Cassation challenge to recidivism penalty merger calculation and criminal prescription interruption via procedural acts

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1164 din data de 17.09.2021, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., art. 43 alin. (5) din C. pen., art. 375, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la 1 an şi 4 luni închisoare.

În temeiul art. 41 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că prezenta faptă a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de:

- toate faptele pentru care a fost condamnat în final la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 544/30.04.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la 05.06.2013

- fapta pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată prin Sentinţa penală nr. 1123/29.10.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca definitivă prin nerecurare la 12.11.2013, suspendare condiţionată care a fost iniţial anulată prin Sentinţa penală nr. 740/20.06.2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 930/04.11.2014 a Curţii de Apel Cluj şi ulterior revocată prin Sentinţa penală nr. 953/16.07.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 152/05.02.2016.

În temeiul art. 40 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că prezenta infracţiune a fost concurentă cu infracţiunile pentru care a fost condamnat:

- la pedeapsa de 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 1018/06.08.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 295/01.03.2016;

- la pedeapsa de 2 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 740/20.06.2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 930/04.11.2014 a Curţii de Apel Cluj;

- la pedeapsa de 4 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 1726/18.12.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 671/17.05.2016;

- la pedepsele de 1 an şi 4 luni şi 8 luni închisoare Sentinţa penală nr. 953/16.07.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 152/05.02.2016, toate aceste pedepse fiind contopite prin Sentinţa penală nr. 1902/12.12.2016 a Judecătoriei Gherla, definitivă prin necontestare la 21.12.2016.

În temeiul art. 105 alin. (1) din C. pen. s-au anulat liberările condiţionate dispuse prin Sentinţele penale nr. 2/05.01.2015 a Judecătoriei Baia Mare, respectiv nr. 294/12.12.2018 a Tribunalului Cluj.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1902/12.12.2016 a Judecătoriei Gherla şi s-au repus în individualitatea lor pedepsele de 5 ani închisoare (din Sentinţa penală nr. 1726/2015), 6 luni închisoare (din Sentinţa penală nr. 1018/2015), 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani şi 8 luni închisoare, ambele aplicate prin Sentinţa penală nr. 953/2015 şi obţinute în urma revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1123/2013.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele de 3 ani şi 4 luni închisoare şi de 2 ani şi 8 luni închisoare menţionate anterior, stabilindu-se pedeapsa de 4 ani, 2 luni şi 20 zile.

În temeiul art. 43 alin. (1) din C. pen. s-a adăugat pedeapsa stabilită la pedeapsa în cauză, rezultând pedeapsa 5 ani 6 luni şi 20 zile închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a contopit pedeapsa obţinută anterior cu pedepsele de 5 ani închisoare (din Sentinţa penală nr. 1726/2015) şi 6 luni închisoare (din Sentinţa penală nr. 1018/2015) stabilind pedeapsa finală de 7 ani 4 luni şi 20 zile, pe care inculpatul A. o va executa în regim privativ de libertate.

Potrivit art. 45 alin. (1) şi (5) din C. pen. s-au aplicat alături de pedeapsa principală pedepsele complementare şi accesorii dispuse prin Sentinţa penală nr. 1902/12.12.2016 a Judecătoriei Gherla, respectiv interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 3 ani, precum şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

Conform art. 40 alin. (3) din C. pen. s-au dedus din pedeapsa închisorii perioadele executate de la 18.08.2011 la 11.11.2011, de la 10.09.2012 la 24.06.2014, de la 17.11.2014 la 13.01.2015, de la 27.03.2015 la 12.12.2018, data ultimei liberări condiţionate, precum şi durata reţinerii din 27.01.2010.

În temeiul art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. d) din C. pen., art. 375, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la 11 luni închisoare.

În baza art. 40 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că prezenta infracţiune a fost concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 1139/08.06.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 179/31.01.2018 a Curţii de Apel Cluj, pedeapsă din executarea căreia a fost liberat condiţionat la data de 26.06.2019 prin Sentinţa penală nr. 1166/20.06.2019 a Judecătoriei Bistriţa.

