Convictions upheld for commission members’ conflict-of-interest in hiring relatives; cassation appeals rejected as unfounded.

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 447 din 28 februarie 2020 pronunţată de Judecătoria Iaşi s-au hotărât următoarele:

În baza disp. art. 396 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaţilor A. şi B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Prin decizia penală nr. 6 din 5 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 447 din 28 februarie 2020 pronunţată de Judecătoria Iaşi, care a fost desfiinţată, în integralitate, iar în rejudecare:

S-a constatat că prin încheierea din 9 august 2021 a Curţii de Apel Iaşi s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute de instanţa de fond, după cum urmează:

- pentru inculpatul A., din infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

- pentru inculpatul B., din infracţiunea de complicitate la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 48 C. pen., cu referire la art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de complicitate la conflict de interese, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.

Conform art. 71 C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Potrivit art. 81 C. pen. din 1969, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei închisorii pe o durată de 2 ani şi 6 luni, calculată potrivit art. 82 alin. (1) C. pen. din 1969, care constituie termen de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor comiterii unei noi infracţiuni intenţionate în cursul termenului de încercare, prevăzute de art. 83 C. pen. din 1969.

În temeiul art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la conflict de interese.

Conform art. 71 C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Potrivit art. 81 C. pen. din 1969, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei închisorii pe o durată de 2 ani şi 6 luni, calculată potrivit art. 82 alin. .(1) C. pen. din 1969, care constituie termen de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor comiterii unei noi infracţiuni intenţionate în cursul termenului de încercare, prevăzute de art. 83 C. pen. din 1969.

La data de 28 ianuarie 2022, inculpatul A. a formulat recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 6 din 5 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Totodată, la data de 7 februarie 2022, inculpatului B. a formulat recurs în casaţie împotriva aceleiaşi decizii penale, prin avocat C..

Ambii recurenţi inculpaţi şi-au fundamentat demersul judiciar exclusiv pe cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

1. În argumentarea acestuia, recurentul inculpat A. a arătat, în esenţă, următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2017 din 12 iulie 2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a fost trimis în judecată pentru săvârşirea, în formă continuată, a două infracţiuni de conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în perioada 21.01.2010-10.12.2013, în calitate de membru al Comisiei de Autorizare, ar fi votat desemnarea soţiei sau a fiicei sale pentru a face parte din comisii de autorizare/evaluare/examinare pentru furnizorii de formare profesională din judeţul Iaşi, favorizând prin aceasta obţinerea de foloase materiale ca urmare a prestaţiilor desfăşurate.

Judecătoria Iaşi a dispus achitarea sa întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, la pronunţarea acestei soluţii avându-se în vedere faptul că prin Legea nr. 193/2017 au fost modificate dispoziţiile art. 301 şi art. 308 din C. pen., după cum urmează:

Art. 301 C. pen.. Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane:

"(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani.

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situaţii:

a) emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative;

b) exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta."

Art. 308. alin. (1) C. pen.:

"(1) Dispoziţiile art. 289 - 292, 295. 297 - 300 şi art. 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice."

Or, ca urmare a eliminării din conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 301 C. pen. a faptei de "participare la luarea unei decizii" şi a eliminării art. 301 din conţinutul art. 308 C. pen., faptele pentru care a fost trimis în judecată au fost, în mod cert, dezincriminate.

În pofida susţinerilor apărării, instanţa de apel a refuzat să aibă în vedere prevederile art. 301 şi art. 308 alin. (1) C. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2017, care, prin eliminarea din conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 301 C. pen. a faptei de "participare la luarea unei decizii" şi eliminarea prevederilor art. 301 C. pen. din conţinutul art. 308 alin. (1) C. pen., practic, a dezincriminat comiterea infracţiunii de conflict de interese de către categoria funcţionarilor asimilaţi funcţionarilor publici.

Or, deşi din cuprinsul motivării deciziei penale atacate rezultă că instanţa de apel a analizat fapta reţinută în sarcina sa prin raportare la noul C. pen., încercând a demonstra că dispoziţiile art. 301 şi art. 308 C. pen. incriminează fapta care i se impută, soluţia de condamnare la pedeapsa de 6 luni închisoare a fost dată în temeiul dispoziţiilor din C. pen. din 1969, respectiv art. 253 1 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 81 din acelaşi cod. Ca urmare, Curte de Apel Iaşi a dispus condamnarea sa pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În acest sens a mai arătat că, după ce, prin Legea nr. 193/2017 au fost modificate dispoziţiile art. 301 şi 308 alin. (1) C. pen. în modalitatea arătată, prin Decizia nr. 412/2017 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate anterior intrării în vigoare a legii, a respins toate excepţiile de neconstituţionalitate invocate, arătând că:

