Statute of limitations for forgery extinguished liability; prosecution's cassation appeal dismissed upholding termination of proceedings

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 176 din data de 08.10.2021, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul numărul x/2018, printre altele, s-a constatat că prin încheierea din data de 30.06.2021 pronunţată în dosar x/2021 s-a dispus schimbarea încadrării juridice reţinută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului A., respectiv din infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale) în infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale) raportat la art. 175 alin. (2) teza II a din C. pen.

A fost condamnat inculpatul A. la 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale).

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabilirea unui termen de supraveghere de doi ani, conform art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Cungrea pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.

În baza art. 19 şi 397 din C. proc. pen. s-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă APIA Olt.

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, inculpatul A. şi partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Olt.

Prin decizia penală nr. 1081 din data de 13 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi apelanta partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Olt, împotriva sentinţei penale nr. 176 din data de 08.10.2021, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul numărul x/2018

S-a admis apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 176 din data de 08.10.2021, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul numărul x/2018

S-a desfiinţat sentinţa apelată în sensul că în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. (f) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A., cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale), ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 1081 din 13.07.2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie la data de 22.07.2022 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, parchetul a arătat că din 25.06.2018 şi până la data de 30.05.2022 legiuitorul a ignorat efectele obligatorii ale Deciziei CCR nr. 297 din 26.04.2018, generând astfel un viciu de neconstituţionalitate, prin aceea că fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale. S-a menţionat că în considerentele Deciziei nr. 358/2022 Curtea Constituţională a făcut vreo referire la perioada de timp anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, deci nu se poate face aplicarea acestei din urmă decizii în afara perioadei de timp menţionată în mod expres de Curtea Constituţională. Astfel că, până la data publicării Deciziei nr. 297/2018, dispoziţiile art. 155 din C. pen. s-au bucurat de prezumţia de constituţionalitate în ceea ce priveşte existenţa instituţiei întreruperii prescripţiei răspunderii penale şi a cazurilor de întrerupere.

Parchetul a precizat că în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022 art. 155 alin. (1) din C. pen. a fost incomplet, deci inaplicabil, ca urmare a Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, astfel că nu ar fi îndeplinite condiţiile unei legi penale mai favorabile în sensul art. 5 din C. pen., deoarece nu a fost legiferat în sensul instituirii unui nou termen al prescripţiei speciale, iar norma de drept rămasă în vigoare după Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale nu reglementează în mod diferit instituţia prescripţiei răspunderii penale, ci a rămas incompletă, constituind un caz de inaplicabilitate a legii penale.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 5 alin. (1) din C. pen., parchetul a arătat că Decizia Curţii Constituţionale nu reprezintă o lege în sensul acestui articol, astfel că nu se poate aplica retroactiv ca lege mai favorabilă, dispoziţiile imperative ale art. 147 alin. (4) din Constituţia României impunând ca deciziile Curţii Constituţionale să fie aplicabile numai pentru viitor, iar considerentele Deciziei CCR nr. 358 din 26.05.2022 stabilesc în mod explicit perioada de timp în care nu există cazuri care să permită întreruperea cursului prescripţiei penale.

Parchetul a menţionat că actele de procedură îndeplinite înainte de 25.06.2018, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei CCR nr. 297/2018 şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., parchetul a arătat că acte întreruptive de prescripţie anterior Deciziei CCR nr. 297/2018 au avut loc la data de 12.10.2017, când prin ordonanţa emisă în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpaţii A. şi B..

De asemenea, a menţionat că la data de 11.05.2018 a fost emis rechizitoriul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale).

De la data îndeplinirii acestor acte de procedură, în opinia parchetului, a început să curgă un nou termen de prescripţie în privinţa inculpatului A. şi s-a apreciat că fapta comisă de către inculpatul A. nu s-a prescris, având în vedere că pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru este de 3 ani, iar conform art. 154 alin. (1) din C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, raportat la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie în prezenta cauză, respectiv momentul epuizării infracţiunii, în luna iunie 2014 şi raportat la întreruperile care au operat în perioada septembrie 2013 - iunie 2018.

