Cassation of tax evasion convictions for recording fictive transactions: limitation of review to legality and exclusion of factual re-evaluation

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 242 din 03 septembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2019, s-au dispus următoarele:

- în temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (faptă comisă în perioada septembrie 2010 – mai 2011).

În temeiul art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (administrator al persoanelor juridice de drept privat) pe o perioadă de 4 ani.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (administrator al persoanelor juridice de drept privat).

În temeiul art. 86 indice 1 C. pen. 1969, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 6 ani şi 6 luni, fixat în temeiul art. 86 indice 2 alin. (1) C. pen. 1969 şi care se socoteşte, potrivit art. 86 indice 2 alin. (2) C. pen. 1969 rap. la art. 82 alin. (3) C. pen. 1969, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

În temeiul art. 86 indice 3 alin. (1) C. pen. 1969, s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, condamnatul A. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Argeş, b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 indice 4 C. pen. 1969.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

- în temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (SC C. SRL) (faptă comisă în perioada decembrie 2010 – aprilie 2011);

În temeiul art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (administrator al persoanelor juridice de drept privat) pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (administrator al persoanelor juridice de drept privat).

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (SC D. SRL).

În temeiul art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (administrator al persoanelor juridice de drept privat) pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (administrator al persoanelor juridice de drept privat).

S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, s-au contopit cele două pedepse principale şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, care a fost sporită cu 6 luni, aplicându-i-se inculpatului B. pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (administrator al persoanelor juridice de drept privat) pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (administrator al persoanelor juridice de drept privat).

În temeiul art. 86 indice 1 C. pen. 1969, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare pe un termen de încercare de 6 ani, fixat în temeiul art. 86 indice 2 alin. (1) C. pen. 1969 şi care se socoteşte, potrivit art. 86 indice 2 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 82 alin. (3) C. pen. 1969, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

În temeiul art. 86 indice 3 alin. (1) C. pen. 1969, s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul B. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 indice 4 C. pen. 1969.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. 1969., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

- în temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul E., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (faptă comisă în perioada 05.01.2011 – 26.04.2011)

În temeiul art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (administrator al persoanelor juridice de drept privat) pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (administrator al persoanelor juridice de drept privat).

În temeiul art. 81 C. pen. 1969, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare pe un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni, fixat în temeiul art. 82 alin. (1) C. pen. 1969 şi care se socoteşte, potrivit art. 82 alin. (3) C. pen. 1969, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. 1969.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

- în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.. şi art. 10 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 241/2005 forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului F., pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în cond. art. 35 alin. (1) N. C. pen. şi art. 5 N. C. pen. (faptă comisă în semestrul II 2010)

- în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 forma în vigoare anterior datei de 01.02.2014, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului G., pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969. (faptă comisă în perioada 23.05.2011 – 02.10.2011)

În temeiul art. 91 C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului G. o amendă administrativă în cuantum de 1.000 de RON.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 20 alin. (2) şi (4) şi la art. 25 alin. (1) C. proc. pen.. coroborat cu art. 1357 şi urm. C. civ., s-a admis în parte acţiunea părţii civile Statul Român prin MFP - ANAF – DGRFP Ploieşti – AJFP Argeş şi a fost obligat:

- inculpatul A. în solidar cu S.C. H. S.R.L. la plata sumei de 405.282,59 RON, reprez. prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, compus din TVA, la care se adaugă sumele reprezentând obligaţii fiscale accesorii datorate în condiţiile Codului de procedură fiscală;

- inculpatul B. la plata sumei de 87.207,7 RON, reprez. prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, compus din TVA, la care se adaugă sumele reprezentând obligaţii fiscale accesorii datorate în condiţiile Codului de procedură fiscală;

- inculpatul E. în solidar cu S.C. I. S.R.L., la plata sumei de 60.715,6 RON, reprez. prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, compus din TVA, la care se adaugă sumele reprezentând obligaţii fiscale accesorii datorate în condiţiile Codului de procedură fiscală;

- inculpatul G. în solidar cu J. S.R.L., la plata sumei reprezentând obligaţii fiscale accesorii sumei de 19.796 RON, calculate în condiţiile Codului de procedură fiscală.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen.. coroborat cu art. 1357 şi urm. C. civ., s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de Statul Român prin MFP - ANAF – DGRFP Ploieşti – AJFP Argeş împotriva inculpatului F..