"53. Raportând legea supusă analizei la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, prin prisma considerentelor Deciziei nr. 2 din 15 ianuarie 2014, mai sus invocate, Curtea constată că, spre deosebire de prevederile art. I pct. 5 şi art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a articolului unic din Legea pentru modificarea art. 2531 din C. pen. din 1969, aceasta nu reglementează în domeniul stabilirii subiectului activ al infracţiunii de conflict de interese. Prin urmare, norma de incriminare vizează toate persoanele care au calitatea de funcţionar public, fără excepţii, astfel încât, în cadrul acestei categorii de persoane, subiectul activ calificat al infracţiunii este apreciat în funcţie de criteriile de drept comun cuprinse în art. 175 din C. pen.. Aşadar, nu se creează niciun regim juridic privilegiat sau diferenţiat în privinţa persoanelor care pot avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de conflict de interese, în sensul excluderii sau exceptării anumitor funcţii publice de sub incidenţa prevederilor art. 301 alin. (1) din C. pen., din moment ce această infracţiune poate fi săvârşită, conform legii supuse controlului de constituţionalitate, de către orice funcţionar public. Astfel, modificările propuse de iniţiatori vizează doar sfera elementului material al laturii obiective al infracţiunii de conflict de interese, prin eliminarea din cuprinsul normei de la art. 301 alin. (1) din C. pen. a anumitor fapte ce intră sub incidenţa dispoziţiilor legale anterior menţionate. Or, restrângerea categoriei faptelor ce fac obiectul incriminării este, conform art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, de competenţa exclusivă a legiuitorului care, în aplicarea politicii sale penale, are dreptul de a emite acte normative care prevăd infracţiuni, pedepse şi regimul executării acestora, cu respectarea exigenţelor prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie. Prin urmare, în scopul prevenirii şi combaterii infracţionalităţii în domeniul corupţiei, Parlamentul este abilitat să intervină, prin dispoziţii legale de domeniul legii organice, stabilind faptele ce constituie obiectul incriminării infracţiunilor de corupţie şi de serviciu, în vederea adecvării legislaţiei penale la nevoile de protecţie existente în societate."

Din cuprinsul acestor considerente rezultă cu evidenţă faptul că legiuitorul, în aplicarea politicii sale penale, a decis să excludă de la răspundere penală atât fapta de participare la luarea unei decizii, cât şi infracţiunea prevăzută de art. 301 C. pen. din categoria faptelor prevăzute de art. 308 C. pen., săvârşite de funcţionarii asimilaţi.

Or, instanţa de apel a aplicat greşit legea atunci când a apreciat că inculpatul A. are calitatea de funcţionar public.

Potrivit art. 23 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 129/2000, comisiile de autorizare sunt constituite din 5 membri, printre care un reprezentant al asociaţiilor patronale reprezentative la nivel judeţean, propus prin consens. Ca urmare, inculpatul nu era desemnat/numit/subordonat, putând fi revocat doar de cei care l-au numit, conform alin. (4) al aceluiaşi articol.

Aşa fiind, acesta nu avea calitatea de funcţionar public în sensul prevăzut de art. 147 alin. (1) C. pen.

De altfel, în situaţia absurdă în care s-ar aprecia că, în calitatea sa de membru în Comisia de Autorizare, desemnat de persoana juridică privată Asociaţia Patronatelor, ar fi putut fi funcţionar, inculpatul ar putea fi încadrat, cel mult, în categoria funcţionarilor publici asimilaţi, conform art. 147 alin. (2) C. pen., raportat la art. 258 C. pen. din 1969. Or, infracţiunea prev. de art. 2531 C. pen. din 1969 nefiind menţionată în cuprinsul art. 258 C. pen. din 1969, nu poate fi reţinută în cazul funcţionarului public asimilat.

Făcând parte dintr-o asociaţie patronală, activitatea inculpatului din Comisia de Autorizare (care avea doar rolul formal de a verifica îndeplinirea condiţiilor necesare de către specialiştii propuşi de Secretariatul Tehnic) nu poate fi apreciată ca fiind "de interes public", acesta neavând atribuţii de serviciu stabilite obligatoriu şi putând fi revocat doar de asociaţia care l-a propus.

Pe de altă parte, presupunându-se că ar avea calitatea de funcţionar public sau funcţionar public asimilat, fapta reţinută în sarcina sa a constat în aceea că "a participat la luarea în cadrul comisiei a deciziilor prin care au fost desemnate, în numeroase comisii de specialişti, soţia şi fiica sa". Or, prin Legea nr. 153/2017, din conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 301 C. pen. a fost înlăturată această faptă, rămânând incriminată doar modalitatea normativă a "îndeplinirii unui act".

În speţă, achiesând total punctului de vedere exprimat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, instanţa de apel a reconfigurat nepermis fapta incriminatoare reţinută în sarcina sa, apreciind că "termenul de act este folosit în descrierea conţinutului conflictului de interese în înţelesul de operaţie care trebuie efectuată de funcţionarul public conform atribuţiilor acestuia de serviciu, manifestare a activităţii umane, acţiune ori fapta. Ca atare, modificarea legislativă invocată de inculpaţi nu a condus la dezincriminarea faptelor reţinute în sarcina acestora, întrucât conduita reproşată prin rechizitoriu constă în participarea la şedinţele comisiei de autorizare". Aşa fiind, instanţa de apel a dispus condamnarea sa pentru o faptă care nu mai este prevăzută de art. 301 C. pen., fiind dezincriminată.

De altfel, chiar apreciind că fapta care i se impută ar constitui infracţiunea prev. de art. 301 C. pen., această infracţiune a fost exclusă din categoria infracţiunilor prevăzute de art. 308 C. pen., respectiv din categoria faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) C. pen. ori în cadrul oricărei persoane juridice.

