Sexual acts with a minor: abuse of trusted position and purpose of producing pornographic material under Art. 220(3) Romanian Penal Code

Şedinţa publică din data de 28 martie 2023

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1666/A din 9 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 521 din 15.07.2022 pronunţată de Judecătoria Buftea, secţia Penală, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor prev. de art. 220 alin. (1) şi alin. (3) lit. b) şi d) din C. pen. (forma anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 217/2020).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă care se execută conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., de la data rămânerii definitive a sentinţei.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă care se va executa dacă pedeapsa principală devine executabilă.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., de 3 (trei) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) se comunică Serviciului de Probaţiune Ilfov.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a fost obligat inculpatul să urmeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria Comunei Mogoşoaia sau S.C. B. S.R.L., la alegerea consilierului de probaţiune.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. s-a constatat că inculpatul a fost reţinut începând cu data de 25.10.2021 ora 13:20 până la data de 26.10.2021 ora 13:20.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1357 şi urm. C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C. şi a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale. A fost respinsă în rest acţiunea civilă formulată de partea civilă C., ca neîntemeiată.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (3.500 RON în faza de urmărire penală şi 1.000 RON în faza de judecată).

În baza art. 276 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 RON către partea civilă C. cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel, în termenul legal, inculpatul A. şi partea civilă C..

Prin decizia nr. 1666/A din 9 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. şi de către partea civilă C. împotriva sentinţei penale nr. 521/15.07.2022 pronunţate de Judecătoria Buftea.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că inculpatul A. este unchiul persoanei vătămate C., soţia sa, D. fiind sora mamei persoanei vătămate, martora E.. Familia inculpatului locuia în com. Mogoşoaia, pe str. x jud. Ilfov, fiind vecină cu familia persoanei vătămate care locuia în com. Mogoşoaia, pe str. x jud. Ilfov. Inculpatul împreună cu soţia sa administrau o firmă care avea ca obiect comercializarea peştelui în Piaţa 16 februarie din Bucureştii noi, iar la acest magazin, pe lângă alţi angajaţi, mai lucrau fără forme legale şi mai mulţi tineri, rude ale inculpatului şi soţiei sale, printre care şi persoana vătămată C.. Persoana vătămată a lucrat la magazin începând cu vârsta de 14 ani, la sfârşit de săptămână şi uneori şi după orele de şcoală. Persoana vătămată a încetat să mai lucreze la pescăria inculpatului în toamna anului 2019, când a fost surprinsă de familia inculpatului pe înregistrările camerelor video din magazin, sustrăgând sume de bani din casa de marcat.

Pe fondul acestei descoperiri şi profitând de ascendentul dat de vârstă, calitatea de unchi, de fost angajator şi de situaţia vulnerabilă a persoanei vătămate, la data de 08 iunie 2020, inculpatul A. a determinat-o pe persoana vătămată să întreţină cu el relaţii sexuale normale, anale şi orale, în autoturismul său x, pe un câmp din com. Mogoşoaia, jud. Ilfov, ocazie cu care a filmat cu telefonul mobil personal, momentul în care cei doi întreţineau actele sexuale. Persoana vătămată avea la acea data vârsta de 17 ani.

Începând cu luna august 2020, persoana vătămată a început o relaţie cu numitul F., iar din luna septembrie 2020, s-a mutat la domiciliul acestuia situat în oraş Bragadiru, jud. Ilfov. La sfârşitul lunii iulie 2021, martora D. a descoperit în telefonul soţului său înregistrările actelor sexuale întreţinute de inculpat şi persoana vătămată la data de 08.06.2020. Aceasta a trimis înregistrările concubinului persoanei vătămate, F. şi mamei acestuia, G.. În urma acestor evenimente, persoana vătămată s-a despărţit de F. şi s-a întors la domiciliul părinţilor săi din com. Mogoşoaia.

Aceste aspecte rezultă din plângerea şi declaraţiile persoanei vătămate, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor E., H. şi I., convorbirile purtate prin SMS de soţia inculpatului cu numitul F., precum şi din înregistrarea video aflată la dosar.

Totodată, instanţa de apel nu a reţinut ca perioadă a întreţinerii actelor sexuale în vara anului 2019, deoarece în discuţiile SMS, purtate de D. cu F., pe 30.07.2021, martora îi spune concubinului persoanei vătămate:

"Nu ieşea cu tine când este filmarea, 8 iunie anul trecut."

S-a apreciat că discuţiile menţionate se coroborează şi cu susţinerile inculpatului, care a arătat că a întreţinut acte sexuale cu persoana vătămată în anul 2020.