S-a luat act că Statul român nu s-a constituit parte civilă în ceea ce priveşte prejudiciul aferent relaţiei comerciale fictive dintre S.C. D. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L..

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului dispusă prin Ordonanţa nr. 99/P/2018 emisă în data de 15.10.2018 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A. până la concurenţa sumei de 405.282,59 RON; B. până la concurenţa sumei de 87.207,7 RON; E. până la concurenţa sumei de 60.715 RON; G. până la concurenţa sumei reprez. obligaţiile fiscale accesorii sumei de 19.796 RON calculate în condiţiile Codului de procedură fiscală.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-au ridicat măsurile asiguratorii instituite prin Ordonanţa nr. 99/P/2018 emisă în data de 15.10.2018 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului F..

În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, copia dispozitivului acesteia să fie comunicată Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata următoarelor sume cu titlu de cheltuieli de judecată: A. – 2.000 de RON din care 1.000 de RON reprez. cheltuieli efectuate în cursul UP; B. – 2.000 de RON din care 1.000 de RON reprez. cheltuieli efectuate în cursul UP; F. – 1.300 de RON din care 1.000 de RON reprez. cheltuieli efectuate în cursul UP; E. – 2.000 de RON din care 1.000 de RON reprez. cheltuieli efectuate în cursul UP; G. – 1.300 de RON din care 1.000 de RON reprez. cheltuieli efectuate în cursul UP.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial al apărătorului din oficiu, av. L. – împuternicirea avocaţială nr. 1903/16.07.2020, în cuantum de 3.420 RON s-a dispus a fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, partea civilă Statul român prin MFP – ANAF – DGRFP Ploieşti – AJFP Argeş şi inculpaţii E., B. şi A..

Prin decizia penală nr. 390/A din 21 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 242 din 03.09.2021, pronunţate de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2019.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

S-a înlăturat condamnarea inculpatului A., cu toate consecinţele.

În baza art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen.

S-a înlăturat dispoziţia de menţinere a măsurii asiguratorii dispusă prin ordonanţa nr. 99/P/2018 emisă la 15.10.2018 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş asupra bunurilor aparţinând inculpatului A. şi în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a ridicat măsura asiguratorie dispusă prin ordonanţa sus-menţionată.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei.

S-au respins, ca neîntemeiate, apelurile declarate de inculpaţii B., E. şi partea civilă Statul Român prin Anaf reprezentată de DGRFP Ploieşti - AJFP Argeş, împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe apelanţii-inculpaţi B. şi E. la câte 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru intimatul-inculpat G., în sumă de 1253 RON şi pentru intimatul-inculpat F., în sumă de 626 RON, s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei decizii penale au formulat cerere de recurs în casaţie recurenţii E. şi B..

Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casaţie formulată de către recurenţii E. şi B. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub numărul de dosar x/2019

Prin motivele formulate de recurenţii E. şi B. s-a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, iar, pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen.. şi art. 7 din CEDO, casarea, în tot, a hotărârii atacate şi achitarea acestora pentru infracţiunile de evaziune fiscală (art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005), precum şi înlăturarea greşitei aplicării a legii de către instanţa de apel cu privire la pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni, aplicată inculpatului B..

Astfel, recurenţii au criticat în calea extraordinară de atac, în primul rând, nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva soluţiilor de condamnare pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data de 01.02.2014, în ceea ce îl priveşte pe B., pentru următoarele considerente:

Având în vedere situaţia de fapt, precum şi aspectul reţinut în considerente cu privire la faptul că: "Prin deducerea nelegală a TVA-ului s-a reţinut că inculpatul B. a produs statului un prejudiciu de 87.207,7 RON în tranzacţiile efectuate de S.C. C. S.R.L. şi 71.511.84 RON în tranzacţiile efectuate de S.C. D. SRL" şi faptul că "S-a luat act că Statul român nu s-a constituit parte civilă în ceea ce priveşte prejudiciul aferent relaţiei comerciale fictive dintre S.C. D. S.R.L. şi S.C. K. SRL", netemeinic şi nelegal a fost obligat şi la plata prejudiciului în suma de 71.511,84 RON.

