Jurisdiction for nullity complaint against final judgment recognizing foreign criminal sentence: ICCJ competent under art. 429 CPP

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 22 din data de 06 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 431 din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva Sentinţei penale nr. 9 din C. civ./26.02.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţate în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe contestator, la plata sumei de 150 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 680 de RON, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Pentru a dispune astfel, curtea a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 9 din C. civ. din data de 26.02.2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în Dosarul nr. x/2018, s-a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, aşa cum a fost precizată, la termenul din 26.02.2018.

În baza art. 160 alin. (7) rap. la art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 şi art. 8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, s-a recunoscut Sentinţa nr. 1679 din data de 01.12.2014 pronunţată de G.I.P pe lângă Tribunalul Ordinar Firenze - Italia, confirmată prin Sentinţa nr. 2 pronunţată, la data de 28.01.2016, de Curtea de Assise de Apel din Firenze, definitivă la data de 12.06.2016, emisă faţă de cetăţeanul român A., zis B., cu antecedente penale, posesor CI seria x nr. x, eliberată de SPCLEP Râmnicu Sărat la data de 30.12.2016, aflat în Arestul IPJ Buzău, în vederea executării pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de sclavie, prevăzută de art. 600, art. 602 ter. 1 şi art. 110 din C. pen. italian, faptă care are corespondent în infracţiunea de sclavie, prevăzută de art. 209 din C. pen. român şi s-a dispus executarea acestei pedepse în România.

S-a dedus din durata pedepsei perioada executată între 02.10.2013 şi 04.10.2014, precum şi perioada reţinerii şi arestării preventive a persoanei condamnate de la 12.02.2018 şi până la 26.02.2018.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 8 ani închisoare pentru infracţiunea de sclavie, prevăzută de art. 209 din C. pen. român, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

S-a dispus punerea în libertate a persoanei condamnate A. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 7/12.02.2018 emis de Curtea de Apel Ploieşti.

S-a dispus comunicarea sentinţei definitive şi a unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii, conform art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, către Direcţia de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei, în vederea comunicării către autoritatea competentă din statul solicitant.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu pentru persoana condamnată, în cuantum de 400 RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, prin semnalarea nr. x din data de 07.02.2018 a MAI - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul SIRENE România, înaintată instanţei de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, cu adresa nr. x/2018 din data de 12.02.2018, s-a solicitat luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Italia.

Prin încheierea din data de 12.02.2018, în temeiul art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, Curtea de Apel Ploieşti a admis propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a dispus arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate A., către autorităţile judiciare din Italia, pe o durată de 15 zile, începând cu data de 12.02.2018 şi până la 26.02.2018 inclusiv.

Totodată, s-a fixat termen pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română, la data de 26.02.2018.

În baza art. 101 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus comunicarea, de îndată, a încheierii către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi către Direcţia de Drept Internaţional şi Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară în Materie Penală din cadrul Ministerului Justiţiei.

Această încheiere a rămas definitivă ca urmare a respingerii, ca nefondată, a contestaţiei formulate de persoana solicitată A., prin Decizia penală nr. 159/20.02.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La termenul de judecată din data de 26.02.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a înaintat instanţei de judecată o precizare a cererii formulate iniţial, în sensul că autorităţile din Italia nu au comunicat traducerea mandatului european de arestare emis faţă de persoana solicitată, însă au comunicat Sentinţa penală nr. 1679/2014 pronunţată de judecătorul pentru cereri preliminare din cadrul Tribunalului Firenze din 01.12.2012, confirmată prin Sentinţa nr. 2/2016 de Curtea de Juraţi din Firenze din data de 28.01.2016 şi certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene, menţionând că stăruie în punerea în executare a pedepsei pe teritoriul României.

Având în vedere precizarea făcută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, instanţa a adus-o la cunoştinţa persoanei solicitate A., care, după consultarea cu avocatul desemnat din oficiu, a arătat că este de acord să execute pedeapsa în România şi că nu doreşte să fie predat autorităţilor judiciare din Italia.

Analizând actele şi lucrările dosarului iniţial, precum şi pe cele depuse odată cu precizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, instanţa a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 1679/2014 pronunţată de judecătorul pentru cereri preliminare (G.I.P.) din cadrul Tribunalului Firenze, la data de 01.12.2012, confirmată prin Sentinţa nr. 2 pronunţată, la data de 28.01.2016, de Curtea de Assise de Apel din Firenze, definitivă la data de 12.06.2016, cetăţeanul român A., a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de sclavie, prevăzute de art. 600, art. 602 ter. 1 şi art. 110 din C. pen. italian.

Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că, în anul 2009, persoana solicitată A., împreună cu alte persoane, au supus-o pe victima C. la condiţii de viaţă anormale, prin intermediul violenţei şi ameninţării, profitând de starea sa de inferioritate fizică şi psihică şi de starea sa de necesitate, reducând-o şi ţinând-o într-o stare de supunere continuă, şi forţând-o în fiecare zi la prestaţii de cerşetorie pe toată durata zilei în Florenţa, cu recurgerea la acte de violenţă fizică şi ameninţări cu moartea împotriva ei, a propriei fetiţe şi a altor membrii de familie din România.

Pentru faptele de mai sus, A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, din care a executat 1 an şi 3 zile, în perioada 02.10.2013 - 04.10.2014, restul pedepsei rămase de executat fiind de 6 ani, 11 luni şi 27 de zile de închisoare.

A fost constatat că infracţiunea de sclavie este prevăzută şi de legislaţia română, având corespondent în dispoziţiile art. 209 din C. pen. român, astfel că, în cauză, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Curtea a mai reţinut că, persoana condamnată se afla pe teritoriul României, fiind cetăţean român, astfel că, faţă de precizările făcute de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în cauză s-a constatat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 160 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora dispoziţiile art. 154 alin. (5) - (9), 13 şi alin. (15) (privind recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost aplicate pedepse sau măsuri privative de libertate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene) se aplică în mod corespunzător.

În aceste condiţii, Curtea a mai reţinut că persoana condamnată A. şi-a exprimat consimţământul şi a fost de acord să execute pedeapsa în România, arătând că nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare din Italia, iar în cauză sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, hotărârea de condamnare fiind de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, având în vedere că faptele sunt prevăzute de art. 209 din C. pen. român, nefiind incident vreunul dintre motivele de nerecunoaştere sau de neexecutare prevăzute de art. 151 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, Curtea a constatat că executarea în România a pedepsei este de natură să faciliteze şi reintegrarea socială a persoanei condamnate, având în vedere că domiciliul său şi familia sunt în România.

Având în vedere că nu s-a mai solicitat şi luarea unei măsuri preventive faţă de persoana condamnată, s-a dispus punerea în libertate a acesteia de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 7/12.02.2018 emis de Curtea de Apel Ploieşti.

Prin Sentinţa penală nr. 22 din data de 06 martie 2023, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, împotriva Sentinţei penale nr. 9 din C. civ. din 26.02.2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, în Dosarul nr. x/2018, a formulat contestaţie în anulare condamnatul A., care, prin apărător desemnat din oficiu, a solicitat instanţei admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, astfel cum a fost formulată de acesta, apreciind că sunt îndeplinite toate condiţiile de fond şi de formă sub acest aspect, faptele reţinute în sarcina sa datând din anul 2009 şi fiind săvârşite pe teritoriul statului italian, condamnarea de către statul italian fiind recunoscută de statul român.

S-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile privind admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, cu aplicarea art. 430 din C. proc. pen.. privind suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei în anulare.

A fost subliniat că, la interpelarea curţii, condamnatul a indicat că a formulat contestaţie în anulare împotriva sentinţei pronunţate de către Curtea de Apel Ploieşti prin care i-a fost recunoscută sentinţa pronunţată de instanţa italiană.

Curtea a reţinut că pot fi supuse contestaţiei în anulare hotărârile penale definitive pronunţate de prima instanţă sau de instanţa de apel prin care se rezolvă acţiunea penală/civilă atunci când este invocat cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

În speţă, s-a arătat că prin hotărârea de recunoaştere atacată în cauză nu s-a rezolvat acţiunea penală, ceea ce face contestaţia în anulare formulată, ca inadmisibilă. S-a arătat că, acţiunea penală a fost rezolvată prin sentinţa pronunţată de instanţa italiană mai sus arătată.

Pe de altă parte, a precizat Curtea, contestaţia în anulare formulată împotriva unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii de către o instanţă străină recunoscută de instanţa română, când condamnatul execută pedeapsa într-un penitenciar din România, este de competenţa autorităţilor judiciare din statul de condamnare potrivit art. 19 paragraf 2 din Decizia Cadru 2008/909/JAI şi art. 13 din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate Strasbourg 1983.

De asemenea, s-a constatat că sentinţa atacată cu contestaţie în anulare a fost supusă apelului la ÎCCJ, apel respins, ca nefondat, ceea ce atrage din nou inadmisibilitatea contestaţiei în anulare formulate împotriva sentinţei de mai sus, faţă de dispoziţiile art. 426 din C. proc. pen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 22 din data de 06 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat apel contestatorul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 05 aprilie 2023, sub nr. x/2023.