În temeiul art. 105 alin. (1) din C. pen. s-a anulat liberarea condiţionată.

Potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a contopit pedeapsa în cauză cu pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilind pedeapsa rezultantă de 2 ani 3 luni şi 20 zile pe care inculpatul B. o va executa în regim privativ de libertate.

În temeiul art. 72 din C. pen. şi art. 40 alin. (3) din C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată reţinerea de 24 ore din 19.02.2015 şi perioada executată de la 05.02.2018 la data de 26.06.2019.

În baza art. 45 alin. (1) şi (5) din C. pen. s-au aplicat pedepsele complementare şi accesorii stabilite prin Sentinţa penală nr. 1139/2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca, respectiv interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 2 ani, precum şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 45 alin. (4) din C. pen. s-a dedus din durata pedepsei complementare partea executată de la 26.06.2019 la zi.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen. cu referire la Decizia nr. 297/2018 a CCR a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen. cu referire la Decizia nr. 297/2018 a CCR a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire prevăzută de art. 270 alin. (1) din C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Potrivit art. 25 alin. (5), art. 397 din C. proc. pen. s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de către partea civilă E. şi au fost obligaţi cei 4 inculpaţi în solidar, inculpatul minor C. în solidar cu părţile responsabile civilmente F. şi G., la plata către aceasta a sumei de 6.407 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca şi inculpaţii A. şi D..

Prin Decizia penală nr. 1025/A din data de 29 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva Sentinţei penale nr. 1164/17.09.2021 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca; s-a desfiinţat în parte, în latură penală, în privinţa inculpaţilor A. şi B., numai în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate acestora şi a cuantumului pedepselor rezultante şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite:

S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. de la 1 an şi 4 luni închisoare la 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. (b) din C. pen., prin înlăturarea circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

S-a menţinut dispoziţia de anulare a beneficiului liberărilor condiţionate dispuse prin Sentinţa penală nr. 2/05.01.2015 a Judecătoriei Baia Mare, respectiv nr. 294/12.12.2018 a Tribunalului Cluj, precum şi dispoziţia de descontopire a pedepsei rezultante de 7 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1902/12.12.2016 a Judecătoriei Gherla şi de repunere în individualitatea lor a pedepselor de:

- 5 ani închisoare (din Sentinţa penală nr. 1726/2015),

- 6 luni închisoare (din Sentinţa penală nr. 1018/2015),

- 3 ani şi 4 luni închisoare

- 2 ani şi 8 luni închisoare, ambele aplicate prin Sentinţa penală nr. 953/2015 şi obţinute în urma revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1123/2013.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani şi 8 luni închisoare menţionate anterior, stabilindu-se pedeapsa rezultantă parţială de 4 ani 2 luni şi 20 zile.

În temeiul art. 43 alin. (1) din C. pen. s-a adăugat pedeapsa stabilită prin prezenta la pedeapsa rezultantă parţială de 4 ani 2 luni şi 20 zile închisoare, rezultând pedeapsa de 6 ani 2 luni şi 20 zile închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a contopit pedeapsa de 6 ani 2 luni şi 20 zile închisoare obţinută anterior cu pedepsele de 5 ani închisoare (din Sentinţa penală nr. 1726/2015) şi 6 luni închisoare (din Sentinţa penală nr. 1018/2015), în final inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 8 (opt) ani 11 (unsprezece) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare, în regim privativ de libertate.

S-a dedus din pedeapsa închisorii perioadele executate de la 18.08.2011 la 11.11.2011, de la 10.09.2012 la 24.06.2014, de la 17.11.2014 la 13.01.2015, de la 27.03.2015 la 12.12.2018, data ultimei liberări condiţionate, precum şi durata reţinerii din 27.01.2010.

S-au menţinut operaţiunile de contopire efectuate cu privire la pedepsele complementare şi accesorii aplicate acestui inculpat.