De asemenea, s-a considerat că, în mod nelegal, a analizat şi interpretat declaraţiile martorilor audiaţi, precum şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi a reţinut în sarcina condamnaţilor faptul că "Inculpaţii au acţionat cu intenţie directă, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către stat", în situaţia în care se retine în considerente că "Pentru perioada de referinţă, S.C. M. S.R.L. a depus la organul fiscal competent o parte din declaraţiile fiscale şi informative obligatorii, respectiv Decontul de TVA D 300 aferent trim. IV 2010, Declaraţia privind impozitul pe profit D 101 aferentă anului 2010, Declaraţiile informative 394 aferente anului 2010 şi sem. 1 2011".

S-a mai precizat că s-a reţinut nelegal aspectul "activităţii" operaţiunilor comerciale şi faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, în condiţiile în care, prin raportul de expertiză contabilă efectuat în faza de cercetare penală s-a arătat că toate plăţile au fost efectuate prin virament bancar, inculpaţii în calitate de administratori ai societăţilor comerciale, au înregistrat în mod corect în evidenţa contabilă şi au declarat organelor fiscale operaţiunile derulate.

Mai mult, s-a menţionat că, din declaraţiile lucrătorilor Gărzii Financiare s-a reţinut fără putinţă de tăgadă că aceste bunuri au existat şi încă există în patrimoniul societăţii I., aspect ignorat de către instanţa de apel şi fond.

S-a mai susţinut că, în mod netemeinic şi nelegal, a fost înlăturată declaraţia martorului N., prin care acesta refuza sa răspundă interpelărilor adresate pentru a nu se incrimina. Totodată şi din declaraţia expertului O. a rezultat fără putinţă de tăgadă că inculpaţii nu puteau să verifice şi să contribuie la "fictivitatea" operaţiunii, întrucât aveau cumpărători de bună-credinţă.

Astfel că, în mod nelegal, Curtea a apreciat,,(...) că apelanţii-inculpaţi nu au luat măsurile minime necesare pentru a verifica dacă furnizorii lor de bunuri nu sunt implicaţi în fraudă fiscală, deşi aveau la dispoziţie această posibilitate şi erau în mod rezonabil obligaţi să o facă...."

Motivarea Curţii, cu privire la "Din punct de vedere subiectiv, inculpaţii s-au apărat că nu au cunoscut că respectivele societăţi sunt fantomă, cu toate acestea însă, nu numai uzanţele, dar şi interesul de a-şi proteja investiţiile i-ar fi obligat să se asigure că nu participă la o fraudă fiscală. În acest sens ar fi trebuit, aşa cum este statornicit şi în practica europeană în materie, să întreprindă un minim de verificări la dispoziţia oricărui comerciant, astfel încât din baza de date a ONRC ar fi putut afla cu uşurinţă că niciuna dintre cele trei societăţi furnizoare nu avea desemnat un alt reprezentant decât administratorul de drept şi în niciun caz, în persoana numitului N." nu este susţinută şi dovedită de nicio probă aflată la dosarul cauzei.

Totodată, s-a făcut trimitere la ceea ce a reţinut instanţa de fond:,,...prin Declaraţia informativă 394 aferenta Sem. I 2011 depusă la organele fiscale sub nr. x/06.10.2011, S.C. K. S.R.L. a declarat următoarele operaţiuni: Livrări de bunuri şi servicii în suma de 5.353.831 RON baza de impozitare cu un TVA aferent de 1.284.919 RON; Achiziţii de bunuri şi servicii în valoare de 4.516.612 RON baza impozabilă cu un TVA aferent de 1.083.988 iei. Livrările au fost declarat a fi efectuate către un număr de 28 clienţi, din care aferente societăţilor comerciale ce fac obiectul cauzei, următoarele tranzacţii: Nr. Crt. C L I E N T C. U. I. TOTAL LIVRĂRI Din care: Baza impozitare TVA. 1 S.C. P. S.R.L. 6388018 489.758.00 394.966.00 94.792.00 2 S.C. I. S.R.L. 9099480 375.212.00 302.590.00 72.622.00...(pag 27 fond) - reţinându-se "în documentele aflate în dosarul cauzei rezultă faptul că S.C. K. S.R.L., pentru perioada de referinţă, nu a achitat la bugetul de stat obligaţii de natură fiscală.

