Whether retention of a driver's license following a criminal offense constitutes a legal suspension of the right to drive under the Road Traffic Ordinance

Şedinţa publică din data de 28 martie 2023

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 1019 din data de 21 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 53 din data de 17.02.2022 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat, în baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., art. 61 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsă amenzii penale în cuantum de 2.000 RON (două mii RON), reprezentând echivalentul a 100 zile-amendă, stabilind cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă la 20 RON/zi-amendă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are suspendat dreptul de a conduce, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

În baza art. 63 C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepsei amenzii.

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., art. 61 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsă amenzii penale în cuantum de 2.000 RON (două mii RON), reprezentând echivalentul a 100 zile-amendă, stabilind cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă la 20 RON/zi-amendă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că are dreptul de a conduce suspendat, prev. de art. 335 alin. (3) C. pen.

În baza art. 63 C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepsei amenzii.

Conform art. 274 alin. (1) teza finală raportat la art. 272 alin. (2) şi la art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul avocaţilor din oficiu C. şi D., pentru faza de judecată, în cuantum de câte 868 RON fiecare, au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămân în sarcina statului.

În baza art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la 800 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON aferente fazei de urmărire penală.

În baza art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B. la 800 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON aferente fazei de urmărire penală.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat.

Prin decizia nr. 1019 din 21 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat împotriva sentinţei penale nr. 53/17.02.2022 a Judecătoriei Râmnicu Sărat pe care a desfiinţat-o în parte şi rejudecând:

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendat dreptul de a conduce, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

În baza art. 67 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), j) C. pen., pe o durată de 4 ani care se va executa în conformitate cu dispoziţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

De asemenea, s-au aplicat dispoziţiile art. 65 C. pen., rap. la art. art. 66 alin. (1) lit. a), b), j) C. pen.

S-a majorat cuantumul pedepsei amenzii penale aplicate inculpatului B. de la 100 zile amendă în cuantum de 20 de RON fiecare la 200 de zile amendă a câte 20 de RON fiecare, rezultând o amendă penală de 4000 de RON, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că are dreptul de a conduce suspendat prev. de art. 335 alin. (3) C. pen.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2019 din 18.03.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpaţii A. şi B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că are dreptul de a conduce suspendat, prev. de art. 335 alin. (3) C. pen.

În cuprinsul actului de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul A., în data de 25.04.2019, ora 14:30, a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe str. x I. Cuza din Râmnicu Sărat, jud. Buzău, având permisul de conducere suspendat. Totodată s-a reţinut că inculpatul B., în data de 25.04.2019, i-a încredinţat inculpatului A. autoturismul proprietate personală marca x cu nr. de înmatriculare x, cunoscând faptul că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.

S-a apreciat că probele administrate în cauză, respectiv declaraţie suspecţi/inculpaţi; adresa nr. x/05.03.2020 a IPJ Ilfov; adresa nr. x/24.06.2019 a MAI - Instituţia Prefectului - jud. Buzău; adresa nr. x/17.01.2020 a IPJ Buzău - Serviciul Rutier; înscrisuri, au fost bine analizate şi interpretate de prima instanţă, astfel că încadrarea juridică corespunde faptelor săvârşite.

Sub aspectul apelului formulat în cauză legat de individualizarea pedepsei, instanţa de control judiciar a constatat aceea că instanţa de fond, pe de o parte, a aplicat în mod greşit pedepsele stabilite, acestea având un cuantum nelegal, în sensul că în procesul de individualizare a pedepselor amenzii, a stabilit pentru fiecare dintre inculpaţi un număr de 100 de zile-amendă, sub minimul special prevăzut de art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen., iar pe de altă parte, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., având în vedere vasta activitate infracţională din care a rezultat o antecedenţă penală deosebită, se impunea aplicarea unei pedepse cu închisoare, cu executare în regim de detenţie, doar aceasta fiind în concordanţă cu acele criterii anterior amintite, fiind aptă să asigure îndeplinirea funcţiilor pedepsei în ceea ce îl priveşte pe inculpat, respectiv funcţia de constrângere, de reeducare, de prevenire a săvârşirii unor noi infracţiuni, funcţii care sunt menite să asigure acestuia formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 4 octombrie 2022, la Penitenciarul Ploieşti, iar data până la care acesta avea posibilitatea să declare recurs în casaţie este 4 noiembrie 2022, inclusiv.

Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie la data de 10 octombrie 2022.

În esenţă, prin motivele de recurs în casaţie, invocând cazul de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a arătat de recurent că a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendat dreptul de a conduce, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

Astfel, a susţinut că dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice nu a fost niciodată suspendat, întrucât nu a fost sancţionat contravenţional pentru abateri de la normele ce reglementează circulaţia rutieră.

În acest sens a precizat că, anterior depistării sale în trafic de către organele de poliţie, a fost cercetat într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen., dosar care, după mai bine de 1 an, a fost clasat, dovadă care se află la dosarul cauzei.

S-a subliniat, aşadar, că doar i s-a reţinut permisul de conducere, însă nu a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule în urma unei sancţiuni.

Prin urmare, textul de lege în baza căruia a fost condamnat, incriminează şi sancţionează fapta celui care conduce un autovehicul pe drumurile publice şi se află în una dintre următoarele situaţii: are permis de conducere necorespunzător categoriei de autovehicul, are permisul retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce a fost suspendată.

Faţă de aceste aspecte, a apreciat că fapta reţinută în sarcina sa nu se circumscrie în niciuna dintre situaţiile prevăzute de lege, fiind condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de lege.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată tuturor participanţilor, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 09 ianuarie 2023, procedura de comunicare a recursurilor în casaţie fiind îndeplinită.

La data de 8 februarie 2023 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Având în vedere că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 14 februarie 2023, Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acesteia şi a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la Completul nr. 2, în compunere de 3 judecători, cu termen de judecată la data de 28 martie 2023.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aşadar, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecinţă, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menţionat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Dispoziţiile menţionate exclud din sfera de analiză a instanţei de recurs situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În raport de consideraţiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele inculpatului recurent sunt, în esenţă, în sensul că dreptul său de a conduce autovehicule pe drumurile publice nu a fost niciodată suspendat, întrucât nu a fost sancţionat contravenţional pentru abateri de la normele ce reglementează circulaţia rutieră, fiindu-i doar reţinut permisul de conducere.

Starea de fapt valorificată prin decizia recurată constă în faptul că inculpatul A., în data de 25.04.2019, ora 14:30, a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe str. x din Râmnicu Sărat, jud. Buzău, având permisul de conducere suspendat, stabilindu-se că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendat dreptul de a conduce, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

În cauză, în raport de situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendat dreptul de a conduce, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., corespund faptei reţinute în concret în sarcina inculpatului. Astfel, elementul material al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului s-a concretizat în acţiunea de conducere, în data de 25.04.2019, ora 14:30, a autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x pe str. x I. Cuza din Râmnicu Sărat, jud. Buzău, având permisul de conducere suspendat.

Contrar afirmaţiilor recurentului inculpat, Înalta Curte reţine că, distinct de situaţiile în care permisul de conducere este reţinut ca sancţiune contravenţională complementară urmare a constatării unei contravenţii, permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine, cu consecinţa suspendării dreptului de a conduce, şi potrivit art. 111 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, când titularul a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, art. 337, art. 338 alin. (1) şi la art. 339 alin. (2), (3) şi 4 din C. pen.

Potrivit art. 97 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 195/2002, în cazurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, poliţistul rutier dispune, de regulă, odată cu constatarea faptei şi măsuri tehnico-administrative, printre care şi cea de reţinere a permisului de conducere, fiind posibilă eliberarea unei dovezi înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie. În cazul prevăzut la art. 111 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 185/2002 se eliberează dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie, evident, în situaţia în care titularul are asupra sa permisul de conducere, în caz contrar având obligaţia să îl predea poliţiei pentru obţinerea acestei dovezi.

Conform aceluiaşi articol, perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.

Or, aşa cum a reţinut instanţa de fond (raţionament însuşit întocmai şi de instanţa de apel), din probele administrate în cauză (raportul de reţinere a permisului de conducere şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă din data de 05.11.2018, întocmite de IPJ Ilfov, pe care inculpatul l-a semnat), a rezultat că recurentului inculpat A. i-a fost suspendat dreptul de a conduce în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, începând cu data de 05.11.2018, până la soluţionarea lucrării penale întocmite cu ocazia săvârşirii infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., fără dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, drept ce era suspendat inclusiv la momentul la care a fost oprit în trafic de către organele de poliţie.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 1019 din data de 21 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.

Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 1019 din data de 21 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2023.