European Arrest Warrant execution: substantive failure to verify statutory execution conditions versus reliance on foreign judgment recognition criteria

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 64 din data de 29 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în consecinţă:

În baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis, la data 24 februarie 2023, de Tribunalul Regional din Santarem, cu privire la persoana solicitată A..

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Portugalia, fără respectarea regulii specialităţii.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă ce se va emite în cauză, şi revocarea măsurii controlului judiciar dispus anterior faţă de aceasta.

S-a dispus deducerea duratei reţinerii din data de 3 februarie 2023 până la data de 4 februarie 2023.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin adresa nr. x/2023 din 4 februarie 2023, înregistrată, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la aceeaşi dată, sub nr. x/2023, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a înaintat instanţei, în temeiul art. 102 alin. (4) din Legea nr. 302/20024, republicată, lucrarea având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Portugalia, la data de 31 octombrie 2022, împotriva numitului A., solicitând, în conformitate cu dispoziţiile art. 102 alin. (5) lit. a) din acelaşi act normativ, luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării a persoanei solicitate, pe o durată de 15 zile.

Prin încheierea din 4 februarie 2023, în baza art. 102 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea a respins propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în baza art. 102 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, rap. la art. 202 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., art. 214 şi art. 215 C. proc. pen., a dispus luarea faţă de persoana solicitată A. a măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 30 de zile, începând data de 4 februarie 2023 şi până la data de 5 martie 2023, inclusiv.

În baza art. 215 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a dispus ca, pe durata controlului judiciar, persoana solicitată A. să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la secţia de poliţie în raza căreia îşi are domiciliul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura.

În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenţia persoanei solicitate că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În temeiul art. 215 alin. (4) C. proc. pen., secţia de poliţie în a cărei rază teritorială are domiciliul persoana solicitată a fost desemnată ca organ care să supravegheze respectarea obligaţiilor care revin acesteia.

Prin aceeaşi încheiere, Curtea a fixat termen în procedură la data de 15 februarie 2023, în vederea prezentării de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română, şi a înaintării de către autorităţile judiciare din Portugalia a hotărârii de condamnare, ca urmare a adresei emise de instanţă în acest sens.

Prin încheierea din 15 februarie 2023, luând act de prezentarea de către parchet a mandatului european de arestare preventivă emis de autorităţile judiciare portugheze faţă de persoana solicitată, Curtea a dispus amânarea cauzei la data de 2 martie 2023, pentru a se solicita autorităţilor judiciare portugheze: să comunice situaţia juridică a persoanei solicitate, respectiv să precizeze care este pedeapsa pentru care se solicită punerea în executare a mandatului european de arestare, având în vedere că există o inadvertenţă cu privire la cuantumul pedepsei inserate în cuprinsul mandatului european de arestare şi cuantumul pedepsei ce reiese din înscrisurile comunicate, în care se menţionează faptul că pentru una dintre infracţiunile pentru care se dispusese anterior punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana solicitată a intervenit prescripţia, astfel că pedeapsa urmăribilă, pentru care nu a intervenit prescripţia, este de 20 luni închisoare; să precizeze data şi modalitatea rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, având în vedere menţiunile cuprinse în mandatul european de arestare privitoare la faptul că, la data de 15 martie 2022, hotărârea a fost comunicată apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată, iar aceasta a rămas definitivă la data de 26 aprilie 2022; să comunice dacă, la data la care autorităţile britanice au soluţionat cererea anterioară de punere în executare a mandatului european de arestare, a existat şi o comunicare a hotărârii de condamnare personal către persoana solicitată şi dacă această comunicare a avut ca efect rămânerea definitivă a hotărârii; să comunice un punct de vedere cu privire la refuzul autorităţilor judiciare britanice de a executa acelaşi mandatul european de arestare, respectiv dacă s-a analizat incidenţa prescripţiei răspunderii penale.

La termenul din 2 martie 2023, luând act de informaţiile comunicate de autorităţile judiciare portugheze şi de mandatul european de arestare transmis de acestea, în care s-a modificat pedeapsa cu privire la care se solicita executarea, menţionându-se că aceasta este de 20 luni închisoare, dar şi de susţinerile persoanei condamnate A. în sensul că nu este de acord cu predarea către autorităţile judiciare din Portugalia şi că înţelege să renunţe la regula specialităţii, Curtea a acordat cuvântul asupra cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, stabilind termen iniţial pentru pronunţare la data de 22 martie 2023, iar ulterior, la data de 29 martie 2023.

