Inadmissibility of constitutional challenge for lack of concrete effect due to unpleaded casation grounds

Şedinţa publică din data de 07 martie 2023

Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul inculpat A. cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "invocate în cererea de recurs în casaţie" din cuprinsul prevederilor art. 442 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 175 din data de 26 mai 2021, Tribunalul Arad a dispus achitarea recurentul inculpat A. pentru infracţiunile pentru care a fost trimis in judecată în dosarul penal nr. x/2019 de către DIICOT - Biroul Teritorial Arad.

DIICOT - Biroul Teritorial Arad a formulat apel împotriva sentinţei penale nr. 175/2021, solicitând desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia penală nr. 620/A/15.06.2022, Curtea de Apel Timişoara a desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 175/2021 a Tribunalului Arad şi a dispus condamnarea recurentului inculpat A. la pedeapsa închisorii de 5 ani.

În încheierea atacată s-a reţinut că inculpatul a precizat că a formulat recurs în casaţie, invocând în mod expres cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 9 şi 12 C. proc. pen., arătând şi că, din eroare de redactare, a omis să facă trimitere în mod expres şi la motivul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., însă, din dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie se poate constata că acest recurs se circumscrie şi acestui motiv.

Inculpatul a evidenţiat că, întrucât sintagma "invocate de cererea de recurs în casaţie" din cuprinsul prevederilor art. 442 alin. (2) C. proc. pen. poate conduce la neanalizarea cererii de recurs şi din prisma prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., existând astfel riscul menţinerii unei hotărâri nelegale. Acesta a făcut trimitere la prevederile art. 443 alin. (1) C. proc. pen. care permit instanţei, investită cu o cerere de recurs în casaţie, să examineze cauza şi cu privire la părţile care nu au declarat recurs în casaţie, putând hotărî şi în privinţa lor, limitele examinării nefiind limitate doar la unele din motivele de recurs în casaţie, în timp ce recursul în casaţie declarat de o parte, poate fi analizat doar prin raportare la motivele invocate în cererea de recurs. S-a considerat că astfel se încalcă principiul egalităţii în faţa legii, o parte care nu a declarat recurs în casaţie bucurându-se de drepturi mai mari decât părţile care l-au declarat.

Recurentul a susţinut că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate, respectiv excepţia a fost ridicată în faţa unei instanţe de judecată - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, are ca obiect o prevedere dintr-o lege, art. 442 alin. (2) C. proc. pen., este ridicată de o persoană care are calitatea de inculpat în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar prevederea legală nu a făcut obiectul unei decizii anterioare a Curţii Constituţionale.

Verificând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că prin încheierea din data de 12 octombrie 2022 s-au admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B., C. şi A. împotriva deciziei penale nr. 620/A din data de 15 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosar nr. x/2020, reţinând că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţi se circumscriu cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - inculpatul A..

Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prima instanţă a constatat că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de recurentul A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 442 alin. (2) C. proc. pen., iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Referitor la condiţia privind legătura normei ce face obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte a reţinut că pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză, condiţie care, în speţa de faţă nu este îndeplinită.

Înalta Curte a arătat că, astfel cum rezultă din motivele scrise în raport de care s-au reţinut cazurile de casare prin încheierea de admitere în principiu din data de 12 octombrie 2022, recurentul inculpat A. a invocat insuficienţa materialului probator pentru a se dispune condamnarea pentru infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată ori pentru reţinerea formei agravate în raport de activitatea sa infracţională, cu consecinţe asupra limitelor de pedeapsă. De asemenea, s-a invocat că, în raport de acelaşi material probator, instanţa de apel ar fi trebuit să reţină ca fiind întrunite elementele constitutive ale unei alte infracţiuni decât cea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului şi pentru care se prevăd limite de pedeapsă mai reduse.

În consecinţă, la pronunţarea încheierii de admitere în principiu a recursului în casaţie s-a reţinut incident doar cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 şi în raport de aspectele de fapt ce rezultau din considerentele cererii de recurs.

S-a apreciat că susţinerea recurentului inculpat, potrivit cu care nu s-ar fi reţinut şi cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât nu s-ar fi indicat expres, este greşită.

Faţă de aspectele reliefate, este fără echivoc împrejurarea că decizia Curţii Constituţionale nu va produce niciun efect în prezenta cauză, întrucât acest motiv de casare nu a fost susţinut nici faptic şi nici juridic.

Împotriva încheierii din 29 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, a formulat recurs inculpatul A..

În dezbateri, recurentul A., beneficiind de asistenţa juridică a unui avocat ales, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, pentru ca părţile să beneficieze de posibilitatea ca instanţa de casaţie să examineze cauza cu privire la toate motivele de recurs în casaţie, nu doar cele invocate în cererea de recurs în casaţie.

Examinând încheierea recurată, în raport cu motivele invocate de recurentul A., Înalta Curte constată următoarele:

Art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerinţe:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Acest text de lege instituie o obligaţie în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocată înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.

În aplicarea acestui text de lege, instanţa de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte existenţa unei legături efective între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, prin decizia nr. 443/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală (nepublicată) s-au reţinut următoarele: "Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014)."

Din perspectiva considerentelor anterior menţionate, se constată că, în speţă, excepţia a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 442 alin. (2) C. proc. pen., iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Referitor la condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că dosarul în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a avut ca obiect recursul în casaţie formulat de A. împotriva deciziei penale nr. 620/A din data de 15 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Din cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 621/RC/29.11.2022 rezultă că recursul în casaţie formulat de inculpatul A. a fost întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 9 şi 12 C. proc. pen., invocate în cererea scrisă aflată la dosarul cauzei.

Prin încheierea din data de 12 octombrie 2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de A. împotriva deciziei penale nr. 620/A din data de 15 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosar nr. x/2020, reţinând că se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Prin Decizia nr. 621/RC/29.11.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A..

Potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute la art. 438, invocate în cererea de recurs în casaţie.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte, în acord cu susţinerile instanţei care a pronunţat încheierea recurată, constată că prevederile criticate din perspectiva neconformităţii cu legea fundamentală [art. 442 alin. (2) C. proc. pen..] nu au o înrâurire asupra soluţionării prezentei cauze, având în vedere că motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu a fost susţinut în fapt şi în drept de către recurent.

În aceste circumstanţe, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul A. nu mai îndeplineşte condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, declararea neconstituţionalităţii textului nefiind de natură să producă un efect concret în cauză.

Pe de altă parte, se constată că autorul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nici nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci, mai degrabă, urmăreşte, în mod esenţial, ca în urma unei eventuale pronunţări de către Curtea Constituţională a unei decizii de admitere a excepţiei astfel invocate, să se abroge textul legal criticat, astfel încât instanţa de casaţie să examineze un recurs în casaţie prin prisma tuturor cazurilor prevăzute de lege.

Or, sesizarea instanţei de contencios constituţional cu o astfel de excepţie ar echivala cu subrogarea Curţii Constituţionale în sfera de competenţă a legiuitorului, încălcând astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a subliniat că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, ceea ce înseamnă că nu se poate substitui legiuitorului întrucât ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării" (Decizia nr. 136 din data de 03 martie 2021 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 494 din 12 mai 2021).

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din 29 noiembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din 29 noiembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 martie 2023.