S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului B. de la 11 luni închisoare la 1 (un) an şi 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. d) din C. pen., prin înlăturarea circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

S-a menţinut dispoziţia de anulare a liberării condiţionate dispusă în baza art. 105 alin. (1) din C. pen., iar în baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1139/08.06.2017 cu pedeapsa din prezenta cauză, inculpatul B. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 7 (şapte) luni închisoare, în regim de detenţie.

S-a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea de 24 ore din 19.02.2015 şi perioada executată de la 05.02.2018 la data de 26.06.2019.

S-au menţinut operaţiunile de contopire efectuate cu privire la pedepsele complementare şi accesorii aplicate acestui inculpat.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul D. împotriva aceleiaşi Sentinţe penale nr. 1164/17.09.2021 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, pe care a desfiinţat-o în parte, în latură civilă, numai în ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului la repararea căruia inculpatul-apelant a fost obligat către partea civilă şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite:

S-a redus la 1.950 RON cuantumul prejudiciului la repararea căruia inculpatul D. a fost obligat către partea civilă E., în solidar cu inculpaţii A., B. şi C., acesta din urmă în solidar şi cu părţile responsabile civilmente F. şi G..

S-a menţinut obligarea în solidar, către partea civilă, a celorlalţi inculpaţi A., B. şi C., acesta din urmă în solidar şi cu părţile responsabile civilmente F. şi G. cu privire la diferenţa de prejudiciu.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, care nu sunt incompatibile cu prezenta.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Împotriva Deciziei penale nr. 1025/A din data de 29 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj - secţia penală şi de minori, a declarat recurs în casaţie la data de 30.08.2022 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 şi 12 din C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, parchetul a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi în urma rejudecaţii cauzei, să se dispună casarea Deciziei nr. 1025/A a Curţii de Apel Cluj, iar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., înlăturarea greşitei aplicări a legii, în sensul de a-i aplica acestuia o pedeapsă rezultantă legală şi în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii C. şi D., să se dispună disjungerea cauzei şi trimiterea cauzei spre judecare Curţii de Apel Cluj, cu menţinerea restului dispoziţiilor date de instanţa de apel ca legale.

Referitor la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., incident în cazul inculpatului A., s-a arătat că, deşi instanţa de apel i-a majorat pedeapsa aplicată acestuia la o durată legală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., urmare înlăturării circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. şi a efectuat în mod corect operaţiunile de cazier, instanţa i-a aplicat acestuia o pedeapsă rezultantă finală nelegală, în cuantum de 8 ani 11 luni şi 20 zile închisoare, în loc să-i aplice pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 20 zile închisoare, cum ar fi fost legal.

Astfel, parchetul a apreciat că, în mod corect, instanţa de apel, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani şi 8 luni închisoare, stabilind pedeapsa rezultantă parţială de 4 ani 2 luni şi 20 zile şi în temeiul art. 43 alin. (1) din C. pen., a adăugat în mod judicios pedeapsa stabilită prin decizia penală recurată la pedeapsa rezultantă parţială de 4 ani 2 luni şi 20 zile închisoare, rezultând pedeapsa de 6 ani 2 luni şi 20 zile închisoare. Parchetul a precizat că, în continuare, instanţa de control judiciar a obţinut o pedeapsă rezultantă nelegală în urma contopirii, în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a pedepsei de 6 ani 2 luni şi 20 zile închisoare obţinută anterior cu pedepsele de 5 ani închisoare (din Sentinţa penală nr. 1726/2015) şi 6 luni închisoare (din Sentinţa penală nr. 1018/2015), în final aplicându-i inculpatului A. pedeapsa rezultantă finală de 8 (opt) ani 11 (unsprezece) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare, în regim privativ de libertate.

Or, în opinia parchetului, contopind pedepsele menţionate anterior, în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., rezulta pedeapsa de 8 ani şi 20 zile închisoare, care ar fi trebuit aplicată inculpatului A., în locul pedepsei de 8 ani 11 luni şi 20 zile închisoare, aplicate în mod nelegal de instanţa de control judiciar.

