Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 326/RC/2022 AI generated

Aggravated theft conviction upheld after extraordinary appeal fails on knowledge-of-theft claim

Case Number Decizia nr. 326/RC/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the defendant's extraordinary appeal (recurs în casaţie) against the appellate decision that had upheld his conviction, thereby leaving the lower court judgments in force; the defendant remained convicted of aggravated theft in continued form (art. 228(1) – art. 229(1)(b) and (d), with art. 35(1), art. 41(1), art. 43(1) Criminal Code) and was ordered to pay 200 RON in judicial costs. The defendant had challenged the appellate decision affirming a 2-year-and-6-month prison sentence, revocation of parole (321 days to be added), accessory/complementary penalties, civil damages to several civil parties, and confiscation, arguing under the cassation ground in art. 438(1)(7) Criminal Procedure Code that his conduct—helping a friend unload, store, and transport goods—did not constitute a criminal offense because he lacked knowledge of the theft. The Court rejected the claim, holding that this cassation ground only applies when the act lacks objective elements of the offense or a decriminalization norm is ignored, and that the defendant's arguments actually contested the probative material and sought a re-evaluation of the established facts, which is impermissible in this extraordinary remedy.

Legislator headnote

AI generated

art. 35 alin. (1) C. pen, art. 41 alin. (1) C. pen, art. 67 alin. (1) C. pen, art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen, art. 65 alin. (1) C. pen, art. 65 alin. (3) C. pen; Aggravated theft conviction upheld after extraordinary appeal fails on knowledge-of-theft claim: 228(1) – art. 229(1)(b) and (d), with art. 35(1), art. 41(1), art. 43(1) Criminal Code) and was ordered to pay 200 RON in judicial costs. The defendant had challenged the appellate decision affirming a 2-year-and-6-month prison sentence, revocation of parole (321 days to be added), accessory/complementary penalties, civil damages to several civil parties, and confiscation, arguing under the cassation ground in art. 438(1)(7) Criminal Procedure Code that his conduct—helping a friend unload, store, and transport goods—did not constitute a criminal offense because he lacked knowledge of the theft. The Court rejected the claim, holding that this cassation ground only applies when the act lacks objective elements of the offense or a decriminalization norm is ignored, and that the defendant's arguments actually contested the probative material and sought a re-evaluation of the established facts, which is impermissible in this extraordinary remedy.

Keywords

AI generated
grounds for cassation criminal sentence criminal confiscation accessory penalty extraordinary revocation gang-committed aggravated theft

Cited Legislation

AI generated
art. 35 alin. (1) C. pen
b) şi d) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art.
art. 41 alin. (1) C. pen
pen., art. 41 alin. (1) C. pen.
art. 67 alin. (1) C. pen
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.
art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen
pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
art. 65 alin. (1) C. pen
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.
art. 65 alin. (3) C. pen
pen., care se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, conform art. 65 alin. (3) C. pen.
art. 104 alin. (2) C. pen
În baza art. 104 alin. (2) C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată, dispusă prin sentinţa penală nr.
art. 43 alin. (1) C. pen
(2) cu referire la art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată în prezenta cauză la restul neexecutat de 321 zile închisoare din pedeapsa de 4 ani 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Main ground for rejecting the appeal as unfounded, since the cassation ground was not met.

Art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

Procedural basis for the dismissal of the cassation appeal as unfounded.

Art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for ordering the appellant to pay court costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 85 din 3 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Zalău, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. şi 43 alin. (1) C. pen. (faptele din data de 06/07.03.2018 - 07/08.03.2018 în dauna persoanelor vătămate B., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E., F.).

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 2 (doi) ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), care se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

S-a constatat că fapta pentru care a fost condamnat în prezenta cauză a fost săvârşită în termenul de supraveghere de 321 zile al liberării condiţionate.

În baza art. 104 alin. (2) C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată, dispusă prin sentinţa penală nr. 3059 din 07.012.2017 a Judecătoriei Satu - Mare, din executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 571 din 08.06.2016 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare, şi s-a dispus executarea restului de 321 zile închisoare.