Relevantă şi obligatorie în acest sens (cum corect a reţinut instanţa de fond) este Decizia nr. 603/2015, prin care Curtea Constituţională a statuat că:

"31. Curtea reţine că, de altfel, expunerea de motive a Legii nr. 278/2006 arată, referitor la incriminarea faptelor de conflict de interese, că aceasta a avut ca scop sancţionarea penală a funcţionarului public care, în mod conştient şi deliberat, îşi satisface interesele personale prin îndeplinirea atribuţiilor publice şi înlăturarea oricăror suspiciuni cu privire la conduita funcţionarilor publici. În mod evident, au fost excluse din acest demers al incriminării faptelor de conflict de interese restul persoanelor, care îşi desfăşoară activitatea în sistemul privat, acestea neîndeplinind atribuţii publice în realizarea activităţilor pe care le desfăşoară.

32. În contextul normativ actual, Curtea retine că reglementarea ca subiect activ al infracţiunii de conflict de interese a unor persoane private, prin dispoziţiile art. 308 din C. pen., este excesivă, întrucât are loc o extindere nepermisă a forţei de constrângere a statului prin utilizarea mijloacelor penale asupra libertăţii de acţiune a persoanelor, circumscrisă în cauză dreptului la muncă şi libertăţii economice, fără să existe o justificare criminologică în acest sens.

33. Curtea reţine că legiuitorul nu are competenţa constituţională ca, în temeiul art. 61 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, să reglementeze infracţiuni într-o manieră care să consacre o disproporţie vădită între importanţa valorii sociale care trebuie ocrotită şi cea care trebuie limitată, întrucât, în caz contrar s-ar ajunge la nesocotirea acesteia din urmă. Or, în cauză valoarea socială ocrotită este una care vizează în mod explicit mediul privat, ipoteză în care statul nu are interesul de a incrimina conflictul de interese, întrucât valoarea ce se încearcă a fi ocrotită în acest caz nu are caracter public.

34. Curtea constată, că, prin dispoziţiile art. 308 alin. (1) din C. pen., sancţionând penal fapte ce contravin unor interese pur private, legiuitorul le-a calificat pe acestea din urmă ca având caracter public, ceea ce a dus la o limitare disproporţionată a dreptului la muncă şi a libertăţii economice ale persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în mediul privat. În aceste condiţii, protecţia penală astfel reglementată, deşi adecvată sub aspectul finalităţii, aceea a protejării unor valori sociale chiar şi private, nu este necesară şi nu respectă un raport just de proporţionalitate între severitatea măsurii ce poate fi luată şi interesul individual al persoanelor.

35. Curtea constată că, dacă faptele persoanelor din mediul privat sunt cauzatoare de prejudicii, împotriva acestora poate fi angajată răspunderea civilă, de dreptul muncii sau alta formă de răspundere, care nu implică forţa de constrângere a statului prin mijloace de drept penal. Prin urmare, Curtea reţine că este greu de identificat o valoare socială ce trebuie protejată în cazul sancţionării conflictului de interese în mediul privat, dat fiind că eventualele cazuri concrete de incompatibilitate pot fi eficient soluţionate astfel cum s-a arătat cu ajutorul mijloacelor de drept civil, dreptul muncii sau prin alte reguli, care nu implică răspunderea penală".

În plus, raţiunea legiuitorului atunci când a reglementat infracţiunea de conflict de interese prin art. 2531 din C. pen. din 1969, care a fost introdus prin pct. 61 al art. I din Legea nr. 278/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 601 din 12 iulie 2006, a fost aceea că, în vederea eficientizării acţiunilor de prevenire şi sancţionare a faptelor de corupţie, prin incriminarea "conflictului de interese se urmăreşte sancţionarea penală a funcţionarului public care, în mod conştient şi deliberat, satisface interese personale prin îndeplinirea atribuţiilor publice [...], înlăturarea oricărei suspiciuni cu privire la conduita funcţionarului public care este chemat să îndeplinească un act sau să participe la luarea unei decizii în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, iar prin aceasta produce, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură. În prezent, există întemeiat suspiciunea că funcţionarul public nu va depune toate diligenţele în vederea satisfacerii interesului public, ci va încerca să satisfacă interesul său ori al uneia dintre persoanele sus-arătate".

Or, pronunţând o soluţie de condamnare în temeiul legii vechi, deşi legea nouă dezincrimina fapta reţinută în sarcina sa, în mod cert, instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 4 C. pen., relevante sub acest aspect fiind statuările Curţii Europene a Drepturilor Omului din Hotărârea nr. 24 din ianuarie 2017, pronunţată în cauza Koprivnikar c. Sloveniei:

"Curtea reaminteşte că art. 7 din Convenţie nu garantează doar principiul neretroactivităţii legilor penale mai stricte, dar şi, implicit, principiul retroactivităţii legilor penale mai favorabile, cu alte cuvinte, în cazul în care există diferenţe între legea penală în vigoare la momentul comiterii unei infracţiuni şi legile penale ulterioare adoptate înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, instanţele trebuie să aplice legea ale cărei prevederi sunt mai favorabile inculpatului".