În contextul prezentat, procedând la evaluarea cererii cu care a fost învestită prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materie, Curtea a reţinut, prioritar, că mandatul european de arestare al autorităţilor judiciare portugheze din 31 octombrie 2022 a fost emis, iniţial, în mod eronat, în vederea executării de către persoana solicitată A. a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată acesteia prin decizia nr. 460/06.6TBTNV (ex. Process 121/2000) din 21 noiembrie 2000, rămasă definitivă la data de 26 aprilie 2022, pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev. de art. 203, art. 204 nr. 1 lit. a) din C. pen. portughez, întrucât, ulterior, s-a constatat că pentru pedeapsa componentă de 7 luni închisoare aplicată pentru o altă infracţiune de furt prev. de art. 203, lit. a) din C. pen. portughez, s-a constatat intervenită prescripţia răspunderii penale.

Ca urmare, autorităţile judiciare din Portugalia au emis un nou mandat european de arestare la data de 24 februarie 2023, prin care au îndreptat eroarea materială existentă în primul mandat, precizând că pedeapsa pe care persoana solicitată o are de executat în baza hotărârii de condamnare susmenţionată este de 20 de luni închisoare.

Curtea a mai reţinut că, potrivit mandatului şi hotărârii judecătoreşti pronunţată de autorităţile portugheze la 21 noiembrie 2000, în dosarul nr. x/06.6TBTNV, dosar nr. x/2000, rămasă definitivă la 26 aprilie 2022, fapta pentru care a fost condamnată persoana solicitată a constatat în aceea că, la data de 15 iunie 1999, în jurul orei 10:15, împreună cu o altă persoană, a intrat în "B." din Torres Novas, Portugalia, unde a cerut unui angajat să îi arate brăţări din aur galben. În acel moment, alţi trei bărbaţi au intrat în magazin, plimbându-se prin el, iar unul dintre ei s-a băgat lângă vânzător în spatele tejghelei. Alt pârât s-a plasat lângă sertarele care conţineau metale din aur galben. Profitând de faptul că vânzătorul arăta brăţările părţilor care i-au cerut acest lucru, ceilalţi trei pârâţi au luat din sertare mai multe metale din aur galben de diverse forme, în valoare totală de 1.600.947 dolari (7.985,49 euro). Odată intraţi în posesia metalelor, cei cinci pârâţi au părăsit magazinul, spunând că se duc la bancă ca să schimbe banii şi că vor reveni să cumpere brăţările, luând cu ei obiectele care nu le aparţineau.

Raportat la descrierea ei faptică, Curtea a notat că aceasta este incriminată şi de legea penală română, având corespondent în infracţiunea de furt prev. de art. 228 alin. (1) C. pen.

Totodată, Curtea a reţinut că în cauză nu s-au formulat obiecţiuni cu privire la identitatea persoanei solicitate şi că aceasta a arătat că nu este de acord cu predarea sa în baza mandatului european de arestare, dar nici cu executarea pedepsei în România, susţinând că a intervenit prescripţia executării acesteia.

Curtea a înlăturat însă această apărare, reţinând că din înscrisurile transmise de autorităţile portugheze rezultă că, potrivit dispoziţiilor legislative din această ţară, comunicarea hotărârii de condamnare către persoana solicitată a fost realizată în mod legal, la data de 15 martie 2022, prin comunicare directă pe teritoriul Regatului Unit, şi că, în raport cu această comunicare, hotărârea a rămas definitivă la 26 aprilie 2022.

Sub acelaşi aspect a notat că, potrivit dispoziţiilor legale portugheze, termenul de prescripţie a executării pedepsei este de 4 ani şi curge de la data rămânerii definitive a pedepsei. Or, în speţă, hotărârea de condamnare a rămas definită la 26 aprilie 2022, astfel că susţinerea persoanei solicitate în sensul că nu se poate pune în executare mandatul european de arestare, ca urmare a intervenirii prescripţiei extinctive, este neîntemeiată.