În baza art. 104 alin. (2) cu referire la art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată în prezenta cauză la restul neexecutat de 321 zile închisoare din pedeapsa de 4 ani 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 571 din 08.06.2016 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani 6 luni şi 321 zile închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., care se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, respectiv 12.04.2018-13.04.2018, şi cea a arestului la domiciliu, de la data de 13.04.2018. la 12.05.2018.

În temeiul art. 19 alin. (1), (2) şi (5) raportat la art. 25 alin. (1), art. 23 alin. (2) şi (3) şi la art. 397 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 1357 şi art. 1382 C. civ., s-a admis acţiunea civilă exercitată de părţile civile B., S.C. C. S.R.L., S.C D. S.R.L şi S.C E. şi a fost obligat inculpatul A. la plata următoarelor sume de bani:

- a sumei de 1.700 RON către B.;

- a sumei de 2931,93 RON către S.C. D. S.R.L.;

- a sumei de 15.800 RON către S.C. C. SRL

- a sumei de 1300 RON către S.C. E.;

S-a luat act că partea civilă F. a renunţat la pretenţiile sale civile.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 250 de RON, reprezentând suma încasată de acesta prin valorificarea trusei G..

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata către stat a sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 1.000 de RON, aferentă fazei de urmărire penală, şi 2.000 de RON, aferentă fazei judecăţii.

Împotriva sentinţei penale mai sus arătate, în termen legal, a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 185/A din 16.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 85 din 03 martie 2021 a Judecătoriei Zalău.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de 24 ore, în perioada 12 aprilie 2018 - 13 aprilie 2018, precum şi cea a arestului la domiciliu, începând cu data de 13 aprilie 2018 şi până la data de 12 mai 2018.

Potrivit art. 272 alin. (1) C. proc. pen., s-a stabilit în favoarea martorului H., suma de 260 RON, reprezentând contravaloarea deplasării pe ruta Oradea - Cluj.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 16.03.2022, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat I..

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, invocându-se motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., incident atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, s-a susţinut, în esenţă, că acţiunile inculpatului de a-şi ajuta prietenul să descarce, depoziteze şi transporte bunuri, fără să ştie că ajutorul acordat presupune participarea la săvârşirea vreunei infracţiuni sau că bunurile provin din săvârşirea unei infracţiuni, nu reprezintă fapte în sensul normei penale.

Ca urmare, inculpatul a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea sa, sub aspectul acuzaţiei ce i-a fost adusă.

Prin încheierea din data de 26 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 185/A din data de 16 februarie 2022, pronunţată de Curtea de apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 441 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, formulată de recurentul inculpat.

La termenul din data de 23.06.2022, au avut loc dezbaterile asupra recursului în casaţie declarat de inculpat, cauza rămânând în pronunţare.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casaţie declarat de inculpatul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recurentul A. şi-a întemeiat cererea de recurs în casaţie pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând, în esenţă, că acţiunile sale de a-şi ajuta prietenul să descarce, depoziteze şi transporte bunuri, fără să ştie că ajutorul acordat presupune participarea la săvârşirea vreunei infracţiuni sau că bunurile provin din săvârşirea unei infracţiuni, nu reprezintă fapte în sensul normei penale.

Înalta Curte reţine că, în esenţă, cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, în calea de atac a recursului în casaţie nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Astfel, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) rap. la art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) . C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale).

Or, prin criticile circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în realitate, se contestă materialul probator administrat (apărarea susţinând, contrar celor reţinute de instanţa de apel, că niciunul dintre bunurile la care se face referire în actul de sesizare nu a fost găsit, cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare, la locuinţa inculpatului, dar şi că acesta a fost condamnat fără ca martorul propus de apărare, numitul J., să fi fost audiat) şi se solicită reţinerea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel (inculpatul susţinând că şi-a ajutat prietenul să descarce, depoziteze şi transporte bunuri, fără să ştie că ajutorul acordat presupune participarea la săvârşirea vreunei infracţiuni sau că bunurile provin din săvârşirea unei infracţiuni), ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, prin criticile formulate nu au fost evidenţiate elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, fiind neîntemeiată cererea de achitare pentru infracţiunea de furt calificat.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 185/A din 16 februarie 2022, pronunţată de Curtea de apel Cluj, secţia Penală şi de Minori în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 185/A din 16 februarie 2022, pronunţată de Curtea de apel Cluj, secţia Penală şi de Minori în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2022.

GGC - MM