, în dosarul nr. x/2020, a desfiinţat sentinţa penală apelată şi rejudecând:

A condamnat pe inculpatul A. , la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) din C. pen., a impus inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune sau organizat de acesta în colaborare cu instituţii comunitare.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa sau Primăriei Municipiului Caransebeş.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 96 din C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea supravegherii şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie.

C. Prin încheierea din 22 iunie 2022, Înalta Curte, a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 317/A din 29 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia penală, a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecători şi a fixat termen de judecată, la data de 05 octombrie 2022. De asemenea, a respins cererea de suspendare a executării pedepsei formulate de recurentul inculpat A..

S-a reţinut că instanţa evaluează prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., din punct de vedere al laturii obiective, cu referire la incidenţa deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, a invocat incidenţa Deciziei nr. 732/2014 a Curţii Constituţionale, apreciind că instanţa de apel a dispus condamnarea pentru o alcoolemie stabilită la momentul prelevării probelor biologice şi prin aceasta l-a condamnat pentru o faptă care nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, ca urmare a dezincriminării.

A precizat că infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., este una de pericol deoarece acţiunea săvârşită pune în primejdie siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Infracţiunea de pericol se consumă la momentul săvârşirii, iar odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol prevăzută de legea penală. Astfel, a considerat că prin condamnarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., cu raportare la o altă valoare a alcoolemiei, determinată ulterior opririi în trafic (la mai bine de două ore după momentul comiterii pretinsei fapte), nu răspunde cerinţelor de claritate, precizie şi previzibilitate ale normei de referinţă şi, mai apoi, nu reliefează nivelul alcoolemiei la momentul opririi în trafic (aproximativ ora 02:00- 02.15), când reprezentaţii parchetului susţin că s-a consumat infracţiunea.

Astfel, a apreciat că fapta în materialitatea ei, astfel cum a fost reţinută, nu este prevăzută de legea penală întrucât nu verifică tipicitatea obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., element al laturii obiective a infracţiunii. Între fapta reţinută de instanţa de apel şi norma de incriminare a infracţiunii pentru care recurentul a fost condamnat nu există identitate, fapta nefiind prevăzută de legea penală, respectiv nu se verifică latura obiectivă a art. 336 alin. (1) din C. pen., din punct de vedere al stabilirii valorii alcoolemiei la momentul conducerii autovehiculului.

În egală măsură, inculpatul a arătat că există o îndoială atât cu privire la consumul de alcool înainte de intervalul orar 02:00-02:15, cât şi la cantitatea de alcool consumată, iar intervalul de timp nejustificat de mare între momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice (orele 02:00-02:15) şi momentul testării inculpatului cu alcool-testul (ora 04:10), precum şi între momentul prelevării probei de sânge (ora 04:18), în condiţiile în care organele de poliţie au ajuns la faţa locului la ora 02:15, iar Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa este la o distanţă de 5 minute cu maşina.

A apreciat că există probe din care rezultă că a consumat alcool după momentul conducerii autoturismului, în condiţiile în care la faţa locului nu a fost testat cu alcool-testul şi nici nu i-au pus în vedere că urmează să fie dus la spital pentru prelevarea de probe de sânge, nu i s-a prelevat a doua probă de sânge, deşi s-a prezentat la spital şi nu a refuzat prelevarea primei probe, iar procesul-verbal întocmit cu acea ocazie nu poartă semnătura sa. A arătat că din cauza lipsei prelevării celei de a doua probe de sânge a fost imposibilă estimarea retroactivă a alcoolemiei.

Din aceste motive, deşi din buletinul de analiză toxicologică nr. x întocmit de SJML Caraş-Severin rezultă că la ora 04:18, inculpatul avea o alcoolemie de 1,40%, a considerat că nu s-a făcut dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că ar fi avut o alcoolemie de peste 0,8%, în intervalul orar 02:00-02:15, element esenţial pentru dovedirea săvârşirii infracţiunii.

Astfel, a apreciat că starea de fapt relevată în cuprinsul deciziei instanţei de apel nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, întrucât lipseşte tipicitatea infracţiunii sub aspectul obiectului juridic şi al elementului material al laturii obiective, al cerinţelor esenţiale şi al urmării raportului de cauzalitate.

Calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări de o anumită gravitate, corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametri în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Prin urmare, starea de fapt reţinută în cauză cu titlu definitiv de către instanţa de apel şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

În contextul aspectelor învederate, având în vedere baza factuală reţinută, în sensul că inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice având îmbibaţia alcoolică peste limita legală, concentraţie stabilită printr-un buletin de analiză toxicologică, acesta refuzând recoltarea celei de a doua probe biologice, reprezintă o faptă care se circumscrie elementelor de tipicitate a infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen. şi prin raportare la decizia nr. 732/2014 a Curţii Constituţionale, care a fost avută în vedere în motivarea soluţiei de către Curtea de Apel Timişoara.

Înalta Curte aminteşte că forţa probantă şi evaluarea materialului probator administrat în fazele judecăţii în fond şi apel nu pot face obiectul evaluării instanţei de recurs.

