Appellant's Annulment Bid Rejected; Foreign Conviction Recognition Not Final Merits Judgment

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 138 din 19 decembrie 2022, Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 431 alin. (1) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 77/19.08.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în Dosarul x/2022

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că, la data de 24 noiembrie 2022, s-a înregistrat pe rolul acesteia, sub nr. x/2022, contestaţia în anulare formulată de persoana condamnată A. împotriva Sentinţei penale nr. 77/19.08.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în Dosarul x/2022

În motivarea contestaţiei, s-a arătat că instanţa care a soluţionat cererea de recunoaştere a hotărârii străine nu a avut în vedere că la momentul pronunţării hotărârii de condamnare fusese împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, potrivit legislaţiei penale române, sens în care s-au invocat Deciziile pronunţate de Curtea Constituţională nr. 297/2018 şi nr. 358/2022.

În drept, a fost indicat motivul de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.: "când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal."

Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 77/19.08.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul x/2022, s-a dispus:

"În baza art. 99 alin. (2) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 302/2004 respinge cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 16.11.2021 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Torino, Italia şi de predare a numitului A., cerere formulată de autorităţile italiene.

În baza art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, dispune recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei din 18.06.2009 (RGN 1971/07-RGNRN 14785/05) emisă de Tribunalul Torino, definitivă la 17.01.2017, prin care persoana solicitată A., a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea, în perioada 2004 - iulie 2005, a infracţiunilor de vătămare corporală şi lipsire de libertate prev. de art. 194 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 205 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 38 din C. pen. (art. 583 şi 605 din C. pen. italian).

Dispune executarea acestei pedepse în România şi emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data pronunţării prezentei sentinţe conform art. 99 alin. (3) din Legea 302/2004.

Deduce perioada în care acesta a fost reţinut şi arestat provizoriu în România - de la 09.08.2022 la zi şi durata arestării preventive din Italia de 1 lună şi 19 zile.

În temeiul art. 28 alin. (3) din Legea 141/2010 dispune informarea de îndată a Biroului SIRENE România cu privire la refuzul predării.

În temeiul art. 275, alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia."

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:

"Prin sesizarea înregistrată cu nr. x/2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu prevederile art. 102 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 a trimis instanţei semnalarea Biroului Sirene - Interpol privind mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene, privind pe persoana solicitată A..

Anterior, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a procedat la identificarea persoanei solicitate, i-a adus la cunoştinţă semnalarea transmisă şi i-a înmânat acest act, tradus în limba română şi prin Ordonanţa nr. 6130/II/5/2022 a dispus reţinerea persoanei solicitate pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 09.08.2022, ora 09:15.

Prin actul de sesizare s-a solicitat arestarea cetăţeanului român A., în vederea predării în baza mandatului european de arestare din data de 16.11.2021 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Torino, Italia, cu nr. de referinţă: 490/2021 SIEP-FASCICOLO 145/2021, din care rezultă că numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare prin sentinţa din data de 18.06.2009, pronunţată de Tribunalul din Torino, modificată parţial prin Sentinţa nr. 6124/2016 emisă de Curtea de Apel din Torino, în cauza cu număr de referinţă x pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală gravă, şi lipsire de libertate prevăzute de art. 605, art. 81, art. 582, art. 583 din C. pen. italian, constând în aceea că numitul începând cu anul 2004 până în luna iulie 2005, A. a ţinut-o pe persoana vătămată B. închisă într-o baracă, limitându-i libertatea de mişcare şi contactul cu alte persoane, în acelaşi timp exercitând violenţe fizice şi ameninţând-o cu moartea. Mandatul european de arestare nu a fost înaintat.

Faţă de împrejurarea că la dosarul cauzei nu a fost depus mandatul european de arestare şi traducerea acestuia, Curtea a acordat un termen de judecată în acest sens, potrivit art. 102 alin. (7) din Legea 302/2004 şi s-a dispus arestarea provizorie. Totodată s-a solicitat o copie certificată a sentinţei de condamnare a acesteia de la autorităţile italiene, în vederea recunoaşterii şi executării pedepsei în România.

Ulterior, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a înaintat mandatul european de arestare emis de autorităţile italiene şi traducerea acestuia, iar autorităţile italiene au înaintat şi sentinţa din data de 18.06.2009, pronunţată de Tribunalul din Torino, modificată parţial prin Sentinţa nr. 6124/2016 emisă de Curtea de Apel din Torino, în cauza cu număr de referinţă x.

Potrivit art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea 302/2004 Autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: …când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent;

Conform art. 98 alin. (3) din acelaşi act normativ În situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109.

