Prescription of criminal liability and validity of procedural interruption grounds under exceptional cancellation appeal

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 14 iulie 2022 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, sub nr. x/2022 contestaţia în anulare formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 286/A din 24 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea A., în esenţă, a făcut trimitere la decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale reconfirmată prin decizia nr. 358/2022 a instanţei de contencios constituţional, prin care sintagma "oricărui act de procedură în cauză" a fost declarată neconstituţională, apreciind că aceasta nu este interpretativă, aşa cum s-a stabilit prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, astfel încât, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale. Astfel, termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit, pentru infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) pct. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 5 din C. pen., reţinut a fi săvârşită în iunie 2010, la data de 23 iunie 2020.

Totodată, la data de 03 noiembrie 2022, a formulat cerere de contestaţie în anulare şi inculpatul B., fiind stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a acesteia la data de 24 noiembrie 2022.

Prin contestaţia în anulare formulată, contestatorul inculpat a arătat, în esenţă, că, prin aplicarea legii penale mai favorabile, art. 155 alin. (1) din C. pen. 2009 (în forma ulterioară pronunţării deciziei CCR nr. 297/2018 raportat la decizia Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 67/25.10.2022), cursul prescripţiei răapunderii penale nu a fost întrerupt.

A apreciat că în cauză s-a împlinit prescripţia răspunderii penale, pentru infracţiunea de trafic de influentă, în decembrie 2017 şi pentru infracţiunea de instigare la spălarea banilor, în ianuarie 2020.

În temeiul art. 426 lit. b) şi următoarele din C. proc. pen. a solicitat admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, să se dispună suspendarea executării deciziei penale nr. 286/A din data de 24 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei în anulare şi să se dispună punerea, de îndată, în libertate, a condamnatului B..

Pe fondul contestaţiei, a solicitat să se dipună admiterea contestaţiei in anulare, desfiinţarea în parte a deciziei penale nr. 286/A din data de 24 noiembrie 2021, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte soluţia de condamnare şi, rejudecând apelul, în temeiul dispoziţiilor 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., prin raportare la decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, la decizia Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 67/25.10.2022 şi la art. 5 din C. pen., instanţa să dispună încetarea procesului penal, ca urmare a constatării intervenirii prescripţiei răspunderii penale, în raport, cu infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul B., prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. şi prev. de art. 31 alin. (2) din C. pen. din 1969 raportat la art. 25 din C. pen. din 1969 şi art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 din C. pen.

Prin încheierile din data de 29 septembrie 2022, respectiv din data de 24 noiembrie 2022, pronunţate în dosarul nr. x/2022, în temeiul dispoziţiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu contestaţiile în anulare formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 286/A din 24 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

La termenul acordat pentru dezbateri cu privire la fondul căii extraordinare de atac, Înalta Curte a luat concluziile apărării şi ale reprezentantul Ministerului Public, acestea fiind detaliat redate în practica.

Examinând temeinicia contestaţiei în anulare formulate de contestatorii inculpaţi A. şi B. prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 139/F din data de 29 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de instigare la spălare a banilor, în forma participaţiei improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) din C. pen. din 1969 raportat la art. 25 din C. pen. din 1969 şi art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-a aplicat faţă de inculpatul B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969 s-a dispus contopirea celor două pedepse aplicate prin prezenta sentinţă, inculpatul B. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-a aplicat faţă de inculpatul B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. şi art. 257 alin. (2) din C. pen. din 1969 raportat la art. 256 alin. (2) din C. pen. din 1969, s-a dispus luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale faţă de inculpatul B., cu privire la suma de 1.804.808,76 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. rap.la art. 249 alin. (4) din C. proc. pen. a fost menţine măsura asigurătorie a sechestrului luată cu privire la bunurile mobile şi imobile ale inculpatului B. prin ordonanţa din 11.12.2017 din dosar nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie, până la concurenţa sumei de 1.804.808,76 RON.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. a fost achitată inculpata A., sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatei A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, i s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi lit. c) - dreptul de a exercita profesia de avocat din C. pen. din 1969, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 81 şi 82 din C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani, termen de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus.

I s-a atras atenţia inculpatei A. asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 din C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de încercare.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1969, s-a dispus luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale faţă de inculpata A., cu privire la suma de 9719,98 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. rap.la art. 249 alin. (4) din C. proc. pen. a fost menţinută măsura asigurătorie a sechestrului luată cu privire la sumele de bani din conturile bancare aparţinând inculpatei A. prin ordonanţa din 14.12.2017 din dosar nr. x/2017 al PÎCCJ-Direcţia Naţională Anticorupţie, până la concurenţa sumei de 9719,98 RON.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelanţii intimaţi inculpaţi B. şi A..