În privinţa evaluărilor în drept, se constată că prin Decizia nr. 732 din data de 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale (publicată în M. Of. nr. 69 din 27 ianuarie 2015) a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională. Această împrejurare nu are însă drept consecinţă dezincriminarea faptei prevăzute în art. 336 alin. (1) din C. pen., ci determină ori impune ca relevantă concentraţia de la momentul conducerii, respectiv opririi în trafic.

Efectul deciziei instanţei de control constituţional este, aşa cum a arătat jurisprudenţa, în sensul eliminării prevederii neconforme cu legea fundamentală şi determină necesitatea stabilirii îmbibaţiei alcoolice la momentul săvârşirii infracţiunii, care coincide cu momentul opririi în trafic.

În prezenta cauză, instanţa de apel, pe baza probelor administrate, a stabilit că la momentul depistării conducând autoturismul, recurentul inculpat A., avea în sânge o alcoolemie peste limita legală. Înalta Curte constată că baza factuală, în modalitatea în care a fost reţinută de către Curtea de Apel Timişoara, se suprapune riguros şi eficient peste elementele de tipicitate (obiectivă şi subiectivă) ale infracţiunii prevăzute în art. 336 alin. (1) din C. pen.

Mai mult, se constată că instanţa de apel în mod judicios a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului reţinând că La orele 04:18 când i-au fost prelevate mostre biologice, inculpatul avea o alcoolemie de 1,41 g la mie, astfel că teoretic la orele 02:00 când a condus era imposibil să aibă o alcoolemie mai mică de 0,8 la mie. Curtea observă că inculpatul a refuzat prelevarea celei de a doua probe, deşi i s-a atras atenţia că în acest caz nu se va putea face calculul retroactiv al alcoolemiei.

În ceea ce priveşte perioada de timp dintre momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice şi momentul prelevării probelor biologice de sânge se constată că aceasta a fost evaluată de instanţa de apel reţinând în mod judicios că într-adevăr, deşi inculpatul a fost surprins de poliţiştii locali conducând autoturismul la orele 02:00, probele de sânge s-au recoltat doar la ora 04:18. Cu toate acestea, Curtea observă că prezentarea inculpatului la spital după două ore, a fost cauzată de atitudinea acestuia care s-a folosit de funcţia de conducere din cadrul poliţiei judeţene, refuzând iniţial să fie testat pe motiv că nu ar fi condus autoturismul. Aşa cum am arătat mai sus, poliţiştii locali l-au văzut pe inculpat conducând autoturismul şi bănuind că se află sub influenţa alcoolului au chemat poliţiştii rutieri, iar când aceştia au sosit la faţa locului, inculpatul a susţinut că de fapt nu el a condus autoturismul ci o altă persoană, martorul B., pe care l-au aşteptat. Poliţiştii rutieri s-au simţit timoraţi de calitatea inculpatului de şef în cadrul unui departament al poliţiei judeţene, şi au cerut ajutorul şefului lor C., care după ce a ajuns la faţa locului şi a ascultat persoanele de faţă, a hotărât ca inculpatul să fie testat în vederea stabilirii alcoolemiei. Martorul C. a declarat că inculpatul a refuzat să sufle în alcool-test la faţa locului, astfel că a dispus să fie dus la spital pentru prelevare de probe biologice.

În egală măsură, se constată că prin refuzul prelevării celei de a doua probe, inculpatul a achiesat la faptul că nu se mai poate efectua calculul retroactiv al alcoolemiei. În acest sens, se constată că recurentul nu poate invoca propria turpitudine pentru a putea obţine o soluţie favorabilă.

De asemenea, cu privire la rezultatul expertizei grafoscopice conform căruia semnătura din cuprinsul procesului-verbal de refuz de prelevare a celei de-a doua probe de sânge nu îi aparţinea recurentului, se constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect: chiar dacă prin raportul de expertiză grafică s-a concluzionat că semnătura de pe procesul-verbal de refuz de prelevare probe biologice nu a fost executată de inculpat, Curtea va analiza concluziile acestei expertize în contextul celorlalte probe administrate. În primul rând Curtea observă că în cele mai multe cazuri expertiza grafică nu poate stabili doar pe baza unei semnături ilizibile dacă aparţine unei anumite persoane, şi în cazul de faţă expertiza a exprimat o opinie cu titlu de probabilitate. În al doilea rând, nu există nicio altă probă care să pună sub semnul îndoielii faptul că organele de poliţie ar fi ticluit probe în acest dosar, iar procesul-verbal contestat poartă pe lângă semnătura agentului de poliţie D. şi semnătura medicului de gardă E.. Prin urmare, Curtea nu are motive să pună la îndoială împrejurarea că procesul-verbal de refuz de prelevare a celei de-a doua probe poartă semnătura inculpatului. Astfel, din probele administrate rezultă fără îndoială că inculpatul a săvârşit fapta de conducere a unui autoturism sub influenţa alcoolului, cu intenţie, fiind nejustificată şi imputabilă, astfel că se impunea condamnarea acestuia, iar soluţia primei instanţe de achitare este neîntemeiată.

Aşadar, având în vedere baza factuală stabilită de instanţa de apel, Înalta Curte constată că fapta reţinută în sarcina recurentului A. se circumscrie elementelor de tipicitate a infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen. şi decelate inclusiv prin raportare la decizia instanţei de control constituţional nr. 732/2014.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 317/A din data de 29 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 317/A din data de 29 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 octombrie 2022.

GGC - MM