Cassation appeal against termination for prescription dismissed; prosecution's argument on interruption of prescription period rejected

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reţine următoarele:

Prin decizia penală nr. 782 din data de 7 iunie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Cluj, a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 671 din data de 03.03.2022, pronunţată de către Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr. x/2021, pe care a desfiinţat-o în parte sub aspectul operaţiunilor de contopire efectuate între pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea dedusă judecăţii şi pedepsele aplicate prin hotărâri anterioare de condamnare şi rejudecând în aceste limite:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin hotărârea apelată şi a repus în individualitate pedepsele astfel:

- pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată în cauză pentru infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 15/01.03.2016 a Tribunalului Maramureş, definitivă prin decizia penală nr. 728/A/05.05.2017 a Curţii de Apel Cluj;

- pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 74 din 16.02.2012 a Tribunalului Maramureş, definitivă prin decizia penală nr. 3495/30.10.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A constatat că infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. este concurentă cu infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1), (3) din C. pen. şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) din C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 348 zile închisoare prin sentinţa penală nr. 186/03.12.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Maramureş, definitivă prin decizia penală nr. 350/A/10.03.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Cluj.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 348 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 186/03.12.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Maramureş, definitivă prin decizia penală nr. 350/A/10.03.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Cluj şi a repus în individualitate pedepsele, astfel:

- pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 1 an a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) din C. pen., aplicată pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1), (3) din C. pen.

- 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) din C. pen.

- restul de 348 zile rămas de executat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 15/1.03.2016 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 728/5.05.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj.

A constatat că prin sentinţa penală nr. 15/1.03.2016 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 728/5.05.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 74/16.02.2012 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2009, definitivă prin decizia penală nr. 3495/30.10.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A înlăturat dispoziţia de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 74/2012 a Tribunalului Maramureş (definitivă prin decizia penală nr. 3495/30.10.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

A constatat că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 74/16.02.2012, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2009 şi nr. 15/1.03.2016 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2015 sunt concurente şi au fost contopite, iar pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare a fost executată cu începere din 5.05.2017 până în 22.01.2019, când inculpatul a fost liberat condiţionat, cu un rest rămas neexecutat de 348 zile.

În baza art. 105 alin. (1) din C. pen., a anulat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 15/1.03.2016, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 728/5.05.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj.

A constatat că infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea în prezenta cauză, precum şi infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 186/03.12.2019, pronunţată în dosar nr. x/2015 al Tribunalului Maramureş, definitivă prin decizia penală nr. 350/A/10.03.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Cluj, sunt săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere prin sentinţa penală nr. 74/16.02.2012 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2009, definitivă prin decizia penală nr. 3495/30.10.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. a contopit pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată în cauză pentru infracţiunea dedusă judecăţii în prezentul dosar, cu pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 1 an a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) din C. pen., aplicată pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1), (3) din C. pen. şi de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată pentru complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) din C. pen., ambele aplicate prin sentinţa penală nr. 186/03.12.2019, pronunţată în dosar nr. x/2015 al Tribunalului Maramureş, definitivă prin decizia penală nr. 350/A/10.03.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Cluj, în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din celelalte pedepse, respectiv de 1 an închisoare, rezultând pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 43 alin. (1) din C. pen., a adăugat pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta decizie, de 2 ani şi 6 luni închisoare, la restul de 348 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 15/1.03.2016, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 728/5.05.2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, rezultând pedeapsa finală de 2 ani, 6 luni şi 348 zile închisoare, cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., a aplicat pe lângă pedeapsa principală pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o perioadă de 1 an a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) din C. pen. pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 45 alin. (1), (5) din C. pen. a aplicat pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) din C. pen.

Conform art. 40 alin. (3) din C. pen., a dedus din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni şi 348 zile închisoare, perioadele executate în intervalul 14.03.2015 - 26.06.2015, precum şi din data de 10 martie 2021 la zi.

A anulat mandatul nr. x/2019 emis în baza sentinţei penale nr. 186/03.12.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Maramureş, definitivă prin decizia penală nr. 350/A/10.03.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Cluj şi s-a dispus emiterea unui nou mandat în baza prezentei decizii.

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin deciziei.