În cazul de faţă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. c) din C. proc. pen. pentru a se putea refuza executarea mandatului european de arestare - acesta a fost emis în vederea executării unei pedepse cu închisoarea, persoana solicitată este cetăţean român şi declară că refuză să execute pedeapsa în statul emitent.

Conform hotărârii înaintate de autorităţile italiene, cetăţeanul român A., a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare prin sentinţa din data de 18.06.2009, pronunţată de Tribunalul din Torino, modificată parţial prin Sentinţa nr. 6124/2016 emisă de Curtea de Apel din Torino, în cauza cu număr de referinţă x pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală şi lipsire de libertate prevăzute de art. 605, art. 81, art. 582, art. 583 din C. pen. italian, constând în aceea că începând cu anul 2004 până în luna iulie 2005, A. a ţinut-o pe persoana vătămată B. închisă într-o baracă, limitându-i libertatea de mişcare şi contactul cu alte persoane, în acelaşi timp exercitând violenţe fizice ce au dus la crearea unui prejudiciu estetic şi ameninţând-o cu moartea.

Analizând această sentinţă şi celelalte înscrisuri existente la dosar, Curtea constată că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 142 alin. (1) pentru a o putea recunoaşte şi a dispune executarea acesteia în România: sentinţa este definitivă, faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa constituie infracţiuni conform legii penale române, respectiv infracţiunile vătămare corporală şi lipsire de libertate prev. de art. 194 alin. (1) lit. c) şi art. 205 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., condamnatul este de acord cu executarea acesteia în România, executare ce este de natură să faciliteze reintegrarea socială a acestuia.

În acelaşi timp, Curtea constată că nu este incident nici unul din motivele de nerecunoaştere şi executare prev. la art. 142 alin. (2) din Legea 302/2004, respectiv:

- recunoaşterea şi executarea pe teritoriul României a hotărârii judecătoreşti străine ar fi contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept a statului român;

- hotărârea judecătorească se referă la o infracţiune de natură politică sau o infracţiune conexă unei infracţiuni politice ori la o infracţiune militară care nu este infracţiune de drept comun;

- pedeapsa a fost aplicată pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social;

- persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;

- persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută în România;

- persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală;

- pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii române;

- pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate;

- persoana condamnată a părăsit România, stabilindu-şi domiciliul într-un alt stat, iar legăturile sale cu statul român nu sunt semnificative;

- persoana condamnată a comis o infracţiune gravă, de natură să alarmeze societatea, sau a întreţinut relaţii strânse cu membri ai unor organizaţii criminale, de natură să facă îndoielnică reintegrarea sa socială în România;

- există indicii obiective că hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentele, în special că pedeapsa a fost aplicată pentru a sancţiona persoana condamnată pe motive de sex, rasă, religie, origine etnică, cetăţenie, limbă, convingeri politice sau orientare sexuală, iar persoana condamnată nu a avut nicio posibilitate de a contesta aceste circumstanţe în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sau a unei alte instanţe internaţionale.

Totodată pentru această faptă persoana solicitată nu este cercetată în România şi nu a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea. Se constată că, potrivit legii române, nu a intervenit prescripţia executării pedepsei.

Ca urmare, Curtea, în temeiul art. 99 alin. (2) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 302/2004 va respinge cererea de executare a mandatului european de arestare şi de predare a numitului A., cerere formulată de autorităţile italiene şi, în baza art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, va dispune recunoaşterea şi punerea în executare a Sentinţei penale din 18.06.2009 (RGN 1971/07-RGNRN 14785/05) emisă de Tribunalul Torino, definitivă la 17.01.2017, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea, în perioada 2004 - iulie 2005, a infracţiunilor de vătămare corporală şi lipsire de libertate prev. de art. 194 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 205 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 38 din C. pen. (art. 583 şi 605 din C. pen. italian)."

Curtea de apel a reţinut că motivul contestaţiei în anulare formulată de persoana condamnată A. vizează faptul că a fost condamnată deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., pentru a fi admisibilă în principiu, contestaţia în anulare trebuie să fie introdusă în termen, motivul pe care se sprijină contestaţia să fie dintre cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., iar în sprijinul contestaţiei să se depună ori să se invoce dovezi care sunt la dosar.

Curtea a reţinut că hotărârea vizată nu conţine o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanţa nu a rezolvat acţiunea penală pornită faţă de contestator.