Referitor la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., incident în cazul inculpaţilor C. şi D., parchetul a arătat că infracţiunile pentru care s-a dispus încetarea procesului penal au fost săvârşite de inculpatul C. în perioada 19.07.2014 - 21.07.2014 şi de inculpatul D. în perioada lunii iulie 2014; că infracţiunea de furt calificat este pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar infracţiunea de tăinuire este pedepsită cu închisoarea de la 1 an la 5 ani.

Raportat la aceste pedepse prevăzute de lege, parchetul a precizat că termenul de prescripţie generală pentru infracţiunea de furt calificat comisă de inculpatul minor C. este de 4 ani, pentru infracţiunea de tăinuire comisă de inculpatul D. este de 5 ani, iar termenul de prescripţie specială pentru infracţiunea de furt calificat este de 8 ani şi pentru infracţiunea de tăinuire termenul este de 10 ani.

Ţinând cont de datele la care au fost săvârşite aceste infracţiuni, parchetul a menţionat că termenele de prescripţie specială nu erau împlinite la data de 29.07.2022, când a fost pronunţată Decizia nr. 1025/A/2022, raportat şi la suspendarea termenului prescripţiei pe durata de 2 luni aferentă stării de urgenţă.

Parchetul a afirmat că au fost îndeplinite acte de procedură în dosar, astfel acţiunea penală a fost pusă în mişcare împotriva inculpatului C. prin ordonanţa din 19.02.2015 şi, prin aceeaşi ordonanţă, s-a dispus şi extinderea urmăririi penale şi a acţiunii penale împotriva inculpatului D.. A apreciat că examinarea efectelor neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) din C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile, iar actele de procedură îndeplinite înainte de 25.06.2018 şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum. Ulterior întocmirii ordonanţei din 19.02.2015, în opinia parchetului, a început să curgă un nou termen general de prescripţie de 5 ani, respectiv de 4 ani, care nu s-a împlinit la 29.07.2022, data soluţionării definitive a cauzei, ţinând cont şi de suspendarea termenului prescripţiei pe durata de 2 luni aferentă stării de urgenţă.

Întreruperea cursului prescripţiei fiind o instituţie de drept procesual, parchetul a opinat că pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere în perioada mai 2018 şi mai 2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie îndeplinite în perioada 2014 - 2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile, concluzie care este întrutotul în acord cu constatările Curţii Constituţionale din Decizia nr. 358/2022.

Parchetul a susţinut că interpretarea cauzelor întreruptive de prescripţie ca fiind supuse principiului legii penale mai favorabile ar face ca Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 să retroactiveze, producând efecte şi pentru trecut, ceea ce contravine flagrant dispoziţiei constituţionale prevăzute de art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, iar art. 5 alin. (1) din C. pen. nu poate fi interpretat astfel încât să lipsească de eficienţă dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie.

Prin încheierea din 01 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 1025/A din data de 29 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj - secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2017, a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluţionării şi a acordat termen la data de 15.11.2022.

Prin încheierea menţionată s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie referitor la cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., respectiv "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal", raportat la susţinerile parchetului care aduc în discuţie cazul de încetare a procesului penal referitor la intervenţia prescripţiei, ce se subsumează formal cazului de casare invocat.

De asemenea, prin aceeaşi încheiere s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie cu privire la cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", apreciindu-se că formal criticile invocate se circumscriu acestui caz de casare.

Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este fondat în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. şi nefondat în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, parchetul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În cauza pendinte, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele parchetului, în sensul că, raportat la termenul de prescripţie generală, pentru infracţiunea de furt calificat comisă de inculpatul minor C. acesta este de 4 ani, iar pentru infracţiunea de tăinuire comisă de inculpatul D. de 5 ani, iar termenul de prescripţie specială pentru infracţiunea de furt calificat este de 8 ani, iar pentru infracţiunea de tăinuire de 10 ani şi ţinând cont de datele la care au fost săvârşite aceste infracţiuni, aceste termene de prescripţie specială nu erau împlinite la data de 29.07.2022, când a fost pronunţată Decizia nr. 1025/A/2022, având în vedere şi suspendarea termenului prescripţiei pe durata de 2 luni aferentă stării de urgenţă, sunt nefondate.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72);

De la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitate nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În consecinţă, având în vedere aspectele reţinute cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie prevăzute de art. 154 din C. pen.