Împotriva acestei decizii penale a formulat contestaţie în anulare inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1088/A din data de 31 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în temeiul art. 431 şi art. 432 din C. proc. pen., cu trimitere la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., s-a admis în principiu şi în fond contestaţia în anulare promovată de apelantul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 782/A/07.06.2022 pronunţate de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2021, ce a fost desfiinţată în parte, în latura penală, în ceea ce priveşte omisiunea reţinerii incidenţei cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (prescripţia răspunderii penale) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. (faptă comisă în perioada 12.09.2016 - 09.01.2017), de către apelantul inculpat A..

Rejudecând în aceste limite s-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, de 2 ani şi 6 luni închisoare, în pedepsele componente: pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 671/03.03.2022 a Judecătoriei Baia Mare, pronunţată în dosarul nr. x/2021, pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare, la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 186/03.12.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Maramureş, definitivă prin decizia penală nr. 350/A/10.03.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Cluj şi s-a înlăturat sporul de 1 an.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi s-au înlăturat consecinţele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi dispoziţia de anulare a liberării condiţionate din executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 15/1.03.2016, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 728/5.05.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj (implicit şi dispoziţia de executare a restului de pedeapsă de 348 zile, rămas neexecutat), ca efect a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

S-a constatat că acest condamnat a executat, în baza sentinţei penale nr. 671 din data de 03.03.2022 pronunţate în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin decizia penală nr. 782/A/07.06.2022, pedeapsa închisorii începând cu data de 07.06.2022 la zi.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei penale nr. 782/A/07.06.2022 pronunţate de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2021, urmând ca situaţia contopirilor între pedepsele la care a fost condamnat contestatorul în dosarul nr. x/2015 şi dosarul nr. x/2015 (dosarul Curţii de Apel Cluj nr. 82/33/2020) să fie analizată de către instanţa de executare sau, după caz, instanţa locului de deţinere, cu luarea în considerare a dispoziţiilor prezentei decizii şi a deciziei care se va pronunţa pentru soluţionarea contestaţiei în anulare înregistrată în dosarul Curţii de Apel Cluj nr. 735/33/2022.

Împotriva deciziei penale nr. 1088/A din data de 31 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori, a declarat recurs în casaţie la data de 11.10.2022 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, parchetul a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi în urma rejudecării cauzei, să se dispună casarea deciziei nr. 1088/A a Curţii de Apel Cluj, înlăturarea greşitei aplicări a legii şi respingerea, ca nefondată, a contestaţiei în anulare formulată de inculpatul A..

Referitor la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., parchetul a arătat că infracţiunea pentru care s-a dispus încetarea procesului penal a fost săvârşită de inculpatul A. în perioada 12.09.2016-09.01.2017; că infracţiunea de influenţare a declaraţiilor este pedepsită cu închisoarea de la 1 an la 5 ani. Raportat la această pedeapsă prevăzută de lege, parchetul a precizat că termenul de prescripţie generală pentru infracţiunea comisă de inculpatul A. este de 5 ani, iar termenul de prescripţie specială este de 10 ani.

Ţinând cont de data la care a fost săvârşită această infracţiune, parchetul a menţionat că termenul de prescripţie specială nu era împlinit la data de 07.06.2022, când a fost pronunţată decizia nr. 782/A/2022, urmând a fi împlinit în data de 11.11.2026, ţinând cont şi de suspendarea termenului prescripţiei pe durata de 2 luni aferentă stării de urgenţă.

Parchetul a afirmat că au fost îndeplinite acte de procedură în dosar, astfel prin ordonanţa din 10.08.2019 confirmată prin ordonanţa din data de 20.08.2019 s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de suspectul A. pentru săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, iar acţiunea penală a fost pusă în mişcare faţă de inculpatul A. prin ordonanţa din data de 13.01.2020. A apreciat că examinarea efectelor neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) din C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile, iar actele de procedură îndeplinite în cauză care au trebuit comunicate suspectului/inculpatului şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum. Ulterior întocmirii ordonanţelor din data de 10.08.2019, 20.08.2019, 13.01.2020, în opinia parchetului, a început să curgă un nou termen general de prescripţie de 5 ani, care nu s-a împlinit la 07.06.2022, data soluţionării definitive a cauzei, ţinând cont şi de suspendarea termenului prescripţiei pe durata de 2 luni aferentă stării de urgenţă, urmând să se împlinească în data de 11.11.2026.