Ca urmare, în speţă, dezincriminarea avea drept efect inutilitatea examinării legii penale mai favorabile din perspectiva întinderii pedepselor, legea penală mai favorabilă fiind în mod neechivoc cea prin care s-a dezincriminat fapta obiect al acuzaţiei.

Pentru argumentele prezentate, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate, iar pe fond, achitarea sa în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

2. În sfera aceluiaşi caz de recurs în casaţie, inculpatul B. a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit legea întrucât:

- a calificat drept lege penală mai favorabilă C. pen. din 1969, fără să ia în considerare ansamblul instituţiilor reglementate de legile penale succesive, ci doar limitele de pedeapsă prevăzute de acestea pentru infracţiunea de referinţă;

- a adăugat la lege, incluzând în latura obiectivă a infracţiunii forma participării la luarea unei decizii, deşi legiuitorul a făcut clar distincţia între îndeplinirea unui act şi participarea la luarea unei decizii.

Or, chiar în condiţiile în care instanţa de apel a considerat că este aplicabil C. pen. din 1969, creând astfel premisele neluării în seamă a dezincriminării faptei şi a instituţiei renunţării la aplicarea unei pedepse, nu se poate face totuşi abstracţie de faptul că, în privinţa laturii obiective a infracţiunii, modalitatea normativă a participării la luarea unei decizii a fost dezincriminată.

Astfel, în rechizitoriu, elementul material al infracţiunii ce constituie obiectul acuzaţiei adusă autorului A. constă în aceea că acesta, "membru în comisia de autorizare a furnizorilor de formare profesională din judeţul Iaşi, a participat la luarea în cadrul comisiei a deciziilor prin care au fost desemnate în numeroase comisii ca specialişti soţia şi fiica sa".

Urmare intrării în vigoare a Legii nr. 193/2017, intervenită după momentul sesizării instanţei cu verificarea regularităţii rechizitoriului, infracţiunea cu aproximativ acelaşi conţinut s-a modificat, în sensul dezincriminării uneia dintre modalităţile de săvârşire ale acesteia, şi anume participarea la luarea unei decizii. Înainte de modificare, textul prevedea că este infracţiune "fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii...", similar celui din art. 2531 C. pen. din 1969, care avea următorul conţinut:

"fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat . . . . . . . . . .".Ca urmare, o eventuală incluziune a participării la luarea unei decizii în categoria îndeplinirii unui act excede textului şi interpretării oficiale, fiind, oricum, de competenţa, în primul rând, a legiuitorului.

Or, legiuitorul, prin reglementare a înţeles să facă distincţie între îndeplinirea unui act şi participarea la luarea unei decizii, relevante în acest sens fiind considerentele subscrise pct. 53 din Decizia nr. 412/2017 a Curţii Constituţionale.

Pe de altă parte, în speţă, desemnarea rudelor inculpatului A. s-a făcut cu unanimitate, votul acestuia nefiind hotărâtor. Altfel spus, chiar în situaţia în care acesta nu ar fi participat sau s-ar fi abţinut, desemnarea rudelor sale s-ar fi făcut.

Relevantă în acest sens este şi soluţia de scoatere de sub urmărire penală a celorlalţi membri ai comisiei, care, de asemenea, au luat parte la luarea deciziei. Or, votul acestora avea aceeaşi pondere, legea nefăcând nicio diferenţă între valoarea votului membrilor comisiei.

De altfel, dincolo de interpretarea legiuitorului, diferenţa este clară:

- actul este un fapt personal; persoana care îl emite trebuie să fie competentă în a-l emite, iar efectele juridice ale acestuia se produc direct;

- decizia este actul unui organ colectiv (în cazul speţei, format din 5 membri), în care opţiunea personală doar se reflectă în decizia finală, neproducându-şi rezultatul direct.

A mai arătat că principiul legalităţii, care include legalitatea incriminării, este fundamental procesului penal, la fel ca şi principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile, relevante în acest sens fiind statuările Curţii Europene a Drepturilor Omului din Hotărârea nr. 24 din ianuarie 2017, pronunţată în cauza Koprivnikar c. Sloveniei.

Totodată, a arătat că aplicarea greşită a legii s-a făcut de către instanţa de apel şi în privinţa atribuirii calităţii de funcţionar public inculpatului A., reprezentantul patronatelor în comisiile de autorizare, apreciere care are relevanţă şi în ceea ce priveşte stabilirea legii mai favorabile.

În speţă, însă, comisia funcţiona într-un cadru instituţional, cu delimitarea clară a competenţelor, iar opinia asupra potenţialului conflict de interese aparţinea juristului instituţiei sau altor servicii tehnice. Nu s-a demonstrat însă că aceste servicii i-ar fi adus la cunoştinţă inculpatului B. incompatibilitatea inculpatului A. şi că acesta nu ar fi luat nicio măsură în acest sens. Or, având în vedere că organele competente în a sesiza şi remedia situaţia, printre care se numără şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi persoanele specialiste din aparatul tehnic, nu au avertizat preşedintele comisiei cu privire la incompatibilitatea inculpatului Scripcaru, inculpatul B. nu poate fi acuzat că ar fi acţionat cu intenţie.