Intimatul inculpat A. a formulat concluzii prin care a arătat că decizia recurată este legală şi temeinică, iar susţinerea recurentului, bazată pe o prezumţie de constituţionalitate, că ar fi existat cazuri de întrerupere a prescripţiei nu se întemeiază pe un vreun temei legal. Inculpatul a menţionat că Decizia Curţii Constituţionale la care face referire parchetul a fost pronunţată cu privire la art. 5 alin. (2) din C. pen. ce priveşte actele normative şi procedurile din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţele de urgenţă aprobate de Parlament ori respinse, dacă în timpul cât acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.

În opinia sa, această prezumţie de constituţionalitate are acoperire legală în principiul constituţional al retroactivităţii legii penale mai favorabile.

În ceea ce priveşte principiul tempus regit actum, invocat de parchet, inculpatul a susţinut că principiul legii penale mai favorabile primează acestui principiu. În concluzie, inculpatul a precizat că pretinsa întrerupere a cursului prescripţiei nu există, iar prescripţia răspunderii penale s-a împlinit în anul 2019.

Prin încheierea din 04 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 1081 din 13.07.2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018 şi a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluţionării.

Prin încheierea menţionată s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie referitor la cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., respectiv "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal", raportat la susţinerile parchetului care aduc în discuţie cazul de încetare a procesului penal referitor la intervenţia prescripţiei, ce se circumscriu formal cazului de casare invocat.

Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În speţă, în limitele procesuale menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că parchetul a arătat că până la data publicării Deciziei nr. 297/2018, dispoziţiile art. 155 din C. pen. s-au bucurat de prezumţia de constituţionalitate în ceea ce priveşte existenţa instituţiei întreruperii prescripţiei răspunderii penale şi a cazurilor de întrerupere. În ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 5 alin. (1) din C. pen., parchetul a arătat că decizia Curţii Constituţionale nu reprezintă o lege în sensul acestui articol, astfel că nu se poate aplica retroactiv ca lege mai favorabilă. Parchetul a menţionat că actele de procedură îndeplinite înainte de 25.06.2018, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei CCR nr. 297/2018 şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., parchetul a arătat că acte întreruptive de prescripţie au avut loc la data de 12.10.2017, când prin ordonanţa emisă în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpaţii A. şi B. şi la data de 11.05.2018 când a fost emis rechizitoriul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, astfel că a început să curgă un nou termen de prescripţie care nu s-a împlinit la data rămânerii definitive a deciziei pronunţate de instanţa de apel.

Argumentele invocate de parchet în susţinerea cererii sale de recurs în casaţie sunt nefondate pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72);

De la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitate nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În consecinţă, având în vedere aspectele reţinute cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie prevăzute de art. 154 din C. pen.

În sensul celor de mai sus este şi Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripţiei răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale şi, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acţiunii penale, se reţine că, la rândul său, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul îşi poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, şi un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care îşi pot exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.

Cele două efecte nu se confundă şi nu sunt reglementate de aceleaşi categorii de norme legale.

În consecinţă, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condiţiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripţiei. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripţiei este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripţiei penale. Or, aşa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripţie, care produce consecinţa prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.

Aşadar, nu pot fi extinse dispoziţiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituţie a întreruperii cursului prescripţiei, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material şi constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."

Înalta Curte constată că pentru faptele inculpatului A. s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripţia înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

Se reţine din decizia recurată că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale), constând în aceea că în perioada noiembrie 2013 - iunie 2014, a completat şi înaintat la APIA Olt, un număr de patru adeverinţe cu încălcarea prevederilor legale, prin care a confirmat faptul că C. şi B. deţin în exploataţie un anumit număr de bovine, iar acţiunile de tratament sunt efectuate la zi.

Înalta Curte constată că pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt închisoare de la 6 luni la 3 ani şi, prin urmare, termenul de prescripţie incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., şi anume de 5 ani, care a început să curgă în iunie 2014 şi s-a împlinit în iunie 2019, suspendarea cursului prescripţiei pe durata stării de urgenţă din perioada 16 martie – 14 mai 2020 neavând nicio înrăurire asupra termenului de prescripţie din speţă, care la momentul declarării stării de urgenţă era deja împlinit.

Raportat la cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru faptele inculpatului A. a fost înlăturată, prin urmare motivul de casare invocat de către parchet este nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 1081 din data de 13 iulie 2022 a Curţii de Apel Craiova – secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 1081 din data de 13 iulie 2022 a Curţii de Apel Craiova – secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.

GGC - MM