S-ar putea concluziona faptul că, pentru perioada de referinţă 01.09.2010 - 30.06.2011, S.C. K. S.R.L. a depus la organul fiscal competent o parte din declaraţiile fiscale şi informative obligatorii, bilanţurile contabile şi situaţiile financiare anuale aferente anului 2010; nu a depus Decontul de TVA aferent trim. I şi II 2011 - nu a declarat la organele fiscale competente obligaţiile revenite drept TVA de plată pentru perioada sem. I 2011. De la înfiinţare, societatea nu a plătit la bugetul de stat, impozitele şi taxele/obligaţiile fiscale revenite". Totodată, s-a reţinut că pentru raporturile comerciale cu I. a declarat operaţiunile comerciale, aspect ignorat de către instanţa de fond.

Ceea ce s-a apreciat ca fiind relevant a fost achiziţionarea de produse la preţul şi în cantitatea stipulată în documentele contabile, iar constatarea tipicităţii, în speţă, priveşte exclusiv existenţa operaţiunilor comerciale, ori s-a dovedit fără dubiu că aceste operaţiuni au fost reale, de vreme ce acestea nu au afectat (diminuat) impozitul pe profit, iar în ceea ce priveşte declararea în bilanţurile contabile, facturile în cauză au fost înregistrate în conturile prezentate mai sus, care au fost preluate în balanţa contabilă de verificare, precum şi în bilanţul contabil ce a fost depus anual în termenul legal.

Doar în situaţia în care documentele contabile evidenţiau operaţiuni care nu aveau niciun corespondent în realitate, respectiv în situaţia în care în documente erau înregistrate achiziţii care nu au avut efectiv loc, erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, sub toate aspectele tipicităţii obiective şi subiective.

Cu privire la acest aspect, s-a subliniat că principiul neutralităţii TVA-ului, al proporţionalităţii şi a prevalenţei economicului asupra juridicului impun că deducerea taxei pe valoare adăugată să fie acordată, dacă cerinţele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerinţe de formă nu au fost respectate, iar în acest sens a decis şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene care, în hotărârea oferită în afacerea Halifax, a statuat că singura situaţie în care trebuie exclus caracterul real al unei operaţiuni economice este acela în care se efectuează tranzacţii fictive.

În consecinţă, recurenţii au considerat că în urma coroborării probelor administrate în cauză nu a rezultat că inculpatul E. a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, respectiv că a dispus înregistrarea achiziţiilor analizate în contabilitatea societăţii de la furnizorii S.C. K. S.R.L. în perioada 2011-2012, în scopul diminuării obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, prin creşterea artificială a cheltuielilor ori în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a TVA şi impozit pe profit datorate.

Nu în ultimul rând, cu privire la latura subiectivă a infracţiunii, s-a apreciat că nu există şi nu s-a făcut dovada niciunuia dintre elementele vinovăţiei, instanţa de apel apreciind că există intenţie, ca şi când ar fi un automatism alăturarea acestei forme de vinovăţie penale oricărei infracţiuni de rezultat.

Astfel, recurenţii au considerat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, decizia penală nr. 390 din data de 21.04.2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, iar calea de atac a fost formulată de către recurenţii inculpaţi în termenul prevăzut de lege, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 – 436 C. proc. pen.