Prin decizia penală nr. 286/A din data de 24 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelanţii intimaţi inculpaţi B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 139/F din data de 29 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2018.

Analizând, în conformitate cu prevederile art. 432 din C. proc. pen., contestaţiile în anulare formulate de inculpaţi A. şi B., prin prisma motivului invocat, respectiv prevederile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac cu o natură juridică mixtă, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât şi de retractare, ce poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 din C. proc. pen.. Întrucât prin intermediul său se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat dobândită de o hotărâre definitivă, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai în condiţiile procedurale stricte prevăzute de C. proc. pen. referitoare la titularii căii de atac, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora şi dovezile în susţinerea lor. În consecinţă, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi invocate chestiuni privind fondul cauzei (vitium in judicando), ci numai erori de procedură (error in procedendo).

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că în vederea respectării autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive, "intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi în condiţiile reglementate expres în art. 426 - 432 din C. proc. pen.." (decizia Curţii Constituţionale nr. 453/2020, publicată în M. Of. nr. 1.190 din 7 decembrie 2020).

În speţă, se constată că, în motivarea prezentelor contestaţii în anulare s-au invocat dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., respectiv că inculpaţii au fost condamnaţi, deşi existau probe cu privire la încetarea procesului penal, în sensul că ar fi fost împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale, în raport de decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a decis că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, iar în paragraful 73 din decizie s-a reţinut că: "În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale."

Analizând conţinutul deciziei penale nr. 286/A din data de 24 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte constată că, deşi prescripţia răspunderii penale nu s-a discutat de către instanţa de apel, aceasta a fost avută în vedere de instanţă, în limitele jurisprudenţiale, respectiv cele trasate prin decizia nr. 297/2008 a Curţii Constituţionale.

Astfel, în considerentele deciziei s-a reţinut, la paginile 27 şi 51 că "Prima instanţă a apreciat că în cazul inculpatului B. este mai favorabilă legea penală în vigoare la momentul comiterii faptelor. Astfel, în cazul inculpatului nu se impune aplicarea unor pedepse orientate către maximul special, iar minimul special al pedepsei închisorii este acelaşi în legile penale succesive, în cazul ambelor infracţiuni deduse judecăţii. Totodată, infracţiunile deduse judecăţii nu sunt prescrise indiferent de legea ce se aplică", respectiv "infracţiunile deduse judecăţii nu sunt prescrise indiferent de legea ce se aplică, apărarea apelantului inculpat B. invocând intervenirea acesteia."

Prin urmare, instanţa de apel a avut în vederea apărarea formulată de inculpaţi sub acest aspect.

În acest context, Înalta Curte apreciază că, în cauza de faţă sunt incidente dezlegările obligatorii date prin decizia instanţei de contencios constituţional nr. 126/2016, prin care s-a statuat că "o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei Curţii este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat.

În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional se produc erga omnes. În privinţa cauzelor care nu se află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, Curtea reţine că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curţii nu poate constitui temei legal pentru o acţiune în justiţie, în caz contrar consecinţa fiind extinderea efectelor deciziei Curţii pentru trecut, iar în mod excepţional, aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează şi cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, indiferent dacă până la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea acestea au fost soluţionate definitiv şi irevocabil, de vreme ce, prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, decizia Curţii Constituţionale se va aplica acestor cauze.

Cererea de revizuire urmează a fi soluţionată în acord cu decizia Curţii care modifică sau înlătură, după caz, pentru viitor toate efectele juridice pe care norma neconstituţională le produce cu privire la acel raport juridic. Astfel cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, "soluţia legislativă care consacră dreptul persoanelor prevăzute de lege de a exercita calea de atac a revizuirii nu intră în coliziune cu prevederile constituţionale privind efectele ex nunc ale deciziei de admitere a Curţii, revizuirea putând fi exercitată numai după publicarea în Monitorul Oficial al României a actului Curţii.

