Cassation review of tax evasion conviction: limits on re-evaluating factual elements and constitutional decisions in extraordinary appeals
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the cassation appeal filed by the defendant, upholding the Court of Appeal’s decision to cease the criminal proceedings for fiscal evasion without a final conviction. The dispute concerned a first-instance conviction for fiscal evasion under Law No. 241/2005, which the appellate court quashed and replaced with a cessation of proceedings because the defendant had fully indemnified the state budgetary damage, increased by a 20% penalty, prior to the final judgment. The appellant challenged the appeal decision on grounds that the lower courts failed to apply specific Constitutional Court decisions which, according to the appellant, would have rendered the acts non-typical, and that the original sentence lacked sufficient reasoning. The Supreme Court held that the cassation ground under Article 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure is restricted to cases where the act is not provided by criminal law, but the appellant’s arguments effectively sought a re-evaluation of the evidentiary material and factual circumstances, which is impermissible in cassation proceedings; the Court confirmed that the acts (recording fictitious invoices for auto parts to evade VAT) met the elements of the crime under the applicable law, and ordered the appellant to pay 200 RON in judicial costs while leaving the state responsible for the co-defendant’s ex officio lawyer fees.
Legislator headnote
AI generatedart. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 5 C. pen, art. 71 C. pen, art. 81 C. pen; Cassation review of tax evasion conviction: limits on re-evaluating factual elements and constitutional decisions in extraordinary appeals: The dispute concerned a first-instance conviction for fiscal evasion under Law No. 241/2005, which the appellate court quashed and replaced with a cessation of proceedings because the defendant had fully indemnified the state budgetary damage, increased by a 20% penalty, prior to the final judgment. The appellant challenged the appeal decision on grounds that the lower courts failed to apply specific Constitutional Court decisions which, according to the appellant, would have rendered the acts non-typical, and that the original sentence lacked sufficient reasoning. The Supreme Court held that the cassation ground under Article 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure is restricted to cases where the act is not provided by criminal law, but the appellant’s arguments effectively sought a re-evaluation of the evidentiary material and factual circumstances, which is impermissible in cassation proceedings; the Court confirmed that the acts (recording fictitious invoices for auto parts to evade VAT) met the elements of the crime under the applicable law, and ordered the appellant to pay 200 RON in judicial costs while leaving the state responsible for the co-defendant’s ex officio lawyer fees.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive to place the costs for the ex officio attorney of the co-defendant on the state.
Cited in the dispositive to obligate the appellant to pay judicial costs to the state.
Full text
Deliberând asupra recursului în casaţie declarat, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 38 din data de 18 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia Penală în dosarul nr. x/2016, s-au hotărât următoarele:
S-a constatat aplicabilitatea în cauză a legii penale vechi, ca fiind lege penală mai favorabilă, din perspectiva incidenţialităţii dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen., ţinându-se seama de principiul prevalenţei legii penale mai favorabile, în sensul interpretărilor date prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014 şi, respectiv, Decizia nr. 5/26.05.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
I. În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., ocupaţia - expeditor transport la S.C. B. S.R.L., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. din 1969, a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. art. 81 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 4 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. din 1969.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 404 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. din 1969, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neexecutării obligaţiilor civile.
II. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C., cu antecedente penale, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. din 1969, a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 4 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. din 1969.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 404 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. din 1969, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neexecutării obligaţiilor civile.
A fost admisă acţiunea civilă alăturată procesului penal şi, în consecinţă, în baza art. 19 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 397 din C. proc. pen., coroborat cu art. 1349 C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 23.212 RON, constând în prejudiciul cauzat bugetului de stat, reprezentând TVA de plată, cu accesoriile aferente (dobânzi şi penalităţi de întârziere), calculate potrivit Codului de procedură fiscală, până la data plăţii efective, în favoarea părţii civile Statul Român, prin A.N.A.F. Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, str. x, reprezentat prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin mandatar Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, cu sediul în loc. Satu Mare, P-ţa Romană, nr. 3-5, jud. Satu Mare, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale.
În baza art. 393 alin. (3) raportat la art. 249 C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul asigurator instituit de către procuror în cursul urmăririi penale prin ordonanţa din data de 06.01.2015 până la concurenţa sumei ce face obiectul despăgubirii în prezenta cauză.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 7 din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea unei copii de pe hotărâre, la rămânerea definitivă, către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni în registrul comerţului.
În baza art. 274 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi C. să plătească statului suma de 10.000 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia penală nr. 22/A din 21 ianuarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 38 din 18 martie 2021 a Tribunalului Satu Mare, care a fost desfiinţată în totalitate şi, în rejudecare:
În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. h) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 modificată, a fost încetat procesul penal faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., precum şi faţă de inculpatul C., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.
S-a constatat că, până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive, inculpatul A. a achitat integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, precum şi dobânzile şi penalităţile şi, pe cale de consecinţă, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost ridicată măsura sechestrului asigurator instituit de procuror în cursul urmăririi penale prin ordonanţa din data de 06.01.2015.
În baza art. 275 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C. la plata sumei de 700 RON, cheltuieli judiciare în primă instanţă, iar în baza art. 275 pct. 2 lit. a) şi pct. 3 lit. b) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1500 RON, cheltuieli judiciare în primă instanţă.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
În baza art. 272 C. proc. pen., onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu D. (delegaţie nr. 3143/30.07.2021) şi E. (delegaţie nr. 3144/30.07.2021), în cuantum de câte 868 RON fiecare, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 25 februarie 2022.