Procedând, în continuare, la analiza condiţiilor prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, Curtea a reţinut că, relativ la infracţiunea de furt calificat prev. de art. 20 şi art. 204 alin. (1) şi (2) din C. pen. portughez, pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare a persoanei solicitate, " sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (3) rap. la art. 167 alin. (1) lit. a) – e) din Legea nr. 302/2004 pentru recunoaşterea acestei hotărâri, întrucât:

- hotărârea străină de condamnare este definitivă şi executorie, fapta de furt calificat reţinută prin aceasta în sarcina persoanei solicitate fiind incriminată şi în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României [îşi are corespondentul în infracţiunea de furt calificat în formă prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 C. pen.

- persoana condamnată are cetăţenia română, dar nu este de acord să execute pedeapsa în România;

- nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004".

De asemenea, Curtea a reţinut că "natura şi durata pedepsei aplicate de instanţa străină (20 luni închisoare) corespunde cu natura şi durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune, astfel că nu este necesară adaptarea pedepsei, conform art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004".

Pentru argumentele prezentate, reţinând şi că persoana solicitată nu a cerut executarea pe teritoriul statului român a pedepsei pentru care a fost emis mandatul european de arestare,susţinând că a intervenit prescripţia executării acesteia, Curtea a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, în temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, conform dispozitivului redat în preambulul prezentelor considerente.

*

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A., invocând atât în scris, cât şi oral, la termenul de dezbateri din 6 aprilie 2023, prin apărătorii săi aleşi, critici de nelegalitate vizând caracterul lacunar şi contradictoriu al motivării ei, precum şi critici de netemeinicie circumscrise, în esenţă, greşitei înţelegeri şi reţineri de către prima instanţă a manifestării de voinţă a părţii relativ la executarea sau nu în România a pedepsei pentru care a fost emis mandatul european de arestare şi la regula specialităţii, respectiv greşitei aprecieri asupra neincidenţei în cauză a prescripţiei executării pedepsei.

Argumentele invocate de apărare în acest sens şi concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public sunt detaliat prezentate în practicaua prezentei hotărâri.

În acest context, analizând contestaţia formulată de persoana solicitată A. pe baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte o apreciază întemeiată pentru următoarele considerente:

Constituind actul final al judecăţii, prin care instanţa dispune asupra raportului de drept cu care a fost învestită, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivarea soluţiei dispuse, precum şi analiza oricăror elemente de fapt şi de drept pe care se sprijină aceasta.

Statuând asupra importanţei motivării hotărârii judecătoreşti, instanţa supremă a arătat că "motivarea soluţiei pronunţate de instanţa de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei, dând părţilor din proces posibilitatea să-şi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţelor de control judiciar, elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc. A motiva înseamnă a demonstra, a pune în evidenţă datele concrete care, folosite ca premise, duc la formularea unei concluzii logice. Simpla afirmare a unei concluzii fără indicarea unei date concrete, fără a arăta în ce mod a fost stabilită acea dată sau referirea explicită ori implicită la actele cauzei, în general, nu înseamnă a motiva" (I. C. civ..J., secţia penală, decizia nr. 656/2004).

În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că motivarea unei hotărâri constituie una dintre componentele dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care obligă instanţa să realizeze o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi probelor părţilor (Hotărârea din 20 aprilie 2010, pronunţată în cauza Boldea c. României).

Tot astfel, în art. 31 din Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătoreşti se reţine că hotărârea judecătorească trebuie percepută de justiţiabil şi de societate, în general, drept rezultatul unei aplicări pertinente a regulilor de drept, al unei proceduri echitabile şi al unei aprecieri convingătoare a faptelor, fiind executabilă. Justiţiabilul va avea atunci convingerea că a fost examinată cauza sa şi că a fost soluţionată corect, iar societatea va percepe hotărârea ca pe un factor ce poate restabili pacea socială.

Examinând, în registrul normativ prezentat, sentinţa contestată, Înalta Curte constată că expunerea acesteia nu cuprinde motivarea soluţiei dispuse, astfel cum impun dispoziţiile art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., normă de drept procesual penal cu caracter general aplicabilă şi în materia reglementată de Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca efect al dispoziţiilor art. 7 din acelaşi act normativ.