Inculpatul A. ocupa poziţia de reprezentant al asociaţiei patronatelor, nefiind desemnat de A.J.P.I.S. Iaşi. Prin urmare, acesta putea fi înlocuit doar de Asociaţia patronatelor, preşedintele comisiei neavând nicio influenţă în acest sens. De altfel, nici nu există vreo procedură în privinţa participării supleanţilor în comisie.

Calitatea inculpatului A. aduce în discuţie şi chestiunea calificării drept funcţionar public a acestuia, în condiţiile în care, în reglementarea C. pen. din 2009, funcţionarii publici asimilaţi nu pot fi subiecţii infracţiunii prevăzute de art. 301 C. pen.

Identificarea incompatibilităţii inculpatului A. şi soluţia ţinea însă mai mult de aprecierea acestuia şi a asociaţiei, iar nu de preşedintele comisiei, care nu avea posibilitatea nici să desemneze, nici să-l înlocuiască pe reprezentantul asociaţiei patronatelor, relevante în acest sens fiind considerentele subscrise pct. 31-36 din deciziei Curţii Constituţionale nr. 603/2015.

Pentru argumentele prezentate, recurentul inculpat B. a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate, iar pe fond, achitarea sa în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin încheierea din 03 mai 2022, Înalta Curte, constatând că aspectele invocate de inculpaţii A. şi B. în recurs în casaţie, vizând, în esenţă, lipsa calităţii de funcţionar public a inculpatului A. şi, implicit, a calităţii acestuia de subiect activ al infracţiunii de conflict de interese, respectiv, dezincriminarea infracţiunii de conflict de interese ca efect al modificărilor aduse art. 301 şi art. 308 alin. (1) C. pen. prin Legea nr. 193/2017, se circumscriu, formal, ipotezei prevăzute de cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., iar cererile respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. şi art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen., Înalta Curte a admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţi împotriva deciziei penale nr. 6 din data de 5 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Analizând recursurile în casaţie în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Prin urmare, starea de fapt reţinută în cauză cu titlu definitiv de către instanţa de apel şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

În cauza de faţă, inculpaţii au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Jurisprudenţa subsecventă intrării în vigoare a actualului C. proc. pen. a statuat că acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fie fapta concretă, pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă ele vizează norma de incriminare, în ansamblul său, ori numai modificarea unora dintre elementele constitutive ale infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În consecinţă, acest caz de recurs în casaţie permite instanţei de casaţie să analizeze doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către curtea de apel, corespunde tiparului obiectiv al infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte notează că starea de fapt reţinută prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că, inculpatul A. a participat în mod activ la şedinţele Comisiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională din judeţul Iaşi ce au avut loc în perioada 21.01.2010 - 27.11.2013, în calitate de membru votant, şedinţe în cadrul cărora soţia sa, numita D., a fost desemnată să participe în diverse comisii de autorizare/evaluare/monitorizare/examinare pentru furnizorii de formare profesională din judeţ (234 desemnări), participări pentru care aceasta a obţinut/încasat sume de bani fie de la bugetul de stat, fie de la furnizorii privaţi şi, în temeiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a participat în mod activ la toate şedinţele Comisiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională din judeţul Iaşi ce au avut loc în perioada 25.10.2010 - 10.12.2013, în calitate de membru votant, în cadrul cărora fiica sa, numita E., a fost desemnată să participe în diverse comisii de autorizare/evaluare/monitorizare/examinare pentru furnizorii de formare profesională din judeţ (69 desemnări), participări pentru care aceasta a obţinut/încasat sume de bani, fie de la bugetul de stat, fie de la furnizorii privaţi.

În privinţa inculpatului B. s-a reţinut că, în conformitate cu prevederile ce reglementează activitatea Comisiei de Autorizare Iaşi, înainte de începerea şedinţelor, acesta, în calitate de preşedinte, în perioada 27.05.2010 - 09.08.2013, a formulat pe ordinea de zi propunerile de desemnare a specialiştilor înscrişi pe listă pentru evaluarea/monitorizarea programelor de formare profesională depuse de furnizorii de formare profesională şi ca membru/preşedinte al comisiei de examinare din partea comisiei de autorizare, pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de absolvire a programelor de formare profesională a furnizorilor de formare profesională, propuneri care au fost supuse votului membrilor CAJ Iaşi. După şedinţele CAJ Iaşi, preşedintele acesteia a emis pentru fiecare desemnare o decizie, comunicată ulterior furnizorului de formare profesională. Deşi cunoştea împrejurarea că inculpatul A., membru în cadrul Comisiei de Autorizare Iaşi, este soţul numitei D. şi tatăl numitei E., persoane înscrise pe lista specialiştilor CAJ Iaşi, inculpatul B., anterior şedinţelor comisiei, le-a propus/desemnat pe acestea ca specialist pentru evaluarea/monitorizarea programelor de formare profesională depuse de furnizorii de formare profesională şi/sau ca membru/preşedinte al comisiei de examinare, din partea comisiei de autorizare, pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de absolvire a programelor de formare profesională ale furnizorilor de formare profesională, a supus propunerile formulate votului membrilor comisiei, inclusiv inculpatului A., nu a solicitat înlocuirea acestuia din urmă şi a participat activ la desemnarea celor două, alături de inculpatul A., precum şi de ceilalţi membri ai comisiei, prin exprimarea votului, emiţând ulterior şi deciziile de desemnare.