În sensul celor de mai sus este şi Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripţiei răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale şi, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acţiunii penale, se reţine că, la rândul său, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul îşi poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, şi un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care îşi pot exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.

Cele două efecte nu se confundă şi nu sunt reglementate de aceleaşi categorii de norme legale.

În consecinţă, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condiţiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripţiei. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripţiei este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripţiei penale. Or, aşa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripţie, care produce consecinţa prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.

Aşadar, nu pot fi extinse dispoziţiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituţie a întreruperii cursului prescripţiei, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material şi constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."

Înalta Curte constată că, în raport de faptele inculpaţilor C. şi D., s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripţia înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

Raportat la cauza dedusă judecăţii, instanţa a reţinut că inculpatul C. a fost trimis în judecată pentru comiterea, în perioada 19.07.2014 - 21.07.2014 a infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen., constând în aceea că, împreună cu inculpatul B., pe timp de noapte, au sustras din magazinul aparţinând societăţii individuale E., situat în Cluj-Napoca str. x un număr de şase-opt covoare.

Inculpatul D. a fost trimis în judecată pentru comiterea, în cursul lunii iulie 2014 a infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că a cumpărat de la inculpatul A. un număr de şase-opt covoare, sustrase din magazinul situat în Cluj-Napoca str. x, aparţinând societăţii individuale E., cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunii de furt.

Având în vedere că limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare pentru fapta săvârşită de către inculpatul C. sunt de la 1 an la 3 ani şi 6 luni închisoare, se constatată că termenul de prescripţie incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. raportat la art. 131 din C. pen., şi anume de 4 ani.

Limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare pentru fapta săvârşită de către inculpatul D. sunt de la 1 an la 5 ani închisoare sau amenda, astfel că termenul de prescripţie incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., şi anume de 5 ani.

Prin urmare, termenele de prescripţie de 4 ani, respectiv de 5 ani care au început să curgă la data de 21.07.2014, respectiv în cursul lunii iulie 2014 s-au împlinit la data de 20.07.2018, respectiv în luna iulie 2019 şi, în consecinţă, răspunderea penală pentru faptele inculpaţilor C. şi D. a fost înlăturată.

Înalta Curte observă că suspendarea cursului prescripţiei pe durata stării de urgenţă din perioada 16 martie - 14 mai 2020 nu are nicio înrăurire asupra termenelor de prescripţie din speţă, care la momentul declarării stării de urgenţă erau deja împlinite.

Raportat la cele arătate, Înalta Curte constată că acest motiv de casare invocat de către parchet este nefondat.

Examinând motivul de recurs în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", Înalta Curte constată că acesta vizează acele situaţii în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Înalta Curte constată că prin decizia penală recurată s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. de la 1 an şi 4 luni închisoare la 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzut de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. (b) din C. pen., prin înlăturarea circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a menţinut dispoziţia de anulare a beneficiului liberărilor condiţionate dispuse prin Sentinţa penală nr. 2/05.01.2015 a Judecătoriei Baia Mare, respectiv nr. 294/12.12.2018 a Tribunalului Cluj, precum şi dispoziţia de descontopire a pedepsei rezultante de 7 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1902/12.12.2016 a Judecătoriei Gherla şi de repunere în individualitatea lor a pedepselor de: 5 ani închisoare (din Sentinţa penală nr. 1726/2015), 6 luni închisoare (din Sentinţa penală nr. 1018/2015), 3 ani şi 4 luni închisoare, 2 ani şi 8 luni închisoare, ambele aplicate prin Sentinţa penală nr. 953/2015 şi obţinute în urma revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1123/2013.

În aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., în mod corect s-a procedat la contopirea pedepselor de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani şi 8 luni închisoare, ambele aplicate prin Sentinţa penală nr. 953/2015 şi obţinute în urma revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1123/2013, stabilind pedeapsa rezultantă parţială de 4 ani 2 luni şi 20 zile.