În drept, s-a considerat că, potrivit art. 220 alin. (1) şi (3) lit. b) şi d) C. pen., raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comisă de un major cu un minor cu vârsta între 16 şi 18 ani, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze sau a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a considerat de către instanţa de apel că a fost în mod just soluţionată de către instanţa de fond cu aplicarea art. 1357 C. civ., fapta inculpatului a cauzat un prejudiciu moral persoanei vătămate, după cum s-a arătat mai sus, între faptă şi prejudiciu există legătură de cauzalitate, iar vinovăţia inculpatului a fost dovedită. De asemenea, s-a apreciat că nu se impune majorarea sumei de 20000 de RON pe care inculpatul a fost obligat să o achite părţii civile cu titlu de daune morale. Deşi inculpatul a profitat de ascendentul pe care îl avea asupra sa şi de starea de vulnerabilitate, partea civilă, la data faptelor, avea vârsta de 17 ani şi 5 luni şi a fost de acord să întreţină relaţii sexuale cu inculpatul, iar la amplificarea suferinţelor persoanei vătămate a contribuit într-o măsură foarte mare scandalul izbucnit în familie şi despărţirea de numitul F., aceste neplăceri nefiind cauzate în totalitate din vina inculpatului.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 15 decembrie 2022, la domiciliu, unde a semnat de primire o rudă a acestuia.

Data până la care inculpatul A. avea posibilitatea de a formula recurs în casaţie este 16 ianuarie 2023,inclusiv.

Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie la data de 6 ianuarie 2023, prin avocat J., fără împuternicire avocaţială depusă la dosar.

În esenţă, prin motivele de recurs în casaţie, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a arătat că fapta reţinută în sarcina inculpatului A. nu realizează cerinţele prevăzute de art. 220 alin. (3) lit. b) şi d) C. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală, întrucât, pe de o parte, minora nu se afla în îngrijirea, ocrotirea, paza sau tratamentul făptuitorului, nu a existat o relaţie de autoritate între inculpat şi persoana vătămată, iar aceasta din urmă nu a fost diagnosticată cu handicap fizic sau psihic, şi, pe de altă parte, realizarea cadrelor filmate nu au reprezentat un scop în sine. De asemenea, s-a solicitat înlăturarea dispoziţiei de obligare a inculpatului la plata daunelor morale pentru persoana vătămată.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată tuturor participanţilor, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 15 februarie 2023, iar procedura de comunicare a recursurilor în casaţie fiind îndeplinită.

La data de 8 martie 2023 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Având în vedere că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 14 martie 2023, Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acesteia şi a trimis cauza în vederea judecării la Completul nr. 2, în compunere de 3 judecători, fixând termen de judecată la data de 28 martie 2023.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aşadar, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecinţă, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menţionat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Dispoziţiile menţionate exclud din sfera de analiză a instanţei de recurs situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În raport cu consideraţiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele inculpatului recurent, în esenţă, se referă la faptul că nu sunt realizate cerinţele prevăzute de art. 220 alin. (3) lit. b) şi d) C. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală, întrucât, pe de o parte, minora nu se afla în îngrijirea, ocrotirea, paza sau tratamentul făptuitorului, nu a existat o relaţie de autoritate între inculpat şi persoana vătămată, iar aceasta din urmă nu a fost diagnosticată cu handicap fizic sau psihic, şi, pe de altă parte, realizarea cadrelor filmate nu au reprezentat un scop în sine.

Starea de fapt stabilită în mod definitiv prin decizia recurată constă în aceea că, inculpatul A. este unchiul persoanei vătămate C., soţia sa, D., fiind sora mamei persoanei vătămate, martora E.. Familia inculpatului locuia în com. Mogoşoaia, pe str. x jud. Ilfov, fiind vecină cu familia persoanei vătămate care locuia în com. Mogoşoaia, pe str. x jud. Ilfov. Inculpatul împreună cu soţia sa administrau o firmă care avea ca obiect comercializarea peştelui în Piaţa 16 februarie din Bucureştii noi, iar la acest magazin, pe lângă alţi angajaţi, mai lucrau fără forme legale şi mai mulţi tineri, rude ale inculpatului şi soţiei sale, printre care şi persoana vătămată C.. Persoana vătămată a lucrat la magazin începând cu vârsta de 14 ani, la sfârşit de săptămână şi uneori şi după orele de şcoală. Persoana vătămată a încetat să mai lucreze la pescăria inculpatului în toamna anului 2019, când a fost surprinsă de familia inculpatului pe înregistrările camerelor video din magazin, sustrăgând sume de bani din casa de marcat.

Pe fondul acestei descoperiri şi profitând de ascendentul dat de vârstă, calitatea de unchi, de fost angajator şi de situaţia vulnerabilă a persoanei vătămate, la data de 08 iunie 2020, inculpatul A. a determinat-o pe persoana vătămată să întreţină cu el relaţii sexuale normale, anale şi orale, în autoturismul său x, pe un câmp din com. Mogoşoaia, jud. Ilfov, ocazie cu care a filmat cu telefonul mobil personal, momentul în care cei doi întreţineau actele sexuale. Persoana vătămată avea la acea data vârsta de 17 ani.

În drept, instanţa de apel a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor prev. de art. 220 alin. (1) şi alin. (3) lit. b) şi d) C. pen.

În cauză, în raport cu situaţia de fapt, aşa cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzute de art. 220 alin. (1) şi alin. (3) lit. b) şi d) C. pen., corespund întocmai faptei reţinute în concret în sarcina inculpatului.