Pentru chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care recurenţii au fost condamnaţi din perspectiva realizării unei corespondenţe depline între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, s-a susţinut că recursul în casaţie este admisibil în principiu numai sub acest aspect, circumscris cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Au fost formulate concluzii scrise din partea Statului Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, apreciind că recursul în casaţie promovat de inculpaţii E. şi B. este nefondat şi că în cauză sunt întrunite elementele infracţiunii prevăzute şi sancţionate de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Prin încheierea din 21 septembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurenţii E. şi B. împotriva deciziei penale nr. 390/A din 21 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecători şi s-a fixat termen de judecată, la data de 02 noiembrie 2022.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că aspectele invocate de recurenţii E. şi B., referitoare la condamnarea pentru o faptă neprevăzută de legea penală, care nu întruneşte cerinţele laturii subiective şi obiective ale infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi şi care, prin urmare, nu realizează tipicitatea infracţiunii de evaziune fiscală prezintă aparenţa de sustenabilitate doar a cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. şi pot fi analizate prin prisma acestuia într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin dispoziţiile art. 440 din C. proc. pen., respectiv cea a judecăţii pe fond a recursului în casaţie.

Încheierea de admitere în principiu a tranşat motivele referitoare la reexaminarea conţinutului mijloacelor de probă, verificarea existenţei ori a suficienţei probelor pe care s-a întemeiat soluţia de condamnare, în sensul că acestea nu se încadrează în sfera cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi nici a vreunui alt caz de casare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Cât priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., prin care s-a solicitat înlăturarea greşitei aplicării a legii de către instanţa de apel cu privire la pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni, aplicată inculpatului B., s-a arătat că în jurisprudenţa constantă a instanţei supreme s-a constatat că indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege, fără ca argumentele aduse în susţinere să se subsumeze în mod real acestuia, nu este suficientă pentru constatarea admisibilităţii cererii de recurs în casaţie.

Prin aceeaşi încheiere s-a mai impus precizarea că aspectele legate de individualizarea pedepsei, de cuantumul şi modalitatea de stabilire a pedepsei principale aplicate inculpatului B., sunt aspecte ce ţin de temeinicia soluţiei de condamnare, atributul exclusiv al primei instanţe şi al instanţei de apel şi nu ţine de legalitatea pedepsei, iar o astfel de analiză nu se poate realiza în calea de atac a recursului în casaţie, prin prisma cazului invocat.

Referitor la cererea privind suspendarea executării hotărârii recurate, în raport de motivele invocate în susţinerea cererii de recurs în casaţie, împrejurările concrete ale cauzei şi stadiul procesual, s-a apreciat că nu se justifică suspendarea executării hotărârii atacate.

Examinând recursul în casaţie formulat de recurenţii E. şi B. împotriva deciziei penale nr. 390/A din 21 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în limitele prevăzute de art. 447 şi art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare este dată numai în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

În conformitate cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Ca atare, motivele de casare invocate de recurenţi trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată.

În cauză, recursul în casaţie urmează a fi examinat din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., astfel cum a fost decelat prin încheierea asupra admisibilităţii în principiu din 21 septembrie 2022.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, concordanţa acesteia cu probele administrate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpaţilor.

În aceste coordonate de principiu şi în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, criticile formulate de recurenţii E. şi B. referitoare la condamnarea sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată.

Conform art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005: "Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amenda următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive."

Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în evidenţierea în actele contabile sau alte documente legale a cheltuielilor fără bază reală ori a altor operaţiuni fictive, subsumate scopului sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi bineînţeles, obţinerii unor avantaje concretizate în sume de bani. Aşadar, elementul material se poate realiza printr-o faptă comisivă – evidenţierea de operaţiuni fictive, cum ar fi evidenţierea de cheltuieli care au avut la bază operaţiuni nereale. Prin înregistrarea unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale se înţelege întocmirea unor acte justificative false pentru cheltuieli care nu au fost făcute ori au fost mai mici decât cele consemnate în documentele justificative, iar pe baza acestor acte justificative false se operează şi în celelalte documente contabile cheltuieli nereale, cu consecinţa diminuării venitului net şi, implicit, a obligaţiei fiscale către stat.

Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăţie este intenţia directă calificată prin scop, fapta săvârşindu-se pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Prin motivele formulate, recurenţii au susţinut, în esenţă, nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva soluţiilor de condamnare pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Verificând hotărârea din această perspectivă, instanţa de apel a reţinut că, "Inculpatul B., în calitate de administrator de drept al S.C. C. S.R.L., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în perioada decembrie 2010 – aprilie 2011, a înregistrat în contabilitatea societăţii menţionate şi a declarat la organele fiscale competente achiziţii fictive de bunuri de la S.C. Q. S.R.L. în valoare totală de 91.140 RON din care 73.500 RON baza de impozitare şi 17.640 RON TVA aferentă, şi de la S.C. M. S.R.L. în valoare totală de 459.444,80 RON din care 370.520,00 RON baza de impozitare şi 69.567,70 RON TVA aferentă, prejudiciind astfel bugetul de stat prin deducerea TVA-ului în sumă de 87.207,7 RON.

Inculpatul B., în calitate de administrator de drept al S.C. D. S.R.L., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 02.12.2010 – 25.04.2011, a înregistrat în contabilitatea societăţii menţionate şi a declarat la organele fiscale competente achiziţii fictive de bunuri de la S.C. K. S.R.L., în valoare totală de 491.548,40 RON din care 396.410 RON baza de impozitare şi 71.511,84 RON TVA aferentă, prejudiciind astfel bugetul de stat prin deducerea TVA-ului în sumă de 71.511,84 RON.

S-a reţinut că faptele inculpatului B. întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969.

Inculpatul E., în calitate de administrator de drept al S.C. I. S.R.L., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în perioada 05.01.2011 – 26.04.2011, a înregistrat în contabilitatea societăţii menţionate şi a declarat la organele fiscale competente achiziţii fictive de bunuri de la S.C. K. S.R.L., în valoare totală de 375.211,60 RON din care 302.590 RON baza de impozitare şi 60.715 RON TVA aferent, prejudiciind astfel bugetul de stat prin deducerea TVA-ului în sumă de 60.715 RON.

S-a reţinut că faptele inculpatului E. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969."

Înalta Curte reţine din hotărârea atacată "chiar şi dacă mărfurile au existat şi au avut un circuit comercial, fiind înregistrate în contabilitatea societăţilor administrate de inculpaţi, caracterul fictiv priveşte adevărata sursă de provenienţă a bunurilor tranzacţionate, în legătură cu care s-a dovedit că nu este niciuna dintre societăţile S.C. Q. S.R.L., S.C. M. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L., aşa cum în mod nereal se menţionează în facturile de achiziţie".

De asemenea, cu caracter definitiv aceeaşi instanţă a subliniat că, " (...) cele trei societăţi comerciale precizate mai sus, care apar ca furnizori de bunuri în amontele tranzacţiilor, au manifestat comportament atipic din punct de vedere fiscal şi comercial, conduită ce caracterizează societăţile fantomă."

Totodată, instanţa de apel a reţinut că, "Din punct de vedere subiectiv, inculpaţii s-au apărat că nu au cunoscut că respectivele societăţi sunt fantomă, cu toate acestea însă, nu numai uzanţele, dar şi interesul de a-şi proteja investiţiile i-ar fi obligat să se asigure că nu participă la o fraudă fiscală".

Înalta Curte are în vedere aspectele reţinute de instanţa de apel referitoare la, obţinerea de avantaje fiscale de către inculpaţi prin deducerea nelegală a taxei pe valoarea adăugată".

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina recurenţilor întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală, sub aspectul laturii obiective şi subiective, fiind neîntemeiate criticile recurenţilor sub acest aspect.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la analiza conţinutului mijloacelor de probă pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia, a fiabilităţii acestora ori interpretarea probatoriului administrat în cauză, pe de o parte, şi starea de fapt reţinută de instanţă, pe de altă parte, Înalta Curte constată că acestea nu pot forma obiectul recursului în casaţie, fiind critici de temeinicie şi, aşa cum s-a menţionat anterior, în calea extraordinară a recursului în casaţie nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei. Prin criticile formulate, se tinde, în esenţă, la reevaluarea materialului probator care excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpaţii B. şi E. împotriva deciziei penale nr. 390/A din 21 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în cuantum de câte 300 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpaţii B. şi E. împotriva deciziei penale nr. 390/A din 21 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în cuantum de câte 300 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2023.

GGC - MM