Prin cererea de recurs în casaţie formulată, în esenţă, recurentul inculpat a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel referitoare la nemotivarea sentinţei Tribunalului Satu Mare, precum şi asupra celor referitoare la aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 102 din 17 februarie 2021, publicată în M. Of. nr. 22 din data de 18 ianuarie 2018, nr. 72 din 29 ianuarie 2019, publicată în M. Of nr. 332 din data de 2 mai 2019 şi nr. 22 din 18 ianuarie 2018, publicată în M. Of. nr. 175 din data de 23 februarie 2018, care ar fi fost incidente în cauză, aspect ce reprezintă un grav motiv de nelegalitate a hotărârii criticate.
Recurentul a arătat că a invocat în apărarea sa incidenţa în cauză, precum şi asupra soluţiei care urma a se pronunţa de către ambele instanţe (de fond şi de apel) a celor trei decizii ale Curţii Constituţionale anterior menţionate, ale căror efecte şi considerente, dacă ar fi fost avute în vedere şi reţinute de către cele două instanţe, ar fi condus, în mod lipsit de echivoc, la concluzia realităţii celor 8 facturi fiscale şi, în consecinţă, la concluzia finală potrivit căreia fapta reţinută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală.
Astfel, a apreciat că, în ipoteza în care ar fi fost avute în vedere şi s-ar fi aplicat în cauză efectele şi considerentele celor trei decizii ale Curţii Constituţionale a României, soluţia nu putea fi decât aceea de achitare, întrucât faptele care i se impută nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, nefiind prevăzute de legea penală (potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.).
În consecinţă, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale nr. 22/A din data de 21 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Oradea şi achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul emis la data de 15 februarie 2016 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/2015, urmând a se desfiinţa, în acelaşi timp, în temeiul art. 448 alin. (3) C. proc. pen., şi sentinţa penală nr. 137 din 20 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în acelaşi dosar.
În ceea ce priveşte latura civilă, în baza art. 448 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat a solicitat desfiinţarea şi, respectiv, casarea sentinţei Tribunalului Satu Mare şi a deciziei Curţii de Apel Oradea, cu consecinţa respingerii acţiunii civile exercitate de Statul Român, urmând a i se restitui suma de 51.703 RON, pe care a plătit-o părţii civile, astfel cum atestă chitanţa seria x nr. x din 6 ianuarie 2022.
Prin încheierea din data de 12 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 22/A din 21 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2016.
La termenul din data de 23.06.2022, au avut loc dezbaterile asupra recursului în casaţie declarat de inculpat, cauza rămânând în pronunţare.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casaţie declarat de inculpatul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Recurentul A. şi-a întemeiat cererea de recurs în casaţie pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând, în esenţă, că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel referitoare la nemotivarea sentinţei Tribunalului Satu Mare, precum şi asupra celor referitoare la aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 102 din 17 februarie 2021, publicată în M. Of. nr. 22 din data de 18 ianuarie 2018, nr. 72 din 29 ianuarie 2019, publicată în M. Of nr. 332 din data de 2 mai 2019 şi nr. 22 din 18 ianuarie 2018, publicată în M. Of. nr. 175 din data de 23 februarie 2018, care ar fi fost incidente în cauză, aspect ce reprezintă un grav motiv de nelegalitate a hotărârii criticate.
Recurentul a arătat că a invocat în apărarea sa incidenţa în cauză, a celor trei decizii ale Curţii Constituţionale anterior menţionate, ale căror efecte şi considerente, dacă ar fi fost avute în vedere şi reţinute de către cele două instanţe, ar fi condus, în mod lipsit de echivoc, la concluzia realităţii celor 8 facturi fiscale şi, în consecinţă, la concluzia finală potrivit căreia fapta reţinută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală.
Înalta Curte reţine că, în esenţă, cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.
Pe de altă parte, în calea de atac a recursului în casaţie nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.
Astfel, în speţă, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanţele de fond şi apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, constând în aceea că inculpatul A., în calitate de administrator al S.C. F. S.R.L., ce avea ca obiect de activitate transportul internaţional, a dispus înregistrarea în contabilitatea acestei societăţi, în perioada aprilie - iunie 2021, a unui număr de opt facturi fiscale ce atestau în mod nereal achiziţia de piese auto şi alte subansamble pentru camioane, în suma totala de 119.930,4 RON, facturi puse la dispoziţie de către inculpatul C., administrator al S.C. G. S.R.L., în scopul sustragerii societăţii S.C. F. S.R.L. de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale către bugetul de stat.
Or, criticile formulate de inculpatul A., deşi au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., sunt întemeiate pe argumente prin care, în realitate, se tinde la o reevaluare a materialului probator şi la reţinerea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel.
Referitor la critica potrivit căreia în cauză nu ar fi întrunite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de evaziune fiscală, Înalta Curte arată că, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2004, constituie infracţiunea de evaziune fiscală evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Astfel, din modul de descriere a faptelor rezultă că există o corespondenţă între baza factuală şi elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005, inclusiv sub aspectul elementului material al infracţiunii şi a existenţei prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că nu au fost evidenţiate elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat recurentul inculpat A. şi cu privire la care s-a dispus încetarea procesului penal de către instanţa de apel, nu este prevăzută de legea penală.
În ceea ce priveşte celelalte critici invocate de către recurentul inculpat - instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel referitoare la nemotivarea sentinţei Tribunalului Satu Mare, nu a aplicat deciziile Curţii Constituţionale nr. 102 din 17 februarie 2021, nr. 72 din 29 ianuarie 2019 şi nr. 22 din 18 ianuarie 2018, care ar fi fost incidente în cauză - Înalta Curte constată că aceste critici nu pot fi analizate prin intermediul cazului de casare invocat în cauză.
Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 22/A din 21 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2016.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat C., în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 22/A din 21 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2016.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul -inculpat C., în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2022.
GGC - MM