Hotărârea de condamnare faţă de care a fost dispusă recunoaşterea a fost pronunţată de o instanţă de judecată din Italia, pe baza legislaţiei penale din această ţară, inclusiv în ceea ce priveşte regulile de aplicare a prescripţiei răspunderii penale.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 163 din Legea nr. 302/2004 (republicată), care enumeră motivele de nerecunoaştere şi neexecutare, doar intervenirea prescripţia executării pedepsei potrivit legii penale române, constituie un motiv de nerecunoaştere, nu şi o eventuală prescripţie a răspunderii penale, potrivit legii penale române.

Deşi a fost indicat unul dintre cazurile de contestaţie în anulare, în condiţiile în care prin hotărârea contestată nu a fost soluţionat fondul cauzei, a rezultat că dovezile existente la dosar nu vin în sprijinul contestaţiei, dimpotrivă, contrazic susţinerile contestatorului.

Împotriva Sentinţei penale nr. 138 din data de 19 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat apel contestatorul condamnat A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 11 ianuarie 2023, sub nr. x/2022.

Examinând apelul formulat de persoana condamnată A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte este învestită cu soluţionarea apelului exercitat de contestatorul condamnat A. împotriva unei sentinţe pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen., care reglementează cazurile de contestaţie în anulare, precum şi a dispoziţiilor art. 432 din C. proc. pen., care stabilesc procedura de judecare, rezultă că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată exclusiv împotriva hotărârilor penale definitive prin care, în ciclul ordinar, s-a soluţionat fondul cauzei (acţiunea penală/civilă), respectiv cele pronunţate în apel sau, după caz, şi în funcţie de distincţiile de la art. 426 din C. proc. pen., rămase definitive în primă instanţă, în condiţiile prevăzute de art. 551 din C. proc. pen.

În acest context, Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de contestaţie în anulare formulată de persoana condamnată A. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., întrucât nu conţine o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acţiune penală şi nepronunţând vreuna din soluţiile prevăzute în art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

Hotărârea ce face obiectul contestaţiei în anulare vizează recunoaşterea unor hotărâri străine de condamnare a numitului A. pentru infracţiunile de vătămare corporală şi lipsire de libertate de către autorităţile italiene, fiind admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi dispunându-se executarea pedepsei într-un penitenciar din România.

Or, hotărârea de recunoaştere a unei hotărâri penale străine de condamnare nu face parte din cele care conţin o rezolvare a fondului cauzei, astfel încât nu este susceptibilă de a fi atacată cu contestaţie în anulare potrivit art. 426 şi urm. din C. proc. pen.

Totodată, se impune precizarea că hotărârea străină de condamnare nu poate fi atacată cu contestaţie în anulare în faţa instanţelor române, întrucât din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 156 raportat la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 304/2002, rezultă fără echivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativa căilor de atac îndreptate împotriva fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce ţin exclusiv de executarea acesteia după transfer. Aceasta întrucât, aşa cum în procedura de recunoaştere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competenţă de a statua asupra legalităţii ori temeiniciei soluţiei de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne şi adaptând dispoziţiile hotărârii autorităţilor străine atunci când este cazul, cu atât mai mult aceluiaşi stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în procedura contestaţiei în anulare, prerogative suplimentare de repunere în discuţie a legalităţii soluţiei.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că persoana condamnată A. a invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., susţinând că existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Înalta Curte reţine că acest caz de contestaţie în anulare este incident în situaţia în care, deşi existau probe la dosar sau date din care să rezulte incidenţa situaţiilor impeditive prevăzute de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. e) - h), j din C. proc. pen., prima instanţă sau instanţa de apel, comiţând o eroare de drept procesual, nu a analizat din oficiu sau ca urmare a apărărilor părţilor existenţa şi efectele acestor impedimente, dispunând o soluţie de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.

Or, raportat la motivele invocate de către persoana condamnată A. în susţinerea cazului de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., se constată că acesta a fost invocat în mod formal, întrucât criticile formulate reprezintă nemulţumirile acestuia privind modalitatea în care instanţele române au analizat condiţiile de recunoaştere şi punere în executare a hotărârilor de condamnare pronunţate de instanţele din Italia, însă în raport de dispoziţiile art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004, printre condiţiile de nerecunoaştere a unei hotărâri penale străine se află cea referitoare la intervenirea prescripţiei executării pedepsei potrivit legii penale române, nu şi intervenirea prescripţiei răspunderii penale, cum a solicitat persoana condamnată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând legală şi temeinică sentinţa penală atacată, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 138 din data de 19 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe contestator la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în cuantum de 1098 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 138 din data de 19 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în cuantum de 1098 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.

GGC - OB