Finality of appellate decision on annulment objection: appeal barred as inadmissible under statutory exhaustion of remedies despite statute of limitations dispute

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 859 din data de 07 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală s-a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A..

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că în perioada 01.09.2008 - 29.04.2009, inculpata S.C. "B." S.R.L., cu obiect de activitate "Comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate", prin administrator A., a achiziţionat "la negru", de la furnizori neidentificaţi, motorină, benzină euro 4 şi benzină euro 5, în cantitate totală de 10.845.912 litri, pe care imediat ulterior a comercializat-o prin staţiile proprii sau prin revânzare către alte societăţi comerciale de profil.

Pentru a justifica scriptic stocul de marfă şi pentru a eluda plata către bugetul general consolidat al statului a accizelor, TVA şi a impozitului pe profit, s-a reţinut că inculpata societate comercială, prin intermediul administratorului A., a procedat la evidenţierea în contabilitate a 299 de facturi fiscale fictive emise de S.C. "C." S.R.L. Bucureşti şi a operaţiunii de vânzare a cantităţii corespunzătoare achiziţionate (cantitatea totală de benzină fără plumb, motorină euro 4 şi motorină euro 5, achiziţionată scriptic de S.C. "B."S.R.L Mediaş, jud. Sibiu de la S.C. "C."S.R.L. Bucureşti este de 10.845.912 litri, în valoare totală de 34.659.820 RON).

Mai exact, în perioada susmenţionată, s-a reţinut că inculpatul A. i-a pus la dispoziţie contabilei D. cele 299 de facturi fiscale fictive în vederea înregistrării în evidenţele contabile ale S.C. "B."S.R.L Mediaş, jud. Sibiu, fără ca martora să cunoască caracterul fictiv al facturilor.

Curtea a constatat că la momentul soluţionării apelului, nu s-au pus în discuţie aspectele privind prescripţia răspunderii penale, iar acestea nu au fost analizate de instanţa de apel.

De asemenea, s-a constatat că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, fapta fiind săvârşită sub imperiul vechiul C. pen.. De la momentul săvârşirii faptelor şi până la condamnarea definitivă a inculpatului, a intrat în vigoare, la data de 01.02.2014, noul C. pen. şi procedându-se la compararea tuturor reglementărilor incidente în cauză, din perspectiva ambelor coduri penale, pentru a putea aplica o pedeapsă legală inculpatului, dar şi pentru a determina în mod global aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul celor exprimate prin decizia nr. 265/06.05.2014 a Curţii Constituţionale (dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile), s-a stabilit că legea penală mai favorabilă în situaţia inculpatului, este vechiul C. pen., raportat la forma continuată a infracţiunii de evaziune fiscală (art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 fiind mai favorabil decât art. 35 alin. (1) din C. pen. care poate impune o majorare a maximului pedepsei cu cel mult 3 ani închisoare), limitele de pedeapsă şi tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni.

Raportat la dispoziţiile Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, s-a constatat că legea mai favorabilă trebuie interpretată global, inclusiv cu privire la intervenţia prescripţiei răspunderii penale. Astfel, s-a reţinut că anterior intrării în vigoarea a noul C. pen. (2013), limitele de pedeapsă pentru infracţiunea comisă de inculpat erau închisoarea de 5 la 11 ani (art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005), spre deosebire de 9-15 ani, potrivit actualei reglementări.

În cazul acestei infracţiuni, potrivit art. 122 alin. (1) lit. c) din vechiul C. pen., termenul de prescripţie s-a constatat că este de 10 ani, iar potrivit art. 123 (1) din vechiul C. pen. "Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal."

Au mai fost reţinute şi dispoziţiile art. 124 din vechiul C. pen. în forma în vigoare anterior datei de 19.04.2012, care arată că: "Prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut la art. 122 este depăşit cu jumătate".

Curtea a constatat că data de la care a început să curgă termenul de prescripţie pentru faptele săvârşite de inculpat este 29.04.2009 şi în baza vechiul C. pen. în cauză operează prescripţia specială, care a fost întreruptă prin comunicarea actelor de procedură către inculpatul A. în interiorul acestuia (începere urmărire penală la 29.10.2012, întocmire rechizitoriu la 05.09.2016). Pe cale de consecinţă, Curtea a stabilit că termenul de prescripţie specială de 15 ani (10 ani + 5 ani) s-ar împlini abia la data de 28.04.2024, termen ulterior datei la care în cauză s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare.

În concluzie, potrivit dispoziţiilor vechiul C. pen., lege apreciată ca fiind mai favorabilă în speţă, s-a constatat că termenul de prescripţie al răspunderii penale nu s-a împlinit.

Împotriva acestei decizii persoana condamnată A. a formulat apel.

În esenţă, a solicitat admiterea apelului formulat împotriva sentinţei penale nr. 859 din data de 07 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, precizând că prescripţia trebuie aplicată fără discriminare tuturor persoanelor condamnate anterior Deciziei CCR nr. 358/2022, indiferent de legea penală mai favorabilă identificată în cauză.

Examinând apelul, cu prioritate sub aspectul admisibilităţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 408 din C. proc. pen., calea ordinară de atac a apelului se poate exercita numai atunci când legea prevede expres această cale de atac.

Prin decizia penală nr. 859 din data de 07 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală s-a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., decizie care este definitivă. Conform art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă. Or, decizia atacată cu apel a fost dată în apel, deci este definitivă.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 859 din data de 07 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 859 din data de 07 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2022.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.