În şedinţa publică din 12 aprilie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei Curţii de Apel Ploieşti privind soluţionarea contestaţiei în anulare formulate de condamnatul A..

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma excepţiei invocate, din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin Sentinţa penală nr. 9 C. civ. din 26 februarie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, aşa cum a fost precizată la termenul din 26.02.2018.

În baza art. 160 alin. (7) rap. la art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 şi art. 8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, s-a recunoscut Sentinţa nr. 1679 din data de 01.12.2014 pronunţată de judecătorul pentru cereri preliminare (G.I.P.) de pe lângă Tribunalul Ordinar Firenze - Italia, confirmată prin Sentinţa nr. 2 pronunţată, la data de 28.01.2016, de Curtea de Assise de Apel din Firenze, definitivă la data de 12.06.2016, privind pe cetăţeanul român A., în vederea executării pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de sclavie, prevăzută de art. 600, art. 602 ter. 1 şi art. 110 din C. pen. italian, faptă care are corespondent în infracţiunea de sclavie, prevăzută de art. 209 C. pen. român, şi a dispus executarea acestei pedepse în România.

S-a dedus din durata pedepsei perioada executată între 02.10.2013 şi 04.10.2014, precum şi perioada reţinerii şi arestării preventive a persoanei condamnate de la 12.02.2018 şi până la 26.02.2018.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 8 ani închisoare pentru infracţiunea de sclavie, prevăzută de art. 209 din C. pen. român, la rămânerea definitivă a sentinţei.

S-a dispus punerea în libertate a persoanei condamnate A., zis B., cu antecedente penale, posesor CI seria x nr. x, eliberată de SPCLEP Râmnicu Sărat, la data de 30.12.2016, aflat în Arestul IPJ Buzău, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 7/12.02.2018 emis de Curtea de Apel Ploieşti.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel persoana condamnată A..

Prin Decizia nr. 89/A din 05.04.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 9 din C. civ. din data de 26 februarie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţate în Dosarul nr. x/2018.

A fost obligat apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400 RON, a rămas în sarcina statului.

Persoana condamnată A. a formulat contestaţie în anulare, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile privind admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare.

Contestaţia în anulare a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. x/2023, care a fost soluţionată prin Sentinţa penală nr. 22 din data de 06 martie 2023, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A..

Împotriva acestei hotărâri, a declarat prezentul apel condamnatul A..

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie notează că, potrivit art. 426 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia în anulare se exercită împotriva hotărârii penale definitive, iar conform art. 429 alin. (1) din C. proc. pen., "contestaţia în anulare se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere."

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare şi ca atare nu poate viza decât hotărârea prin care soluţia pronunţată a rămas definitivă.

Analizând hotărârea atacată în prezenta cale de atac prin prisma art. 426 şi urm. din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod greşit, Curtea de Apel Ploieşti s-a pronunţat asupra admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare formulată de condamnatul A., nefiind competentă să soluţioneze contestaţia în anulare supusă judecăţii.

Astfel, deşi contestatorul A. a menţionat în faţa primei instanţe că a înţeles să formuleze contestaţie în anulare împotriva Sentinţei penale nr. 9 din C. civ. din data de 26 februarie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţate în Dosarul nr. x/2018, se constată că această hotărâre a fost atacată cu apel, soluţionat prin Decizia nr. 89/A din 05.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

Aşadar, hotărârea definitivă în cauză, care din punct de vedere formal poate fi supusă controlului judecătoresc pe calea extraordinară a contestaţiei în anulare, este Decizia nr. 89/A din 05.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia penală, în Dosarul nr. x/2018. Ca atare, potrivit dispoziţiilor art. 429 din C. proc. pen., competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulate de contestatorul A. aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite apelul formulat de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 22 din data de 06 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va desfiinţa sentinţa atacată şi, rejudecând:

Va constata că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este competentă să soluţioneze contestaţia în anulare formulată de persoana condamnată A. împotriva Deciziei nr. 89/A din 05.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia penală, în Dosarul nr. x/2018 şi va dispune trimiterea cauzei spre repartizare aleatorie.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 22 din data de 06 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este competentă să soluţioneze contestaţia în anulare formulată de persoana condamnată A. împotriva Deciziei nr. 89/A din 05.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia penală, în Dosarul nr. x/2018 şi dispune trimiterea cauzei spre repartizare aleatorie.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 12 aprilie 2023.

GGC - OB