Efectele unei decizii de admitere pronunţate de instanţa de contencios constituţional se întind inter partes numai ex nunc, deoarece revizuirea este cea care în mod direct produce efecte pentru trecut, şi nu decizia de admitere a Curţii Constituţionale, aceasta din urmă fiind numai un instrument, un motiv legal pentru reformarea viitoare a hotărârilor judecătoreşti care s-au întemeiat pe dispoziţia declarată neconstituţională. Prin urmare, decizia de admitere a Curţii Constituţionale mediază revizuirea, şi nu invers, iar efectele pentru trecut de remediere a aspectelor dintr-o hotărâre judecătorească definitivă ce nu au putut fi prevenite sunt o consecinţă a căii de atac extraordinare, şi nicidecum a actului emis de instanţa de contencios constituţional" (în acest sens, Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, Decizia nr. 998 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Decizia nr. 130 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 19 aprilie 2013, şi Decizia nr. 474 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2014).

Totodată, astfel cum s-a arătat anterior în paragraful 22, Curtea a stabilit că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunţată decizia Curţii Constituţionale, soluţionate definitiv prin hotărâre judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire.(paragraf 26)

De asemenea, Curtea Constituţională a mai reţinut că, "în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie având ca obiect o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă declarată neconstituţională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv şi irevocabil soluţionată. Curtea reţine că, din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul. Aşa încât Curtea constată că incidenţa deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive."(paragraf 27)

Aceleaşi argumente au fost reţinute de Curtea Constituţională şi în considerentele deciziei nr. 651/2018, în care, la paragraful 47 a statuat că "raţionamentul dezvoltat în Decizia nr. 126/2016 rămâne pe deplin aplicabil şi valabil în ipoteza exercitării revizuirii atunci când priveşte "orice decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate referitoare la norme de procedură penală ori de drept material penal, dar care nu au ca efect dezincriminarea faptei sau micşorarea limitei maxime a pedepsei" .

De asemenea, în cauza de faţă, este incidentă şi dezlegarea obligatorie dată prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 25 mai 2017), prin care s-a statuat că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa respectivei cauze de încetare a procesului penal.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a statuat că "Instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii".

În ceea ce priveşte susţinerile formulate de apăarea contestatorilor în sensul reţinerii unei legi penale mai favorabile, Înalta Curte arată că, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen. "În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.", situaţiile excepţionale în care se poate analiza fiind reglementate la art. 6 din C. pen., doctrina în materie arătând că raţiunea dispoziţiilor art. 6 din noul C. pen. nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în aceeaşi situaţie în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalităţii, înlăturând partea din pedeapsă care depăşeşte maximul aplicabil sub legea nouă, precizând că opinia de faţă nu îl aduce pe condamnatul definitiv în situaţia celui ce se află în curs de judecată, întrucât pentru condamnatul definitiv nu este posibilă o individualizare a pedepsei conform limitelor din legea penală mai favorabilă, ci doar reducerea pedepsei până la maximul special inferior prevăzut de legea nouă, chiar dacă pentru acesta pedeapsa stabilită fusese orientată spre minimul prevăzut de legea veche.

Or, din cuprinsul deciziei penale nr. 286/A din 24 noiembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2018 se constată că,în ceea ce îi priveşte pe contestatorii B. şi A., instanţa de apel a stabilit legea penală mai favorabilă ca fiind legea penală în vigoare la momentul comiterii faptelor.

Ca atare, în condiţiile în care a intrat în autoritatea de lucru judecat evaluarea instanţei cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, aceste aspecte nu mai pot fi reiterate pe care unei căi extraordinare de atac, exedând competenţei instanţei care este învestită cu o contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

În cadrul motivelor scrise, dar şi cu ocazia ocazia dezbaterior, apărătorul ales al contestatorului inculpat B. a mai invocat şi neresepectarea, de către instanţa de apel, a principiul echităţii, la momentul pronunţării deciziei contestate.

Înalta Curte reţine că, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă.

La rândul său, art. 6 din Convenţie, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislaţia naţională a unor garanţii procesuale, precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunţate, publicitatea procesului, soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare. În completare, art. 13 din Convenţie prevede dreptul la un recurs efectiv, drept cu caracter subsidiar, ce presupune epuizarea tuturor căilor interne de atac, conform art. 35 paragraful 1 din Convenţie.

Pentru aceste considente, în temeiul art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare declarate de contestatorii inculpaţi A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 286/A din 24 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata A., în cuantum de 627 RON şi onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul B., în sumă de 157 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare declarate de contestatorii inculpaţi A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 286/A din 24 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

Obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata A., în cuantum de 627 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul B., în sumă de 157 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2023.