Întrucât întreruperea cursului prescripţiei este o instituţie de drept procesual, parchetul a opinat că pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere în perioada mai 2018 şi mai 2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie îndeplinite în perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile, concluzie care este în acord cu constatările Curţii Constituţionale din Decizia nr. 358/2022.

Parchetul a susţinut că interpretarea cauzelor întreruptive de prescripţie ca fiind supuse principiului legii penale mai favorabile ar face ca deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 să retroactiveze, producând efecte şi pentru trecut, ceea ce contravine flagrant dispoziţiei constituţionale prevăzute de art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, iar art. 5 alin. (1) din C. pen. nu poate fi interpretat astfel încât să lipsească de eficienţă dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie.

Prin încheierea din 29 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1088/A din data de 31 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022 şi a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluţionării.

Prin încheierea menţionată s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie referitor la cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., respectiv "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal", raportat la susţinerile parchetului care aduc în discuţie cazul de încetare a procesului penal referitor la intervenţia prescripţiei, iar motivele invocate în cererea de recurs în casaţie, se circumscriu formal ipotezei în care încetarea procesului penal s-ar fi dispus în mod greşit.

Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În speţă, în limitele procesuale menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele invocate de parchet în susţinerea cererii sale de recurs în casaţie vizând faptul că, raportat la perioada în care a fost săvârşită fapta, termenul de prescripţie specială nu era împlinit la data de 07.06.2022, când a fost pronunţată decizia nr. 782/A/2022, urmând a fi împlinit în data de 11.11.2026, avându-se în vedere suspendarea termenului prescripţiei pe durata de 2 luni aferentă stării de urgenţă şi că au fost îndeplinite acte de procedură în dosar, respectiv ordonanţa din 10.08.2019 confirmată prin ordonanţa din data de 20.08.2019 prin care s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de suspectul A., ordonanţa din data de 13.01.2020 de punere în mişcare a acţiunii penale, ce au determinat curgerea unui nou termen de prescripţie, sunt nefondate pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72);

De la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În consecinţă, având în vedere aspectele reţinute cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie prevăzute de art. 154 din C. pen.

În sensul celor de mai sus este şi Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripţiei răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale şi, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acţiunii penale, se reţine că, la rândul său, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul îşi poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, şi un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care îşi pot exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.

Cele două efecte nu se confundă şi nu sunt reglementate de aceleaşi categorii de norme legale.

În consecinţă, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condiţiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripţiei. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripţiei este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripţiei penale. Or, aşa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripţie, care produce consecinţa prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.

Aşadar, nu pot fi extinse dispoziţiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituţie a întreruperii cursului prescripţiei, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material şi constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."

Înalta Curte constată că pentru fapta inculpatului A. s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripţia înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

Se reţine din decizia recurată că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că în perioada 12.09.2016-09.01.2017, prin constrângere – proferarea de ameninţări cu acte de violenţă, inculpatul A. l-ar fi determinat pe inculpatul B. să îşi retragă declaraţiile făcute în faza de urmărire penală şi să dea declaraţii mincinoase în faţa completului Curţii de Apel Cluj în dosarul nr. x/2015, cu ocazia ascultării acestuia ca martor la termenul din data de 09.01.2017.

Înalta Curte constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru sancţionarea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. este închisoarea de la 1 la 5 ani şi conform art. 154 alin. (2) din C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii ilicite de natură penală, respectiv din data de 09.01.2017.

Prin urmare, termenul de prescripţie incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., şi anume de 5 ani, care a început să curgă de la data de 09 ianuarie 2017, când a încetat activitatea infracţională şi s-a împlinit la data de 08 martie 2022, fiind luată în calcul şi perioada de 60 de zile în care cursul prescripţiei răspunderii penale a fost suspendat, din 16.03.2020 până în 14.05.2020, urmare a decretării stării de urgenţă pe teritoriul României în baza art. 43 alin. (8) din Decretul emis de Preşedintele României nr. 195/2020, respectiv art. 64 alin. (13) din Decretul emis de Preşedintele României nr. 240/2020.

Raportat la cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru fapta inculpatului A. a fost înlăturată, prin urmare motivul de casare invocat de către parchet este nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1088/A din data de 31 august 2022 a Curţii de Apel Cluj – secţia penală şi de minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de câte 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1088/A din data de 31 august 2022 a Curţii de Apel Cluj – secţia penală şi de minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de parchet, rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de câte 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.

GGC - MM