Înalta Curte reţine că, în actuala reglementare, potrivit dispoziţiilor art. 301 alin. (1) C. pen., constituie infracţiune fapta funcţionarului public care în exercitarea atribuţiilor de serviciu a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori afin până la gradul al doilea inclusiv.

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că subiectul activ al infracţiunii este calificat, acesta trebuind să aibă calitatea de funcţionar public, noţiune definită de dispoziţiile art. 175 alin. (1) şi (2) C. pen.

Modificările aduse art. 301 C. pen. prin Legea nr. 193/2017 clarifică sfera de aplicare a normei de incriminare, ea devenind incidentă doar în măsura în care funcţionarul public îndeplineşte actul în cadrul unei proceduri favorizante. Cu alte cuvinte, este vorba de acele proceduri sau activităţi aparent legale şi obiective, cărora nu li s-ar putea reproşa nimic din punct de vedere al respectării cerinţelor de legalitate, dar care maschează scopul urmărit de funcţionarul public, respectiv acela de a obţine un folos material pentru sine sau pentru una dintre persoanele prevăzute în norma de incriminare. Potrivit legii, funcţionarul are obligaţia de a se abţine atunci când actul pe care urmează să îl îndeplinească îl vizează pe el, pe soţul său ori o rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv.

În reglementarea anterioară (incidentă la data comiterii faptelor), art. 2531 alin. (1) C. pen. 1969 definea infracţiunea de conflict de interese ca fiind fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.

Analizând comparativ textele de lege, se poate observa, sub un prim aspect, că legiuitorul a procedat la modificarea denumirii marginale a infracţiunii din "Conflictul de interese" în "Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane" şi la eliminarea din cuprinsul art. 308 C. pen. a trimiterii la art. 301 din acelaşi cod, astfel încât faptele ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii analizate să nu mai fie pedepsite atunci când sunt săvârşite de către funcţionari care îşi desfăşoară activitatea în mediul privat.

Noul text a adus o serie de alte modificări substanţiale ce reflectă noua viziune a legiuitorului asupra infracţiunii de conflict de interese, respectiv eliminarea sintagmei "ori a participat la luarea unei decizii", eliminarea sintagmei "direct sau indirect" eliminarea sintagmei "sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură", ceea ce are ca efect restrângerea sferei de aplicare a normei de incriminare, în acord cu Decizia nr. 603/2015 a Curţii Constituţionale;

Aşadar, actuala formă dispoziţiilor a art. 301 C. pen. modifică atât structura, cât şi conţinutul infracţiunii de "conflict de interese" sub aspectul întinderii incriminării. Aşa cum chiar Curtea Constituţională a constatat în cuprinsul Deciziei nr. 412/2017, modificările aduse acestui text vizează sfera elementului material al laturii obiective al infracţiunii de conflict de interese, prin eliminarea din cuprinsul normei de la art. 301 alin. (1) C. pen. a anumitor fapte ce intrau sub incidenţa dispoziţiilor legale anterior menţionate. Forma anterioară a infracţiunii prevedea ca element material al laturii obiective fie îndeplinirea unui act, fie participarea la luarea unor decizii - acţiuni care trebuie să se săvârşească în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Îndeplinirea unui act este o acţiune exclusiv personală a funcţionarului public, în timp ce participarea la luarea unei decizii este, de regulă, un act colectiv, fiind incriminată în măsura în care prin aceasta se urmăreşte obţinerea unui folos material.

Analizând modificările legislative în materia infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane (denumită conflict de interese în legislaţia penală anterioară) şi deciziile pronunţate atât de către Curtea Constituţională, cât şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în această materie (Decizia 603/2015 şi Decizia 6/2017), Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, acestea din urmă nu sunt incidente, faptele pentru care au fost condamnaţi inculpaţii A. şi B. fiind în continuare incriminate.

Astfel, se constată că prin Decizia nr. 603/2015 a Curţii Constituţionale, s-a constatat că sintagma "raporturi comerciale" din cuprinsul art. 301 alin. (1) din C. pen. şi sintagma "ori în cadrul oricărei persoane juridice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din C. pen., cu raportare la art. 301 din C. pen., sunt neconstituţionale. Prin Decizia nr. 6/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, fiind dezincriminată, indiferent de data îndeplinirii actului ori a participării la luarea deciziei şi indiferent de data raporturilor comerciale.

Prin urmare, în raport cu aceste două decizii, rezultă că fapta de conflict de interese a fost dezincriminată în varianta obţinerii unui folos patrimonial pentru o altă persoană cu care inculpaţii s-au aflat în raporturi comerciale, respectiv, în cazul în care autorul faptei exercită o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice (altele decât cele la care se referă art. 176 C. pen.), însă, în speţă, nu este incidentă vreuna dintre aceste ipoteze.