Astfel, elementul material al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului s-a concretizat în acţiunea de întreţinere a unor raporturi sexuale şi a unor acte sexuale orale şi anale de către inculpat cu o minoră în vârstă de 17 ani, liber consimţite de ambele persoane.

Potrivit art. 220 alin. (1) şi (3) lit. b) şi d) C. pen., raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comisă de un major cu un minor cu vârsta între 16 şi 18 ani, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze sau a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.

Cu privire la raportul de influenţă (încredere) asupra persoanei vătămate, aspect criticat de apărare, Înalta Curte, în acord cu cele statuate de instanţa de apel, apreciază că acesta rezultă în mod evident din mai multe circumstanţe privite în ansamblu, după cum urmează: inculpatul este unchiul persoanei vătămate, care locuieşte în vecinătatea acesteia şi pe care o cunoştea încă de la naştere, este mai în vârstă cu 35 de ani decât aceasta, a avut calitatea de angajator (neprezentând relevanţă faptul că persoana vătămată a lucrat fără a avea forme legale), a surprins-o sustrăgând bani din casa de marcat, i-a dat cadouri şi sume de bani pentru a se înscrie la şcoala de şoferi şi pentru alte datorii, persoana vătămată avea încredere în el, a însoţit-o la un consult medical în luna martie 2020, semnând chiar inculpatul în calitate de reprezentant un formular de consimţământ pentru investigaţii, persoana vătămată minoră se afla într-o situaţie vulnerabilă cauzată de dificultăţi financiare care au creat o situaţie de dependenţă financiară faţă de inculpat, are o inteligenţă sub medie, având un IQ de 81.

Toate aceste împrejurări conduc în mod indubitabil la reţinerea elementului circumstanţial agravant prevăzut de art. 220 alin. (3) lit. b) din C. pen., în sensul că recurentul inculpat a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere asupra minorei, de situaţia vădit vulnerabilă a acesteia, datorată unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate psihică, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel.

Referitor la forma agravată prevăzută de art. 220 alin. (3) lit. d) din C. pen. reţinută în sarcina inculpatului, instanţa de apel a reţinut că fapta a fost săvârşită şi în scopul producerii de materiale pornografice, scopul principal a fost întreţinerea de acte sexuale cu nepoata sa, dar a produs şi materiale pornografice, ca scop secundar.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că actul sexual cu un minor a fost săvârşit de inculpat şi în scopul producerii de materiale pornografice, acesta filmând actele sexuale cu telefonul său mobil, aspect relatat chiar de inculpat, care a declarat că de mai multe ori a să filmat actele sexuale, după care viziona înregistrările împreună cu persoana vătămată, pe care o şi punea să le şteargă din memoria telefonului.

Prin urmare, Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de apel, că acţiunea inculpatului de a filma actele sexuale întreţinute cu persoana vătămată minoră, pentru ca apoi să le vizioneze împreună, a fost o efectivă producere de materiale pornografice.

Din situaţia de fapt rezultă că inculpatul a comis actele sexuale cu minora şi pentru producerea de materiale pornografice, atât timp cât în momentul realizării actului sexual a existat un suport cu care s-a efectuat înregistrarea (telefonul mobil). Nu prezintă relevanţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, că persoana vătămată minoră a consimţit şi la realizarea filmării, cum nu prezintă relevanţă, din punct de vedere al existenţei faptei penale, reţinerea de către instanţa de apel a unui scop secundar.

De asemenea, dacă s-ar susţine că la momentul primei filmări scopul producerii de materiale pornografice nu este atât de evident, acest eventual dubiu dispare cu ocazia efectuării celui de-al doilea film ce surprinde actul sexual al inculpatului cu persoana vătămată minoră.

Susţinerea recurentului inculpat, în sensul lipsei scopului prevăzut de lege pentru care a fost realizată filmarea, nu poate fi reţinută de Înalta Curte atât timp cât inculpatul a urmărit să realizeze o filmare cu momentul întreţinerii actelor sexuale normale, anale şi orale cu persoana vătămată minoră, filmare care se încadrează în noţiunea de "material pornografic". Deci, actele sexuale au fost comise de inculpat inclusiv pentru a realiza un material pornografic, situaţie în care agravanta există indiferent dacă scopul este realizat sau nu şi indiferent de destinaţia sau folosinţa pe care urmau să o aibă respectivele materiale pornografice.

Chiar admiţând că fapta nu ar fi fost săvârşită în scopul producerii de materiale pornografice, aşa cum susţine recurentul inculpat, este de observat că acţiunea de filmare (producere) a actelor sexuale cu persoana vătămată - minoră, care a fost stocată în telefonul mobil şi salvată în google photo (deţinere), necontestată de altfel de inculpat, poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de pornografie infantilă prevăzute de art. 374 C. pen., motiv pentru care nu se poate susţine că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1666/A din 9 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.

Constatând culpa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1666/A din 9 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2023.