Înalta Curte reţine în acest sens că obiectul cauzei pendinte îl constituie sesizarea nr. 188/II-5/2023 din 4 februarie 2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vizând punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Portugalia împotriva numitului A., iniţial, la data de 31 octombrie 2022, reiterat, modificat, la data de 24 februarie 2023, în vederea executării pedepsei de 20 de luni închisoare aplicată acestuia prin decizia nr. 460/06.6TBTNV (ex. Process 121/2000) din 21 noiembrie 2000, rămasă definitivă la data de 26 aprilie 2022, pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev. de art. 203, art. 204 nr. 1 lit. a) din C. pen. portughez.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 84 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că, învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra solicitării după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia şi situaţiile ce se constituie în motive de refuz la predare, pe baza tuturor împrejurările cauzei, astfel cum impun dispoziţiile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Evaluând hotărârea atacată prin prisma consideraţiilor teoretice anterior menţionate, Înalta Curte constată că prima instanţă a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare portugheze faţă de persoana solicitată A., fără a efectua o verificare efectivă a condiţiilor prevăzute de lege pentru punerea în executare a unui mandat european de arestare, anterior menţionate, ci a condiţiilor prevăzute de lege pentru recunoaşterea hotărârii străine de condamnare în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare, pe care le-a apreciat îndeplinite.

Practic, evaluând doar exigenţele privind identitatea persoanei solicitate şi şi cea a dublei incriminări a faptei imputate acesteia, prima instanţă, reţinând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (3) rap. la art. 167 alin. (1) lit. a) – e) din acelaşi act normativ prin raportare la hotărârea în baza căreia a fost emis mandatul, a apreciat îndeplinite, de plano, şi condiţiile prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele contestatorului.

Aceasta, în condiţiile în care a antamat incidenţa în cauză a motivului opţional de refuz al predării prev. de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fără a arăta, însă, care sunt argumentele care susţin, totuşi, oportunitatea predării persoanei solicitate.

Altfel spus, prima instanţă şi-a fundamentat soluţia de predare a persoanei solicitate A. pe argumente ce nu ţin, în mod efectiv, de îndeplinirea condiţiilor de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare portugheze faţă de aceasta, ci, în mod determinant, de îndeplinirea condiţiilor de recunoaştere a hotărârii de condamnare în baza căreia a fost emis mandatul, împrejurare care conferă motivării hotărârii atacate un caracter vădit contradictoriu în raport cu soluţia dispusă.

Prin urmare, sentinţa penală apelată nu conţine elemente de raţionament juridic apt să susţină soluţia dispusă, ceea ce conduce la concluzia lipsei unei judecăţi efective a cauzei şi la necesitatea desfiinţării hotărârii pronunţate în asemenea condiţii şi a reluării judecării cauzei în faţa primei instanţe, o eventuală analiză efectivă a cererii cu care a fost învestită aceasta, direct în faza contestaţiei, echivalând cu privarea persoanei solicitate de examinarea efectivă a cauzei sale într-un grad de jurisdicţie, nesocotindu-se, astfel, garanţiile instituite prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Pentru aceste considerente, constatând că prima instanţă nu a examinat, în mod efectiv, cererea cu care a fost învestită şi că instanţa de contestaţie nu poate realiza această analiză direct în calea de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, va admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 64 din data de 29 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va desfiinţa, în parte, hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, pentru ca aceasta să evalueze în mod efectiv cererea autorităţilor judiciare portugheze, prin prisma informaţiilor cu caracter de certitudine comunicate de acestea şi a tuturor criticilor de netemeinicie susţinute în contestaţie, cu respectarea principiului non reformatio in peius.

Urmare soluţiei dispuse, va menţine dispoziţia sentinţei penale referitoare la dispunerea arestării persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 29 martie 2023 până la data de 27 aprilie 2023, inclusiv.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 275 RON, se va suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 64 din data de 29 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Desfiinţează, în parte, hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti.

Menţine dispoziţia sentinţei penale referitoare la dispunerea arestării persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 29 martie 2023 până la data de 27 aprilie 2023, inclusiv.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană, în cuantum de 275 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 aprilie 2023.

GGC - MM