Înalta Curte constată că în sarcina inculpatului A. s-a reţinut că, în calitatea sa de funcţionar public, membru votant în Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulţilor Iaşi, a participat la şedinţele comisiei în cadrul cărora soţia şi fiica sa au fost desemnate să participe în comisii de evaluare/monitorizare/examinare, cu consecinţa obţinerii, de către acestea, în mod repetat, a unor sume de bani. Participând la şedinţele în cadrul cărora s-a votat desemnarea celor două persoane, inculpatul A. a îndeplinit acte în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, fiind irelevant dacă activităţile comisiei s-au desfăşurat cu respectarea reglementărilor în vigoare, căci ceea ce legea penală sancţionează este conduita făptuitorului care, prin exercitarea atribuţiilor ce-i reveneau, a determinat obţinerea unor foloase materiale de către persoanele avute în vedere în norma incriminatoare (soţia şi o rudă apropiată, fiica sa).

Prin urmare, conduita reproşată inculpatului A., pentru care a primit ajutor de la inculpatul B., constă în îndeplinirea unor acte în cadrul unei entităţi - comisia de autorizare - aflate sub controlul unei autorităţi publice (Autoritatea Naţională pentru Calificări sau Ministerul Muncii în subordinea cărora s-a aflat succesiv comisia de autorizare judeţeană), prin care şi-a favorizat soţia şi fiica în obţinerea de sume de bani consistente.

Totodată, inculpatului B. i se impută propunerea de către acesta, în calitate de preşedinte al Comisiei de Autorizare Iaşi, a soţiei şi a fiicei inculpatului A., pentru a fi desemnate ca specialişti pentru evaluarea/monitorizarea programelor de formare profesională depuse de furnizorii de formare profesională şi ca membru/preşedinte al comisiei de examinare, din partea comisiei de autorizare, pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de absolvire a programelor de formare profesională, înlesnind inculpatului A. manifestarea de voinţă în sensul numirii celor două persoane apropiate ca specialişti şi membri ai unor comisii, cu consecinţa obţinerii unor sume de bani de către soţia şi fiica sa.

În analiza îndeplinirii condiţiei ca subiectul activ al infracţiunii să fie funcţionar public, se reţine că, potrivit art. 175 alin. (2) C. pen. de asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Potrivit art. 147 alin. (1) C. pen. anterior, prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi din cele la care se referă art. 145.

Rezultă astfel că, pe lângă categoria de funcţionari publici a căror calitate rezultă cu evidenţă din înseşi funcţiile deţinute, a căror salarizare este realizată din fondurile publice de stat, există şi o categorie de funcţionari publici asimilaţi care exercită un serviciu de interes public, pentru care au fost învestiţi de autorităţile publice sau care sunt supuşi controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Înalta Curte reţine, similar instanţei de apel, că pe lângă Agenţia de Plăţi şi Inspecţie Socială Iaşi, s-a înfiinţat Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulţilor (CAJ), care a preluat toate sarcinile legate de formarea profesională a adulţilor. Comisia de Autorizare Iaşi a luat fiinţă ca urmare a hotărârii Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, care s-a reorganizat, înfiinţându-se Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC), ce monitorizează, evaluează şi controlează sistemul de educaţie continuă şi formare profesională continuă.

Conform art. 25 lit. a) din O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, Autoritatea Naţională pentru Calificări are obligaţia de control asupra comisiilor de autorizare şi a secretariatelor tehnice.

Obiectul de activitate al acestei comisii este legat de formarea profesională a adulţilor, în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 129/2000, iar această formare profesională finalizată cu eliberarea unor certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaştere naţională şi/sau certificate de competenţe profesionale, reprezintă o activitate de interes general care face parte din sistemul naţional de educaţie şi formare profesională.

Activitatea de formare profesională a adulţilor, în conformitate cu legea de reglementare, este desfăşurată fie de către Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă, fie de către furnizori de formare profesională privaţi, autorizaţi să desfăşoare programe de formare profesională de către comisia de autorizare judeţeană, iar activitatea de autorizare a furnizorilor de formare profesională este coordonată de către Autoritatea Naţională pentru Calificări prin instituţiile înfiinţate în subordinea sa, comisii de autorizare judeţene.

Se mai reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 23 din O.G. nr. 129/2000, comisiile de autorizare judeţene sunt constituite din 5 membri, după cum urmează: directorul agenţiei pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene (în cauză, inculpatul B.); un reprezentant al inspectoratului şcolar judeţean; un reprezentant al agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene; un reprezentant al asociaţiilor patronale reprezentative la nivel judeţean (inculpatul A.); un reprezentant al organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel judeţean.

Pentru activitatea desfăşurată, membrii comisiilor de autorizare sau, după caz, supleanţii acestora, care participă la şedinţele comisiei, sunt remuneraţi de agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, pe baza unor tarife stabilite de Autoritatea Naţională pentru Calificări, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte calitatea de subiect activ al infracţiunii de conflict de interese, membrul Comisiei de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulţilor este un funcţionar public în accepţiunea legii penale, atât în raport cu dispoziţiile art. 147 alin. (1) C. pen. anterior, sub imperiul căruia s-au comis faptele deduse judecăţii, cât şi în raport cu art. 175 alin. (2) C. pen.

Semnificaţia noţiunii de funcţionar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ, ci are un înţeles mai larg, datorită caracterului relaţiilor sociale protejate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, dar şi faptului că exigenţele de apărare a avutului public şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal.