Potrivit art. 43 alin. (1) din C. pen. "Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta."

Întrucât fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. prin decizia recurată a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie raportat la faptele pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 953/2015, în temeiul art. 43 alin. (1) din C. pen., în mod corect s-a adăugat pedeapsa stabilită prin decizia recurată la pedeapsa rezultantă parţială de 4 ani 2 luni şi 20 zile închisoare, rezultând pedeapsa de 6 ani 2 luni şi 20 zile închisoare.

În acelaşi timp, conform art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. "În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează:

b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite."

Astfel, întrucât faptele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 1726/2015 şi la pedeapsa de 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 1018/2015 sunt săvârşite în concurs cu faptele pentru care s-a stabilit pedeapsa rezultantă parţială de 6 ani 2 luni şi 20 zile închisoare, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. se aplică pedeapsa cea mai grea, cea de 6 ani 2 luni şi 20 zile închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din pedepsele de 5 ani închisoare şi 6 luni închisoare, respectiv sporul de 1 an şi 10 luni închisoare (5 ani închisoare + 6 luni închisoare = 66 luni închisoare: 1/3 = 22 luni, adică 1 an şi 10 luni închisoare), în final inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 8 (opt) ani şi 20 (douăzeci) zile închisoare, în regim privativ de libertate.

Ca atare, instanţa de apel a calculat greşit pedeapsa rezultantă de 8 (opt) ani 11 (unsprezece) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare, aplicând în final o pedeapsă nelegală.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 1025/A din data de 29 iulie 2022 a Curţii de Apel Cluj - secţia penală şi de minori, numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei rezultante aplicată ca efect al contopirii pedepselor stabilite în sarcina inculpatului A..

Va casa decizia penală recurată şi în înlăturarea greşitei aplicări a legii va dispune:

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., va contopi pedepsele de:

- 6 ani 2 luni şi 20 zile închisoare (obţinută prin adăugarea pedepsei de 2 ani închisoare dispusă prin decizia recurată la pedeapsa rezultantă parţială de 4 ani 2 luni şi 20 de zile închisoare)

- 5 ani închisoare (din sentinţa penală nr. 1726/2015)

- 6 luni închisoare (din Sentinţa penală nr. 1018/2015), în pedeapsa cea mai grea de 6 ani 2 luni şi 20 zile închisoare, la care va adăuga 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an şi 10 luni închisoare,

Pedeapsă rezultantă de executat de 8 (opt) ani şi 20 (douăzeci) zile închisoare, în regim privativ de libertate.

Va anula formele de executare a pedepsei emise în baza deciziei recurate şi va dispune emiterea de noi forme în baza prezentei decizii.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A., C. şi D., în sumă de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 1025/A din data de 29 iulie 2022 a Curţii de Apel Cluj - secţia penală şi de minori, numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei rezultante aplicată ca efect al contopirii pedepselor stabilite în sarcina inculpatului A..

Casează decizia penală recurată şi în înlăturarea greşitei aplicări a legii dispune:

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., contopeşte pedepsele de:

- 6 ani 2 luni şi 20 zile închisoare (obţinută prin adăugarea pedepsei de 2 ani închisoare dispusă prin decizia recurată la pedeapsa rezultantă parţială de 4 ani 2 luni şi 20 de zile închisoare)

- 5 ani închisoare (din Sentinţa penală nr. 1726/2015)

- 6 luni închisoare (din Sentinţa penală nr. 1018/2015), în pedeapsa cea mai grea de 6 ani 2 luni şi 20 zile închisoare, la care adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an şi 10 luni închisoare,

Pedeapsă rezultantă de executat de 8 (opt) ani şi 20 (douăzeci) zile închisoare, în regim privativ de libertate.

Anulează formele de executare a pedepsei emise în baza deciziei recurate şi dispunerea emiterea de noi forme în baza prezentei decizii.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A., C. şi D., în sumă de câte 680 RON, rămân în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.

GGC - OB