Înalta Curte reţine că realizarea serviciului prestat de inculpaţi în cadrul Comisiei de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulţilor Iaşi a urmărit satisfacerea unui interes general, implicând în mod direct, o autoritate publică, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 3 din O.G. nr. 129/2000 (art. 21 în forma de la data comiterii faptelor), formarea profesională a adulţilor, finalizată cu certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaştere naţională şi/sau certificate de competenţe profesionale, este o activitate de interes general care face parte din sistemul naţional de educaţie şi formare profesională.

Deşi învestirea inculpatului A. pentru îndeplinirea serviciului nu s-a făcut de către o autoritate publică, activitatea Comisiei de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulţilor Iaşi, al cărei membru a fost, era supusă controlului Autorităţii Naţionale pentru Calificări, conform art. 25 lit. a) din O.G. nr. 129/2000 (în forma în vigoare la data faptelor), iar în prezent este supusă controlului Ministerului Muncii, fiind îndeplinite exigenţele ambelor codificări penale cu privire la sfera de aplicare a noţiunii de "funcţionar public".

Prin urmare, contrar susţinerilor recurenţilor inculpaţi, Înalta Curte reţine ca fiind nerelevante modificările aduse dispoziţiilor art. 308 C. pen., care vizează infracţiunile comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către alte persoane, în afara funcţionarilor publici, cu consecinţa atenuării răspunderii penale, căci inculpaţii, la momentul comiterii faptelor, activau în cadrul unei comisii care exercita un serviciu de interes public, iar activitatea comisiei era supusă controlului unei instituţii de interes public şi era remunerată din fonduri publice, având astfel calitatea de funcţionar public asimilat, astfel cum este definită această noţiune în cuprinsul art. 175 alin. (2) C. pen.

Analizând, în continuare, criticile recurenţilor inculpaţi privind dezincriminarea faptei pentru care au fost condamnaţi ca urmare a modificărilor aduse laturii obiective a infracţiunii, prin înlăturarea din conţinutul acesteia a sintagmei "ori a participat la luarea unei decizii", Înalta Curte le constată neîntemeiate, întrucât, în acord cu cele reţinute în considerentele deciziei de apel, ceea ce le este imputat inculpaţilor este un act propriu, concretizat în participarea (respectiv sprijinirea) activă la şedinţele comisiei şi desemnarea, prin vot, a soţiei şi fiicei inculpatului A. în diverse comisii, cu consecinţa obţinerii de către acestea a unor sume de bani.

Împrejurarea că desemnarea celor două persoane a fost consecinţa votului exprimat şi de către ceilalţi membri ai comisiei nu lipseşte de semnificaţie penală propria conduită activă a inculpatului A..

Contrar susţinerilor recurenţilor inculpaţi, Înalta Curte reţine că sintagma "îndeplinirea unui act" din conţinutul art. 301 C. pen. vizează nu doar ipoteza care funcţionarul public acţionează ca decident exclusiv, ci şi situaţia în care acesta îşi exercită atribuţiile în cadrul unui organ decizional colectiv (ipoteză regăsită în speţă); esenţial este, aşadar, nu numărul decidenţilor, ci valenţa decizională a propriei acţiuni a făptuitorului, a cărui conduită (chiar alături de cea a altor persoane) trebuie să conducă la obţinerea unor foloase patrimoniale de către persoanele prevăzute de lege.

Nefiind reglementat expres în legislaţia penală, termenul "act" trebuie înţeles în sensul său comun, de document emis de o autoritate şi, totodată, de manifestare a activităţii umane, acţiune sau faptă. Îndeplinirea unui act de către un funcţionar public se concretizează, prin urmare, în acţiunile întreprinse de acesta în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fie în mod individual (atunci când competenţa de decizie îi aparţine exclusiv), fie în cadrul unui organ colegial (atunci când legea conferă atribuţii decizionale unui astfel de organism) şi ea constituie infracţiunea prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen. atunci când a condus la obţinerea unor foloase patrimoniale pentru persoanele expres prevăzute de lege.

A admite ipoteza contrară înseamnă a limita sfera de aplicare a normei de incriminare exclusiv la situaţiile în care legea conferă atribuţii decizionale unei singure persoane, deşi, în majoritatea cazurilor, funcţionarii publici acţionează în cadrul unor organisme colective. Or, nu există nicio deosebire de substanţă între aceste două ipoteze, pentru a se justifica o distincţie de interpretare de natura celei invocate de recurenţi, însăşi generalitatea formulării normei de incriminare excluzând eventuala sa interpretare restrictivă.

Prin urmare, raportat la elementele factuale definitiv reţinute de instanţa de apel, care evidenţiază că inculpatul A. (cu complicitatea inculpatului B.), în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care a obţinut un folos patrimonial pentru soţia şi fiica sa, sunt îndeplinite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 2531 C. pen. anterior, precum şi ale infracţiunii prevăzute de art. 301 alin. (1) C. pen. - "Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane", neidentificându-se, din această perspectivă, o situaţie de dezincriminare a faptei concret comise.

În consecinţă, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile invocate, în baza cărora recurenţii inculpaţi A. şi B. au solicitat, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), achitarea pentru infracţiunile pentru care au fost condamnaţi în mod definitiv.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 06 din 05.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 06 din 05.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2022.

GGC - MM